Skip to content

Părintele Serafim Rose despre semnele vremurilor (4)

Mai 30, 2009
Părintele Serafim Rose despre semnele vremurilor (1)
Părintele Serafim Rose despre semnele vremurilor (2)
Părintele Serafim Rose despre semnele vremurilor (3)

s_roseRăcirea crescândă a credinţei

Un alt semn deosebit de simptomatic al vremurilor noastre este cel menţionat în acelaşi capitol din Matei: că dragostea multora se va răci. Aceasta pare a fi o caracteristică distinctivă a vremurilor noastre, dar într-o măsură mult mai mare decât în orice altă perioadă a istoriei. Aceasta se poate vedea în ceea ce poate fi numit nihilism. Oamenii comit crime fără nici un motiv anume, nu pentru câştig, ci doar pentru senzaţia pe care o pricinuiesc, şi aceasta deoarece nu-L au pe Dumnezeu înlăuntrul lor. Acum, în locuri dintre cele mai diverse, crima se poate vedea în lipsa unor relaţii normale în familii, fapt de natură să creeze oameni insensibili, reci. Într-o societate totalitară, acest tip de oameni sunt folosiţi ca sclavi care lucrează în lagăre de concentrare sau în altă parte.

Am aflat cu toţii de recenta tragedie din Jonestown, căreia i-au căzut victime cetăţeni americani. Oamenii de acolo erau nişte idealişti care se dedicau în întregime unei cauze. Aceşti oameni, având o oarecare conştiinţă a prezenţei lui Dumnezeu şi a Creştinismului, s-au omorât unii pe alţii cu sânge rece. Cei care au băut şi au administrat otrava copiilor lor au făcut-o cu feţele împăcate. „Nu-i nici o problemă, este doar de datoria ta, asta ţi s-a spus să faci”. Despre acest fel de răceală vorbeşte Hristos. Orice fel de căldură umană firească a fost înlăturată pentru că Hristos a plecat de la uşa inimii; nu mai e Dumnezeu. Este un semn înfricoşător al vremurilor noastre. Este foarte clar că aceasta este lucrarea lui Satan. 

Cu un an sau doi înainte de acest eveniment, am auzit şi de cele întâmplate în Cambodgia. Un mic partid bazat pe nişte idei abstracte – zece sau douăzeci de membri – a luat puterea unei ţări întregi ucigând fără milă cel puţin două milioane de oameni. „Ne vom întoarce la ţară” spuneau ei. „Pentru aceasta, toată lumea trebuie să părăsească oraşele. Dacă nu poţi părăsi oraşul, vei muri.” A trebuit ca pacienţii spitalelor să plece de pe mesele de operaţie şi, dacă nu puteau merge, erau ucişi – erau împuşcaţi şi aruncaţi într-un canal. Cadavrele erau strânse în oraşe. Era groaznic. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Jonestown: răceală întemeiată pe ideea – care părea idealism – instaurării comunismului pe pământ. Reiese de aici că Dostoievski avea dreptate. În cartea sa – Demonii, scrisă în 1870, era un personaj rus numit Şigalov, un teoretician care avea o teorie absolută a modului prin care comunismul putea fi instaurat pe pământ. El credea că statul ideal de pe pământ va fi comunismul autentic. Din nefericire, spunea el, pentru a face fericiţi şaizeci de milioane de oameni, trebuie să ucizi o sută de milioane. Dar acei şaizeci de milioane de oameni vor fi mai fericiţi ca oricine altcineva care a fost fericit vreodată, iar suta de milioane de oameni va fi o masă fertilă pentru viitorul paradis mondial. Se întâmplă că, începând cu 1917, Rusia a pierdut o sută de milioane de oameni, dintre care cel puţin şaizeci de milioane au fost ucişi chiar de sovieticiAşadar, iată un semn foarte prezent în vremurile noastre: răcirea dragostei. Această răceală este răspândită nu numai prin lume în general, ci şi printre creştini. 

Apoi avem un alt semn, care în vremurile noastre a atins proporţii fără precedent: Evanghelia este propovăduită la toate neamurile. Se ştie foarte bine că textul Evangheliei este răspândit în aproape toate limbile vorbite pe pământ – cred că în cel puţin o mie de limbi. Mai mult, Evanghelia Ortodoxă este propovăduită acum în toată Africa. Revistele noastre le trimitem în Uganda şi Kenya, de unde primim şi scrisori de răspuns – scrisori foarte mişcătoare de la tineri africani convertiţi la Ortodoxie. Au un respect profund pentru episcopul lor; merg la Seminar. Este evident că acestor oameni din Africa li se oferă o simţire foarte ortodoxă. Sunt oameni foarte simpli. Ortodoxia nu trebuie să apară foarte complicată dacă cei cărora li se propovăduieşte Evanghelia sunt oameni simpli. Oamenii încep să se zăpăcească doar atunci când alţii vin să-i provoace, încercând să dea o interpretare exagerată – anume că preoţii şi episcopii ar trebui daţi la o parte. Dacă li se propovăduieşte Evanghelia ortodoxă, oamenii simpli reacţionează acum aşa cum au făcut-o întotdeauna în trecut. Problema e, mai degrabă, cu oamenii complicaţi.

Templul din Ierusalim

Urmează acum semnul urâciunii pustiirii şi toate cele legate de Templul din Ierusalim. Pentru prima dată în istorie, reconstruirea Templului a devenit o posibilitate reală. Ea a mai fost încercată o singură dată, în secolul IV. Cunoaşterea acestui aspect este un foarte bun exemplu al modului cum ne poate lumina lectura istoriei Bisericii.

În secolul IV avem mai multe izvoare care o menţionează: Sfântul Chiril, precum şi alţi istorici ai timpului. Iulian Apostatul, ca unul care şi-a făcut o pasiune din a răsturna Creştinismul, a hotărât ca, deoarece Hristos a profeţit că nu va rămâne piatră pe piatră din Templu, dacă el ar reconstrui Templul, ar dovedi că Hristos este un impostor şi, astfel, păgânismul ar fi revigorat. Astfel că a purces cu tot dinadinsul la invitarea iudeilor înapoi în Ierusalim, aceştia începând reconstruirea Templului cu „binecuvântarea” lui Iulian Apostatul. Ei construiau câte puţin în timpul zilei, iar a doua zi dimineaţa, când veneau din nou, toate pietrele erau la pământ. Au încercat din nou, iar din pământ au început să iasă mingi de foc. Istoricii s-au pus de acord în privinţa acestui episod. Numai istoricii raţionalişti moderni, văzând că nu se pot nega cu nici un chip textele şi că ceva tot s-a întâmplat, au început să afirme lucruri de genul: „Trebuie să fi dat de petrol sau de vreo pungă de gaze”. Era limpede că a fost o minune a lui Dumnezeu care se împotrivea construirii templului, deoarece nu era timpul – Templul urma să fie construit numai la sfârşitul lumii. Oricum, încercările lor au eşuat, ei renunţând în cele din urmă la această lucrare. Din cele câteva pietre care au rămas, nici una n-a rămas pe cealaltă. Astfel că proorocia s-a împlinit în vremea lui Iulian Apostatul.

Dar acum, începând cu 1967, locul pe care a fost aşezat Templul este în mâinile evreilor. De aceea, pentru prima dată devine foarte posibil ca Templul să fie construit. Singurul lucru care stă în calea evreilor este marea moschee a musulmanilor de acolo. Dacă aceasta va fi distrusă, este foarte probabil că după aceasta va urma un război. Numai începând cu anul 1948 a putut exista un stat separat al evreilor în łara Sfântă. Venirea lui Antihrist se va datora evreilor necredincioşi. El se va apropia întâi de evrei, apoi de întreaga lume prin evrei; iar rămăşiţa credincioasă a evreilor se va converti la sfârşit la Creştinism numai după ce vor avea loc toate acestea. Astfel că acest semn al Templului este unul foarte mare. Când vedem că Templul este pe cale de a fi construit, atunci vom şti că timpul este aproape, fiindcă acesta este hotărât a fi chiar unul dintre semnele sfârşitului. 

Alte semne

Un alt semn este faptul că atunci când va veni, Antihrist trebuie să fie şi conducătorul lumii, iar acest lucru s-a făcut posibil numai în vremurile noastre, acela ca un singur om să poată conduce întreaga lume. Toate imperiile de până acum au putut domni doar asupra unei părţi din lume, iar înaintea dezvoltării mijloacelor de comunicare moderne era cu neputinţă ca un singur om să domnească peste o lume întreagă.

Mai mult decât atât: odată cu dezvoltarea comunicaţiilor, cu bombele atomice şi cu armamentul sofisticat, posibilitatea unei catastrofe mondiale devine acum mai mare ca niciodată. Este evident că următorul război va fi cel mai distrugător din istoria omenirii şi probabil că va pricinui, în primele lui zile, mai multe stricăciuni decât au fost în toate războaiele din istorie. Pe lângă bombele atomice mai sunt diferitele arme bacteriologice, utilizate în răspândirea epidemiilor printre oameni, gazele otrăvitoare şi alte tipuri de invenţii fantastice ce pot fi folosite într-un război total.

De asemenea, faptul că toţi locuitorii lumii se află într-o legătură mai strânsă ca niciodată, înseamnă că în momentul în care într-o ţară va veni o catastrofă de proporţii – o strâmtorare sau ceva de acest gen – atunci tot restul lumii va fi afectat. Am văzut ceva asemănător în anii 1930, când a avut loc Marea Cădere Economică din America, ale cărei urmări s-au resimţit şi în Europa. Este evident că în viitor se va întâmpla ceva mult mai rău. Dacă o ţară va suferi de foame sau dacă în Canada, Australia, America sau Rusia se pierde o recoltă – cele patru ţări care asigură hrana multor populaţii – imaginaţi-vă prin ce suferinţă va trece o lume întreagă.

Un avertisment celor atraşi către întuneric şi pierzanie

Toate aceste semne ale vremurilor sunt deosebit de negative. Sunt semne care vestesc colapsul acestei lumi, ne indică faptul că sfârşitul lumii este aproape şi că Antihrist este pe cale să vină. Este foarte uşor să stăm şi să privim la ele, căzând într-o stare care ne îndeamnă la căutarea exclusivă a semnelor negative.

De fapt, oricine şi-ar putea dezvolta o întreagă personalitate – un tip negativ de personalitate – întemeiată pe aceasta. Ori de câte ori apare vreo ştire, auzim spunându-se: „A, da, bineînţeles, asta e şi va fi şi mai rău”. Vine o altă ştire, şi altcineva spune: „Da, da, este clar ce se va întâmpla, dar acum o să fie mai rău decât înainte”. Orice constatare a cuiva poate fi privită apoi ca o împlinire a vremurilor groazei. Din pricina faptului că veştile din vremea noastră sunt rareori bune, este de dorit să le conştientizăm cum se cuvine pe toate, fără a afişa vreun optimism nechibzuit. Deşi, în acelaşi timp, trebuie să avem în vedere scopul precis al privegherii noastre. Urmărim semnele vremurilor nu pur şi simplu pentru a afla timpul venirii lui Antihrist. Acesta e mai degrabă un amănunt secundar. Urmărim semnele vremurilor ca să cunoaştem când va veni Hristos. Este un lucru de căpetenie pe care trebuie să-l reţinem pentru a nu fi doborâţi de întunecime, depresie ori de vreo tendinţă de retragere, în scopul adunării de hrană pentru o mare catastrofă. N-ar fi un lucru chibzuit. Trebuie să fim mai degrabă tot mai creştini, adică să ne gândim la aproapele nostru, încercând să-i ajutăm pe alţii. Dar dacă noi înşine suntem insensibili, întunecaţi şi pesimişti, participăm astfel la această răceală ca semn al sfârşitului. Trebuie să ne unească un duh plin de căldură prin care să ne ajutăm reciproc. Acesta este un semn al Creştinismului.

Dacă priviţi în istorie (un alt motiv de a citi istorie bisericească), veţi vedea că de-a lungul întregii istorii a omenirii, în tot Vechiul Testament, în Noul Testament şi în toate împărăţiile creştine de după aceea – şi dacă priviţi la lumea păgână, aceeaşi poveste – veţi observa un timp de suferinţe neîncetate. Acolo unde creştinii sunt implicaţi, avem ispite şi prigoniri, dar prin toate acestea creştinii au dobândit împărăţia cerurilor. De aceea, o dată cu venirea prigonirilor, nu avem decât pricină de bucurie.

În micul ziar al părintelui Dimitrie Dudko se relatează un mic incident destul de interesant. O femeie din Rusia a fost internată într-o clinică de psihiatrie pe motiv că-şi făcea semnul crucii, că poartă o cruce sau ceva de genul acesta. Părintele Dudko a plecat spre Moscova împreună cu fiii săi duhovniceşti, s-a dus la clinică, a aranjat o întâlnire şi a vorbit cu medicul, iar în final l-a convins că nu e bine ca ea să rămână acolo. Părintele Dudko spune: „Le e teamă de noi, deoarece atunci când faci presiuni asupra lor, spun că de fapt nu există vreo lege specială prin care s-o ţină acolo”. Astfel că s-au hotărât să-i dea drumul, după ce stătuse acolo timp de o săptămână. Câtă vreme a stat acolo i s-au administrat diferite medicamente şi „inoculări”, încercând să o doboare psihic, scăpând-o astfel de religia asta a ei. Era puţin şocată când a ieşit. S-a aşezat pe o bancă undeva în afara clinicii şi a început să vorbească. „Ştiţi – zise ea – când am fost acolo şi mă tratau aşa de rău, eram liniştită, deoarece simţeam că era Cineva lângă mine care mă păzea; dar de îndată ce am ieşit de acolo, deodată m-a cuprins frica. Acum sunt neliniştită şi mă tem că vor veni din nou după mine, că poliţia secretă se uită chiar de după colţ”.

Este evident de ce simţea aşa. Când te afli în poziţia de prigonit, Hristos este cu tine, pentru că suferi pentru El. Iar când eşti în afară, atunci nu este sigur dacă e posibil să te mai întorci în acea poziţie. Începi să te întorci la înţelegerea omenească. Când te afli acolo, nu ai pe nimeni pe care să te poţi bizui, drept care ai nevoie de Hristos. Dacă nu-L ai pe Hristos, nu ai nimic. Când eşti afară, începi să devii calculat, să te încrezi în tine, pierzându-L astfel pe Hristos.

15 comentarii leave one →
  1. MariaM permalink
    Mai 31, 2009 2:47 pm

    La oamenii desavarsiti pare asa de clar totul.Citesti si iti imaginezi ca acum si tu ai clar in cap ceea ce ai de facut insa in valtoarea vremurilor de fapt e mult mai greu.Pe mine intotdeauna am observat ca ideea de intelegere a semnelor ma destabilizeaza pentru o perioada mai mare sau mai mica de timp, de aceea am adoptat politica „feririi” in citirea cartilor lamuritoare. Pasajele pe care le-ai pus aici insa le-am citit cu drag.

  2. viorel petcu permalink
    Mai 31, 2009 8:47 pm

    Este bine sa citesti, dar esential este sa traiesti cea ce citesti(desigur ma refer la scrierile ortodoxe). Dupa ce Domnul m-a adus in biserica, l-a scurt timp am ajuns un devorator de carti ortodoxe, dar asta nu m-a facut un traitor ci doar un om informat, apoi tot din citire am aflat ca nu voi fi mai informat ca un drac, pentru ca el stie mult mai mult despre Dumnezeu, dar nu traieste dupa poruncile Lui. Uitandu-ma sincer asupra vietii mele traita in Hristos am vazut ca doar multa citire, fara o traire a celor citite, m-a facut un om mandru. Inselat ca traiesc cea ce am citit, am ajuns sa judec semenii dupa informatia pe care o aveam si binenteles ca am inceput cu ierarhii si cu preotii, mi se parea ca merit ierarhi si preoti mult nmai buni decat cei pe care ii aveam, am ajuns sa vad greseli pe care le faceau (in predica si in slujire) pe care prietenii mei nu le vedeau. La inceput credeam ca am un spirit de observatie mai dezvoltat si de asta vad acele greseli, dar Domnul mi-a aratat ca sunt in inselare. M-am speriat foarte tare.
    De atunci ma lupt cu inselarea asta si credeti-ma, nu m-am izbavit de ea. Cumplita patima este judecarea aproapelui. Greu se scapa de ea. Cred ca trairea celor citite este esentiala si se face pas cu pas, cu rabdare, temeinic. Mai mult decat citirea este ascultarea de un duhovnic si la citirea cartilor ortodoxe. Este bine sa citesti ce iti spune duhovnicul, apoi sa traiesti cele citite, sa le implinesti. Mergand pe calea asta vei incepe sa vezi in inima ta si-ti vei da seama ca nu esti un ortodox asa de mare cum te credeai dupa multa citire. Inselarea asta vine si datorita educatiei pe care o avem inca de mici, mergem la scoala invatam, primim note pe cea ce am invatat, absolvim scoala si uite asa ne-am indelinit scopul. In ortodoxie nu este de ajuns numai sa sti ci sa si implinesti cea ce ai invatat si este bine sa nu judeci dapa cea ce ai citit. Atunci cand incepi sa traiesti cea ce citesti si vezi ce obstacole ai de trecut inlauntrul tau cu siguranta nu te vei arunca prea usor in judecarea celorlalti. Nu spun sa nu citim ci doar sa avem luare aminte ca multa citire sa nu ne duca la visare, la inselare(asa cum am patit eu) sau doamne fereste chiar la nebunie. Detinerea de munta informatie negestionata bine ne arunca cu siguranta in madrie sau chiar in slava desarta. Cunoasterea lui Dumnezeu nu se poate face prin cursuri intensive ci numai prin nevointa implinirii poruncilor Lui, cu rugaciune si cu citire, dar cu discernamant si indrumare duhovniceasca.

  3. viorel petcu permalink
    Mai 31, 2009 9:09 pm

    Modelul academic de studiu nu are legatura cu ortodoxia. Sfintenia se primeste dupa vointa pe care o avem si nevointa pe care o facem ca sa fim in poruncile Domnului. Oameni simpli sau invatati au aceeasi cale, ingusta. Toate ereziile au venit de la oameni cititi, dar si multa intelepciune, in functie de cum si-au trait cunostintele dobandite. Si acum vedem batalii de idei duse pe internet in citate din sfinti parinti, batalii duse pe temeiul cunostintelor dobandite din citire, etalari de cunostinte. Batalii de idei in care fratele nostru este pus la punct. Din nefericire, pentru mine, si eu particip la ele dar asta nu insemna ca suntem pe cale.

  4. morfoze permalink
    Iunie 1, 2009 10:05 am

    Eu i-am citit de mai multe ori, cu atenţie şi credinţă, şi pe Rose şi pe Stăniloae. Pot spune chiar că am trecut prin nişte faze „Rose” sau „Stăniloae”, pentru că chiar am încercat să pun în practică învăţăturile lor şi să le iau în serios.

    Rezultatul a fost că viaţa, în loc să-mi devină mai uşoară „prin harul lui Hristos”, mi-a devenit mai grea…

  5. Iunie 1, 2009 1:12 pm

    Morfoze,

    In primul rand, te rog sa ma ierti ca ti-am cenzurat comentariul. Am un regulament intern de buna pace care ar trebui citit inainte de a posta pe blog: https://viatalatara.wordpress.com/comentarii/

    Este o surpriza pentru mine sa aflu ca i-ai citit pe Pr. Serafim si pe Pr. Staniloae. Sunt doi din teologii mei preferati, daca pot spune asa. Faptul ca aceasta lectura nu te-a ajutat ma nedumireste, de unde si intrebarea:ai o viata in Biserica? Mergi la Sfanta Liturghie de fiecare data? Te spovedesti? Te impartasesti?

    Caci, fara acestea, nici o carte nu te poate ajuta sa ajungi la harul lui Hristos, „prin tine insuti”…

    Inca o data iertare pentru intrebarile prea intime, dar ia-o ca pe o aparare involuntara pe care ma simt datoare sa o fac Pr. Serafim Rose si Pr. Dumitru Staniloae, cu toate ca nu au ei nevoie de apararea mea. Ci eu de-a lor🙂

  6. Iunie 1, 2009 1:20 pm

    Maria, nici eu nu citesc de obicei acest gen de carti. Totusi, Pr. Serafim Rose face o sinteza remarcabila si, mai mult, optimista, in duh hristic, nu antihristic. In plus, tot el ne arata ca aceasta cunoastere a semnelor vremurilor a fost lasata de Hristos ca o porunca pentru noi. Pentru a-L recunoaste. Pentru a nu fi inselati.

    Viorel, extraordinara marturie. Cred ca toti stim la ce te referi, toti am trecut prin asta, sau inca mai trecem. Te rog, cauta cartea Pr. Serafim Rose despre cum trebuie cititi Sfintii Parinti. Are o viziune cu totul iesita din comun in legatura cu crestinii mult-prea-cititori. Iata aici un fragment, cred, sau poate intreaga lucrare: http://www.crestinortodox.ro/diverse/69519-cum-sa-i-citim-pe-sfintii-parinti

  7. viorel petcu permalink
    Iunie 1, 2009 8:44 pm

    viata la tara,
    Traducatorul, scrierilor parintelui Serafim Rose (majoritatii lucrarilor) este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, am citit chiar unele lucruri nepublicate, primite de la Pr. Damaschin de la Sf. Gherman Platina, sunt informat destul de bine dar cunoasterea prin traire nu se dobandeste asa de usor. Criza despre care vorbeam a inceput cam de 12 ani, de atunci duc lupta, asa cum spui, in biserica cu spovedanie si impartasanie, cu duhovnic si povatuire. Pentru cine nu a fost atat de impatimit ca mine poate parea cam ciudat ca de atata timp nu m-am tamaduit, dar cand duci tu lupta si vezi ce radacini adanci are patima, chiar daca in afara nu se mai vede asa, in cuget mai este mult de luptat si asta nu se duce cu alte citiri ci cu trezvie, trezvie pe care vezi ca nu o ai si incepi o alta lupta ca sa o dobandesti, trezvie pe care trebuie sa o ai si in fata celorlalte ispite, pentru ca asta nu este singura, ar fi prea usor. In lupta asta nu suntem singuri, daca am fi singuri nu am avea nici o sansa, cu rabdare si cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece si ispita asta si celelalte care sunt si care vor veni. Am recitit textul pe care mi l-ai propus, da asa este, dar acum 15 ani cand au inceput cautarile mele duhovnicesti nu era asa de simplu. Duhovnicii tineri care sunt acum, inca nu erau, erau cativa batrani la care se ajungea greu si care erau suprasolicitati. Nici carti ortodoxe nu se gaseau asa usor, cum aparea cate una o citeam pe rand, le mai si xeroxam. Nici icoane bizantine nu vedeai atatea(nu aparusera nici fotocopiatoarele). Nici cantarea din biserica nu era ca si astazi, ne bucuram de cei de la Stavropoleos care au inceput cu cantarile bizantine. Nu caut scuze oricum nu folosesc la ceva, dar asa era atunci. Iarta-ma pentru comentarii uneori mai sar calul, sper sa o fac cat mai rar. Nu stiu cat voi mai comenta este posibil sa renunt la internet a fost si cu el o experienta. Doamne ajuta!

  8. Iunie 1, 2009 10:12 pm

    Lupta o ducem pana la moarte. Daca (ni se pare) ca am invins,atunci am cazut. In ziua de azi foarte rar sa se mai despatimeasca cineva cat traieste. Poate tot ce putem noi face este lupta pana la sfarsit …

    Trezvie … pentru mine este un cuvant prea mare. Macar daca as constientiza pe deplin propria neputinta si m-as lasa in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Ar fi deja mare lucru …

    PS: iertare pentru polemicile anterioare.

  9. MariaM permalink
    Iunie 1, 2009 11:18 pm

    Da, am spus: am citit cu drag.Nu mai deschisesem calculatorul de mult timp si chiar am citit ieri toate cele trei posturi despre parintele Serafim Rose .O sa deschid data viitoare si link ul nou pe care l-ai pus.:(

  10. Morfoze permalink
    Iunie 2, 2009 1:14 pm

    Nu merg la Biserică exact din acelaşi motiv pentru care mi-ai cenzurat comentariul : se găseşte câte-un suflet de creştin evlavios nevoie mare care impune tot felul de reguli şi regulamente… De parcă în asta ar sta viaţa duhovnicească.

  11. Iunie 2, 2009 1:24 pm

    Morfoze, si iata ca din nou te-am cenzurat. Crede-ma, se poate discuta despre aceste lucruri si pe un ton decent, nu ca urangutanii, batandu-ne cu pumnii in piept si aruncand cu nuci de cocos.

    Daca reusesti sa ne impartasesti experienta ta sincer, fara ura si, mai ales, fara nuci de cocos, promit ca nu te mai cenzurez. Am insa o singura rugaminte: nu te abandona in mrejele formei si concentreaza-te asupra a ceea ce ai de transmis. Gandeste-te la ce scrii ca la o experienta de viata, nu ca la un mesaj venit din partea ultimului lider spiritual in viata.

    Multumesc si te astept!

  12. Morfoze permalink
    Iunie 2, 2009 2:20 pm

    Dacă n-ai discernământul elementar ca să vezi cine aruncă de fapt cu nuci de cocos, în ciuda limbajului „smerit”, nu mai are nici un sens să continuăm discuţia… Îmi confirmi părerea proastă pe care o am despre ortodoxism şi mă rog lui D-zeu ca să ne scape de acest flagel, cu-adevărat apocaliptic prin virulenţa sa mascată în „virtute”.

  13. Iunie 2, 2009 5:27 pm

    E un lucru pe care n-o sa reusesc sa-l inteleg vreodata: voi, cei ne(anti)ortodocsi , de ce nu va desfasurati pe atatea site-uri si bloguri ne(anti)ortodoxe ? (care sunt oricum mult mai multe decat cele apropiate de ortodoxie) De ce va chinuie cele cateva oaze ortodoxe din atat de vastul internet ? Oare pt. ca simtiti ca aici este adevarul , si va supara atat de tare?

    Si … carui dumnezeu zici tu ca te rogi ca sa va scape de ortodoxie ?

Trackbacks

  1. Rugăciunea unui teolog « Viaţa la ţară
  2. Ispitele unui intelectual ortodox « "Nu de Dumnezeu mă tem, fiindcă e atotbun, ci de mine însumi; liber şi rău fiind pot să nu-I deschid uşa" – Marcel Jouhandefeu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: