Skip to content

Ultimul stareţ de la Optina

Iulie 8, 2009

017staretul_nicon_c1Pentru iubitorii Optinei, o bucurie de la Editura Predania: a apărut cartea Viaţa Sfântului Nicon, ultimul stareţ de la Optina (comandă on-line) scrisă de fiica sa duhovnicească, Monahia Maria.

Sfântul Nicon de la Optina a fost ucenicul marelui Stareţ Varsanufie şi cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu Stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr. El s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea acestuia şi închiderea Optinei a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.

Monahia Maria, ajutată de cunoaşterea îndeaproape a persoanelor şi întâmplărilor despre care se istoriseşte, a izbutit să redea într-un chip impresionant nevoinţele şi pătimirile Sfântului Nicon Mărturisitorul (aşa cum l-a înscris Biserica în sinaxarul), cât şi atmosfera epocii. Cartea cuprinde şi fragmente din jurnalul Sfântului (astăzi pierdut în parte), din scrisorile, predicile şi cuvântările sale, alături de o parte din învăţăturile pe care i le-a înmânat Sfântul Stareţ Varsanufie de la Optina.

Iată şi câteva fragmente din această carte:

Era cândva o mănăstire ce se numea Sihăstria Optina. Era vestită în toată Rusia, chiar şi dincolo de hotarele ei. Mănăstirea nu era renumită prin moaştele unor sfinţi plăcuţi lui Dumnezeu, nici prin icoane făcătoare de minuni, nici prin vechi construcţii arhitecturale. Mănăstirea era slăvită prin Stareţii ei, prin călugării cu o înaltă cultură duhovnicească, purtători şi păstrători ai monahismului adevărat.

optina-pascha-1

Dacă doreşti, cititorule, haide împreună cu mine, împreună cu luminoasele amintiri ale tinereţii mele, la Sihăstria Optina! Ocolind Kozélskul, vom intra în lunca Căzăcească. Mănăstirea, care o vreme se va ascunde de privirile dumneavoastră în spatele clădirilor oraşului, va apare din nou în faţă. Şoseaua şerpuieşte prin luncă, printre tufişurile de mărăcini, şi iată un şanţ! Un preot trece peste el. Acesta este hotarul ce desparte terenurile mânăstirii de cele ale oraşului. Apoi vine o alee lungă, de răchite bătrâne cu coroane imense. Sub picioare este nisip. Se merge cu anevoie. Miroase a flori şi umezeală de pârâu. Printre copaci străluceşte ceva alb, ceva ce aduce a aur. Mănăstirea este aproape. Bacul vă va trece (ulterior s’a făcut un pod) pe celălalt ţărm al râului cel voios şi iute, Jizdra.

Binecuvântarea vă umple sufletele, de cum păşiţi pe pământul sfânt al mânăstirii. Însemnându-vă cu semnul crucii, veţi intra prin Sfintele Porţi. O scară înaltă vă va duce sus în clopotniţă. Ceasul bate melodios sferturile de oră. Sub bolţile clopotniţei este răcoare şi linişte, paşii răsună pe pardoseala de piatră. Pe pereţi se află chipuri sfinte: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Cuvioasa María Egipteanca în zdrenţele care abia îi acoperă trupul ars de arşiţă, de care se apropie Stareţul Zosima, Sfântul Proroc Ilíe în pustie şi corbul care îi aduce pâine în cioc.

Ocolind bisericuţa Icoanei Maicii Domnului din Vladímir (fosta bolniţă al mănăstirii), prin porţile de la răsărit, veţi ieşi în drumul spre Schit. Pădure. Pini seculari, stejari, brazi şi tei vă înconjoară precum un zid înalt. Este întuneric, linişte şi taină.

Dar, iată, printre trunchiurile groase ale pinilor străluceşte la cotiturile cărării ceva de culoare roz-deschis. Încă o cotitură, şi în faţa dumneavoastră apare Schitul. Ce simplitate, ce frumuseţe!

Sub umbra copacilor seculari priveşte, atât de micuţă, clopotniţa de culoare roz a Schitului. Pe amândouă laturile se găsesc „bordeiele” Stareţilor. Un perete de bârne rezemat la colţuri pe stâlpi de piatră înconjoară Schitul – iar împrejur pădure, pădure nesfârşită… Sub clopotniţă, o uşă grea de metal stă întotdeauna închisă. De pe pereţi vă privesc chipurile pătrunzătoare şi aspre ale cuvioşilor părinţi nevoitori din vremurile de altădată şi din vremurile noastre: feţe supte de post şi nevoinţe, ochi pătrunzători şi severi. „Începutul înţelepciunii este frica lui Dumnezeu,” se poate citi pe sulurile desfăcute din mâinile nevoitorilor. Nehotărâţi, vă opriţi. Aici, dincolo de această uşă, trăiesc oameni care au plecat din lume şi care, după puterile lor, îi imită pe aceşti cuvioşi părinţi. Simţământul propriei nimicnicii şi păcătoşenii vă covârşeşte sufletul. Veţi încetini paşii, pentru câteva clipe. În sfârşit, cuprinşi de îndoială, veţi bate.

Uşa se deschide larg şi portarul, cu un zâmbet dulce pe faţa-i de bătrân, se înclină până la pământ. Dumneavoastră faceţi un pas înainte, şi vă opriţi uimit. După semiîntunericul pădurii şi privirile pătrunzătoare ale nevoitorilor, aţi nimerit în împărăţia luminii.

One Comment leave one →
  1. Iulie 8, 2009 10:12 pm

    trebuie s-o cumpar si eu. Am citit jurnalul sau, asa am plans :((.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: