Skip to content

Răspunsuri cu greutate la întrebări grele

Iulie 3, 2009

Părintele Vasile de la Rusă merită citit în acest extraordinar interviu din două motive. Primul, pentru că raspunde cu un curaj de admirat unor întrebări cumplit de dificile, iar al doilea, pentru ca ne este pildă de verticalitate şi smerenie în aceste vremuri mai tulburi decât le bănuim. Ce este strâmb şi ce e bun în viaţa creştinului internaut din zilele noastre, vazut părin ochii unui mare duhovnic…

Am ales mai jos câteva fragmente care merită subliniate…

Vasile-Gavrila_MV__5617

Pr. Vasile Gavrilă de la Biserica Rusă din Bucureşti

În perioada comunistă s-au conservat anumite aspecte legate de credinţă, de biserică. Atunci, cine îşi manifesta credinţa o făcea cu un risc, cu o puternică asumare. Însă nu trebuie să neglijăm – uitându-ne acum în urmă, trăgând o linie – cum am ieşit noi cu credinţa, cu Biserica, după perioada comunistă, ce s-a conservat, ce s-a păstrat. După 1990 au fost anumite riscuri. Suntem ca în perioada persecuţiilor primare şi după edictul dat de Constantin cel Mare, păstrând proporţiile. Atunci creştinătatea s-a confruntat cu o persecuţie directă, foarte dură, apoi a intervenit libertatea. În perioada comunistă, creştinătatea s-a confruntat la început cu o persecuţie dură, dar apoi cu o persecuţie perfidă. Liderii comunişti au spus ei înşişi: „Stop cu martirajul, nu trebuie să mai facem martiri! Hai să-i compromitem!“ Şi a început compromiterea în rândul creştinilor, până la infiltrarea în sânul Bisericii.

Biserica nu propovăduieşte o împărăţie terestră, ci una a cerurilor. Şi spune foarte clar Mântuitorul Hristos: „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor, şi toate celelalte se vor adăuga vouă“ I-aş provoca aici pe fraţii mei, preoţii şi societatea să căutăm bine şi autentic împărăţia cerurilor, că are Dumnezeu grijă să le rezolve şi pe celelalte. Cu alte cuvinte, să căutăm lucrarea Mariei din Evanghelie şi implicit se va împlini şi a Marthei. Da, este bine să fie prezentă Biserica în societate, dar Biserica trebuie mai mult să se constituie ca un reper, să dea repere pentru copii şi pentru tineri. Aici Biserica trebuie să investească urgent!

În oraşe, dacă ar fi să facem o analiză, am vedea că procentul celor care participă duminică la Liturghie este foarte mic. Ne îmbătăm cu apă rece crezând că bisericile sunt încă pline. Sunt pline momentan. Dar lovitura de bumerang nu este cu efect numai terestru. E cea mai puternică lovitură asupra cărei noi, preoţii, trebuie să fim atenţi. Această lovitură este una veşnică. Şi anume, dacă eu sunt rânduit să fiu preot într-o comunitate de 1.000 sau 2.000 de oameni, iar la biserică vin doar 100 sau 200, Hristos mă va întreba şi de ceilalţi. Şi asta este foarte grav şi dormim pe această autosuficienţă, neconştientizând responsabilitatea pe care o avem. Pentru că nimeni nu ne trezeşte.

În biserica în care slujesc din 1992, confruntându-mă cu nişte obiceiuri încetăţenite în acest lăcaş, potrivnice credinţei, am spus că este bine să ne analizăm poziţia. Şi am zis: „Fraţi creştini, a sosit momentul ca noi, preoţii, să ridicăm ştacheta şi să cerem credincioşilor să fie credincioşi creştin-ortodocşi autentici, iar dumneavoastră aveţi nu numai datoria, dar şi dreptul să spuneţi că nu vreţi preoţi năimiţi, ci preoţi adevăraţi! Aveţi voie să cereţi preoţilor să fie cum trebuie şi vă rog să vă exercitaţi acest drept!“ Aş vrea ca o comunitate să provoace puţin păstorul, să-şi conştientizeze rolul şi dimensiunea eclezială. Din păcate, nici preoţii nu-şi asumă greşelile comunităţii, şi nici comunitatea nu-şi asumă greşeala preotului. De multe ori, se disociază şi sunt pe poziţii antagoniste şi intră într-o luptă. Nu e bine, trebuie să fie ceva constructiv. De ce o comunitate să nu-şi facă o şcoală, o grădiniţă? De ce să nu se îngrijească de bolnavii din comunitatea respectivă şi de ce să nu se îngrijească de sănătatea duhovnicească a celor din comunitate?

Lucrurile mari, nu numai în societatea românească, ci în istoria omenirii, s-au făcut în momente de criză. Nu în momente de bunăstare, când se încheie cu aroganţă conturile, când se distrează lumea. Haideţi să ne gândim la poporul român! Ştefan cel Mare construia câte o biserică după fiecare război, când lumea nu era bogată. Dimpotrivă, era secătuită din punct de vedere material.

Raiul promis de ideologia materialistă a cam luat sfârşit şi în Occident. Lumea a fost atrasă de materialism, iar la ora actuală, din mărturiile străinilor pe care i-am întâlnit în Occident, manifestă o foame şi o sete duhovnicească extraordinare. Ştiţi ce mi-a spus un cetăţean francez? Că se bucură de faptul că societatea franceză trece printr-o criză economică, pentru că a văzut că societatea începe să se umanizeze. Au început şi ei să se desprindă de pseudovalorile materiale şi să descopere spiritualitatea ortodoxă. Este o mare provocare pentru Biserica Ortodoxă.

În Şcoala europeană de la Bruxelles se predă religie ortodoxă. Iar noi, românii, ne grăbim să scoatem icoanele şi religia din şcoli pentru că se supără Comisia Europeană.

Cred că românul a pierdut ceea ce se numeşte „frica Lui Dumnezeu”. Când spun lucrul acestea mă refer la sensibilitatea, la delicateţea de a nu deranja ceva ce e deasupra ta, ce e suprem. Parcă s-a închis într-un egoism feroce şi parcă devorează tot în jur. Cred că a pierdut contactul cu această dimensiune care îl sensibilizează, care îl umanizează, îl înfrumuseţează, îl înnobilează, îl împodobeşte.

Despre conflictul dintre „tradiţionalişti” şi „ecumenişti”

Există şi la nivel de mentalitate, pentru că unii au fost educaţi în spiritul tradiţionalist, iar alţii într-unul un pic mai deschis. Există, să spunem aşa, două orientări. Însă acest conflict a fost, cel puţin în ultimul timp, diabolizat. Nu ar trebui să existe nicio tensiune. Cei care se revendică tradiţionalişti nu-şi găsesc propria identitate. Ei se ascund în spatele unor tradiţii foarte stricte, rigide. Sunt şi în tabăra cealaltă mult prea deschişi care nu îşi găsesc identitatea. Eu cred că în sânul Bisericii acest conflict a fost alimentat de anumiţi formatori de opinie, mă refer la unii credincioşi, cu studii teologice. Apoi a fost diabolizat de inconştienţa atât a unora, cât şi a celorlalţi, pentru că nu au ieşit la dialog. Nu se acceptă dialogul! Deja se pune o etichetă: aceştia sunt „încuiaţi”, iar aceştia sunt „ecumenişti” şi „masoni”. Şi s-a terminat dialogul! Nedându-ne seama că noi am pierdut terenul pe care trebuie să ne întâlnim: în biserică, la rugăciune şi la Liturghie. Aproape că este de neconciliat întâlnirea lor. Nu se poate realiza nici măcar la Liturghie, pentru că se văd compromişi unii pe ceilalţi.

Despre paşapoartele biometrice

În discuţia asta este foarte mult mit, dar şi realitate în aceeaşi măsură, dar nu cea pe care o vedem noi. Realitatea e mult mai ascunsă.

Noi nu trebuie să căutăm meşteşugul lui Satan, ci trebuie să fim alături de Hristos, prezenţi în casa Lui, şi El ne va învăţa, ne va atenţiona. În Grecia au fost voci care au atras atenţia, cum au fost părintele Porfirie şi părintele Paisie Aghioritul, care este invocat acum de cei care întreţin această tensiune extraordinară. Ambii îi atenţionează însă: „Aţi ajuns să-i îmbolnăviţi pe oameni şi să le produceţi insomnii cu chestiile astea. Dar mai lăsaţi povestea asta!“ Aşa cum s-a exprimat un părinte, din toată această maculatură şi din internet, ne apare o perspectivă a unui Satan imens şi a unui Hristos micuţ, ascuns printre rânduri. Aproape nici nu-L descoperim, nici nu-L intuim, nici nu ştim unde este. În schimb, ştim sigur unde este Satan, dar nu ştim unde este Hristos. Realitatea este că Satan îşi pregăteşte terenul, iar noi nu ne pregătim duhovniceşte cum ar trebui, prin rugăciune, prin asceză creştină adevărată, prin iubire frăţească, nu prin dezbinare. Pentru că el, la ora actuală, deja începe să ne stăpânească foarte uşor pe noi creştinii. Ne dezbinăm prin propriile vicii.

Cipul nu e pecetea lui Antihrist, însă e un pas pregătitor. Dar tot atâţia paşi pregătitori sunt şi structurile europene sau societatea de consum, pe care o devorăm, din care ne îndestulăm cu voluptate. Şi tot atâţia paşi în direcţia asta sunt toate comodităţile oferită de societatea de astăzi.

11 comentarii leave one →
  1. Iuliana permalink
    Iulie 3, 2009 6:21 pm

    Cu adevarat, foarte interesant si folositor interviu. M-a captivat prin opiniile despre educatie/ rolul Bisericii in aceasta perspectiva.

  2. viorica permalink
    Iulie 3, 2009 7:56 pm

    Parintele are dreptate. De ce ne este frica cu un Dumnezeu asa de mare! Flamanzii s-au saturat de vorbe. Ei vor paine. Lumea s-a saturat de predici, ea are nevoie de Hristos.

  3. Iulie 3, 2009 11:25 pm

    Pana la urma functioneaza scoala crestina pe care doreau sa o deschida ?

  4. Iulie 5, 2009 3:56 pm

    O foarte pilduitoare meditatie la Duminica vindecarii slugii sutasului, pe „Razboi intru cuvant”.

    Doamne ajuta!

  5. Iulie 6, 2009 3:13 pm

    Dar despre meditatia asta, ce zici: http://c-tarziu.blogspot.com/2009/07/inchizitia-ortodoxa-romana.html

  6. Iulie 6, 2009 11:21 pm

    Ti-am scris un lung raspuns cu privire la acel articol.
    Dupa care mi s-a oprit calculatorul (mi se mai intampla) astfel ca nu l-am putut salva.

    O iau ca pe un semn.

    Totusi modalitatea in care Tarziu pune problema (independent de Roncea & co cu care n-am nici o afinitate) ma face sa cred ca nu mai este cel de altadata.

  7. Iulie 7, 2009 11:32 pm

    Am sters aici un comentariu si, pentru ca autorul sa nu se simta persecutat, sunt datoare cu o explicatie. Dragii mei, inteleg, aveti opinii contrare, dar macar le puteti exprima intr-un limbaj decent. Stiu, sunteti mai presus de toti, dar, totusi, macar asa, aparent, puteti sa folositi un limbaj politicos. Asa, steinhadrtian vorbind. Sau nici Steinhardt nu statea prea bine, in opinia domniilor voasrte?

  8. Iulie 9, 2009 2:26 pm

    :X:X Parintele Vasile :X Frumos Om!

  9. gheorghe permalink
    Iulie 30, 2009 5:29 pm

    Draga „Viata la tara”, sunt buimac, daramat de tot,nu imi mai ramane decat a ma ruga. Eu imi spun „traditional” fara acel -ist. Razboiul asta dintre Tarziu si Roncea ma descumpaneste, ii cunosteam pe amandoi de la televizor si aveam parere buna buna. Acum nu inteleg unde e adevarul. Pacat! Am curajul sa recunosc ca nu stiu unde e adevarul, va trebui sa cercetez.

  10. Iulie 30, 2009 9:56 pm

    Frate, lucrurile abia au inceput. Cred ca vom asista la din ce in ce mai multa dezbinare , la din ce in ce mai multe devieri de la dreapta credinta chiar din partea unora la care nu ne asteptam. Sa luam aminte: „Smintelile trebuie sa vina … Privegheati si va rugati , ca sa nu cadeti in ispita. ”

    Domnul sa ne intareasca. POST USOR SI CU FOLOS tuturor.

  11. sergiu permalink
    Ianuarie 4, 2010 4:54 pm

    scapasem de internet in vacanta, am citit peste 500 de pagini in cateva zile; internetul se va topi cand vom invata sa tacem, chiar si pe net…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: