Skip to content

Teoria şi practica buruienii

Iunie 12, 2009

Orice împătimit de jocuri pe calculator le va uita instantaneu atunci când va intra într-o grădină. Smulsul buruienilor e un joc mai palpitant şi mai spectaculos, de departe! Îţi cere mult mai multă îndemânare şi migală, atenţie şi graţie, oferindu-ţi aceeaşi adrenalină şi mulţumindu-te interior la fel de mult prin lupta dintre bine şi rău pe care o duci, de astă dată de-adevăratelea. Şi fără dureri de cap, degete anchilozate, luminiţe rămase pe retină după ce te bagi în pat, obosit. Deşi, e drept, în loc de lumini, pe-ntuneric vezi bălării. Dar parcă e mai liniştitoare adierea lor amară, dar reală, decât susurul neastâmpărat al steluţelor orbitoare, dar ireale.

Am descoperit această axiomă într-o zi de vară, pe când culegeam nişte coji de fistic, risipite neglijent prin curte. Aplecată în iarbă, atentă la orice nu părea a fi gazon, am observat brusc invazia buruienilor, în număr suficient de mare pentru a mă pune imediat în stare de alertă. Am întins mâna către prima. Uşurinţa cu care am smuls-o mi-a dat avânt şi m-a aruncat, fără voia mea, într-un război pe care îl duc de atunci neîncetat. După o experienţă de câteva săptămâni, m-am gândit că ar fi timpul să elaborez un mic tratat de teorie şi practică a buruienilor, pe care vi-l prezint, în continuare…

1. Principiul de bază este să cunoşti (şi să recunoşti) cum arată o buruiană, pentru a o nu confunda cu bunele neburuiene.

2. Principiul secund este acela că puterea buruienii este ascunsă în rădăcină, aşadar nu te lăsa amăgit de culoarea şi mărimea frunzelor, ci smulge-o cu tot cu ramificaţiile subterane. Atenţie: cu cât o buruiană e mai tânără, cu atât se smulge mai uşor!

3. Poziţia ideală de smulgere a buruienilor este în genunchi, direct pe pământ.

4. Momentul ideal de smulgere a buruienilor este după ploaie, când solul este umed şi rădăcinile ies uşor.

5. Nu te lăsa copleşit de numărul buruienilor. De obicei, după ce le smulgi pe cele mari şi crezi că ai terminat, vei vedea altele mai mici, pe care, după ce le vei smulge, vei vedea altele şi mai mici. Este, pur şi simplu, palpitant şi creează dependenţă!

6. Nu sta cu capul gol în soare! Un batic sau o pălărie te va feri de viitoarele neplăceri.

7. Nu smulge brusc o buruiană, rişti să-i rupi rădăcina. Ai nevoie de răbdare, grijă, atenţie, îndemânare şi determinare.

8. Ai grijă la ramificaţiile subterane ale rădăcinilor. De obicei, o buruiană nu stă niciodată singură.

9. Nu te speria de felul fioros în care arată multe din buruieni. Este menit doar să provoace spaimă, dar nu este periculos în sine.

10. Nu intra în polemici cu bălăriile. Te vor acuza de discriminare şi ucidere din culpă. Nu uita: eşti liber să faci ce vrei cu grădina ta, oricât vor încerca să te convingă de contrariu.

31 comentarii leave one →
  1. Iunie 12, 2009 5:35 pm

    Se vede cine stie despre ce e vorba … 🙂

  2. Alina permalink
    Iunie 12, 2009 7:32 pm

    cat de adevarat. daca incep sa rup una, nu ma mai pot opri. este dependentza la mine. si ma lupt cu trifoiul care vrea cu orice pretz sa distruga iarba. m-ai incurajat cu acest post.
    numai bine!

  3. gabi permalink
    Iunie 12, 2009 7:49 pm

    am citit de curand un articol despre Mariana Buruiana. mi-a placut. nu stiu daca are legatura

  4. MihaelaMaria permalink
    Iunie 12, 2009 8:03 pm

    ah, ce satisfactie iti da un smuls zdravan de buruieni :)!

    adoram (cand le aveam) sa smulg buruienile intinse parsiv pe orizontala: le apucai in punctul aparent si ajungeai sa cuceresti radacina la un metru sau mai bine departare.

    foarte realista asemuirea cu dependenta de jocuri de calculator!

  5. Iunie 12, 2009 8:43 pm

    Oare cum se cheama alea intinse pe orizontala? Mangrove?🙂 Imi plac si mie, dar de multe ori pierd puncte in lupta cu ele. Ma pacalesc. Se vede ca n-am suficienta experienta. Sunt dati cand nu-mi dau seama unde au radacina haha! Foarte palpitant. As sta non-stop sa le pigul. Am niste maini care nu seamana cu ale mele🙂

  6. Iunie 12, 2009 8:46 pm

    Inca o intrebare pentru gradinari: cand va bagati in pat la culcare si inchideti ochii, vedeti si voi buruieni?😀

    Imi aduc aminte ca asta-primavara, cand sapam, vedeam numai bulgari de pamant… si cuie!😀

  7. Iunie 12, 2009 9:16 pm

    Alina

    Trifoiul nu distruge iarba. O hraneste – azot- si o apara de diversi daunatori si larve, dintre care una de libelula care e foarte mancacioasa de radacini de iarba si alte graminee.
    Daca doresti un gazon sanatos, intretinut fara chimicale, seamana un amestec de iarba cu trifoi in proportie de 15% trifoi. Sper ca nu te lasi pacalita de imaginile golfeurilor.🙂 Si poti tunde mai inaltut in primul an…

    Cu bine,
    Claudiu

  8. Alina permalink
    Iunie 12, 2009 9:29 pm

    eu cand inchid ochii, „vad” cum merg pe firul trifoiului sa ajung la radacina, asa cum bine zice MihaelaMaria.
    am incercat sa folosesc manusi, dar nu mai simt nimic si nu-mi place. totusi poate ar trebui, pentru ca mi s-au crapat de la „mersul pe fir”. mi-a venit azi o idee, sa tai doar varfurile de la degetele manushilor si asa le simt, dar le rup cu manusha.

  9. Iunie 13, 2009 12:09 am

    Nu. Eu de obicei visez altceva🙂

    Dar mi-e greu sa va inteleg ! Ca o faci de nevoie e una,dar … „satisfactie”,”placere”,”dependenta”,”joc palpitant si spectaculos” !!! Smulsul buruienilor !!!
    Si ne mai miram ca pe noi, astia mutati la tara, ne considera lumea „sariti” !🙂

  10. Iunie 13, 2009 7:16 am

    Stai bre, ca mi se pare ca am incalcat principiul nr. 1. Deci trifoiul nu e buruiana? Dar ce numiti voi „trifoi”? Nu e planta aceea cu trei foi si floare mov?
    Ma induceti in eroare cand spuneti ca „mergeti pe firul trifoiului”. Eu merg pe firul altei plante, cum s-o chema, nu stiu, care are o adevarata retea la nivelul solului, cu diverse „picioruse” care par ca duc spre radacina, dar nu e asa. Sunt pacalicioase. Planta asta seamana cu iarba insa, nu cu trifoiul, doar ca e mai uscata, mai aspra.
    Eu mai smulg volbura (sa vedeti ce bucurie direct proportionala cu lungimea radacinii imi provoaca operatiunea), mai e una, cred ca palamida, cu tepi, din care nu am prea multa, nici prea mare, din fericire. Mai am papadii si mai ales, pir, care este de fapt o iarba cu radacini foarte groase si ramificatii subterane incredibile. O adevarata aventura, draga M, sa le depistezi🙂
    Mai avem si o varietate de loboda salbatica, dar asta nu pune probleme mari. Si mai e si costreiul, care seamana cu porumbul, si mai sunt si altele, in proportie mai mica.
    Despre manusi, le-am folosit la sapat, pentru ca faceam bataturi de la cazma, dar la smulsul balariilor, pe caldura asta, nici eu nu le suport.

  11. Iunie 13, 2009 10:25 am

    Cred ca vorbesti de iarba de Bermuda…iarba aia care se intinde si are picioruse.

    M-am gindit ca si obiceiurile proste din viata sint ca buruienile…adinci si incapatinate…si cind smulgi unele, vezi ca sint altele in crestere…

  12. esteu permalink
    Iunie 13, 2009 11:31 am

    intr-o vreme culegeam buruieni, dar si iarba buna, in fiecare dimineata. locul se afla in fata comandamentului, acolo aveam sectorul zilnic de curatenie. sau curatire, spune-i cum vrei. in week-end-uri, asemenea, cu baioneta printre pietrele raspindite mii prin imensa curte a unitatii militare. cine a facut armata cunoaste bine acest exercitiu. mai sint si altele, desigur. unor teorii si practici ale stralucirii ar trebui sa lise dea atentie intr-o masura echivalenta. tot din armata, bineinteles, si acest exercitiu. si de-aici ar putea decurge un decalog. sau nu asta ai intentionat.
    apropo la comentariul lui Gabi. am la parinti niste vecini care se numesc Burian. fetele, am bagat de seama in timpul din urma, au capatat un comportament discutabil, totul plecind de la nervi. si ajung la una din problemele mele preferate: numele. oare numele nu ne influenteaza, in orice masura ai dori sa iei in discutie, ceea ce facem?

  13. Iunie 13, 2009 12:31 pm

    Frumos. Si util acest post.

  14. Iunie 13, 2009 3:08 pm

    Rodica, ai intuit bine mesajul acestui articol.

    Esteu, o solutie excelenta pentru fetele Burian este, zic io, maritisul…🙂

    Gabi, oare Mariana Buruiana o fi prietena cu Maria Ploae?🙂

  15. Iunie 13, 2009 4:11 pm

    @viata la tara – e adevarata,nu-i asa, vorba aia ca cel mai bine inveti practicand. Vad ca stii ceva buruieni. Vezi ca de costrei si pir scapi doar daca le smulgi cum trebuie radacinile. Iar cu volbura (rochita randunicii) e si mai greu, daca ai multa.

    @esteu – numele nu ne influenteaza. Este doar o conventie;acum vreo suta de ani nici nu exista. Prenumele insa, da, ne poate influenta.

  16. Iunie 13, 2009 4:15 pm

    La o gandire mai profunda 🙂 cred ca pasiunea asta pt. buruieni e ceva tipic feminin. N-am auzit pana acum vreun barbat sa vorbeasca cu asa patos despre smulsul lor.🙂

  17. esteu permalink
    Iunie 13, 2009 7:57 pm

    fetele Burian nu mai sint fetele Burian, sint niste femei maritate si au facut copii. nervii plus maritisul le-au accentuat, pare-se, radacinile numelui de fata.

  18. MariaM permalink
    Iunie 14, 2009 1:02 am

    Acolo unde creste multa buruiana trebuie umblat putin la pamantul din care se hraneste.Din buruiana pe care ai smuls-o astazi, samanta a cazut deja ieri si maine va aparea alta micuta, micuta.

  19. Iunie 15, 2009 8:22 am

    Anca,

    Minunat, paterical, mustos de vesel, tratatul tau.
    Unde mai pui ca se aplica si la buruieni!?
    🙂
    Claudiu

    p.s.: Si la culcare vad „buruieni si carcaieci”, dar ma dau somnului dupa ce chem cele bune de roada si vietatile care ajuta gradina: albinutele, gandaceii, paingii, pasarelele, ramele si licuricii, serpisorii si aricii si cate si mai cate, din cele de mult ajutor. Iar apoi, din nou, pe Facatorul lor si al meu. Si indata gradina-i curata!

    Ati auzit vre-odata ramele? Nu glumesc, nici canepa n-am beut. Raman seara, pana in miezul noptii, cand zgomotul se rareste odata cu motoarele, la trecerea dintre iarna si vara – asa-i p-aci, primavara pica-ntr-o joi🙂. Pamantul reavan mai are deasupra frunze de asta toamna, coapte pe fata dinspre soare. E momentul ramei vesele si hotarate: se-ntinde luuunga, dupa cate inele are, lasand in gaurica de unde vine, doar cateva, de salvare. A iesit la aer si delicatese, pipaind avida dupa frunze uscate, seminte moarte, crengute putrede. Se aude in toata curtea un fash-fash de-ti inchipui ca ies fasolele lui Jack, ca-n filmarile acelea accelerate. Cand ma apropii, fashaitul devine impulsiv si intens in jurul pasilor mei. Inelele lasate in pamant isi arata acum rostul: Rama intra cu iuteala de bici inapoi in gaurica. Pfiu! A scapat necuigulita! Stau apoi nemiscat, sa vad de aproape. Doi pasi mai incolo, o alta a prins o frunza mai sfarogita si incearca s-o traga inauntru. E prea mare, si trebuie s-o sfarame. Dar, in intunericul murdarit de becul garii suburbanului, privirea-mi se muta de la frunza invartita cu miscare halucinanta, la o alta. Tot miscacioasa. Sunt mai multe. Sunt toate! Sunt in gradina noastra. Pamant bun. Si sus, stele. Noapte buna!

  20. Iunie 15, 2009 9:09 am

    Vai, ce pamant grozav aveti! N-am vazut la noi atatea rame decat in compost… Cat despre auzit, ar trebui sa dau greierii mai incet. Dar le ador. Cand sapam si le gaseam, ma bucuram de ele ca de bani de aur🙂 Sunt o comoara. La fel si gargaritele. Sotul meu a gasit gargarite de vanzare pe net la preturi fabuloase. Stiati cat sunt de utile in gradina omului? Mananca afide, niste purici care ataca pomii. Le-am vazut cu ochii nostri cum le rontaiau si crantaneau in masele. V-ati fi imaginat ca sunt de o asemenea utilitate ecologica?🙂

    Am gasit si despre trifoi intr-o carte serioasa, de agricultura bio. O sa semanam si noi acolo unde scoatem volbura. Armonie, echilibru, comuniune… asta e lectia pe care o invatam de la natura, atunci cand nu-i declaram razboi cu pompa de insecticid…

  21. fantana permalink
    Iunie 15, 2009 9:20 am

    chitul tau antiburuiana poate fi decodat si spiritual. paideia gradinarului. mai ales faza cu „in genunchi”. sau faza cu radacina buruienii.Doamne ajuta!

  22. Iunie 15, 2009 9:45 am

    Mic corolar la prinipiul 1 sau declinul trifoiului in peluzele noastre (poveste vestica cu ricoseu)

    Trifoiul e olecuta invaziv, dar se poate controla. Este un furaj, nu o buruiana. A cazut in dizgratie prin anii cincizeci din cauza multinationalelor producatoare de chimicale, care au lansat o campanie de publicitate impotriva trifoiului alb. Este o buruiana si trebuie distrusa, spunea campania, lansand totodata ierbicidul selectiv „2,4D” pentru a „ajuta” tot gradinarul. Doar cativa gradinari experimentati nu s-au lasat pacaliti. S-au cheltuit insa milioane si s-a otravit pamantul, pentru ca in cele din urma, miraculosul ierbicid s-a dovedit a fi o otrava lenta si tacuta. Dar deh, cine n-asculta batranii … Acum, gradinarii, incep din nou sa priveasca trifoiul alb ca pe un element benefic al unei peluze sanatoase si frumoase. Dar sunt dificil de „zzmuls” rezultatele propagandei de 50 de ani (!). Iar cei care au facut profit vanzand otrava, fac si acum vanzand alte noutati, mai mult sau mai putin ecologice. Atentie la greenwashing! Atentie la hommo propagandisticus! Hai inapoi la batrani, sa vedem ce mai putem innoda intre vremurile lor, a noastra si a de vine! Care-i mai avem. Care mai putem.

    Parca seamana cu ceva de pe la noi istoria asta a trifoiului alb, nu?

    C.

    p.s.: Pentru a vorbi de acelasi trifoi🙂 :

    trifoi alb (trifolium repens):
    http://en.wikipedia.org/wiki/White_clover
    http://www.missouriplants.com/Whitealt/Trifolium_repens_page.html

    trifoi rosu (trifolium pratense): http://en.wikipedia.org/wiki/Red_clover

  23. Iunie 15, 2009 2:46 pm

    @ fantana: este imposibil sa nu sesizezi, in gradina, asemanarile uimitoare dintre lupta cu buruienile si cea cu pacatul, asa cum a fost descrisa de Sfintii Parinti. Din aceasta perspectiva am scris articolul, in toate cele 10 puncte. Dar asta nu inseamna ca nu e valabil si pentru buruieni🙂

    @ Claudiu: am si eu o intrebare: de ce nu-ti faci blog? Noi te-am citi cu placere si, in plus, am invata si o multime de chestiuni folositoare de la matale (ceea ce in cazul blogului meu nu este valabil).
    Multumim, oricum! Dar poate, poate…
    🙂

    De asta ce ziceti? Frumoasa captura!
    https://viatalatara.wordpress.com/2009/06/15/un-record-personal/

  24. Iunie 15, 2009 3:47 pm

    Off, eu am cam pierdut lupta, cel putin pentru moment! Via mea abundă de pălămidă, după toate ploile! M-am acupat în puţinul meu timp liber de grădina de legume şi nu am reuşit să dau de cap în vie. Cred că o să solicit ceva ajutoare…
    Trifoiul mă tentează şi pe mine, mă va scăpa de duşmanul nr. 1: pălămida

  25. Alina permalink
    Iunie 15, 2009 4:43 pm

    Claudiu, merci de sfat. Chiar ma gandesc sa ma las de sportul asta. Mi-am facut mainile praf si alaltaieri, m-a „certat” sotul ca zmulg si iarba. Planta de care zic ca mi-a napadit gradina (backyard-ul) este cu 3 foi si are o floare ca aia mov, doar ca e alba, dar nu ca zapada. Se intinde pe jos si foarte greu reusesc sa o tund, ca sta pe sol. Eu zic ca e trifoi, adica asa stiu ca arata🙂. Creste ca o retzea si cand trag de tulpina, te si miri cat de lunga este, desi abia ai tuns „iarba”. Papadia e usor de scos ca o vad imediat cum apare. Intradevar mai este i planta, care habar n-am cum se numeste, dar are un centru si de acolo se intinde in toate partile. Nu prea apuca pentru ca are floricele mici galbene si o vad imediat.

  26. Iunie 16, 2009 6:01 am

    Anca,
    Iertare, am monopolizat topicul cu amanunte horticole.
    Promit deasemenea, o ameliorare a elocventei.🙂
    „Multime de chestiuni folositoare” ?! Pai, le-am epuizat. Sunt la tine-n blog. Nu mai am pentru al meu.🙂🙂

    Alina,
    Pentru prea putin.
    Si da, acela pare a fi trifoi alb.
    N-am incercat vreodata sa-l plivesc.
    Daca nu se inalta peste 5 cm sa-l poti tunde cu tondeuza, e altceva.

    C.

  27. Iunie 16, 2009 11:16 pm

    Prima veste mare: am aflat cum se cheama buruiana intinsa la sol cu „picioruse” inselatoare. TROSCOT! uraaa!

    A doua veste mare: ce smulgeam de zor crezand ca-i pir era, de fapt, MOHOR! Mohor good, pir bad. Mohorul se pare ca face parte din gazon hahaha! Seamana foarte tare intre ele, diferenta este doar in radacina: mohorul nu are radacina adanca, cum are pirul.

    Ce inseamna sa mai vina tata socru in vizita… eh!

  28. Iunie 17, 2009 2:30 pm

    Daca tot ai aflat noutati, ai aflat si ca buruiana aia, troscotul,este planta medicinala ?

    So, troscot gooood !🙂

  29. Iunie 17, 2009 9:33 pm

    Asa e M., asta-i si cheia tratatului cred. Principiul 1 trimite la discernamant, la rost, etc, in virtutea carora alegem. Cate plante considerate buruieni, nu sunt plante medicinale ? Ee.. he! Iar romanul zice: buruiana de leac! E buna sau trebuie smulsa? Patlagina, cand imi invadeaza gazonul, e buruiana buna de smuls, dar cand o pun la rana sau fac sirop de tuse, e planta medicinala. Poate ca titlul potrivit ar fi : „Teoria si practica buruienii gradinii”
    Ce ajuta omul sa se apropie de Dumnezeu folositor este. Ce nu, buruiana de dat in foc este, chiar daca e planta medicinala.
    Parabola Ancai cheama, vesel, la reflectie. Gradina e sufletul omului. Buruienile de dat in foc sunt pacatele.

    C.

  30. Iunie 17, 2009 9:40 pm

    Oameni buni, l-a citit cineva pe Ruben Alves – Bucataria ca parabola teologica sau Cartea cuvintelor bune de mancat?
    🙂

  31. marian permalink
    Mai 8, 2011 1:16 pm

    vreau sa scap de pir .l-am smuls l-am sapat dar tot degeaba

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: