Skip to content

Un film ca o întoarcere acasă

Iunie 15, 2009

afisDespre filmele mele preferate, numai de rău. Nu am reuşit să mai conving pe nimeni să le vadă. Lumea se plictiseşte, adoarme, sforăie şi se întoarce pe partea cealaltă, visând ceva mai interesant probabil. La fel s-a întâmplat şi cu Întoarcerea (The Return / Vozvrashcheniye) al regizorului (bineînţeles, rus) Andrei Zvyagintsev, film pentru care am suferit de la primele cadre un coup de foudre.

Acum, dacă ar fi să fac o prezentare, înainte de a vi-l oferi, sincer, n-aş şti cu ce să încep. Dar, pentru un plus de obiectivitate, o să mă străduiesc să fiu critică. Poate vă conving şi pe voi să nu-l vedeţi. Iată de ce.

În primul rând, regizorul suferă de un estetism prea căutat. Cadre atent construite, din care curg simbolurile gârlă, prea dense şi prea dese pentru a fi decodate toate. De asta, The Return e un film de re-văzut (asta în cazul în care aţi reuşit să-l vedeţi prima dată).

În al doilea, trimiterile tarkovskiene pot fi nesuferite chiar pentru fanii lui Tarkovski. Tempo-ul lent, cadrele misterioase, tăcute, ploi înţelepte, ierburi cuvântătoare, priviri care se întorc peste umăr – iată un tribut evident făcut în faţa celui mai mare dintre regizorii ruşi.

În al treilea, simbolistica raţională, nu poetică, marchează o ruptură prea aspră faţă de Tarkovski şi o scufundare în plin ermetism biblic. Filmul, la o privire mioapă, poate fi înţeles ca o poveste de familie, plină de ciudăţenii învăluite şi aventuri necunsumate. La o a doua privire, trimiterile către Evanghelie sunt, de multe ori, prea directe. Cum ar fi acest cadru, uşor de regăsit într-o scenă la începutul filmului:

DeadChrist - Andrea Mantegna

Pictură de Andrea Mantegna

Imediat după acest adevărat „tabou”, spre identificare, tatăl este căutat într-o fotografie aflată – unde altundeva – decât într-o Biblie. Mai exact, la scena opririi sacrificării lui Isaac de către Avraam. Şi dacă tot n-aţi înţeles aluziile, iată-l pe tată, la masă cu fiii, oferindu-le pâine şi vin. Apoi luându-i într-o excursie, la pescuit. O adevărată scenă de familie, ştiu.

1

Acum, mă veţi acuza că vă ofer toate cheile pe tavă, dar tot nu mă pot abţine să arăt că cei doi fii sunt rupţi tot din Scriptură. Fiul bun, ascultător, credincios, stăpânit de sentimentul filial (îi recunoaşte drept „tată”), fiul care înţelege dincolo de cuvinte, cu inima. Fiul care pune gândul bun în faţă. Fiul a cărui fizionomie destinsă, serafică, spune totul.

2

Şi fiul celălalt, lucifericul. Razvratitul, nemulţumitul, contorsionatul, încruntatul. Nervosul, fricosul, mândrul, supărăciosul. Inchizitorul, insomniacul. Vrea să-şi ucidă tatăl, şi nu despre complexul lui Oedip e vorba. Miza lui este raţiunea, scenariile, detaliile, logica. Fizionomie permanent în opoziţie cu restul lumii. Compasiunea publicului îl ţine în braţe, pentru că, ştim de la bun început, este băiatul mamei. Nu-şi strigă tatăl „tată”, decât după ce se naşte încă o dată, din jertfa tatălui, singura care legitimează sentimentul filial.

3

Mai multe simboluri? Avem, avem. Avem şi o barca, împreună construită. Avem şi un trup. Avem şi o lecţie de educaţie care ne scandalizează de-a dreptul. Asta până când o înţelegem, la final. Tatăl, venit pentru a-i învăţa pe fii drumul. Drumul de întoarcere acasă.

Andrei Zvyagintsev – Vozvrashcheniye (2003). Subtitrat in engleză, dar integral. Vă aştept cu păreri legate de final. Pentru ca, aţi ghicit, nu v-am spus totul!

38 comentarii leave one →
  1. Iunie 15, 2009 7:30 pm

    Nu stiam de film. L-am gasit si eu; acum ramane de gasit timp pt. vizionare.

    Si care ziceai ca sunt filmele tale preferate? Acelea ce adorm omul? Nu ca as avea nevoie de somnifere … 🙂

  2. Iunie 15, 2009 10:54 pm

    Pai asa, ce-mi vin in minte la ora asta, intr-o ordine dezordonata… Andrei Rubliov, Trois couleurs: Bleu, Sapte samurai, Pocainta, Zabriskie Point, Breaking the Waves, La Strada, Piesa neterminata pentru pianina mecanica… mai sunt si altele, cu siguranta, dar astea sunt foarte preferate, din moment ce imi vin in minte, chiar si la ora asta… printre buruieni 🙂

  3. Iunie 16, 2009 7:37 am

    Frumos film, poate fii trecut langa Ostrov, printre filmele preferate din zona ruseasca.

  4. Iunie 16, 2009 1:25 pm

    Asa este, totusi m-am ferit sa-l compar cu Ostrov, desi sunt in aceeasi… „zona” 🙂 pentru ca in Ostrov mesajul este mai direct. N-am vrut sa creez niste false asteptari celor care-l vor vedea. Decat sa-i dezamagesc, prefer sa-i surprind 🙂

  5. horadeanu.blogspot permalink
    Iunie 16, 2009 2:05 pm

    daca aveti careva cont pe http://bittorrents.ro il gasiti acolo cu sub in romana si calitate pal dvd
    subscriu la postare, excelenta cronica viata la tara

  6. Raluca permalink
    Iunie 16, 2009 6:59 pm

    Minunat film, l-am vazut de 3 ori in doua zile, nu puteam sa imi mai iau gandurile de la el.

    Foarte fresh si blogul tau draga viata la tara. e bine pus la bookmarks

  7. laurentiu permalink
    Iunie 16, 2009 9:22 pm

    Breaking the Waves?
    E clar, sunt un pudic, da’ ma tratez! E al doilea film, dupa Oglinda, pe care l-am inceput de 3 ori si nu l-am gatat. App de o discutie mai veche, Into the wild mi-a placut foarte tare! Are cateva momente, vreo doua, care-l ridica mult si ma fac sa fiu trecator cu vederea in ce priveste punctele slabe pe care le-ai notat in postarea ta la vremea aceea.

  8. Iunie 16, 2009 10:05 pm

    Despre care „Pocainta” e vorba ? Ca nu reusesc sa dau de ea. (ma refer la film, desi e mai valabila situatia pt. celalalt aspect)

  9. Claudia permalink
    Iunie 16, 2009 10:45 pm

    Un site foarte minunat, Zoe 🙂 Asa ma bucura si ma odihneste, foarte multumesc. Cum descifrezi tu secventa cu acea cutie dupa care tatal sapa, pe care apoi o ascunde in barca si care… se duce la fund, o data cu scufundarea barcii. De fapt, dupa atata truda, in economia povestii, brusc, nu se mai spune nimic dsepre ea – o pune in barca si gata. M?

  10. Iunie 16, 2009 11:26 pm

    Laurentiu, ma ia cu fiori pe sira spinarii. Pe mine Breaking the Waves m-a tinut in foc continuu. Dupa ce m-a lasat, m-a luat un bocet destul de penibil si greu de oprit, desi eu nu plang NICIODATA la filme. Decat la Milos Forman, cand mai mult suspin 🙂

    M, iertare, trebuia sa vin cu date mai concrete. Oboseala… Asta e Pocainta: http://www.imdb.com/title/tt0093754/

    Claudia, nu stiu cine-i Zoe, dar ma bucur ca in sfarsit vine cineva cu intrebari. Pentru a-ti raspunde, trebuie sa mai vad o data filmul haha! Intrebarea mea: nu cumva, in urma sapaturii facute de tata, copiii gasesc viermi de pescuit? Acela e locul, nu? Apoi, referinta la „zona” din Stalker este atat de directa (stilul de filmare al casei este copiat efectiv dupa Tarkovski), incat merita un pic aprofundata simbolistica. Promit ca adancesc, imediat ce am timp.

    Intrebarea mea este alta, legata de fotografie. Cum interpretati fotografiile din final? Am niste raspunsuri, dar am nevoie de o confruntare inainte 🙂

  11. Iunie 16, 2009 11:46 pm

    Gata, pentru discutia asupra cutiei misterioase, mergeti la minutul 1:10. De fapt, episodul ridica mai multe intrebari. Cum a disparut tatal din acea casa, fara a fi vazut de copii? Cand a avut vreme sa sape o groapa atat de mare? Si, mai ales, calatoria lor a fost facuta special pentru a ridica acea cutie, nu?

    Acum, nu as merge atat de departe, dar… cutia nu ar putea fi chivotul, din moment ce barca poate fi biserica? Casa veche nu e Legea Veche?

    Zona lui Tarkovski nu era tot un fel de templu in care omul statea de vorba cu Dumnezeu? Nu vrea sa sugereze Zvyagintsev in acest fel trecerea de la Vechiul Testament la Noul Testament, prin trecerea chivotului din templu (casa veche) in biserica (barca)?

  12. Maria permalink
    Iunie 17, 2009 12:03 am

    M-a dus cu gandul la Ostovul.
    Fotografiile de la final cred ca sunt facute in platou, in timpul filmarii sau in pauzele de filmare. Ca un fel de poveste care se continua si in viata reala sau care este foarte aproape de realitate.
    Nu stiu.
    M-a bufnit plansul cand copii au alergat strigand „tata”. In special cel mic, caruia i se inmuiase inima.

  13. neabuican permalink
    Iunie 17, 2009 12:05 am

    Unde as putea sa il gasesc si eu pe DVD la un pret accesibil? Sau cum fac sa il trag in calculator? multumesc.

  14. Iunie 17, 2009 2:19 am

    @ Anca Delatara
    Recunosc ca am o sensibilitate, ca sa nu zic neputinta, cand un film bate spre sexualitate si incepe sa staruie in ea. In fine, m-ai convins. Deja am vazut o treime din film, dar am luat o mica pauza sa-ti scriu.
    Oarecand, C.T. Popescu i-a facut o cronica „emotionanta” persifland totodata relatia traditionalista, „institutionalizata” a oamenilor cu Dumnezeu. Asta m-a tinut departe de el.
    Acelasi CT Popescu a laudat Dogville, o alta productie marca Lars von Trier, pe care-o socotea primul mare film anticrestin. Mie insa Dogville mi s-a parut de-a dreptul…biblic.
    Scuze ca-s off-topic pe aici.

  15. Iunie 17, 2009 7:45 am

    Ai dreptate, Dogville e un film biblic, explicit chiar. Iar in Breaking the Waves miza nu e sexualitatea, dupa cum cred ca ai aflat deja. Cat despre restul filmelor din lista preferintelor, poti sa te uiti linistit, sunt cuminti din punctul asta de vedere 🙂 Exceptand cateva secvente din Zabriskie Point 🙂

    Dar, nu inteleg, cine-l citeste pe CTP ? 😀

    ps: daca ma gandesc si la Idiotii lui von Trier, vedem aceeasi inclinatie de a depasi viziunea clasica asupra sexualitatii, trecand dincolo de grosier prin cuplul care se sustrage grupului. Von Trier este unul dintre cei mai cutremuratori regizori, care reuseste sa puna probleme existentiale, de asta imi place… Mai rar in zilele noastre. Are un dostoievskianism, daca pot spune asa, mai ales daca ne gandim ca si Dostoievski avea o inclinatie catre un anumit tip de personaj feminin, controversabil pentru timpul sau…

  16. Simona permalink
    Iunie 17, 2009 9:05 am

    Foarte frumos film, genul care-mi place. Despre poze..m-am tot uitat. Sunt pozele facute intre ei in calatoria aceasta. Si apoi citeva cu „reintoarcerea la copilarie” …Acolo unde tatal era cel care-i tinea de mina sau in brate. A fost nevoie de calatoria asta initiatica, plina de incercari si de jertfa tatalui, astfel incit in albumul copiilor sa ocupe un loc important pozele cu tatal lor…poate singurele pe care le aveau.

  17. Iunie 17, 2009 2:23 pm

    Ti s-a mai parut altceva interesant de von Trier ?

  18. Iunie 17, 2009 8:19 pm

    @viata la tara – Da. Eu filmul il stiam de „Cainta” si nu stiu cum de nu m-am gandit la Abuladze.

  19. Claudia permalink
    Iunie 17, 2009 8:50 pm

    Multumesc pentru sugestie. Ai dreptate, dar tot ma framanta cutia – cumva mi se pare mie ca e aproape ca un ax (pivot-chivot) al intregii povesti. Si totusi sunt 2 cutii, una mare, ruginita, greu de deschis, un fel de ambalaj greoi… din care tatal scoate o caseta, mica si esentiala, parca un pic lucioasa (mult mai mica, de fapt, decat cufarul care i-a fost invelis). Sufletul din trup? Sufletul salvat in ‘Barca’? Sau, mai degraba, Adam scos din iad? (de unde si, mai apoi, asocierea explicita cu viermii)?

    Iarta-ma ca te-am poreclit Zoe (= viata?, la tara sau la oras… 🙂 ). Daca ti-as fi spus ‘viatalatara’, as fi avut impresia ca ma adresez unui site…

  20. Iunie 17, 2009 9:38 pm

    @ neabuican: prima oara am vazut filmul inchiriindu-l de la un centru de cartier. era subtitrat in romana, asta inseamna ca se gaseste la noi. mai multe insa nu stiu…

    @ Maria: frumoasa interpretare. Adica filmul a influentat, cumva, vietile actorilor, nu?

    @ Simona: si eu m-am gandit la fel. Fotografiile din final reprezinta filmul developat (vedem poze facute si in timpul calatoriei cu tatal – de exemplu cea cu punga, pe geamul masinii). Regizorul nu a mai considerat necesara relatarea povestii de intoarcere. Nu a mai spus-o, ci a aratat-o 🙂 De fapt, si momentul in care Ivan gaseste fotografia cu ei pe care tatal o tinea la indemana in masina este revelator – oare putem intrebuinta termenul in intelesul lui fotografic? 🙂 Isi da seama, de fapt, de marea iubire, marele dor al tatalui dupa fii. De asta povestea intoarcerii este spusa fotografic, pentru ca se intra deja intr-un alt limbaj, mai sumar. Povestea se oprise, incepea „revelatia”. Iar intoarcerea „acasa” nu poate fi decat la „tatal” – asa inteleg finalul.

    @ M: sincer, nu mai retin ce filme am mai vazut de von Trier. L-am descoperit acum cativa ani, am vazut atunci tot ce mi-a picat in mana (nu mi-a placut Dancer in the Dark, insa), dar de atunci chiar n-am mai vazut nimica nou. Aud ca a scos un film „Antihristul” si sunt curioasa din ce perspectiva a privit problema. Din ce baricada, adica.

    @ Claudia: aha, iaca m-am lamurit ce-i cu Zoe 🙂 Ar trebui sa-mi spui atunci Zoe Gheorghe, nu? Haha 🙂
    Foarte interesanta interpretarea cutiei, sa stii ca si eu m-am gandit la o punere in mormant, din moment ce tatal a disparut, pur si simplu, desi nu avea unde… Nu m-am gandit insa la Adam, ci chiar la punerea lui in mormant. Oricum, de caseta mica vorbim, nu de cea mare. Cea mare a fost doar o „haina” efemera… buna de dat jos cand se ajunge la esenta…

  21. gabi permalink
    Iunie 17, 2009 10:20 pm

    apropo de cum influenteaza filmul viata actorilor: baiatul care l-a interpretat pe Andrey (fratele mai mare) chiar a murit inecat. in anul in care s-a lansat filmul.

  22. Simona permalink
    Iunie 17, 2009 11:16 pm

    Anca,exact(misto partea cu revelatia, revelator, etc)…Copiii isi regasesc „tatal”, dragostea pentru el, oprita undeva in mica copilarie. Sentimentele redevin ce trebuiau sa fie.Ei afla ca dragostea „tatalui” pentru ei exista. Desi manifestarea ei e altfel decit si-o doresc ei. Si intr-adevar, nici noi nu intelegem mereu iconomia divina, nu?Cred ca nici nu mai conteaza la un moment dat cutiile, desi recunosc ca si eu m-am intrebat ce era cu ele…la urma mi-am spus ca sunt doar ca o justificare a actiunii…dar nu foarte explicita ca sa nu ne abata de la asimilarea mesajului prim.La fel si aparitia de niciunde a „tatalui” Ramine neexplicat in film. Poate nici nu ar putea fi explicat de aceea e lasat asa (similitudinea cu Biblia, nasterea Mintuitorului, aparitia Lui)
    Dar aceasta reintregire a sufletelor are un pret mare, fara de care poate pozele cu tatal n-ar fi stat linga celelalte (in album si in suflet desigur).Daca nu era sacrificiul, copiii n-ar fi inteles niciodata cit de mult ii iubea „tatal”.SI incep sa cred ca „tatal” stia care va fi deznodamantul, inclin sa cred ca stia pentru ca nu si-a schimbat nici un moment „duritatea fata de cel mic”, i-a dat toate lectiile pe care trebuia sa i le dea, n-a facut rabat, si-a asumat intreaga furtuna de sentimente provocata in sufletul fiului, chiar daca putea prevedea ce va urma).Dar cred ca merg prea departe.
    Anca, sa ne mai dai filme dintr-astea…mi-ar placea sa mai vad din cele enumerate de tine mai sus. Recunosc ca-s novice, nu am vazut prea multe. Doar Ostrovul …de citeva ori.
    Sa aveti o noapte linistita!

  23. Iunie 18, 2009 7:56 am

    gabi,

    Stii si in ce lac s-a intamplat tragedia ? Acelasi.
    De ce am oare amar in nari ?!

    Iertati-ma!
    Dumnezeu sa-l ierte pe Vladimir Garin!

    C.

  24. Iunie 18, 2009 6:57 pm

    lista dumneavoastra de preferate imi e familiara…
    as adauga pe unul dintre prietenii lui Tarkovski,
    regizorul armean Sergei Paradjanov

    cu o secventa din „Umbrele strabunilor uitati”

    si „Culoarea Rodiei”
    http://video.google.com/videoplay?docid=7336544791488368382&hl=undefined

    cu drag,carmen

  25. Iunie 18, 2009 10:03 pm

    Multumesc, Carmen… abia astept sa-l vad 🙂
    Auzisem de Paradjanov, dar il uitasem, intre timp…

  26. Iunie 18, 2009 10:07 pm

    Vladimir Garin (26 January 1987, Leningrad – 24 June 2003) was a Russian actor, and star of the critically acclaimed film Vozvrashcheniye (Russian: Возвращение), titled as The Return in the USA.

    Garin drowned in Lake Osinoveckoe – 69 km of Saint Petersburg, where a portion of The Return was filmed, just before the film’s international debut – while boating with a friend, Misha. Both boys were challenged to jump into the lake by two local girls who were slightly intoxicated, and Garin rose to the challenge. However, as theorized by his mother Tatyana Garina, a cramp seized his legs, disenabling him from swimming. He managed to grab a hold of the dinghy, but it capsized.

    „Misha – who was then on the shore – began to shout and called me on the mobile. But on the way there, I was already sure he was dead.” said Tatyana Garina. She also said her „maternal intuition” told her Volodia died immediately and suffered little pain. „When the divers found him three days later, I had the impression that he was just sleeping,” she said. „He had a very calm face.”
    http://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Garin

  27. jurnalderasfat permalink
    Iunie 20, 2009 4:15 pm

    Tulburator film. Interpretata profan, cutia cred ca continea bani, sau valori, in orice caz. La nivel sacru pentru mine cutia simbolizeaza fagaduinta mantuirii, darurile, recompensa ascultarii a celor supusi, dar care, iata, conform sfarsitului filmului, nu este inca la indemana celor doi frati, fiindca intoarcerea acasa este partiala, ea trebuie refacuta, sau mai bine zis continuata fara ghidarea tatalui, dar zidind singuri ceea ce tatal a inceput cu ei. As spune ca finalul este, si mai metaforic vorbind, dupa multe rataciri, momentul intoarcerii cu fata la Dumnezeu.

  28. Iunie 20, 2009 8:17 pm

    Da, tatal a venit ca sa-i invete tot ce stia. Cu alte cuvinte, ca ei sa devina ceea ce el este…

    Tocmai asta e lectia de educatie pe care le-o da. Ca sa-i scoata din inertia lor, sa le schimbe ecartamentul…

  29. Iunie 23, 2009 2:41 pm

    „Exilul” lui Zvyagintsev l-ai vazut ? Cum este ?

  30. Iunie 23, 2009 4:55 pm

    Nu l-am vazut, ca n-am avut de unde, dar am auzit de bine despre el. E cu acelasi actor in rolul principal.

  31. daniela permalink
    Iulie 10, 2009 1:16 am

    Minunat measjul filmului. Sa accpeptam fratilor cainta celorlalti…poate ca este ultimul lucru pe care il mai pot face…sa nu uitam ca si noi putem gresi in orice clipa. nu se poate rascumpara timpul si amare vor mai fi lacrimile pe care le vom varsa atunci cand vom intelege adevarat intentie a celor care isi cer iertare in felul lor

  32. Iulie 10, 2009 1:56 am

    interesant film..felicitari”viata la tara”.Eu l-am primit printr-un prieten si acum,dupa ce l-am vazut indraznesc sa spun si eu cam ce parere mi-a facut.
    Sunt niste scene dure,insa oare viata nu are asemenea momente?Tatal se intoarce la fii pt a se descoperi.In scurta lor apropiere ii invata multe lucruri mai putin iubirea lui catre ei pe care or sa o descopere mai tarziu.
    Momentul acela tensionat cand amandoi copii ii spun tatalui ca il ucid,parca toata ura aceia capata o valoare mistica si prevesteste ca se va sfarsi rau…
    Cred ca trebuie sa ramana invaluit in mister ce continea cutia respectiva,deoarece ocupatia tatalui,si timpul cat a fost plecat nimeni nu-l stie,iar in clipa in care apele marii il atrag catre vesnicie; moare si taina lui.
    Desigur,exista inca de la inceput o diferenta clara intre fiul cel mare si cel mic,care nu accepta,care nu crede,dar care in final il va iubi din tot sufletul.
    Moartea este sacrificiul suprem,si aceasta intalnire,aceasta punere fata in fata,faptul ca au stat cu el ca la un priveghi,aceasta calatorie initiatica ne poate duce cu gandul la propriile noastre vieti..acum depinde in care dintre cei doi copii ne regasim cel mai mult.E o intrebare care te pune serios pe ganduri….

  33. Iulie 10, 2009 9:58 am

    Da, polly, ai atins cateva probleme-cheie. Cred ca momentul in care copiii vor sa-si ucida tatal poate insemna faptul ca putem ucide mai ales cu un cuvant. E suficient s-o gandim ca sa se intample.

    Cat despre cei doi frati, intrebarea mea este alta: se regaseste cineva in fratele mai mare? 🙂 Nu-i asa ca toti gandim exact ca fratele cel mic?

    Un exemplu: momentul in care tatal priveste femeia care trece pe langa el, pe strada, urmarind-o apoi in oglina retrovizoare. Nu-i asa ca toti gandim acelasi lucru? Cati pot privi altfel? Sa ne gandim la Hristos care statea la masa cu vamesii si desfranatele si oamenii Il priveau gresit.

    Privirea corecta, „tainica”, dincolo de evidente, poate fi unul din mesajele filmului…

  34. Iulie 10, 2009 6:58 pm

    just!Acest film nu este ceva care sa fie usor inteles,se lasa studiat,si mai ales simtit.M-a socat momentul mortii,am spus”mai da nu se poate”,si tot am sperat ca nu a murit,dar acum gandindu-ma la Sf Apostoli,oare ei nu s-au speriat cand Domnul Iisus Hristos a murit,si pana cand au aflat de vestea Invierii,erau speriati asemeni unor calatori fara carare?:)iar finalul,cand esti atat de implicat,si vrei sa aflii iti dai seama din linistea fotografiilor ca pacea a fost instaurata,asa cum ucenicii au stiut ce sa faca,fiind impacati cu ei,si cu ceilalti.
    Sunt multe scene in film chiar daca aparent esti tentat sa crezi ca este un film cu o intriga slab dezvoltata,scene in care te vezi pe tine ca si cum ai avea in fata o oglinda.Cand fiul cel mic este lasat singur pe strada,chiar daca in zare vede alte masini,nu pleca de acolo,plange dar asteapta…si ajutorul vine.
    Nu l-as putea asemana cu Ostrovul,pentru ca acolo rugaciunea si intoarcerea catre Dumnezeu este vazuta altfel.In Ostrovul te simti bine inca de la inceput cand incepe rugaciunea.Te poti lasa purtat pe infinita mare inghetata pt ca rugaciunea aceia iti incalzeste inima.
    Si acolo sunt personaje (daca le pot zice)”tip”care infatiseaza un anumit tip de inclinatie spre pacat:calugarul care tinea la curatenie,sau cel cu cizmele si paturica:D
    Nadajduiesc ca astfel de filme sa ajunga sa fie vazute de cat mai multi romani.Din nefericire tineretul ortodox este infratit cu modelul occidental si nici macar nu stie ce comoara ascunde rasaritul,si ce frumos este sa traiesti cunoscandu-L pe Dumnezeu.

  35. Iulie 10, 2009 9:12 pm

    Iata ca-l vazui si eu. Sunt la prima vizionare.Abia.

    Ceea ce mi s-a parut frapant cap-coada: de ce graba permanenta a tatalui, si mai ales duritatea evidenta si excesiva ? nu neparat fizica,desi si asta; dar tot comportamentul si limbajul degaja duritate;inclusiv la masa ( a propos de masa,@viata la tara , zici ca le ofera vin {desi mai degraba ii obliga} si paine; mie mi se pare ca nu e paine,ci un pui fript; gresesc ? )

    In rest, cred ca as fi jucat excelent in rolul fratelui mic; as fi fost foarte natural,nefiindu-mi deloc strain.

  36. August 13, 2012 11:43 am

    Reblogged this on Marius Cruceru and commented:
    Văzut aseară… finalmente. Excelent film! Mă săturasem de finaluri previzibile și fericite. Cîți fii nu își urăsc tații … Tot filmul este ca o călătorie printre stînci … Îți mulțumesc Viața la țară și păcat că te-ai retras din blogosferă. Caut și eu loc de cumpărat pe lîngă Aleșd… la țară!

  37. Februarie 8, 2015 7:09 pm

    Un prieten mi-a sugerat acest film. Sunt de acord cu cele expuse pe blog, dar … raman niste intrebari. Chiar nu vom sti niciodata ce era in cutia tatalui, cea dezgropata pe insula ? Ea se va scufunda la final odata cu tatal. Copiii au gasit in acea „groapa” mistica doar ceea ce cautau : rime. Doar Andrei are intrebari, Ivan, cel luciferic, cum spuneti, nu.Si in acest ritual de initiere credeti ca este necesar paricidul ? Pentru mine ar fi ca a 2-a rastignire. Noi chiar nu am invatat nimic ? Chiar nu stim „ce fel de D-zeu avem noi, crestinii ” cum spunea Sf. Siluan Athonitul ? Singurul lucru care imi da sperante e ca in final amandoi copiii isi striga tatal. Dar „comoara” a ramas in adancuri …

Trackbacks

  1. Intoarcerea/The Return/Vozvrashcheniye, Director: Andrei Zvyagintsev | 71 de ganduri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: