Skip to content

Poveştile voastre

Mai 13, 2009

Credeam că nu veţi înţelege. Anul trecut, când eram proaspăt mutaţi şi vorbeam în poezii, ei, da, încă mai exista o punte de comunicare. Treptat, am simţit ruptura de oraş ca pe o schimbare mai profundă, ca pe apariţia unor simţuri noi, a unei limbi noi, ancorată într-o altfel de trăire. Cuvintele se înăspriseră şi miroseau a transpiraţie, iarbă nouă, bălegar şi pânze de păianjeni. Dacă nu mă credeţi, mirosiţi, vă rog, o pânză de păianjen. Veţi vedea că răspândeşte o aromă diferită de cea a faianţei proaspăt spălate. Eram convinsă că nişte cuvinte lunecoase precum faianţa aparţin radical unei alte limbi faţă de cuvintele grele, cleioase, ca pământul ud care ţi se lipeşte de tălpi.

Credeam că vorbim limbi diferite. Credeam că, în limba mea, stea înseamnă o simfonie, iar în limba voastră nu-i decât o lumină mică pe un hol întunecat. Credeam că iarba v-a ieşit din vocabular, iar greierii sunt nişte arhaisme. Credeam că numai eu mai simt cerul rotindu-se şi văd norii învârtindu-se. Eram convinsă că, dacă v-aş fi spus că pământul miroase a moarte bună n-aţi fi auzit, sau ar fi trebuit să vă explic vreo două ore ca până la urmă să nu înţelegeţi nimic.

Aveam impresia că sunt în altă ţară, pe un alt pământ, că distanţa dintre noi a ajuns mai mult temporală decât spaţială. Că niciodată nu avem cum să ne mai întâlnim. Că, dacă strig, nu mă aude nimeni.

Dar am aflat acum că m-am înşelat. Că, dacă strig aici, se poate auzi până departe. Mesajele voastre în urma citirii interviului de pe Hotnews merită puse laolaltă. Vă mulţumesc şi vă rog să-mi iertaţi prostia.

Mă bucur că vorbim mai mulţi aceeaşi limbă.

Poveştile voastre la mine acasă (1)

Poveştile voastre la mine acasă (2)

Poveştile voastre la mine acasă (3)

Poveştile voastre la mine acasă (4)

Poveştile voastre la mine acasă (5)

Poveştile voastre la mine acasă (6)


21 comentarii leave one →
  1. Mai 13, 2009 3:52 pm

    Da. Si eu pot spune ca am ramas placut impresionat. Totusi nu este totul pierdut – poate fi asta o concluzie ?

  2. Mai 13, 2009 4:09 pm

    Oamenilor le pasa inca prea mult de ce „zice lumea”, de cum sunt priviti samd. De asta le e frica sa faca unele lucruri. Dar exemplele – al tau, in cazul asta – ii ajuta sa fie mai deschisi.

  3. mariana permalink
    Mai 13, 2009 5:02 pm

    bucura-te! este o descoperire esentiala si asteptata, maica!

  4. mihai permalink
    Mai 13, 2009 6:07 pm

    Din fericire, datorita interviului am aflat de blogul asta, intr-un moment in care si eu cochetez cu ideea de a parasi Bucurestiul pentru traiul la tara.
    Din pacate, in josul interviului s-au adunat o gramada de comentarii de prost gust, scrise, cred, de niste frustrati care nu inteleg ca viata nu se traieste doar pe astfalt, sau nu-si permit sa plece din astfalt (financiar, psihic sau mai stiu eu din ce motive).
    Din fericire, tu ai scapat de astia…

  5. Mai 13, 2009 6:47 pm

    la tabloul zugravit atat de frumos de tine, as adauga ca pt mine destelenirea urbana s a produs intr o alta tara, care, paradoxal, e cunoscuta mai ales pt urbanismul ei exacerbat: america.
    de multe ori rad cu duhovnicul meu (american evreu convertit prin anii ’70-’80)ca desi america e cunoscuta pt chewing-gum, coca-cola, blugi, chevy-uri de catre unii, pt noi inseamna viata adevarata in biserica.

    de multe ori simt ca „viata la tara” e atat de proprie vietii in Biserica. poate pentru apropierea ei de natura creata (si prin ea de Creator), poate pt linistea si firescul vietii, poate pt efortul pe care l depui pt orice mic lucru pe care l faci (si cat seamana cu viata interioara) (nu uitam cu totii de planurile de urbanism din perioada comunista si transformarea satelor in orase), poate pt lipsa confortului (imi aduc aminte un cuvant al pr calciu, care zicea ca viata linistita se castiga dupa o viata rastignita si mai ales, dupa moarte)…

    pe de alta parte, acelasi parinte a zis odata unor convertiti americani: „it is important that you’ll bring forth fruit wherever you are seeded, regardless the place or condition.” (e important sa rodesti oriunde esti asezat, fara a tine cont de loc sau stare)

  6. Mai 13, 2009 8:36 pm

    Mihai, cei care n-au inteles interviul sunt aceia care vorbesc o alta limba🙂

    Teo, mi-au placut cuvintele duhovnicului tau. Asa este. Daca ne gandim la Sfintii inchisorilor, vom vedea ca si intr-o celula de 1/1 te poti mantui. La fel ca in pustia Egiptului…
    Omul sfinteste locul.

    Cat despre ortodoxia din America, nu spun decat un singur lucru: Platina. Si apoi, tac🙂

    ps: totusi, mai trebuie sa spun ca l-am avut in minte pe Pr. Seraphim Rose cand ne-am mutat… asta daca n-am mai spus-o pana acum.

  7. Mai 13, 2009 9:15 pm

    pe langa platina, ii mai avem aici pe parintele efrem filotheou din arizona si cele 13-14 manastiri fondate de dansul (din care ne adapam toti pe rupte), dar si pe pr. roman braga in michigan. sa mai zic ca staretii adusi de pr efrem sunt toti athoniti(pt manastirile fondate), cu viata sfanta si incercata? iar pe langa toti acestia, multi altii inca nestiuti?

    Uitandu ma la America asta, imi zic nu de putine ori: Domnul vrea, numai noi sa miscam…Nu e timp mai potrivit pt mine, decat timpul de ACUM…

  8. Mai 13, 2009 9:35 pm

    parerea mea e ca tu ai o situatie absolut privilegiata, cu o familie care iti permite sa te copilaresti.
    Daca trebuia sa muncesti 12 ore pe zi sa platesti ratele la un nenorociut de apartament (nu alea la Iaht), i-ai fi inteles si pe frustrati.
    Dup parerea mea, esrti o rasfatata a soartei, multumeste-i lui Dumnezeu pentru ce ti-a oferit (stiu ca o faci, muah), dar nu-i judeca pe cei care vorbesc o alta limba, au greutati pe care tu nu le vei avea niciodata, pentru ca, asa cum scrie si in titlu, tu nu te lupti cu societatea. Esti ferita. Ei nu.

  9. Mai 13, 2009 10:33 pm

    Sabina, cred ca la mijloc e o neintelegere🙂

    Nu eu ii judec pe ei, ei ma judeca pe mine. Asta in primul rand.
    In al doilea, cat de privilegiata era situatia mea anul trecut, cu 3 copii in 2 camere semidecomandat, intr-o zona sufocata de betoane?
    Faptul ca am iesit din acea situatie si cum – despre asta este vorba.
    Despre toti ceilalti care n-au facut-o nu am spus decat ca au, cu siguranta, alte prioritati.
    Nu discutam aici toate situatiile din lume. Nu discutam despre oamenii la limita saraciei, de exemplu. Nici despre homelesi. Discutam despre posibilitatea MENTALA de a te muta la tara, atunci cand ai avea posibilitatea materiala.
    Dovada ca nu e vorba despre bani e ca tu insati te-ai fi putut muta inaintea mea, nu? Dar n-ai facut-o. Deci NU despre bani e vorba. Dupa cum bine stii, nu am avut foarte multi bani. Da, poate sunt unii care nu au nici apartamentul ala de 2 camere, asa este. Dar, cum am mai spus-o si o repet, nici o situatie nu se compara cu alta. Poate unul care nu are decat 1000 de euro isi ia 500 mp undeva in munti si isi face acolo o cabana si e fericit.

    Deci despre prioritati vorbeam. Nici macar despre fericire.

  10. Mai 13, 2009 11:27 pm

    nici eu nu vorbeam despre bani, ci despre faptul ca viata te-a lasat sa visezi.
    pe altii nu ii lasa:)
    nu conteaza in cate camere stai si cat de greu iti este, mie imi e mai greu la 4 camere decat la una:))si numai pt ca sunt f lenesa:)), e vorba despre faptul ca …multumeste-i lui Dumnezeu ca NU ai responsabilitati cum au toate femeile in ziua de azi.

  11. Mai 13, 2009 11:39 pm

    Pana la urma totul tine de MODUL cum te raportezi la situatia personala. In situatii identice persoane diferite se simt diferit.

    Deci totul tine de persoana; si nu e nimeni vinovat pentru starea ta interioara (caci in definitiv despre asta este vorba)

  12. Mai 14, 2009 8:19 am

    Sabina, ii multumesc lui Dumnezeu ca nu muncesc pentru altii, ci pentru familia mea.

    Vreau numai sa subliniez ca NU sunt o exceptie, asa cum tot incerci sa spui. Mai multe mamici din cercul nostru de prieteni stau acasa cu copiii pentru ca au ales sa stea acasa. Si sunt unele familii in care sotul castiga mult mai putin decat sotul meu. Iar in alte familii, dimpotriva, in care sotul castiga mult mai mult, deci practic sotia ar putea sa stea acasa cu copiii, nu o face. Nu discutam de ce nu o face, tocmai pentru ca in fiecare familie este o situatie particulara. Dar nu despre bani este vorba – o spun din nou.

    Diferenta este ca, pe cand aveam serviciu, ma imbracam de la Famous Brands. Acuma, de la Mini Prix.🙂

    Unii ar vrea mai mult o haina scumpa, sau o masina, sa zicem, si de asta spun ca nu ar putea sa renunte la serviciu. Pentru ca au cheltuieli. Sau si-au facut o casa mai mare decat aveau nevoie si da, au rate si trebuie sa mearga la serviciu. Sau vor vacante in Caraibe. Si lista continua. Fiecare are propriile prioritati, crede-ma.

    Iar a sta acasa nu inseamna sa nu ai responsabilitati, dimpotriva. Acuma, depinde ce intelege fiecare prin asta🙂

    Nu vreau sa intram in situatia fiecaruia in parte, vreau sa ne ridicam un pic la planul general si sa privim de acolo totul. Sper ca acum ai inteles🙂

    Incerc sa le dau nadejde celor care vor sa schimbe ceva, ca se poate! Cei care nu vor sa schimbe insa, vor spune intotdeauna ca situatia lor este diferita…

  13. Mai 14, 2009 9:26 am

    nu lupti cu societatea, asta e tot.
    a sta acasa este f f greu, dpdv al muncii, nu pe mine trebuie sa ma convingi😀, ca eu stiu.
    dar e caldut. e cuibul tau ferit, iar familia ta te protejeaza, asta vroiam sa spun.
    Poate si alte femei ar prefera , dar nu au suportul celorlalti.
    De aia spun sa nu judece nimeni .
    Tu esti cea care particularizeaza, si asta e meteahna veche:), ti se pare ca daca tu ai putut, trebuie sa poata toata lumea.
    Si nu e asa…:)

    Inca odata, nici eu nu ma refer la bani, ci la partea emotionala si luptei cu viata reala.

  14. Mai 14, 2009 11:40 am

    Haha, dar eu nu oblig pe nimeni sa se mute la tara🙂

    In fine. Am inteles ce vrei sa spui. Si ai dreptate. Faptul ca sunt inconjurata de oameni care merg la biserica, ca avem aceleasi valori, ca suntem atat de multi care gandim la fel… este intr-adevar un mare dar. Ca mi se joaca copiii cu gandaceii, nu cu playstationul (sper ca am scris bine!), ca nu avem tv, ca nu ne intereseaza stirile, ca suntem rupti de lume. Ca ma lupt cu furtunul, nu cu colegul care vrea sa-mi ia jobul🙂 Ca nu ma deranjeaza cand lumea ne spune ca suntem nebuni🙂

    Pentru ca nu suntem singurii…

  15. Lushia permalink
    Mai 14, 2009 5:14 pm

    Hristos a Inviat!
    M-am pornit sa scriu, desi eu nu scriu niciodata pe bloguri🙂.
    Pe acest blog insa, e ceva mai presus decat simple refulari, e ceva adevarat, care misca, sensibilizeaza, trezeste.

    Viatalatara, iti sunt recunoscatoare pentru ca ai postat acest interviu, pentru ca ai acceptat sa-l dai si pentru ca ai facut-o atat de delicat si cuminte, ca ai putut sa-mi trezesti si mie emotii sau sa-mi faci rascolire, eu care din fire sunt mai impasibila. Este si din cauza ca simt ca sunt in pragul unei schimari. Tocmai am implinit 30 de ani si acesta e oricum un prag🙂. Insa il simt putin diferit. Pentru ca in sinea mea vad ca am inceput sa imi doresc sa ma intorc la lucrurile simple..Mai nou imi face o deosebita placere sa muncesc la tara…De cand a dat caldura imi petrec week-end-urile la tara, la ai mei sau la rudele sotului, muncind la gradina. N-am mai facut niciodata asa ceva pana acum. De cate ori mergeam la rude stateam facand mai nimic, ca un musafir ce eram. Acum, imi bag mainile in pamant, muncesc cat e ziua de lunga ca sa-mi fac plinul de natura, de pamant, de plante, de aer, de cer, chiar si de ploaie, de soare!!!

    In acest context, eu si sotul meu ne-am ridicat problema vietii si din alta perspectiva: Oare am putea trai la tara? Adica simplu si mai greu? Ne-am pus problema existentiala daca ne-am putea schimba modul de viata. Si intamplarea (neintamplare) a facut sa iti citim articolul chiar la o zi dupa ce ne-am intors dintr-unul din aceste weekenduri. Mi-au dat lacrimile aproape vazand ca sunt unii care deja au facut-o. Si au facut-o prin simplitate, nu prin prisma unei bunastari materiale – investitii in ferme etc. Conteaza foarte mult sa vezi ca altii pot.

    Asa ca am luat aceasta idee la dospit. Nu ne grabim, ca sa fie ceva firesc, daca o fi sa fie.

    Insa, desi locuiesc inca in Bucurestiul asta sufocat, asa cum e el, mi-e oarecum mai usor, citind despre experienta ta de viata si punand mai multa viata la tara in inima. Si tind sa cred, si ca o consolare dar si ca o usurare, ca si numai cu atat, daca esti cu inima deschisa si-ti iubesti aproapele, poti sa fii fericit si in Bucuresti.

    Multumesc,
    L.

  16. Mai 14, 2009 5:36 pm

    Multumesc si eu… ca ai inteles…

  17. edanna permalink
    Mai 14, 2009 6:11 pm

    Nu, nu vorbesti o alta limba.
    Singura diferenta e ca tu o vorbesti in mod real, curent si coerent. Ceilalti ii stiu cuvintele dar, nefolosindu-le, cred ca le-au uitat.Iti multumesc ca le reamintesti, ca ii indemni/imi provoci sa le foloseasca, sa le iubeasca, sa se intoarca la rostirea lor,…la semnificatiile lor.
    Multi credeau ca nu pot vorbi despre aceste lucruri…pe urma au invatat.
    Altii credeau ca au uitat…pe urma si-au ramintit.
    Si in limba lor stea inseamna simfonie…dar uitasera…prea grabiti la job-uri, prea preocupati de aplicatii, party-uri, training-uri. Au uitat de iarba, de greieri, de ploaie,de pamant insetat. Oare cati au mai privit buburuzele, macii de mai, norii???
    Tu le-ai reamintit multora ca toate astea sunt acolo, la locul lor si ii asteapta.
    Sper ca noi, astia care ne-am trezit din nevisare si traim sau visam viata la tara, sa fim cat mai multi ca asa ne putem intoarce la normalitate.

  18. Mai 14, 2009 7:10 pm

    Minunat… ma gandesc, totusi, ca nu-i usor sa te destepti la visare. Adica, bine, daca esti copil, totul e usor. Dar, de la o varsta incolo, visele incep sa atarne greu, greu… zdrobitor… De asta cred ca ne e teama sa mai visam. Ca sa ramanem „safe”.

    Altfel, daca indraznim sa visam, ne aruncam pe drumul care duce ori la indeplinirea visului, ori la zdrobirea noastra.

    Bine ca n-au inventat asigurare pentru asta…

  19. Mai 14, 2009 9:27 pm

    Sigur, e mai poetic sa vorbesti de visare si de indeplinire a viselor …

    Eu insa ma incapatanez sa vad acest lucru ca pe o intoarcere la normalitate. Pana la urma ce e mai firesc ca la un moment dat sa-ti vii in fire (poate aidoma fiului … ) si sa incepi sa traiesti asa cum ar fi trebuit sa o faci de la inceput ???

    Ca nu e usor … nimic din ce e important in viata nu e usor. Si nimic nu se face fara un pic de nebunie… daca nebunie se poate numi a-ti pune nadejdea in Cel ce te iubeste cel mai mult si a merge inainte.

  20. ioana permalink
    Mai 15, 2009 9:37 am

    Oh, cat de bine te inteleg! A fost o vreme cand visam sa raman in Bucuresti, sa fac cariera in presa, sa raman „in miezul lumii”. Din fericire am obosit destul de repede si m-am intors in orasul meu natal, Sibiu. Nu e chiar la tara (capitala culturala, pai nu?!), dar stau la casa, am in jur case vechi inconjurate de gradinite cu straturi ingrijite si copaci, de pe balconul meu la mansarda vad si avionul cand vine si pleaca si imi aminteste de lumea larga, dar si muntii si stelele. In curte se joaca pisici si noaptea mai latra cate un caine, de foarte departe se mai aude cate o masina. Duminica dimineata ne canta clopotele. Poate ca un oras mic e o solutie intermediara pentru cei care nu au curajul sa se rupa de tot de viata urbana.

  21. Mai 15, 2009 2:57 pm

    Si eu, cat de bine te inteleg🙂

    Daca te-ai uitat peste povestea mutarii noastre, de la inceput, vei vedea ca unul din primele ganduri ale plecarii din capitala a fost sa ne stabilim intr-un oras de provincie si ne-am gandit chiar la Brasov sau Sibiu. Pana la urma am laes sa ramanem in prejma Bucurestiului, pentru ca aici sunt prietenii noastri. Avem foarte multi prieteni si nu stiu daca nu cumva, de la o varsta incolo, e mai greu sa refaci o comunitate atat de inchegata…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: