Skip to content

Amintirea Irinei (3)

Ianuarie 29, 2009

de Adriana Scripcariu

După rândurile prea pline ale lui Filo, mi-e greu să încep şi mai ales cu „Am cunoscut-o pe Irina…”. Nu-mi aduc aminte deloc când şi cum am văzut-o prima data şi de data asta, nu prea pot desfăşura în minte această relaţie. Pot spune doar că sunt câteva lucruri pe care le-am agonisit ca zestre de viaţă din ceea ce a dăruit ea în diverse contexte, personal sau nu. Prin febra diversificată a anilor de studenţie Irina a fost pentru mine un profesor ale cărui cursuri informale îţi făceau mare plăcere, un personaj omniprezent la MŢR, un găzdoi savuros al colindelor de Crăciun, un prieten la care puteai găsi încurajare în cele mai diverse contexte. Şi dincolo de acest „a fost”, toate acestea rămân în continuare, căci Irina e vie în continuare, poate cu mult mai vie decât o ştim. Fără să pot spune că i-aş fi fost apropiată, chiar dacă am simţit de multe ori că mă iubeşte, am visat-o la câteva zile după trecerea ei la Domnul, inundată de un mare zâmbet privindu-ne parcă cu acea milă iubitoare şi a tot cuprinzătoare a celor care Înţeleg: „Voi chiar credeţi că am murit..?!” M-am trezit atunci cu o mare bucurie şi de câte ori mă gândesc la ea mă înconjoară împăcarea.

Din zestrea de la Irina, un gând simplu, pe care încerc să-l pun în practică în tot ce fac: încearcă să dai tuturor intreprinderilor tale finalitate. Că scrii o lucrare de seminar, să nu rămână o hârţoagă şi o notă, că faci o mică cercetare, că ai un gând care ţi se pare rodnic… fă ca fiecare efort al tău să ajungă la oameni, altfel rămâne sterp şi inutil.

Cu toate că poate nu eram cei mai potriviţi pentru asta, s-a rânduit ca în ultimii ani Virgil şi cu mine să ne ocupăm de un lucru cât se poate de intim ce o priveşte pe Irina: mormântul.

kif_0492

În dialog permanent cu Aina, sora Irinei, s-a configurat compoziţia mormântului de familie Nicolau – Şafarica de la Sfânta Parascheva Groaveri. M-am apropiat de atunci mai mult de Irina şi am purtat-o cumva într-un permanent gând. A apărut la mormânt crucea dublă de piatră, a ei şi al lui Radu şi am pus în pagină, atât cât ne-am priceput, inscripţia de pe lespedea mormântului. Ea zice aşa:

„În aşteptarea Slăvitei Celei de-a doua veniri a lui Hristos, lăsându-şi aici haina cea pământească, cu toată suflarea împreună priveghează: Radu Ioan Nicolau, care a fost medic si a trecut la cele veşnice în A.D.2003, soţia lui Irina Maria, născută Şafarica, scriitoare, care a plecat spre Domnul în anul 2002, părinţii şi buniciilor lor: Sebastian şi Ioana Nicolau, care au fost profesori, negustorul Pavel Şafarica şi Angheliki, născută Patrikou, care a fost scenografă, Spiridon Patrikios, fost căpitan de vas şi soţia lui Irina. Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor tăi, mult milostive Doamne, ca unul care nu ţii minte răul şi vrei ca toţi să vină la lumina Adevărului, deschide-le lor porţile raiului şi fă-i părtaşi Împărăţiei Tale. Cu îndurările Tale cele bogate, aşază-ne pe toţi la masa Ta de nuntă, la bucurie fără de sfârşit! Amin!”

riri2


4 comentarii leave one →
  1. viatalatara permalink
    Ianuarie 29, 2009 2:53 pm

    Iti multumesc. Mi-am amintit ceva extraordinar, de care uitasem: si eu am visat-o pe Irina, exact la o saptamana dupa moartea ei. Numai ca nu stiam ca murise (pentru ca eu nasteam pe cand ea se stingea). Cred ca a fost singura data cand am visat-o. A fost un vis foarte puternic. Dar nu mai retin decat chipul ei, ca o fotografie alb-negru, rotindu-se incet, indepartandu-se. Nu mai retin daca zambea, ca in visul tau. Stiu doar ca mi-a facut o impresie puternica. Era ceva monumental.

    Dupa ce m-am trezit, sotul mi-a dat un ziar in care se povestea despre moartea Irinei, pentru ca n-a indraznit sa imi spuna direct…

  2. viatalatara permalink
    Ianuarie 29, 2009 4:16 pm

    tot gandindu-ma, mai mi-am amintit ca, in visul meu, Irina era mult mai tanara, cu parul lung… nu asa cum a fost in ultimul an de viata. Poate de asta am asociat imaginea ei cu o fotografie alb-negru…

  3. Ianuarie 29, 2009 10:46 pm

    ce inscriptie de mormant frumoasa, si plina de nadejde
    Dumnezeu sa-i ierte si sa-i miluiasca!

  4. Scomina permalink
    Ianuarie 30, 2009 8:01 pm

    Ce frumos ai scris despre ea, Adi! Cred ca se bucura mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: