Mai bine NU! (4)

Mai bine NU! (1) – in care se povesteste cum fotografiile cu copii sunt la mare cautare pe internet, in scopuri nu tocmai incantatoare.

Mai bine NU! (2) – in care se povesteste de ce sunt fotografiile cu copii la mare cautare, in scopuri de-a dreptul inspaimantatoare.

Mai bine NU! (3) – o invitatie de reflectie asupra motivelor pentru care pui fotografii cu copii tai sau ai altora pe internet.

Sa vedem cum sta situatia in Romania. Fata de alte tari mai „libere”, la noi exista legea 196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei. Este interzisa realizarea si administrarea site-urilor avand caracter pedofil. Cu toate acestea, internetul e mare, iar pedofilii romani au suficient loc sa se exprime… pe site-uri straine. Sa vedem continuarea articolului din Jurnalul national, Invazie – Pedofili on-line:

„Hello, here’s my story”. Asa isi incepe confesiunea un tanar debutant pedofil roman. Isi spune Mike (posibil sa fie un Mihai), zice ca are 26 de ani si ca e student. Marturiseste rusinat ca inca locuieste cu familia si ca accesarea de acasa a acestor site-uri ii „omoara” internetul, telefonul si factura la curent. „Sunt iubitor de fetite, am fost de mai multa vreme, insa abia recent mi-am definit statutul. Romania nu este un loc bun pentru un girl-lover, se plange Mike. Trebuie sa fiu atent cand plec de la scoala, caci, daca privesc in treacat o fetita si ea-mi vorbeste, lumea din jur poate deveni suspicioasa. Trebuie sa nu atrag atentia atunci cand ma uit pe internet la poze cu fetite (pentru ca marturisesc ca imi place sa fac asta, scuze…), pentru ca parintii sa nu ma prinda, pentru ca ei nu m-ar intelege niciodata. Trebuie sa-mi amintesc zilnic ce as face si ce nu as face. Niciodata nu am abuzat sau nu am angajat activitati sexuale cu un copil. Nu am inca experienta practica, insa sper sa o fac la timp. Nu am avut nici vreo relatie pe termen lung cu vreo fata de varsta mea (am avut relatii scurte, dar asta e alta poveste). Motivul este poate un complex de inferioritate pe care-l am fata de femei, dar asta nu are nimic de-a face cu dragostea mea pentru fetite…”

Daca ar fi vorba doar de suspine pe umar si defulari on-line, problema ar fi chiar hilara. Cu toate acestea, situatia e mai grava decat pare…

Pedofilii folosesc spatiul virtual pentru a se organiza. Si militeaza pentru dreptul lor la … dragoste! In SUA au o organizatie, NAMBLA (North American Man/Boy Love Association), care editeaza si o revista ce se poate comanda on-line. In Olanda exista un post de radio on-line pentru boyloveri, „Your Boylove Pride Station”, dar si o revista lunara, OK Magazine.

In Danemarca exista de asemenea o asociatie care militeaza pentru recunoasterea lor ca si minoritate sexuala. „Legea cunoaste limite, dragostea – nu”, asa suna sloganul campaniei. Danezii au si sfaturi cu dedicatie: „Tarile din Est ar trebui sa-si stabileasca structuri si sa ajute pedofilii, in loc sa exporte problemele lor catre tarile sarace, asa cum fac astazi!”. In Danemarca, discriminarea sau injosirea unor persoane pentru preferintele lor sexuale este interzisa. Insa tot acolo, partidele politice fac presiuni asupra guvernului pentru a impune ca pedeapsa obligatorie pentru pedofili sterilizarea chimica!

Ati aruncat calculatorul pe geam deja? Stati un pic, ca nu e tot…

Pe net circula Manifestul „Boylove„; are si o varianta in limba romana! „Un boylover doreste o relatie stransa si de prietenie cu un baiat. Aceasta relatie nu presupune neaparat intimitate sexuala, dar nici nu o exlude. Fascinatia unui boylover o constituie trasaturile «baietesti» si «copilaresti» particulare oricarui baiat. (…)

Cerem reevaluarea standardelor actuale de sexualitate. Aceste standarde incalca drepturile fundamentale ale oamenilor, pentru ca ele le impiedica copiilor si celor care ii iubesc pana si gandul la posibilitatea intimitatii sexuale.„

Da, vorbim de drepturi aici. Ale cui? Ale copiilor, desigur! Nu au si ei dreptul de a avea un „prieten mai mare”, care sa-i indrume si ocroteasca? De pe site-ul Homosexualitate.ro, un fragment din articolul  Raport: Pedofilia este mai frecventă în rândul homosexualilor

Journal of Homosexuality a publicat o editie specială dublă intitulată „Male Intergenerational Intimacy” (Intimitatea între generatii de bărbati), care continea numeroase articole dedicate relatiilor sexuale dintre bărbati si băieti. Într-un articol se afirma că părintii ar trebui să-l privească pe pedofil care le iubeste fiul „nu ca pe un rival sau concurent, sau ca pe unul care le răpeste proprietatea, ci ca pe un partener în cresterea băiatului, un om care trebuie bine primit în casa lor”.

În 1995, revista pentru homosexuali Guide declara: „Putem fi mândri că miscarea homosexualilor a constituit un cămin pentru acele putine voci care au avut curajul să afirme răspicat că copiii sunt persoane sexuale… care au dreptul la expresii sexuale cu oricine vor ei”. În acelasi articol se mai afirma că „în loc să ne temem că ni se spune pedofili, trebuie să proclamăm că sexul este bun, inclusiv sexualitatea copiilor… Trebuie să-o facem pentru binele copiilor.”

Larry Kramer, fondatorul asociatiei ACT-UP (un grup de activisti homosexuali) scrie în cartea lui, „Report from the Holocaust: The Making of an AIDS Activist”: „În acele cazuri în care copiii au relatii sexuale cu parteneri de acelasi sex mai în vârstă, fie ei profesori sau altceva, cred că foarte des copilul doreste acea relatie sau probabil chiar o solicită.”

Asta in ceea ce priveste drepturile copiilor. In continuare, sa vedem cum sunt justificate drepturile pedofililor. De pe acelasi site, un alt articol – „Pedofilii isi apara pozitia”:

Marea majoritate a articolelor din „Intimitatea masculină între generatii” afirmă că pedofilia ar trebui eliberată de etichetarea ca abuz asupra copilului.

Într-un alt articol, „Principalul lucru este a fi dorit’-Studii de caz asupra experientelor sexuale cu copii,” autorul afirmă că o treime dintre pedofilii pe care i-ar fi studiat pretindeau că „dorinta lor sexuală fată de copii face parte din constitutia lor. Această dorintă este descrisă ca ‘înnăscută,’ ‘o realitate naturală,’ ‘inerentă pentru ei,’ etc. Laitmotivul relatărilor lor este ‘ăsta sunt eu’ sau ‘asa m-am născut.'” Autorul conchide că sentimentul că asa s-au născut îi face să creadă că nu se pot schimba, ei fiind astfel convinsi că au aceleasi drepturi ca si altii de a căuta o exprimare „naturală” a sexualitătii lor.

Ei, dar acesta este cu totul alt subiect de discutie… Numai asa, ca sa vedeti ce e in mintea lor.