Skip to content

Pactul cu diavolul – între DA sau NU (1)

Noiembrie 5, 2008

„Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” – Arhanghelul Mihail

Ce mi s-a parut cu adevarat cutremurator in episoadele anterioare dedicate Reeducarii de la Pitesti nu au fost torturile in sine, nici absurdul dominant, ci momentul in care autorul isi da seama de efectul „domino” al tradarii:

Se zice ca prima greseala este cel mai greu de facut, pentru ca din momentul când ai facut-o, lantul greselilor a fost declansat si caderea nu mai poate fi oprita.

Exista asadar un moment-zero, un examen-cheie, un raspuns salvator care, daca este dat, poate mantui un om, o lume.

I-a venit rândul si lui Comsa Ieronim. I s-a dat ciomagul si i s-a ordonat sa-l loveasca pe Oprisan la talpi. Comsa, care lucrase sub sefia lui Oprisan, fiind seful Fratiilor de Cruce din Moldova, a refuzat.

Refuzul lui i-a zguduit pe toti cei din camera. Cred ca era primul caz de acest fel pe care-l vazusera. Atunci i s-a ordonat lui Oprisan sa-l loveasca pe Comsa. Acesta a zis ca nu este capabil nici sa ridice bratele.

În urma acestui dublu refuz, Comsa a fost legat de picioare si au fost chemati unii dintre elevii de liceu, frati de cruce, sa-l loveasca. În urma gestului de mai înainte al lui Comsa, doi dintre elevi au refuzat ordinul; si ce au patit cei doi bieti copii pentru actul lor de solidaritate, numai ei stiu. (…)

Nu este adevarat ca toti cei trecuti prin demascarile din Pitesti si Gherla au batut. Marturisesc cu mâna pe inima ca am vazut cu ochii mei cum Gioga, Comsa si cei doi tineri, la care s-au adaugat si cei cinci elevi si Strachinaru, precum si cei înveliti în cearceafuri, au refuzat sa bata!

In caz contrar, daca dai „raspunsul” gresit – poate, cine stie, ai fost luat luat pe neasteptate, nu te-ai pregatit, nu stiai ca vei fi scos la lectie, sau, pur si simplu, ti-a fost frica – atunci esti pierdut ca om. Si o lume intreaga cade cu tine.

Munteanu a lovit, dar nu mai avea putere. Nu judec taria loviturilor, ci faptul în sine, ca a lovit. Cu voie sau fara voie, el a acceptat sa loveasca si începutul prabusirii a fost inevitabil. (…)

Stiu ca am lovit, dar nu din cauza amenintarii, ci a confuziei care ma învaluise, incapabil fiind de a mai rationa. Ca am lovit tare sau nu, nu mai are nici o importanta, ci faptul ca am lovit pe omul cel mai drag, de la care învatasem atâtea. Am lovit omul pentru care as fi fost altfel capabil sa merg la moarte. De aici a început caderea.

Aceast moment-zero a fost comparat de cei care au trecut prin temnitele comuniste cu un pact al diavolului. Ca si cum diavolul ar veni si ti-ar propune o intelegere: Faci asa (tradezi) si scapi! Vei fi liber!

Numai ca, ne avertizeaza Steinhardt, cu diavolul nici macar nu trebuie sa stam de vorba. El este tatal minciunii si al inselarii. Iti promite fara sa se tina de cuvant. Tot ce primesti de la el este doar caderea, psihoza, iadul. Arhetipul inselarii il gasim chiar in Biblie, atunci cand diavolul promite primilor oameni ca le va oferi cunoasterea fara limite si viata fara de moarte, cu pretul incalcarii poruncii lui Dumnezeu. Si totusi, ce au capatat Adam si Eva a fost moartea, durerea si nefericirea, care nu existau in Rai. Au primit iadul, pe care satana se plictisise sa-l locuiasca singur. Mintiti, inselati, trasi pe sfoara. De atunci, fiecare om repeta, la nivelul sau, aceasta tradare primara, numai pentru ca atunci, in momentul-zero, nu a stiut sa spuna „nu”.

Si acum, sa vedem ce se intampla in sufletul celui care trada, accepta reeducarea si trecea in tabara tortionarilor. Gasea pace, alinare, scapa de torturi, asa cum i se promisese? O marturie a Parintelui Gheorghe Calciu, trecut prin acelasi „experiment Pitesti”:

Plecăciunea” (închinarea, cedarea, capitularea imediată) iscă – de data aceasta fără greş – alt rezultat: măreşte pretenţiile adversarului, îi dă acestuia un surplus de energie, de neruşinare, de tupeu. Totodată ea semnifică pasul dintâi pe calea unei înrobiri din ce în ce mai perfecte. O lege inexorabilă se aplică în toate cazurile de cedare: neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecţie, departe de a-şi fi asigurat liniştea va ajunge, ca şi consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependenţă şi-şi va sfârşi mizerabila viaţă ca sclav al unui gangster obraznic şi nesăţios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit şi el, victima.

Dar, odata prabusit, mai exista posiblitatea intoarcerii. Orice moment devine astfel un moment-zero, in care poti da raspunsul bun, poti incepe sa te opui. Parintele Calciu, cazut, reeducat, tortionar la randul sau la Pitesti, isi gaseste salvearea cu un simplu: „NU”.

In continuare, un interviu din cartea Viata parintelui Gheorghe Calciu scrisa de Monahul Moise (comanda on-line):

11– Care au fost etapele revenirii, cum ati reluat legatura cu Dumnezeu?

– La mine intoarcerea n-a fost dintr-o data. Refacerea mea a fost mult mai grea decat a altora, pentru ca ruptura mea a fost mai mare. Eram un tanar destul de naiv, un copil de taran cu o credinta puternica, cu o mare incredere in oameni. Eram foarte simpatizat. Chiar dupa ce am cazut se spunea despre mine “ingerul cazut cu ochii albastri“, pentru ca toata lumea m-a socotit ca pe un inger. Acum eram un inger cazut. Si suferinta mea a fost asa de dura si ruptura mea a fost asa de totala, incat eu mi-am revenit mult mai greu.

– Ati ramas la Pitesti pana la sfarsitul reeducarii?

– Da, si apoi am fost dus la Gherla, unde am stat un an si ceva.

– Atunci ati reinceput, ca sa zic asa, relatia cu Dumnezeu?

– Nu. Schimbarea mea totala a fost cand au inscenat procesul reeducarii, in ‘56. Pana atunci a fost asa, o scaldare. In momentul cand ei au spus ca actiunea de reeducare a fost opera legionarilor, am spus: “Nu!”. Tot ce au incercat sa mai faca apoi a fost zadarnic, eu am ramas pe pozitia mea. Si la proces tot asa, am fost pe pozitia mea.

– Si inainte de proces, cand incercau sa va pregateasca, sa va convinga sa-l acuzati pe Oprisan de reeducare, ati fost tot pe pozitie de respingere?

– De la inceput, din prima clipa am fost impotriva! Am fost pe pozitie, nu m-au scos din decizia asta a mea.

– Ei insa v-au bagat in proces sperand ca veti declara ce vor ei, nu?

– Nu, nici n-au sperat!

– Bine, dar aranjasera toata povestea cu inscenarea, tot teatrul pe care voiau sa-l filmeze ca sa arate si in Occident: “Uite ce au facut legionarii!”…

– De la mine stiau la ce sa se astepte. Pentru ca eu tot timpul am fost impotriva. Ajunsesem chiar ca ma punea anchetatorul sa fac semnatura dupa fiecare fraza. Si ziceam: “Eu semnez dupa fiecare fraza, dar sa nu puneti acolo minciuni!”. Si cand punea altceva decat spuneam eu, scriam: “nu semnez!”.

– Scriati “nu semnez”?!

– Da, scriam. Pentru ca in clipa cand am zis o data “nu”, mi-am dat seama ca daca zic altadata “da”, sau fac o cat de mica concesie, s-a terminat cu mine.

– Atunci a fost momentul de har, cand v-ati hotarat sa spuneti “nu”?

– Da, absolut! Si am stiut ca daca imi pierdeam aceasta hotarare, picam in strafunduri, pentru ca eram deja slabit.

– Si in momentul acela ati inceput sa va rugati? Atunci ati reluat legatura cu Dumnezeu?

– Nu, incepusem mai inainte inca, dar nu era o legatura stabila, era laxa. Cadeam, iar ma ridicam… Acum insa se vedea ca aceasta putere vine de la Dumnezeu si ca trebuie sa o mentin.

– Deci acesta a fost harul care vi s-a dat atunci, sa spuneti “nu” si prin aceasta, mentinandu-va pozitia, sa va salvati. Asta v-a ales Dumnezeu ca si cale de ridicare…

– Da. Daca eu semnam o singura acuzatie, ma duceam la fund de tot. Si am inteles lucrul acesta si m-am agatat de el. (…)

– Aceasta intarire o socoteati ca un ajutor de la Dumnezeu, ca un har?

– Era o putere extraordinara! Nici nu stiu de unde venea, ca iti inchipui ca eu eram slab, eram descurajat. Eram din bucati, nu eram un perete intreg!

– Aveati si momente de indoiala, de incercare?

– Nici un moment nu mi-am ingaduit lucrul acesta! Daca imi ingaduiam, daca intram iarasi in contradictie cu mine, ma pierdeam.

– Si ca sa va mentineti pe pozitia asta va rugati, nu?

– Da, sigur.

– Aveati o randuiala, spuneati rugaciunea lui Iisus, sau pur si simplu ce va venea in minte?

– Ma rugam cu rugaciunile pe care le stiam. Le repetam, adormeam, iar le repetam. Nici macar nu spuneam asa, la modul personal: “Doamne Dumnezeule; am gresit, sacapa-ma, ajuta-ma!”, nu ma rugam cu cuvintele mele, ci ziceam rugaciunile pe care le stiam pe de rost, de la “Inger, ingerasul meu” pana la Crez. Pe acestea le repetam totdeauna si rugaciunea ma intarea. Asta a durat vreo sapte-opt luni, cat a tinut ancheta. (…)

– Pana la urma de ce avea nevoie Securitatea de aceasta mascarada?

– Asta nu stiu exact. Am discutat dupa aceea si cu Costache Oprisan. El credea ca Securitatea incerca sa faca un sir de procese ca sa nu iesim din inchisoare, dar procesul nostru i-a dat peste cap.

– In ce sens i-a dat peste cap?

– Adica refuzand noi sa acceptam inscenarea lor, lucrurile s-au aflat. Si din momentul asta, ei au stiut ca ne-a revenit curajul si ca s-a creat o rezistenta a acestor martori din inchisoare care au spus: “Nu, domnule, nu este adevarat. Reeducarea a fost facuta de Securitate!“. Asta a fost concluzia noastra, dar poate ca au fost alte lucruri…

– Oricum, sfintia vostra ati iesit din proces cumva refacut sufleteste, intarit si ispasit prin acest efort de a va mentine pe pozitia negarii, nu?

– Asta a fost toata puterea mea.

Poate unii dintre voi sunteti sceptici si credeti ca toate acestea sunt filosofie abstracta. Adica, in momentul in care dadeai raspunsul bun iti gaseai linistea si bucuria? Cum e posibil, din moment ce erai torturat in chipurile cele mai cumplite? Si totusi, toti cei care s-au mentinut pe pozitii si nu au tradat au marturirist ca, in ciuda presiunilor fizice si psihice exercitate asupra lor, au fost fericiti. Pentru ca, odata ce i s-au opus diavolului, Dumnezeu i-a avut in grija…

pr-calciu1

Pr. Gheorghe Calciu

– Ati mai avut indoieli in credinta acolo, la Jilava?

– Eram asa de structurat, incat nu mai admiteam indoiala in mine. N-o admiteam nu pentru ca as fi fost intarit, ci ca sa nu ma prabusesc! Asta era protectia mea.

– Cum vedeati prabusirea aceasta, ca pe o pierdere totala si ajungere la starea de nebunie, sau numai ca pe o ratare?

– Pierdere definitiva si apoi nebunie…

– Deci traiati la modul foarte acut drama asta ca sunteti pe muchie de cutit, chiar si din perspectiva vesniciei?

– Din toate punctele de vedere, al caracterului, al societatii, din toate… Inclusiv mantuirea, stiam ca depinde doar de hotararea mea de a ramane pe pozitia asta. Nu aveam incredere in mine ca sunt tare si ca-mi pot permite jocuri politice, de pilda sa spun o minciuna ca sa scap, sau altele.

– In urma acestei hotarari venise si linistea, va linistiseti?

– Sigur, acum aveam o linie de la care nu ma mai abateam si nu mai eram tulburat. Singura mea neliniste era sa nu clachez cu ceva.

– Aceasta stare de liniste ati trait-o si ca o bucurie a credintei? Fiindca era totusi un salt urias…

Dupa infernul caderii si al indoielilor de mai inainte, acum era cu adevarat un paradis. Aveam o linie, un curaj, aveam o tarie. Ma certam regulat cu gardienii pentru Costache Oprisan! Mancam bataie, dar nu ma mai dureau nici loviturile, nici nimic! (…)

– Dupa Casimca, unde ati fost?

– La Aiud, unde am stat pana la eliberare, in ‘63.

– Ati stat tot timpul numai in Zarca?

– Da. De fapt, la inceput m-au dus pe celular. La scurt timp ne-au scos la clubul acela de autocritica. Mie imi parea bine ca ne-au dus acolo, ca mai citeam carti, ziare… In rest, nu ma interesa ce spuneau aia; cateodata, rar, mai cascam gura. Era acolo un individ care conducea demascarile si dupa vreo doua saptamani, mi se pare, imi spune: “Sa-ti pregatesti autoanaliza!”.

– Autoanaliza asta ce viza, ca legionarii sa se autoponegreasca?

– Da, sigur. Ii zic: “Ce autoanaliza sa-mi pregatesc, domnule? Eu mi-am facut demascarea la Pitesti, si dumneata ma pui aici la jocul acesta? Ce sa-ti spun dumitate, ca voi nu faceti nimic fata de ce a fost la Pitesti! Eu nu am nimic de spus si nu ma intereseaza nimic!“ Drept urmare, dupa o saptamana m-au dus la Zarca, unde erau trimisi toti “refractarii” si unde am ramas doi-trei ani, pana la eliberare.

– Si cu cei care se autoanalizau, ce se intampla?

– Ramaneau pe celular si aveau parte de un tratament mai putin sever. Apoi erau scosi la cluburile de reeducare. Nu mai era reeducare prin violenta, ca la Pitesti, ci una perfida…

– Adica?

– In sensul ca oamenii care la Pitesti sau la Gherla au fost batuti, au ajuns pana la pragul nebuniei si n-au cedat, cand s-a schimbat sistemul de reeducare, cand a venit Securitatea si le-a promis: “Va dam libertate. Renuntati! Ce-i fanatismul asta? Uite, domnule, te duci afara, muncesti, te insori, mananci, bei!”, au cedat la asta. Au rezistat la tortura si n-au rezista la aceasta ispita. Cantecul sirenei! N-au rezistat. Doar cei care s-au legat in lanturi, ca Ulise, chiar daca sirena i-a ispitit, au ramas mai departe in corabie. Pe cand cei care nu s-au legat, au cazut. Astea sunt marile ispite. Asa se intampla si acum. (…)

– Cum caracterizati acum, dupa mai bine de o jumatate de veac, experimentul Pitesti?

– Asa socotesc, ca toata actiunea aceea de acolo a fost lucrarea diavolului. A fost un razboi intre bine si rau. A fost o incercare. A fost un fel de univers in care binele si raul s-au luptat. Batalia s-a dat in inima noastra. Dar inima noastra n-a fost un camp inert, ca un camp de bataie geografic. Ci campul acesta din inima noastra trebuia sa incline de o parte sau de alta, inspre biruinta iadului, sau inspre biruinta raiului. Cred ca in multe imprejurari, din cauza teroarei si a spaimei, inima noastra a dat diavolului castig de cauza. Dar pana la urma Dumnezeu ne-a intors pe fiecare inapoi. Ne-a dat la fiecare sansa de a purta ultima batalie. Caci ultima batalie n-a fost la Pitesti. Ultima batalie a fost in inima noastra, atunci cand am scapat din Pitesti. Si pentru cei mai multi, in inima celor mai multi, ultima batalie a fost castigata de Dumnezeu.

sursa informatiilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: