Skip to content

Poveştile voastre la mine acasă (2)

Mai 14, 2009

Pentru că o mie de poveşti sunt mai credibile decât una… Pentru că nu suntem singuri, nici nebuni. Sau singurii nebuni. Pentru că vorbim aceeaşi limbă. 

Alte mesaje primite după interviu…

Am ajuns aici pentru ca am avut sentimentul ca acel interviu din hotnews este dat de mine peste o perioada. Sunt in Timisoara de ceva ani si simt ca nu ma potrivesc deloc in locul asta. Mi-as dori sa ma mut la tara undeva la poalele muntelui, dar cred ca m-as plictisi singur cu oamenii aceia. As ajunge sa stau pe web toata ziua la povesti cu cei de la oras. Ar fi fain sa fie si altii care vor sa faca acest pas si sa facem o comunitate de intelectuali. Este un vis mai vechi de-al meu, sper sa se realizeze cat mai curand. (Andrei)

Anca, felicitari inca o data. Aceste mesaje sunt cele de care oamenii au nevoie. Sunt inca destui care nu pricep nimic (vezi comentariile de pe hotnews…), dar sunt multi care au intrat instantaneu in rezonanta. Si asta pentru ca omul, atunci cand nu si-a pierdut radacinile si simturile, tinde spre un astfel de loc. Si chiar daca sunt aproape zilnic dezamagit de comportamentul unor concetateni, cred ca acest popor are o forta interioara si o protectie Divina care il va face sa se intoarca catre natura, esente si mai ales spirit. Un scurt mesaj pentru Andrei: nu trebuie sa pleci in munti, desi am si eu un proiect similar. Eu locuiesc langa Timisoara si pot combina viata la tara cu avantajele orasului. Daca vrei detalii, da un semn. (Alin)

Mi-a placut foarte mult interviul. M-a impresionat, sensibilizat, mi-a scurs lacrimi… Fara patetisme ieftine! Imi place mult echilibrul asta pe care Dumnezeu il da tuturor celor care Il cauta cu inima de copil… Intelepciunea, sinceritatea, firescul nelumesc… Ma regasesc in multe din cele ce scrieti… Noi suntem mutati la tara de 8 luni. Pentru sotul meu obisnuit cu viata la tara mutatul la tara a fost mai degraba o revenire decat o acomodare. In schimb, pentru mine, acomodarea inca se mai petrece… Cat despre intoarcerea la “job”, m-am hotarat si eu sa renunt si sa le dau exemplu fetelor mele de cum ar trebui sa fie o mama. Sunt constienta ca a fi mama cu adevarat va face valuri pe multe generatii de acum incolo. Desi ma mai lupt si ma zbat inlauntrul meu si mai visez ascuns la profesia mea. Multumesc pentru tot! (Adri)

Da… pentru mine a fost o revelatie acest blog… Am trait la oras, traiesc in continuare in doua camere, cu chirie , cu doi copii mici, si ne luptam sa ne luam un apartament, tot cu doua camere… dar acum cred ca facem o mare greseala daca ramanem la bloc… Ii voi spune sotului meu sa ne mutam la tara… si cred ca va fi de acord… si sper sa reusim cat mai curand… (Mihaela)

Va admir si va felicit pentru alegerea facuta! Generatia mea a migrat la oras si acum, catre apusul vietii, facem ce facem si “tragem” iarasi catre locurile natale… Dar voi, tineri fiind, ati facut o alegere deosebita gandindu-va la copiii vostri, dar si la voi! Felicitari pentru interviul de pe “hotnews”!! (Steliana)

Felicitari, pentru mai multe lucruri, dar in special pentru ca ati facut un pas intr-o directie opusa turmei becalizate, otevizate, mcdonaldizate, nokiazare, si alte cele… Cei care au comentat aiurea pe marginea articolului din hotnews, si chiar aici, “la tine acasa”, ma gandesc doar ca sunt niste speriati. Ceva i-a facut sa puna mana pe tastatura si sa inceapa sa scrie impotriva voastra (ridicol de fapt, intrucat libertatea voastra nu ingradeste cu nimic libertatea lor). Ce i-a facut? Eu zic ca frica, dar frica aceea pe care nici un suflet si nici o inima nu vrea sa recunoasca ca e acolo, ci o impinge mereu mereu tot mai jos, in adanc… iar frica se duce jos, la radacina omului, si il otraveste din adanc… si uite asa avem niste exemplare ca Nukus de mai sus, care nu-si da seama ca interviul tau nu ii este dedicat. Interviul, blogul, e dedicat celor care mai au sanse si care vor altceva. Pentru restul… Dumnezeu cu mila! (Mada)

M-am regasit printre cele scrise de tine. Nu m-am mutat la tara, dar m-am mutat intr-o alta tara, intr-un alt oras, mult mai normal si mai verde si mai linistit decat Bucurestiul. In care nu auzi sirenele ambulantelor permanent, in care benzile soselelor nu sunt marcate, semnele de circulatie exista, si nu prea, dar ti se acorda prioritate. In care oamenii sunt mai zambitori, mai relaxati, mai frumosi, din aceasta cauza. Ca si tine, am inceput o noua viata. Am renuntat la job-ul meu cu deadline-uri groaznice, cu teama, dar acum sunt foarte linistita. Si provocarea acum este: “ce gatesc pentru cina – o noua reteta”. Iar florile de la geamuri sunt gradina mea, mica mea padure. Si-i multumesc ingerasului ca mi-a luminat calea si sufletul si am luat decizia de a face acest pas. Si-i mai multumesc pentru omul minunat pe care mi l-a dat langa mine. Ce as putea spune, in concluzie: daca aveti un vis, nu mai amanati realizati lui. Asumati-va riscurile pentru ca rasplata este mult mai mult decat visati. Curaj, vise placute si implinite! (Ali)

O viata frumosa si o familie curajoasa:) Felicitari si sincer va invidiez ! Poate candva voi putea face si eu pasul. Imi doresc din tot sufletul sa aud oile cum pasc si iarba crescand in loc de claxoanele masinilor si manelele vecinilor…  (Ionel)

Ce chestie si cite asemanari… Si eu am tot trei copii, doua fete si un baiat, si eu am plecat de tot din Bucuresti anul trecut, vinzindu-mi apartamentul exact inainte de a pica piata imobiliara, si eu am plecat din orasul ALA (ce bine suna, ca adjectiv demonstrativ de departare) fiindca ma sufoca; si eu imi construisem un fals destin care tinea de dead-line-uri, si eu am gasit scoli mai bune decit in Bucuresti, cu profesori parca mai putin plafonati si cu copii cel putin la fel de isteti ca acolo, nici eu nu mai puteam merge prin oras din pricina masinilor parcate si a rahatilor de ciine. Acum, ma pot impiedica cel mult de masina mea din curte si de cacatelul ciinelui meu Samil. Te felicit (nu numai ca sa-mi fac curaj) si va doresc viata frumoasa acolo.

P.S. Citi fosti colegi ti-au spus ca te invidiaza? (Dragos)

Felicitari pentru limanul linistii Dvs, pentru raiul copilariei. Personal am trait la marginea Iasului, in Bucium, o poveste fara sfarsit. Daca am fi prevazut schimbarile si puteam cumpara teren (atunci statul era propietar si nu au vrut sa riste cu o zdelca) ramaneam si era cea mai profitabila afacere din toate punctele de vedere. Copiii mei, dupa un periplu la doua ferme IAS (Eu sef ferma zootehnica, sotia Medic Veterinar), dupa cateva internari ale copiilor in spital am renuntat pentru intoarcerea in Iasi. Profesional, instruirea copiilor a fost de nota 10, cu studii superioare, master, fata cu doctorat. Ma simt vinovat de copilaria lor la bloc cu cheia de gat. Felicitari pentru hotarare si sansa (7 ani de cautari !?) Cu prietenie si intelegere, (Danut Deleanu)

L-am gasit acum. Blogul. Multumire prietenului meu,care nu ma lasa in ignoranta de import. Sunt la mii de kilometri distanta de tara, de pamantul meu pe care visez sa fac o casa. De Dumnezeu.

Visul meu in oglinda, spaime si intrebari incluse.

Abia te-am gasit. Vreau sa citesc pana la capat. Sa numar stelele.

Nimic nu e intamplator pe lumea asta.

Multumesc! (Flo)

Avem si noi o casuta pe Valea Doftanei, a bunicilor sotiei, in care visez sa ne mutam cat mai curand. Problema e ca nu ai sanse de servici in zona si ne multumim cu cate o evadare din Brasov in fiecare vineri pana duminica. Si bebe rade mai mult de cand a fost la tara si mai sociabil. Si noi suntem din ce in ce mai satui de oras si de “traditiile” lui. (Silviu)

Felicitari pentru blog. Trebuie sa iti marturisesc ca am parasit si noi “pitorescul” Bucuresti pentru o casuta la Branesti, undeva la 20 km distanta. Am vrut sa ne rupem de frumosul oras, dar doua motive ne-au impiedicat: 1. Scoala baiatului nostru (este in clasa a 4-a); 2. Joburile noastre. Motiv pentru care am pastrat apartamentul pe care il aveam si unde ne mai retragem cateodata, de dragul vremurilor apuse:) .Casuta? Am incercat sa nu intram foarte brutal in arhitectura ei (construita undeva prin anii ’60), dar, in acelasi timp, sa o adaptam nevoilor actuale.

In rest, ce conteaza mai mult decat zambetul copilului care alearga dimineata prin iarba umeda in picioarele goale incercand sa prinda mita care nu vrea sa vina la farfuria ei? Si mai sunt multe de povestit.

Viata la tara inseamna, in fiecare zi, descoperirea lucrurilor simple dar care produc atat de multa bucurie… (Printz)


No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: