Skip to content

Comentarii

Dragii mei,

Sunt nevoita sa schimb un pic abordarea comentariilor de pe blog, in urma discutiilor din ultima vreme. Voi propune niste reguli pe care, pentru un dialog civilizat, va rog sa le respectati:

1. polemicile nu sunt binevenite pe blog, cu toate ca am fost un mare iubitor de polemica. Dar, dupa multe, multe, multe discutii in spatiul internetului, am observat ca niciodata, indiferent de subiectul de discutie (cultural, religios, politic, stiintific), interlocutorii nu si-au schimbat punctele de vedere nici macar cu un milimetru. Am ajuns sa vad asadar polemica doar ca pe o placere a certei, de multe ori degradata in stadiul de mahala. Dar, pentru ca nu sunt absurda, stiu ca multi dintre voi vor simti nevoia sa ma contrazica, ceea ce, sincer va spun, ma bucura, pentru ca imi doresc sa avem mai multe puncte de vedere asupra unor domenii. Totusi, pentru a nu ajunge in mahala, va rog ca discutiile in contradictoriu sa nu se prelungeasca prea mult. Asadar, propun, cu acordul vostru, ca sa urmam schema urmatoare: A spune un lucru. B contrazice, cu argumente. A se apara. B explica. PUNCT. Dupa doua-trei schimburi de replici, lucrurile ar trebui sa fie clare pentru toata lumea, iar interlocutorii sa se desparta ca niste oameni maturi, constienti ca nu vor schimba, printr-o discutie, valorile celuilalt.

2. discutiile politice NU vor fi aprobate pe blog. In primul rand, pentru ca pentru mine, ca administrator, politica este un subiect care nu ma intereseaza, ba, mai mult, imi provoaca repulsie, greata, scarba. In al doilea, pentru ca, din cauza ca nu am iubit niciodata politica, cunostintele mele din acest domeniu sunt minime, asadar nu pot modera dialogurile purtate de cititorii mei pe blog. Iar ceea ce nu pot modera, nu pot nici lasa in voia sortii. Sunt suficiente bloguri dedicate politicului in internetul asta mare. Asadar, mergeti in alta parte. Multumesc!

3. sunt crestin-ortodox si este singura religie pe care as vrea sa o vad discutata pe blogul meu. Nu discriminez pe nimeni, dar polemicile religioase sunt extrem de consumatoare de energie pentru mine. De asemenea, daca nu sunteti de acord cu acest punct din regulament, va rog sa va faceti blog si sa va povestiti propriile viziuni religioase. Desigur, orice intrebari sincere legate de ortodoxie sunt bine-venite si le voi raspunde cu drag. Despre celelalte religii nu ma pot pronunta, asa ca nu are sens sa le propovaduiti aici. Blogul acesta este un spatiu personal in care vreau sa discutam cu bucurie, nu cu nervi. Nu caut traficul pe blog. Va multumesc pentru intelegere.

41 comentarii leave one →
  1. radu crisan permalink
    Octombrie 6, 2008 8:35 pm

    este bine ca popularizati un tip de constructie care, desi este rarisim in romania, are multiple avantaje. personal il studiez de peste 15 ani – am definitivat un concept si un model structural pe care l-am pus in practica si s-a dovedit de succes, din toate punctele de vedere – amanunte la viitorul comentariu

  2. cosmin permalink
    Octombrie 22, 2008 2:38 pm

    Doamne ajuta!
    Am citit cu placere cateva pagini ale blog-ului tau (nu am apucat sa le citesc toate). Am cateva curiozitati pe care nu mi le pot stapani si te-as ruga sa imi raspunzi daca si cum vei crede de cuviinta.

    Ce lucreaza sotul tau?
    Cum iti gasesti timp sa intretii acest blog?

    Daca am inteles bine v-a daruit Domnul 3 copii.

    Eu locuiesc la tara, intr-un sat care nu e deloc pitoresc dar are si micul lui farmec, de 8 ani si fac naveta 110 km dus-intors zilnic caci serviciul este in Arad. Avem 5 copii si sotia abia apuca sa faca de mancare. Nu regret deloc ca locuiesc la tara si cred ca este cea mai buna solutie pentru copii. Doar ca nu e usoara naveta si faptul ca 12 ore din 24 nu sunt acasa.
    Imi place tonus-ul tau pe care il transmiti si iti doresc sa il pastrezi.
    Cu bine,
    Cosmin

  3. viatalatara permalink
    Octombrie 22, 2008 3:14 pm

    Doamne ajuta!

    M-am gandit de curand sa scriu ceva despre timpul pe care il folosesc pentru acest blog, pentru ca sunt convinsa ca pare ca stau mai mult decat o fac in realitate.

    In primul rand, alaptez. In timp ce alapez, ma gandesc la tot felul de lucruri, iar apoi, cand am un moment, nu fac decat sa le transcriu, ele fiind deja in mintea mea. Scriu foarte repede, asta e adevarul.

    In al doilea, am cateva momente libere pe parcursul unei zile, in care mai rasfoiesc presa si imi adaug la bookmarks subiecte de discutat. Le pastrez in minte, cum spuneam, si ma gandesc la ele in timp ce stau cu copiii sau fac treburi casnice. Cred ca am vreo 30 de bookmarks in momentul asta despre care abia astept sa scriu, numai ca n-am vreme. De multe ori, abia dupa o saptamana apuc sa scriu despre ceva ce mi-a trezit interesul. Iar de si mai multe ori, niciodata.

    Stand de multi ani acasa, mi-am dat seama ca ma ajuta lucrul acesta sa nu ma plafonez, sa nu „mor” mental, sa nu ma ingrop intre cratite si sa nu vad mai mult decat pampersii lui bebe. Am si astfel de momente, din plin. Blogul nu e o „evadare”, ci mai degraba o pedalare de intretinere. Daca aflu despre ceva care mie mi s-a parut interesant, va povestesc si voua. In loc sa dorm (sau sa ma uit la tv – de exemplu – ca n-am), scriu. Imi fac timp pentru asta mai ales cand dorm copiii. Iar cu gospodaria, am incercat sa simplific treburile (pentru mine, nu pentru blog!): calc doar ce e necesar, adica foarte putin, curat – o data pe saptamana (ne ajuta o femeie), mancare mai degraba simpla. Cel mai mult timp il petrec cu ordinea in casa si povestile copiilor.

    Cam atat…

  4. TILEA MARINEL permalink
    Octombrie 26, 2008 10:47 pm

    FAPTUL CA LOCUIESTI LA TARA E O MARE BINECUVANTAREA DE LA D-ZEU..SIMTI..CA TRAIESTI…-SI E ATATA LINISTE….UNDE TE POTI SI..LINISTII…,-ORI LINISTEA ODIHNA TIHNA PT.TRUPUL .,-DAR MAI ALES PT.SUFLETUL NOSTRU E ESENTIALA PT.VIATA SPIRITUALA CARE CRED EU AR TREBUI SA PRIMEZE,-…NU CREDETI?..-

  5. viatalatara permalink
    Octombrie 27, 2008 2:02 pm

    Da, intr-un fel asa este. Surprinzator pentru noi a fost insa faptul ca mutatul nu ne-a ajutat sa devenim mai buni sau mai duhovnicesti, ca am schimbat aerul, dar blana ba! 😀

  6. cuchi permalink
    Noiembrie 8, 2008 9:32 pm

    In lumea in care traim in Romania e bine ca reusiti sa va impliniti visurile si sa le transformati in realitate. Multi ramin doar cu visurile din pacate…deci pentru cei care ar dori ca si voi sa isi materializeze „viata la tara” poate poti sugera ceva mai concret.

    Povestea voastra e frumoasa si va doresc succese si impliniri pe toate planurile.
    Am sa urmaresc in continuare derularea evenimentelor cu toate ca timpul nu imi permite sa citesc totul.

    „Ferici cei constienti de nevoia lor spirituala” Matei5:3

  7. viatalatara permalink
    Noiembrie 8, 2008 10:16 pm

    As prefera sa raspund la intrebari punctuale. Nu pot da sugestii in general. Cred ca oricine se poate muta la tara, este vorba doar despre o alegere in viata. Noi am facut o lista cu avantajele mutarii la tara si cu dezavantajele. La dezavantaje aveam un singur lucru: gradinita (si viitoarea scoala a) copiilor. Mi-ar fi placut, desigur, sa nu fie nici un dezavantaj, dar cum nu traim intr-un film american, iaca viata e mai complicata uneori.

    Deci am avut de ales intre:
    -poluare
    -zgomot
    -supraaglomeratie
    -antene
    -caca de caini
    -lipsa locuri de parcare
    -lipsa parcuri
    -lipsa locuri de joaca
    -lipsa de estetica
    -sufocare
    (etc)

    si:
    -gradinita aproape.

    Multi nu se muta tocmai din cauza gradinitei. Pentru noi, toate celelalte au fost mult mai importante. Odata mutati, ne-am dat seama ca am primit mult mai mult decat visasem, parasind orasul.

  8. cosmin permalink
    Noiembrie 10, 2008 1:50 pm

    Mai adaug si eu ceva pe lista aspectelor negative de la tara pentru cei interesati:
    -gradinita cu educatoare care injura copiii
    -scoala cu invatatoarea care sta mai mult in cancelarie decat in clasa (e in pragul pensionarii)
    -mai sunt si profesori care cheama copiii mai mari din gimnaziu sa raneasca la porci, sa culeaga porumbul, sa dea piept cu viata si sa ia o nota buna apoi la teza.
    -lipsa unui medic competent in apropiere (nu are rost sa vorbesc de „oferta de pe piata” – am venit o data acasa dupa 110 km naveta de la serviciu, si am parcurs aceeasi distanta pentru o urgenta cu unul din copii
    -trimiti copilul la scoala si iti vine vaccinat pe banda rulanta fara sa te intrebe nimeni nimic (merita citit articolul asta http://www.formula-as.ro/2008/841/sanatate-35/vaccinurile-intre-da-si-nu-dr-rares-simu-medic-specialist-in-imunologie-clinica-si-alergologie-10330 )
    -80% din diminetile frumoase si linistite de la tara cu cantec de cocosi si pasarele sunt acompaniate de manelele vecinului (duminica imi face totusi favorul de a asculta muzica religioasa …protestanta)
    Cu toate astea continuam sa credem (dupa 8 ani) ca e mai bine la tara.

  9. viatalatara permalink
    Noiembrie 10, 2008 2:04 pm

    pentru cei care sunt proaspat veniti pe blogul meu, va recomand cu caldura „Gradinita din sat”: https://viatalatara.wordpress.com/2008/06/07/gradinita-din-sat/

    am ales sa nu-mi dau copiii la institutiile educative din sat (la anul ne pregatim pentru scoala), desi nu am avut idei preconcepute fata de asta cand ne-am mutat. dar… am vazut pe viu cum stau lucrurile. si atunci, am avut de ales intre Bucuresti si un alt orasel apropiat noua. In Bucuresti ar fi fost hilar sa-i dam, pentru ca ne-am mutat la tara ca sa avem „un aer mai bun pentru copii”. Daca ii duc 8 ore pe zi in Bucuresti, inseamna ca planul nostru „organic” era sortit esecului.

    Si atunci, am inceput sa cercetam oraselul vecin. Cu surprindere, am gasit o gradinita de exceptie, in care copiii sunt mult mai educati decat „capitalistii”, iar cadrele didactice, mai calme, mai inimoase, mai pregatite, mai entuziaste. Culmea bucuriei este ca aceasta gradi se afla si langa o padurice, deci am rezolvat si problema cu aerul (care oricum era tot „de tara”). Intr-adevar, nu fac si ore de pian, balet sau pictura (desi sunt gradinite particulare in acelasi oras care ofera asta), totusi suntem bucurosi. Cum spuneam mai sus, nu le putem avea chiar pe toate. Castigi pe o parte si pierzi pe alta. Dar suntem incantati ca noii colegi nu mai scuipa si injura, ca la Bucuresti, iar atmosfera e mult mai destinsa.

    Despre medici competenti, noi avem medicii nostri in Bucuresti. Si nu stam chiar atat de departe ca voi fata de oras. In plus, medicii nostri, despre care am scris pe blog, ne trataeaza si prin telefon, cand avem probleme mai usoare.

  10. Noiembrie 28, 2008 2:00 am

    Ca sa te cruti de nocivitatile enumerate frumos mai sus, nu e nevoie todeauna sa pleci chiar foarte-departe sau foarte-in-pustiu. poti alege alt oras (zici ca n-ai facut nimic, si totusi), sau un orasel-mai-curatel, care are si o scoala, si un medic, si un Plafar. Nu exista doar alb si negru, e o scara intreaga de localitati si orasele, de la cel mai mare si mai imbacsit, pana la cel mai mic si mai „aerisit”

  11. viatalatara permalink
    Noiembrie 28, 2008 11:30 am

    ai mare dreptate. noi initial am vrut sa fugim in Brasov, de care suntem foarte legati. dar am preferat sa tinem aproape de familie si prieteni deocamdata… mai tarziu, poate ne mutam si mai departe… mai izolati…

    am vazut ca e o tendinta acum in Occident de a-ti cumpara casa pe niste coclauri, fara vecini. doar tu si orizontul, intr-un hambar vechi, amenajat lux 😀

    e drept, e vorba de alta situatie financiara, dar, ca idee, lumea incepe sa caute din ce in ce mai mult linistea si natura…

  12. Maria permalink
    Decembrie 3, 2008 1:31 am

    De fapt trebuie profitat de cele bune ale orasului(medici, gradinite, scoli, librarii..) nelocuind in el.Deci evitand relele majore ale lui.Asta se poate doar daca stai nu foarte departe si daca dispui de bani destui pentru ca este costisitor.

  13. viatalatara permalink
    Decembrie 3, 2008 9:44 am

    da, dar trebuie adaugat si ca nu te mai imbolnavesti atat de des, la tara 😀

    sau, o alta varianta: langa un oras mare de provincie. terenurile sunt mai ieftine decat la Bucuresti, deci te poti muta mai aproape…

  14. Maria permalink
    Decembrie 3, 2008 11:12 am

    Da, asa este.Nu te mai imbolnavesti nici tu si nici copiii asa des.Sis-ar putea sa fie si mai multa intelegere din partea celor ce lucreaza in administratia locala.Adica, mai putini nervi pentru mami si tati ceea ce este foarte bine si pentru copii.Asa a fostla noi.Relativ repede ne-a ajutat primaria cu asfaltarea, lumina strazii etc.
    Noi am ales calea asta intr-un timp in care putina lume se gandea la asta insa aveam aunci doar un copil si mic.Avea cateva luni deci nu era nevoie de gradi, scoala etc.Cu vaccinurile, da au fost cateva probleme la policlinica locala.(nu puteam veni in Bucuresti.Era foarte departe).Acum insa cred ca s-au mai documentat si in provincie la dispensare si spitale.Asta se intampla in 96.Oricum toata lumea atunci a spus ca am innebunit.Doi bucuresteni sa plece la 200 Km de Bucureti si sa si cumpere casa era deja prea mult.
    A fost bine pe3r total insa pentru toata lumea.Am scos-o la capat binisor.
    Nu stiu de cat timp v-ati mutat voi (nu am reusit sa citesc din urma) dar va doresc sa stati cat mai mult timp acolo.

  15. viatalatara permalink
    Decembrie 3, 2008 11:53 am

    draga Maria, noi suntem mult mai aproape de oras. si ne-am mutat exact acum 7 luni (azi se implinesc…), dar va felicit pentru curaj. noi inca depindem de Bucuresti… am fi vrut sa ne mutam mai departe… poate, mai tarziu… cine stie 🙂

  16. Valentina permalink
    Ianuarie 17, 2009 5:52 pm

    Viata la tara, tot cautand sa citesc comentariile unui articol recent, am observat ca nu mai este…
    ~Si totusi, iat-ne, on-line, cum am ajuns sa ne lovim unii cu altii, cu cata ura si cu cata putere! ~
    Asa am inteles de ce nu mai este si de ce nu pot sa las un comentariu la ~Pitesti dupa Pitesti~ 😦

    Citesc blogul tau aproape zilnic, este o gura de oxigen pt. mine.
    Din pacate nu prea ma bag in comentarii, imi este de ajuns ca ma regasesc in ceea ce am citit 🙂
    Si desi nu te cunosc personal, am impresia ca te cunosc!
    M-as bucura f. mult daca mi-ai da o adresa de mail (pe a mea o ai) 🙂

  17. anamaria permalink
    Ianuarie 22, 2009 3:35 pm

    Imi pare nespus de bine ca ma regasesc in acest blog.
    Iti face bine sa stii cateodata ca si altii ganesc precum o faci tu, sa gasesti puncte comune cu altii.
    Exact asa am patit eu citind cateva din paginile blogului (descoperit cautand cate cava despre dr.Bruce Lipton).

    O problema mai veche a mea sunt vaccinarile. Eu am hotarat sa nu-mi mai vaccinez fetita, ultimul vaccin a fost la un an.Nu cunosc pe nimeni inca din cercul de prieteni si cunostiinte care sa o fi facut anterior noua.
    Cunoasteti cumva astfel de familii ,care sa-mi poata impartasi din experienta lor mai lunga? Noi avem abia 2 ani si 4 luni.

  18. viatalatara permalink
    Ianuarie 22, 2009 3:46 pm

    Da, cunosc o fetita de 5 ani care nu a fost vaccinata decat in primele luni, despre care am aflat ca are o imunitate foarte buna, nu a racit aproape deloc. Pentru ceilalti copii ai prietenilor, experienta e mai scurta (1-2 ani). Promit ca ma interesez si revin.

  19. danmihalache permalink
    Ianuarie 22, 2009 3:50 pm

    Azi am recitit – pentru a câta oară? – Khayyam. numele real: Abu ol-Fath ebn-Ebrahim ‘Omar ol-Khayyami din Nishapur; Khayyam în traducere: fabricant de corturi, după ocupaţia tatălui său. Corespondenţilor srăini le-am trimis Rubaiyat-uri în engleză sau franceză. dv. vă scriu unul din ediţia 1936 (am şi traducerile lui George Popa).

    De mii şi mii de veacuri se-nvârt în spaţii aştrii
    De mii şi mii de veacuri zori şi-asfinţituri sunt.
    Să calci uşor, căci, poate, fărâma de pământ
    Pe care-o sfarmi, alt’dată era doi ochi albaştri

    Numai bine, Dan.

  20. viatalatara permalink
    Ianuarie 22, 2009 3:57 pm

    frumos…

  21. Corina Maria Balan permalink
    Martie 29, 2009 4:07 pm

    Draga viatalatzara

    sau Anca cum am observat din alte postari,precum si de la o prietena din Buc care suspecteaza ca te-ar cunoaste din vedere….
    eu sunt absolut permanent socata de cat poti scrie la blog, de cate subiecte esti interesata si la curent,etc. etc.,de cate linkuri gasesti si le plasezi exact la locul cuvenit etc.etc.
    Eu sincer,am crezut o vreme ca identitatea ta e flas-declarata.
    Adica scuza-ma ,toate acestea nu merg cu a fi mama de 3 copiii,gospodina si la tzara??????
    adica eu am 2 copiii,sunt profesoara de franceza la oras,ma rog,norma de 14 ore, dar daca ma ocup de copiii : desene,cantece,constructii, lb straine,plimbare,nisip,jucat in baie,masaj piciorush carn etc.etc.,plus mai fac o supa cu galuste de gris cu un pireu,plus mai corectez o lucrare,plus mai vbsc cu sotzul, plus mai la cumparaturi,plus mai o ordine – de unde pacatelemele timp de scris pe blog + documentat pt asta??!!?
    plus la tzara mai tre sa si pui mina pe o sapa, peo floara,pe o samintza,pe un caine,etc.???
    sincer eu nu inteleg?
    stai noaptea?
    pai eu daca pierd o noapte,a 2 a zi sunt praf…..
    na,ma scuzi, dar trebuie sa stii ca creezi anumite complexe grave anumitor persoane….

  22. Martie 29, 2009 4:23 pm

    Iaca, eu nu am serviciu – unu la mana. Automat, mai mult timp liber.
    Nu am nici tv – si mai mult timp liber.
    Nu ies prin oras – la cumpraturi mai rar, sa zicem o data pe saptamana.
    Cand ies afara, iesim direct in curte. Totul e mult mai aproape. Nu pierd vremea cu o multime de alte maruntisuri care altora le par normale.

    Nu sunt gospodina – acuma, depinde ce intelege fiecare prin asta. Bineinteles ca fac si de mancare, si curat – dar sunt unii care ar fi in stare sa faca asta 24 din 24h. Eu nu sunt asa.

    Nu stau noptile – decat foarte rar. Intr-o vreme scriam asa, dar acum scriu la pranz, cand dorm copiii.

    Scriu foarte repede. In general, cand ma apuc de scris, subiectul e deja gandit sau documentat. In plus, sunt filolog de formatie, deci imi este „la indemana” sa scriu. Poate pentru altcineva ar insemna un timp dublu sau triplu sa scrie ceva, fata de mine. Din fericire, timpul meu e extrem de limitat (somnul copiilor), altfel as putea scrie incontinuu. Am multe domenii de interes, am lucrat si la cateva reviste, asadar am un background care ma ajuta suficient. Tot ce fac e din bucurie si din nevoie. Daca nu as scrie, m-as plictisi sa stau doar acasa si sa schimb pampersi. Dar asa, impletesc activitatile casnice cu cele mai „intelectuale”. Nu va complexati, dragi mamici. Voi sunteti oricum gospodine mai bune decat mine!

  23. un om care nu isi gaseste locul... permalink
    Mai 12, 2009 5:11 pm

    viata la tara…
    da…, din greseala am dat peste acest site, blog sau cum sar chema. cu destula amaraciune spun ca m-am indragostit de el. sunt un personaj c-am visator si am avut o viata plina de contradictii, incepand sa citesc articolele si comentariile am avut o reactie ciudata… ma ravasit complet. tot ce scriu se intampla sub efectele…, asa ca golurile, lipsurile, greselile trebuiesc a imi fi iertate.
    provin dintr-o familie care se trage din Mures, dintr-o zona care se regaseste numai in povesti. parinti mei, nascuti fiind la tara si dorind a fi „oraseni” au emigrat catre Brasov. acolo sau intalnit si siau realizat visul… au devenit oraseni 100%.
    dupa ce m-am nascut am fost expediat la tara, la bunici mei. pana la varsta de 6 ani am stat acolo cu ei, in niste conditii bune din toate punctele de vedere (a nu se intelege bogatie, etc.) dupa care am revenit la oras pt inceperea scolii.
    trebuie sa spun caci bunici mele ii spuneam „mama” asa ca iti poti inchipui ce legatura era intre noi. in fiecare vacanta, din prima zi a ei fugeam acasa la tara. cand ma vedeam acolo eram atat de fericit, mama mea (bunica) plangea cand ma vedea, eram sufletul ei… samdp….
    revenind la viata la tara, desculti, libertate, lipsa poluari fonice, animale in curte, chirpici…
    tin minte ca pt a repara cuptorul din curte in care se faceau saptamana de saptamana paine, cozonaci, preparam dintrun amestec de lut, paie, balegar de vaca un fel de tencuiala. de retyinut faptul ca amestecul se realiza manual, adica pe pamant amestecand cu picioarele… azi cand ma gandesc inapoi in timp ma simt putin ciudat „cu picioarele amestecand balegar?”. cand materialul era preparat, trebuia sa intru in cuptor si cu mana reparam crapaturile… eram atat de fericit… in vremuirle alea nu ne era scarba, nu eram cu toate ca veneam de la oras fitzosi. eram sanatos tun, toata ziua fara adidasi in picioare, mai nimeream cate un cui, dar no toate frumusetile cu partile negative.
    aveam o livada cu vreo 40 de pruni de masa, doi nuci mari, mari mai erau( ma cocotam pana in varf si ma uitam cum mama citea pe prispa biblia), meri, peri, aveam si un visin. in curte erau gaini, rate, un sau doi porci, o vaca, oi. ce frumos mai era. aerul era atat de curat ca la inceput iti dadea dureri de cap, pasari care cantau toata ziua, oameni simpli dar fericiti.
    apropo asta nu se intampla demult, era in anii 1985 si dupa, in sat era un singur telefon, cel de la posta si vreo 2 sau 3 televizoare binenteles alb-negru. dar toate lipsurile astea nu erau o privare ci o libertate.
    mama mea( bunica) avea o pensie de 400 lei vechi comunisti. dar ea nu avea nevoie de bani. banii aia ii chetuia pe noi, duminica venea in sat o caruta care purta in butoaie speciale inghetata, de un singur fel, :), mai ne cumpara suc si alte prostii care nu isi aveau rostu, numai sa ne satisfaca ramasita aceea din noi de oraseni…
    ae producea absolut tot ce avea nevoie, avea vreo 5 pamanturi unde punea grau, secara, porumb, iarba(fan), etc… in gradina punea ceapa, menta, struguri, varza, fasole. de toate.
    si era batrana si bolnava si mare( era putin supraponderata) dar era faricita ca ma avea pe mine, eram singurlu dintre nepoti care se ducea cu drag si tot timpu acasa. mergeam la secerat si vreau sa spun ca o faceam manual cu o secera de mana, ea batrana eu copil… toata lumea din sat ne respecta pt vointa si tragerea de inimas cu care lucram. frigider nu era asa ca iarna cand taia porcul, il facea bucati fara cotleturi, si alte friptane, efectiv il facea bucati mici si prajea toata carnea impreuna cu carnatii si ii punea in borcane mari peste care adauga grasimea rezultata dupa prajirea jumerilor. in conditile astea se putea pastra carne cateva luni, aproape pana la pasti, cand venea randul taierii oilor…
    doamne ce frumos mai era…
    dupa moarte ei, cred ca aveam 14 ani toutl in mine sa rupt, nu aveam o relatie foarte buna cu parinti de oras (orasenii). la 18 ani am fugit deacasa si au urmat ani lungi si grei…. in fine nu asta e subiectul discutiei .
    viata la tara… vreau, dupa ultimi 20 de ani petrecuti prin strainatati, in tara, acum iar in strainatati… sa imi traiesc macar batranetile la tara. sper ca in urmatorii ani sa pot strange atat cat sa imi poata permit cumpararea unui teren, da, la tara. sa imi fac cu mainile mele o casuta din lemn masic (nu OSB), fara izolatii de tip polistiren, vata minerala. totul cat mai traditional (in limbaj modern ecolòogic). ma vad la batraneti intr-o curte peste care este o vita de vie, mesterind la tot felul si ascultand o muzica clasica, un Pavaroti,… ce peisaj frumos…
    deocamdata e un vis, dar care va deveni realitate. in zona Mures, Bistrita,…

    din viata unui om pierdut.
    la revedere si pe mai incolo.
    cu toata stima: un om care nu isi gaseste locul

  24. Mai 13, 2009 9:12 am

    Omule drag,

    m-a impresionat foarte tare mesajul tau. am vazut ca sunt mai multi carora interviul le-a trezit amintiri minunate. o sa incerc sa le pun laolalta intr-o postare… au un parfum extraordinar…

    Dumnezeu sa va ajute sa va gasiti locul 🙂

  25. un om care nu isi gaseste locul... permalink
    Mai 13, 2009 11:00 am

    astazi a doua zi am reintrat pe site si am vazut articolul postat… mia facut placere sa il recitesc, binenteles ca e plin de toate tipurile de greseli (dar nu conteaza) si am ramas placut surprins de raspunsul tau promp.
    stii… cand esti plecat la mii de kilometri de tara dupa un timp luandu-te ce cele zilnice si arzatoare, uiti care e scopul tau, ramai fara vise, te pierzi… binenteles ca te ajuta si altii si in bine si in rau. de dimineata am primit un telefon de incurajare si sfaturi de la episcopia romanilor din strainatate…
    zilele astea au fost de o incarcatura pozitiva mare. ma bucur ca am gasit acest loc si sigur ne vom mai reauzi (in scris binenteles).
    sa nu renuntati la a visa, niciodata.
    toate cele bune.
    la revedere si pe mai incolo.
    cu toata stima: un om care nu isi gaseste locul

  26. Zorba Grecu permalink
    Mai 13, 2009 1:28 pm

    Ai pile mari, e clar. Mari de tot.
    Rar a reaparut acelasi articol pe prima pagina in hotnews, dupa ce fusese inlocuit de un alt articol al unui redactor.
    E promovare agresiva, gen Eba.
    In fine, sa fii sanatoasa.

  27. Mai 13, 2009 1:51 pm

    Unde, bre? Ca eu nu-l vaz.

    da’ oricum, ma bucur ca am pile. adica ma bucur ca am aflat. merci!

  28. nicu manuel permalink
    Mai 27, 2009 12:28 pm

    Hristos a Inviat!

    Am citit acum cateva saptamani interviul legat de „viata la tara”. Marturisesc ca a fost punctul in care am hotarat sa plecam din Bucuresti. Noi avem, prin mila Domnului, un baiat cu varsta de 7 luni si jumatate si nadajduim sa mai fim daruiti si cu alti copii. M-a bucurat faptul ca ai avut tangenta cu Biserica Rusa,pentru ca,intr-adevar, slujbele sunt altfel decat la alte biserici. Ma gandeam ca poate vrei sa ne ajuti cu niste sugestii referitoare la un sat unde sa cautam o casa sau un teren pentru casa. Am fost pana acum in mai multe sate si comune de langa Bucuresti, dar nu am gasit inca locul de care sa ne legam.

    Multumim frumos.
    Doamne-ajuta.
    Nicu Manuel

  29. Mai 28, 2009 11:49 am

    Cu adevarat Hristos a inviat, cu adevarat Hristos s-a inaltat!

    Cu bucurie, va voi scrie un mesaj in particular!

    Doamne ajuta!
    Anca

  30. Eugen permalink
    Iunie 3, 2009 1:40 pm

    Foarte bine punctat cu condiţiile de manifestare a gândurilor despre acest blog. Într-adevăr, după cum spunea cineva, într-un comentariu, dragă „viaţa la ţară”, eşti de invidiat şi recunosc că am avut sentimente din cele mai diferite la adresa ta. Am început cu o visare melancolică despre o bucată de cer şi lipsă aglomeraţie, am trecut prin câteva crâmpeie de „realitatea e un pic altfel” şi am ajuns chiar la „o urăsc pentru ce face, mai ales că nu ştiu toate dedesubturile”.
    Oricum, mulţumesc pentru toate câte scrii în blog: este de mare folos. Ai talent literar şi îţi ies de minune „intrigile poliţiste”, aşa că sunt convins că dacă vei avea nevoie din nou de serviciu, îl vei putea găsi foarte uşor, de acolo, „de acasă”.

    Mai am o curiozitate: legat de viaţa duhovnicească. a) Am luat la cunoştinţă despre biserica „rusă” din Bucureşti şi b) din câte am înţeles, despre un alt „părinte” care îţi/vă este duhovnic. Cu toate acestea, întrezăresc un fel de vieţuire ca de „muzeul satului”, cu străluciri ale simbolurilor creştine ortodoxe în diferite elemente ambientale (mobila, cărţile, icoanele, chiar şi discursul), care, însă, s-ar putea să nu conţină duh. Sigur că s-ar putea să mă înşel, având în vedere că blogul nu este decât o viaţa paralelă a ta, poate chiar un pic ireală, dar cred că ar trebui să îţi pui întrebarea dacă ţie îţi foloseşte această „lume virtuală”. E vorba de sufletul tău. Şi…ce zice duhovnicul legat de aceasta?
    În speranţa că m-am făcut cât de cât înţeles, aştept un răspuns, chiar şi pe e-mail-ul personal, dacă nu poate fi făcut public.
    Mulţumiri şi spor la cele ale casei.

  31. Iunie 3, 2009 3:55 pm

    Draga Eugen,

    Despre viata duhovniceasca personala nu se discuta nici in public, nici in particular, pentru ca, mai mult decat faptul ca sunt lucruri intime, sunt tainice. Sper ca m-ai inteles. In rest, despre „imaginea” pe care o vedeti, nu pot pricepe deloc de ce va starneste asemenea sentimente. Nu e o viata paralela. Nu e nimic construit. Povestesc despre ceea ce traiesc, rame, greieri sau simple ganduri. Presupunerea ca as duce o existenta diferita in realitate m-ar face buna de internat la nebuni.

    Numai bine!

  32. Iunie 3, 2009 9:06 pm

    Cam curioasa lumea pe aici, de la un timp … sa fie oare doar curiozitate ?

  33. Eugen permalink
    Iunie 3, 2009 10:00 pm

    Îmi pare rău că am lăsat impresia de „băgăcios” în cele tainice ale tale. Nu am întrebat în niciun caz ce îi spui duhovnicului sau ce sfaturi îţi dă. A fost o remarcă retorică; un semnal de alarmă, dacă vrei.

    Am observat cum încercăm, din păcate, să ataşăm religia experienţelor noastre cotidiene, justificându-le sofistic. Lucrul acesta se întâmplă în general; eu i-am căzut pradă şi, deci, aceasta poate fi valabil şi pentru altcineva. Dar, se prea poate că nu anume pentru tine. Cât despre partea cu „viaţa paralelă”, îmi cer scuze … un asemenea subiect, într-adevăr, nu ar putea fi epuizat în câteva mesaje pe blog.

    Succes în continuare şi … niciodată omului nu-i strică să se privească un pic critic. Mă refer la mine, desigur.

    Toate bune!

  34. Iunie 4, 2009 9:23 am

    Desigur ! …

  35. danmihalache permalink
    Octombrie 10, 2009 10:32 pm

    Draga mea,
    Rugăciunea Sfântului Ciprian o pot citi toţi creştinii sau doar preoţii?

  36. danmihalache permalink
    Octombrie 10, 2009 10:58 pm

    Iar te deranjez! Când am început să citesc Acatistul Sfântului Ciprian (cu rugăciunea de la sfârşit, pe care unii susţin că doar preoţii au voie să o citească) mi s-a făcut extrem de rău, deşi medicii susţin că sunt sănătoasa. Aveam o stare de sfârşeală. O presiune puternică parcă îmi strivea capul şi inima parcă o luase razna! Am terminat de citit Acatistul, iar de atunci nu mai citesc rugăciunea finală .Sper sî reuşesc să-l citesc 40 de zile (am ajuns la a 3-a). Dar mi-e foarte rău. Ai un sfat pentru mine? Să continui să îl citesc? să mă opresc?
    Răspunrde-mi, te rog pe http://danmihalache.wordpress.com/
    Mulţumesc.

  37. Februarie 24, 2010 1:03 am

    Din păcate, politica are legătură cu „a conduce o țară” iar unde nu e „conducere” e anarhie. Buni, răi – trebuie să ne rugăm pentru conducători. Dacă „politica” e bolnavă, boala nu trebuie ignorată. Astfel, putem ignora orice nu ne place! Și, sunt multe care nu ne plac.
    Mai greu este a discerne: când trebuie să iei atitudine și când trebuie să taci!

  38. Noiembrie 6, 2010 2:27 pm

    e foarte frumos cand aud de viatza la tara innebunesc

  39. Petre Badica permalink
    Martie 2, 2011 8:08 pm

    Buna ziua,

    ma numesc Petre Badica si sunt jurnalist la „Romania libera”

    Am citit cu interes interviul pe care l-ati dat acum aproape doi ani pe hotnews. As fi foarte interesat sa stiu ce mai faceti, cum va merge si sa impartasesc cititorilor din experienta dumneavostra.

    Cu stima, Petre

Trackbacks

  1. Cum comentam? « Viaţa la ţară
  2. Poveştile voastre la mine acasă (1) « Viaţa la ţară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: