Skip to content

Poveştile voastre la mine acasă (3)

Mai 14, 2009

Pentru că o mie de poveşti sunt mai credibile decât una… Pentru că nu suntem singuri, nici nebuni. Sau singurii nebuni. Pentru că vorbim aceeaşi limbă.

Alte mesaje primite după interviu…

Buna ziua!

Si eu am descoperit blogul datorita HotNews (multam fain, de altfel). Bine, adiacent am descoperit si comentariile “acide” ale unora, care cu siguranta n-au inteles nimic. Deci Anca draga, felicitari in primul rând pentru curaj si reusita, iar despre comentariile deplasate, stai linistita, cei care au inteles mesajul tau iti vor scrie cu siguranta pe blog, ca si mine, nu vad de ce as fi eu o exceptie.
Si eu, impreuna cu sotul si fara copii deocamdata, suntem momentan la vreo 3 000 de km de “acasa” adica de … Bucuresti!;)
Si noi visam aici la o casa la tara, poate intr-o buna zi si in tara, pe la pensie, asa;) ; deocamdata am cumparat un apartament aici in oras, ca sa avem o baza pentru urmatorul pas, care va fi “casuta noastra”.
Eu am o “frica” de aceasta viata la tara, nu ma vad facând acest pas foarte curând, de aceea admir curajul vostru. Stam intr-un oras de provincie cum s-ar spune, si venind din Bucuresti, mi s-a parut aici (al 5-lea oras din Franta), fiind “la tara”. Nu mi-e rusine sa recunosc, asa am simtit, cu toate ca absolut toate vacantele de la scoala le-am petrecut la bunici la tara, la 60 km de Bucuresti. Si pot spune ca si mie mi-e dor de “corul” de greieri care imi cânta seara când picam moarta de atâta alergat prin padurea de la marginea satului sau prin miriste. Si ce mirosuri prin gradina bunicilor, si ce bucurie când se coceau primele visine si apoi rosiile din gradina… Dar uite ca viata asta te face uneori sa pui lucrurile astea undeva intr-un sertar ca sa zic asa, si sa le scoti doar când iti aduci aminte. Sau atunci când dai peste povesti ca ale voastre… Nu stiu de ce oamenii nu mai reusesc sa faca si altceva decât sa viseze, chiar sunt unii care nu-si mai dau voie nici sa viseze. De aceea vroiam sa-ti las aceste câteva rânduri, pentru ca mi-ai permis sa mai deschid putin sertarul, si mai mult, mi-ai oferit un exemplu din acela cu “vezi, se poate”…
Articolul de pe site m-a facut sa ma “vad” in postura voastra, peste câtiva ani, imi da curaj, ca si multora care-l citesc banuiesc. Ce bine ar fi sa ne ascultam mai mult sufletul si sa nu ne mai ascundem de propriile vise in spatele unor asa-zise valori sigure (casa-masina-job). Inteleg acum mai bine de ce curajul este o virtute. Sper sa mai urmaresc si continuarea povestirilor de la firul ierbii, ale tale si ale familiei tale. Mult curaj in continuare si numai bine va doresc.
Si inca o data multumesc pentru mesajul transmis. (Madalina)

Sunt impresionata de o asemenea decizie de schimbare radicala a vietii, mai ales cand sunt si copii la mijloc. Am incercat si eu ceva similar cu trei decenii in urma si cei patru copii ai mei au preferat sa fie bucuresteni cu riscul, spun ei, de a respira zilnic dioxid de sulf. Dar, din punct de vedere personal, o asemenea decizie te va imbogati spiritual, ceea ce nu este de lepadat. Mi-a placut extraordinar senzatia de a fi intre doua lumi fara sa fii cu adevarat in niciuna si deci ca esti mereu pe marginea unui abis. Betia adancului necunoscut, constiinta ca treci singur printr-o asemenea expierienta au fost cele mai deosebite triai dintr-o perioada foarte plina de munca si greutati. Pentru a depasi unele momente critice, pe vremea aceea nu era blog, asa ca tineam jurnal. Iti doresc mult succes in toate, putere, generozitate sufleteasca si ingaduinta fata de toti si toate. Poate nu ar strica sa te gandesti startegic la o eventuala pensie la batrnete. Eu nu am facut acest lucuru si acum regret. Nu e bine ca sa depinzi financiar de cineva la nici o varsata, dar cand esti batran e cel mai rau. Succes! (Dana)

Draga viata la tara,

de cand am citit articolul de pe Hotnews nu mai am astampar, as vrea si eu sa ma mut la tara. De unde pana ieri voiam sa cumpar apartament in Bucuresti. Dar povestile tale imi dau curaj si ma fac sa imi doresc sa ma mut si eu (mai) la tara, sa pot sa imi cresc copii in alt ritm decat cel infernal din Bucuresti. (Calina)

Esti reala… draga „viata…” asta inseamna ca tot ce scrii ti se intimpla… asta imi da curaj… traiesc o poveste aproximsativ asemanatoare… toti ne cred nebuni… (imi pare bine ca nu suntem singurii…). numai bine si… astept sa scrii. (arabela)

Din fericire, datorita interviului am aflat de blogul asta, intr-un moment in care si eu cochetez cu ideea de a parasi Bucurestiul pentru traiul la tara.
Din pacate, in josul interviului s-au adunat o gramada de comentarii de prost gust, scrise, cred, de niste frustrati care nu inteleg ca viata nu se traieste doar pe asfalt, sau nu-si permit sa plece din asfalt (financiar, psihic sau mai stiu eu din ce motive).
Din fericire, tu ai scapat de astia… (Mihai)

Tot prin Hotnews te-am gasit si eu. De 2 zile prind fiecare minutel liber (cand fetita doarme sau cand reusesc s-o pacalesc cu vreo jucarie) si stau la laptop citind acest blog. S-au cam adunat treburile neglijate prin casa, dar nu reusesc sa ma desprind. Parca mi-am regasit visele, povestite frumos si credibil.
Suntem intr-alt capat de lume, asteptam al doilea bebe si punem banii deoparte… si desenam planuri de casa pe foi cu patratele. Poate anul viitor… poate. Ne asteapta in tara, la tara, un teren in varful unui deal. Pana atunci, parca respir aer proaspat citind aici. Multumesc! (Adyne)

La tabloul zugravit atat de frumos de tine, as adauga ca, pentru mine, destelenirea urbana s-a produs intr-o alta tara, care, paradoxal, e cunoscuta mai ales pt urbanismul ei exacerbat: America.

De multe ori rad cu duhovnicul meu (american evreu convertit prin anii ‘70-’80) ca, desi America e cunoscuta pentru chewing-gum, coca-cola, blugi, chevy-uri de catre unii, pentru noi inseamna viata adevarata in biserica.

De multe ori simt ca “viata la tara” e atat de proprie vietii in Biserica. Poate pentru apropierea ei de natura creata (si prin ea de Creator), poate pt linistea si firescul vietii, poate pt efortul pe care l depui pentru orice mic lucru pe care-l faci (si cat seamana cu viata interioara) (nu uitam cu totii de planurile de urbanism din perioada comunista si transformarea satelor in orase), poate pentru lipsa confortului (imi aduc aminte un cuvant al Pr. Calciu, care zicea ca viata linistita se castiga dupa o viata rastignita si mai ales, dupa moarte)…

Pe de alta parte, acelasi Parinte a zis odata unor convertiti americani: “it is important that you’ll bring forth fruit wherever you are seeded, regardless the place or condition.” (e important sa rodesti oriunde esti asezat, fara a tine cont de loc sau stare) (Teo)

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: