Skip to content

Apel către părinţii disperaţi (de la o mamă disperată)

Ianuarie 12, 2009
cosmi

Maria Cosmina Dragomir

O buna si nebuna prietena, artist si profesor de geniu candriu, mama a patru copii si doctorand in toate artele face un apel disperat catre toti parintii scosi din minti de copiii lor prin desene incrustate in locuri neconventionale. Ii puteti trimite grafitti-urile nedorite pe adresa

olimpiada_copiilor@yahoo.com

si va asigur ca unele din ele vor ramane in nemurire, avand in vedere ca aceasta mamica scrie povesti nemuritoare celebre cum a fost Cartea Orasului inviat.

Sprijiniti artele si mamicile disperate! Trimiteti mai departe apelul ei:

Anunţ umanitar

Stimaţi părinţi, o mamă disperată cu patru copii vă imploră urgent ajutorul. Întrucât bunurile de care are mare nevoie sunt permanent pe cale de dispariţie dat fiind statutul lor firav şi efemer, numai o atitudine promptă şi susţinută din partea celor mai sensibili dintre dumneavoastră o poate salva.

Această persoană aflată în dificultate (din mai multe puncte de vedere, greu de enumerat) caută cu interes dezinteresat, dar mai ales cu interesat dezinteres ceva anume: cele mai smerite făpturi de spirit, adică acte artistice nebăgate în seamă. E vorba despre opere condamnate la distrugere, la veşnică nerecunoaştere oficială şi la neant.

Ori de câte ori veţi remarca în jurul vostru sau, în special în interiorul vostru, vreo astfel de atitudine de barbarie sau vandalism faţă de vietăţile plăpânde de care vă vorbesc, vă rugăm să acţionaţi, în virtutea educaţiei morale pe care ştim că o aveţi. Aceste mici entităţi preţioase pe care le caută cu disperare mama disperată cu patru copii sunt miile de desenele ale copiilor dumneavoastră, capodopere realizate de ei în perioada 12-36 de luni şi mai târziu, pe care de obicei le aruncaţi sau le „curăţaţi”, doar pentru că sunt fresce necatalogate sau picturi, gravuri, încrustaţii în lemn (în lemnul mobilelor, parchetului dvs. etc), piese de artă textilă (pe hăinuţe, cearşaf ori perdele) nerecunoscute încă de vreun muzeu, sau chiar înfricoşătorul bodypainting…

Dacă doriţi să aduceţi în viaţa acestei femei o rază de soare, încercaţi să nu le mai distrugeţi, anulaţi, ştergeţi şi mai cu seamă, să nu le criticaţi ofensator pe aceste lucrări aflate pe suporturi neconvenţionale (adesea neplane), abstracte, aparent fără mesaj care poposesc pe proprietatea dumneavoastră. Le puteţi salva de la anonimat!

Vor avea cândva, poate (după lupte nesfârşite ale mamei cu autorităţile în domeniu), drepturi de autor şi statut de artă în analele de specialitate! Copiii dvs. vor fi ocoliţi de frustrare, contrariere, deznădejde cauzate de reacţia adultului în faţa valorii plastice originare. Un important proiect de studii doctorale ale disperatei doamne va fi izbăvit de la nefiinţă. Cei patru copii şi mai disperaţi ai dumneaei nu vor mai munci să deseneze singuri, regim de 8 ore pe zi, precum în India, unde exploatarea minorilor e perfect legală. Şi , în fine, mama disperată nu va mai fi chiar atât de exagerat de disperată.

Vă mulţumim mult pentru atenţie, anticipat pentru participare la nefireasca în ziua de azi colectă de opere şi, nesfărşit, pentru dragostea cu care vă umpleţi copiii precum stilourile cu cerneală, cu care ei obişnuiesc, cu modestie, să scrie mamei disperate o epopee care se va naşte cândva.

a dumneavoastră, fără coerenţă, mama cu patru copii

12 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 13, 2009 12:43 am

    Superba postare! Va sa zica poate fi preluata?

  2. viatalatara permalink
    Ianuarie 13, 2009 9:04 am

    chiar va rog sa-l dati mai departe pe bloguri, mailuri, etc.

    este foarte serios, chiar daca e scris poetic 🙂

    Cosmina isi face un doctorat pe tema asta si are nevoie de cat mai multe desene de copii.

  3. Adita permalink
    Ianuarie 13, 2009 10:35 am

    numai desene? ca din articol inteleg ca merg si „sculpturi” in lemn. ca am si eu un patut, brodat cu urme de dintisori, urme de la fierastraul de plastic, etc. ar fi fost foarte potrivita capodopera nepotilor mei, dar a fost acum multi ani si nu s-au gandit s-o fotografieze. nepotica mea s-a apucat sa deseneze de jur imprejurul camerei si fratiorul ei putin mai mare, vrand sa repare minunatia, a luat o cheie si a racait tot ce a desenat ea. fain, nu?

  4. Scomina permalink
    Ianuarie 13, 2009 10:49 am

    Multumesc, iubitilor! Deja am inceput sa primesc daruri!

    Colecta voastra e super valoroasa, pacat ca in tara asta comorile stau numai sub obroc, niciodata la licitatii!
    O sa va trimit in curand primul articol. Cel despre mazgaleli. Miki, Regina bomboanelor lucreaza si ea din greu si-mi trimite carti traduse din toate limbile pamantului despre importanta si smerita mazgaleala. Sa-l descarc aici, in casuta, ca raspuns, sau sa-l trimit Ancutei minunatei pentru pieptanat? Ce s-ar face Scomi fara ea? Ar ramane ca un copil din acela care n-are Anca…

    Va iubesc, inmultiti artistii, ca v-au iesit bine!

    Scoomi-doo

  5. viatalatara permalink
    Ianuarie 13, 2009 11:52 am

    mi-am amintit acum si desenele mele pe pereti cu creionul de tamplar… cred ca aveam vreo 2-3 ani, mi le aduc aminte si acuma foarte bine… imense, niste capete cu ochi rotunzi si maini cu degete… mai mi-aduc aminte si bataia pe care am mancat-o pentru ele… cred ca daca dau varul jos la apartamentul lui mama, sunt tot acolo… bune la colectia de antichitati, n-am ce spune!

  6. Scomina permalink
    Ianuarie 13, 2009 5:18 pm

    Draga Anca, din pacate si spre disperarea mea, chiar si dupa 70 de ani (hi-hi, ce rea sunt cu tine, stiu ca ai mai imbatranit, da sa stie si altii, ca pe tine nu se vede…), inca SE MAI MANANCA BATAIE PENTRU ASA CEVA!!!!!
    Cu toate cartile aparute, cu toate articolele afisate pe internet, in tara noastra copilul de 1 an este batut ca a gasit un pix nesupravegheat si ca face dungi cu el. Nu stiu incotro mergem…
    Chiar si in elitistele, cititele noastre famili, prima mazgaleala se STERGEEE!
    De ce?
    Se poate ocroti peretele sau usa acolo, (sa fie loc de pupat) ca hartie rar foloseste puiul, ca nu stie nimeni sa-i dea, iar el nu are de unde sa stie in jurul varstei de 10 luni ca a fost inventata de chinezi… Nu ca nu are habar ce e hartia (asta simte, alegandu-si un suport alb asemanator ), ci pentru ca nu stie ce sunt chinezii, el fiind un mic globalist…
    Si vorbind de pupat, de unde stiti ca nu si-a desenat pe usa sau pe perna ingerul pe care si l-a vazut intr-o scurta intalnire in somnic?! Adultii astia… nu au niciodata bagare de seama la aripi…

  7. irina flo permalink
    Ianuarie 14, 2009 11:08 am

    eu desenam pe dosul mesei sau pe peretii exteriori ai casei.
    Cosmina draga, mie nu prea mi-au ramas pereti nepictati, asta dupa ce am mai dat gata un apartament de doua camere. Aici stam doar de doi ani.Ce ar fi sa vii tu personal sa-i fotografiezi? Eu oricum nu am cu ce si iti alegi tu ce iti place…

  8. irina flo permalink
    Ianuarie 14, 2009 11:10 am

    in ceea ce priveste bodypainting-ul e mult mai… trecator. Dar e ceva obisnuit la noi, daca vrei iti facem o demonstratie ad hoc

  9. Scomina permalink
    Ianuarie 14, 2009 5:56 pm

    Ce invitatie neobisnuita!
    Super! Venim cu ocazia asta si in petit!
    Multumim mult, de abia astept sa fiu mai autonoma si mai deplasabila (acum sunt doar deplasata).
    Mi-e dor de voi.

  10. Februarie 27, 2009 6:21 pm

    Preluat! :))

  11. Mihaela Spinache permalink
    August 11, 2010 11:32 pm

    care e tema : „…”?
    o mamica cu pitic mic artist….

Trackbacks

  1. Un zugrav « Viaţa la ţară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: