Skip to content

Punctul, vârful şi cu sensul

Iulie 15, 2009

Astăzi, un film dedicat tuturor capetelor pătrate de pe lume. Vi-l amintiţi cu toţii, s-a dat la tv, în serii scurte, după ’89. Înainte nu se putea, din motiv de capete pătrate. Nu are cine ştie ce profunzimi, dar abundă în fantezii tipic britanice. Nu este pentru copii, din motiv de scene romantice, de neînţeles pentru mine în firul acţiunii. Dar are o muzică frumoasă foarte. Şi, punctul lui cel mai înalt, este dătător de inspiraţie. Te face să râzi din orice, după. Gâdilicios, înghiontitor, ameţitor, încântător. Doamnelor şi domnilor… Oblio!

The Point (1971) de Fred Wolf. După o idee de poveste şi o muzichie fistichie de Harry Nilsson.

15 comentarii leave one →
  1. Iuliana permalink
    Iulie 15, 2009 3:14 pm

    Mi-era dor de Oblio! Am invatat multe de la el despre nonconformism si presiunea majoritatii, despre obtuzitate. Buna idee!
    Cat despre umorul britanic, ne-ar servi si noua sa-l invatam, ca prea ne aprindem si ne certam ca …disperatii!

  2. CatalinM permalink
    Iulie 16, 2009 9:26 am

    Filmul a fost difuzat si inainte de ’89 in emisiunea „La sfarsit de saptamana” realizata de celebrul Tudor Vornicu. Imi e foarte bine intiparit in minte momentul in care anunta ca urmeaza Oblio. Dealtfel, Tudor Vornicu si colaboratorii lui au transmis – mai mult sau mai putin tolerati, nu stiu – in perioada anilor ’80 multe filme si documentare interesante. Imi amintesc, asa in fuga, serialul despre Bee Gees, prin anii 79-80, apoi, prin ’80 sau ’81, un filmulet cu Beatles, din perioada inregistrarilor ultimului LP, Let It Be, cand au sustinut un mic concert pe acoperisul casei de discuri, fapt ce a dus la blocarea circulatiei si interventia politiei. (Concertul, nu transmisia lui T.V. :))

  3. Iulie 16, 2009 10:09 am

    Multumesc, Catalin. Eram prea mica sa-mi aduc aminte. Totusi, mi se pare incredibil… Hai, Bee Gees si Beatles, treaca-mearga, dar Oblio e subversiv de-a dreptul!

  4. Iulie 16, 2009 11:15 am

    Fentarea vigilenţei cerberilor cenzurii din acea perioadă devenise un fel de sport printre oamenii de litere, de televiziune şi nu numai. Cred că difuzarea filmului în spaţiul alocat desenelor animate pentru copii a făcut parte din aceste stratageme. Gurile rele susţin, însă, că Tudor Vornicu avea o oarecare libertate pentru că mai dădea câte o informaţie, două – nu multe- pe la anumite „servicii”. Oricum ar fi fost, emisiunile lui erau aşteptate şi urmărite de multă lume, tocmai pentru că aveau un aer mai deschis în lumea cenuşie a televiziunii de atunci.

  5. Iulie 16, 2009 1:51 pm

    foarte frumos…

  6. Iulie 16, 2009 9:57 pm

    Mi-a adus aminte de vremurile de demult … 🙂

  7. Scomina permalink
    Iulie 17, 2009 12:56 pm

    Ancuţa, îţi mulţumim!

    Într-adevăr, îl urmăream cu mult înainte de marea schimbare (:)), de atunci ni s-a lipit de cap, era aşa de incitant… mai ales că porţia, fără genericul de început şi de sfârşit, totaliza pe atunci, la desenele animate cam 5-7 minute.
    Proful de engleză din clasa a cincea ne explica faptul că e un film pentru oameni mari, dar nu-l credeam. Oblio era acolo pentru noi. Părinţii ieşeau pe ferestre la ora potrivită şi se auzea ca la meci, pe străzile cartierului muncitoresc „Copii, Obliooooooo!”. Şi afara viermuindă rămânea singură. Plecam şi de la cozile de la butelii… Lăsam capacul sau piatra în pungă🙂

    Tati ni-l mai explica, deşi cunoştea doar limba rusă (chestii de genul că dacă un copil se naşte cu o înfăţişare diferită, nu e neaparat ciudat, urât ori cu dizabilităţi, că iată, în alt sistem de referinţă e singurul chipeş şi a dovedit tuturor că e cel mai bun (mai ales la el în sistem). De astea mă folosesc şi eu, de când nu pot dezlipi hoarda de preşcolari din casă de pe Oblio, altfel idiomele englezeşti sunt cam greu de explicat. Doar Ioan râde la „you don’t have to have a point to have a point!”

    Super!

  8. Iulie 18, 2009 4:06 pm

    … chiar imi era dor de Oblio nu l-am mai vazut din 80′

    merci🙂

  9. afrindia permalink
    Iulie 22, 2009 1:02 pm

    Daa, povestea băieţelului care le-a arătat celorlalţi că ei sunt străini de lume şi că el e cel normal. De unde şi inversarea formei capetelor.
    Mersi că mi-ai adus aminte!😉 Îl voi revedea cât de curând.

  10. Tavi permalink
    Iulie 25, 2009 10:27 am

    foarte fain! mi l-am reamintit si eu.
    dar nu e ceva ciudat la minutul 59:42?

    acum am vazut.

  11. Iulie 25, 2009 10:37 am

    Mda, am vazut si eu. Putem intepreta si personajul respectiv in multiple feluri… dar n-am vrut sa intru prea adanc, pentru ca nu sunt atat de sigura pe engleza brtish fara subtitrare (macar in engleza si tot era ceva).

  12. Iulie 28, 2009 10:30 am

    Sigur, nu are profunzimi. Dar aduce in discutie rostul, menirea. Si nu-s de colea. Iar daca-i pentru toate capetele patrate inseamna ca are capacitatea de a trezi, intepa, agata, chiar permeabiliza si pe cei mai putin sensibili, mai „densi” ca sa zic asa. Nu se adresa „consumatorului” din blocul comunist ci unor oameni care uitasera [demultisor!?] sa-si faca semnul crucii [subcultura punk inca nu inflorise]. Culmea, ii agata pe toti: „Are you sleeping ? Can you hear me?”…
    Pe albumul „The Point” din 1971, in care Harry Nilsson a facut muzica, versurile, povestea, povestitorul, personajele [nu stiu ce n-a facut], in scena finala a demascarii contelui rau, cand Oblio spune ca si el are un tugui-rost, se aude din multime: He’s got a point there! Da, Harry Nilsson e Oblio. Un american sensibil, care si-a cautat si cantat rostul intr-o lume ce devenea din ce in ce mai de plastic. Aici cu umor si multa ingenuitate. Apoi a venit filmul, care, desi pastreaza esenta povestii din album, face scurte concesii acelei lumi si rabat la candoare. Recomand calduros albumul.

    C.

  13. Iulie 28, 2009 4:15 pm

    Claudiu, excelent pusa problema, ca de obicei. De fapt, tocmai publicul tinta impune lipsa de profunzimi. Capetelor patrate trebuie sa le vorbesti cu o limba ca o pila, ca sa le slefuiesti. Nu?

    Multumim de recomandare, totusi nu stiu daca o voi onora vreodata… Nu mai ascult de multisor genul asta de muzica, nu ca mi-ar displace… O fi semnul ca am si eu nevoie de niste smirghel, pe ici, pe colo?😀

  14. Iulie 29, 2009 7:44 am

    He, he! Smirghelul e si el pe grade : mai gros, mai fin… se gaseste pentru fiecare.
    Dar ia sa vezi ca nu-i numai geometrie. E si densitate, structura, textura, culoare.
    Cu ce slefuiesti o oglinda!?🙂
    Capete patrate?!? Mmda… E de cioplit…
    Mai mare daraua e cu alea perfecte, luminate, corecte si … fara greseala!
    Hai ca iar perorez…🙂
    Albumul „The Point” e un fel de „Apolodor” al americanilor din acea vreme, sustinut de un one-men-show, mustind de muzica. Aceeasi cautare a identitatii si rostului: la Oblio impusa de lege, la Apolodor de chemarea sangelui.
    In crestin se naste intrebarea : si?
    Eeeh… si dup-aia incep profunzimile.
    Dar pana una-alta, eu cred ca, impreuna cu celelalte „margele” adunate de tine si altii, pot alcatui o salba frumoasa, alternativa a siragurilor de plastic si gunoi cu care copiii nostri sunt momiti, inghesuiti, bombardati, agresati, invadati.

    C.

  15. Iulie 29, 2009 8:06 am

    din acelasi diapazon:

    C.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: