Skip to content

Poveştile voastre la mine acasă (1)

Mai 13, 2009

Am vrut să strâng laolaltă câteva din mesajele voastre aparute în urma interviului… Acelea care m-au impresionat mai mult. Încep cu…

Povestea omului care nu-şi găseşte locul

Viata la tara…
Da… din greseala am dat peste acest site, blog sau cum s-ar chema. Cu destula amaraciune spun ca m-am indragostit de el. Sunt un personaj cam visator si am avut o viata plina de contradictii. Incepand sa citesc articolele si comentariile am avut o reactie ciudata… m-au ravasit complet. Tot ce scriu se intampla sub efectele… asa ca golurile, lipsurile, greselile trebuiesc a imi fi iertate.
Provin dintr-o familie care se trage din Mures, dintr-o zona care se regaseste numai in povesti. Parinti mei, nascuti fiind la tara si dorind a fi “oraseni”, au emigrat catre Brasov. Acolo s-au intalnit si si-au realizat visul… au devenit oraseni 100%.
Dupa ce m-am nascut, am fost expediat la tara, la bunici mei. Pana la varsta de 6 ani am stat acolo cu ei, in niste conditii bune din toate punctele de vedere (a nu se intelege bogatie, etc.), dupa care am revenit la oras pentru inceperea scolii.
Trebuie sa spun ca bunicii mele ii spuneam “mama”, asa ca iti poti inchipui ce legatura era intre noi. In fiecare vacanta, din prima zi a ei fugeam acasa la tara. Cand ma vedeam acolo eram atat de fericit, mama mea (bunica) plangea cand ma vedea, eram sufletul ei… samdp….
Revenind la viata la tara, desculti, libertate, lipsa poluarii fonice, animale in curte, chirpici…
Tin minte ca pentru a repara cuptorul din curte in care se faceau saptamana de saptamana paine, cozonaci, preparam dintrun amestec de lut, paie, balegar de vaca un fel de tencuiala. De retinut faptul ca amestecul se realiza manual, adica pe pamant amestecand cu picioarele… Azi, cand ma gandesc inapoi in timp, ma simt putin ciudat – “cu picioarele amestecand balegar?”. Cand materialul era preparat, trebuia sa intru in cuptor si cu mana reparam crapaturile… Eram atat de fericit… In vremurile alea nu ne era scarba, cu toate ca veneam de la oras fitosi. Eram sanatos tun, toata ziua fara adidasi in picioare, mai nimeream cate un cui, dar, no, toate frumusetile cu partile negative.
Aveam o livada cu vreo 40 de pruni de masa, doi nuci mari, mari mai erau (ma cocotam pana in varf si ma uitam cum mama citea pe prispa Biblia), meri, peri, aveam si un visin. In curte erau gaini, rate, unul sau doi porci, o vaca, oi. Ce frumos mai era… Aerul era atat de curat, ca la inceput iti dadea dureri de cap, pasari care cantau toata ziua, oameni simpli, dar fericiti.
Apropo, asta nu se intampla demult, era in anii 1985 si dupa, in sat era un singur telefon, cel de la posta si vreo 2 sau 3 televizoare, binenteles alb-negru. Dar toate lipsurile astea nu erau o privare, ci o libertate.
Mama mea (bunica) avea o pensie de 400 lei vechi comunisti. Dar ea nu avea nevoie de bani. Banii aia ii chetuia pe noi, duminica venea in sat o caruta care purta in butoaie speciale inghetata, de un singur fel, mai ne cumpara suc si alte prostii care nu isi aveau rostul, numai sa ne satisfaca ramasita aceea din noi de oraseni…
Ea producea absolut tot ce avea nevoie, avea vreo 5 pamanturi unde punea grau, secara, porumb, iarba (fan), etc… In gradina punea ceapa, menta, struguri, varza, fasole. De toate.
Si era batrana si bolnava si mare (era putin supraponderata), dar era fericita ca ma avea pe mine, eram singurul dintre nepoti care se ducea cu drag si tot timpul acasa. Mergeam la secerat si vreau sa spun ca o faceam manual, cu o secera de mana, ea batrana, eu copil… Toata lumea din sat ne respecta pentru vointa si tragerea de inima cu care lucram. Frigider nu era, asa ca iarna, cand taia porcul, il facea bucati fara cotleturi si alte friptane, efectiv il facea bucati mici si prajea toata carnea impreuna cu carnatii si ii punea in borcane mari, peste care adauga grasimea rezultata dupa prajirea jumerilor. In conditiile astea se putea pastra carne cateva luni, aproape pana la Pasti, cand venea randul taierii oilor…
Doamne, ce frumos mai era…
Dupa moarte ei, cred ca aveam 14 ani, totul in mine s-a rupt, nu aveam o relatie foarte buna cu parintii de oras (orasenii). La 18 ani am fugit de acasa si au urmat ani lungi si grei… In fine, nu asta e subiectul discutiei.
Viata la tara… vreau, dupa ultimi 20 de ani petrecuti prin strainatati, in tara, acum iar in strainatati… sa imi traiesc macar batranetile la tara. Sper ca in urmatorii ani sa pot strange atat cat sa imi poata permite cumpararea unui teren, da, la tara. Sa imi fac cu mainile mele o casuta din lemn masiv (nu OSB), fara izolatii de tip polistiren, vata minerala. Totul cat mai traditional (in limbaj modern ecologic). Ma vad la batraneti intr-o curte peste care este o vita de vie, mesterind la tot felul si ascultand o muzica clasica, un Pavarotti… Ce peisaj frumos…
Deocamdata e un vis, dar care va deveni realitate. In zona Mures, Bistrita…

Din viata unui om pierdut.
La revedere si pe mai incolo.
Cu toata stima: un om care nu isi gaseste locul

Al doilea mesaj:

Astazi, a doua zi, am reintrat pe site si am vazut articolul postat… mi-a facut placere sa il recitesc, bineinteles ca e plin de toate tipurile de greseli (dar nu conteaza) si am ramas placut surprins de raspunsul tau prompt.

Stii… cand esti plecat la mii de kilometri de tara, dupa un timp luandu-te ce cele zilnice si arzatoare, uiti care e scopul tau, ramai fara vise, te pierzi… bineinteles ca te ajuta si altii si in bine si in rau. De dimineata am primit un telefon de incurajare si sfaturi de la episcopia romanilor din strainatate…
Zilele astea au fost de o incarcatura pozitiva mare. Ma bucur ca am gasit acest loc si sigur ne vom mai reauzi (in scris bineinteles).
Sa nu renuntati la a visa, niciodata.
Toate cele bune.
La revedere si pe mai incolo.
Cu toata stima: un om care nu isi gaseste locul

10 comentarii leave one →
  1. Mai 13, 2009 11:05 pm

    Infrant nu esti atunci cand sangeri,
    nici ochii cand in lacrimi ti-s.
    Adevaratele infrangeri,
    sunt renuntarile la vis.

    INDEMN LA LUPTÃ de Radu Gyr

  2. Mai 13, 2009 11:59 pm

    Impresionant.
    @viata la tara – vezi ce reactii poate declansa in om doar ideea intoarcerii la normalitate ?

    Pare ca ai atins,fara sa realizezi, niste resorturi adanci …

  3. Mai 14, 2009 2:59 am

    Offf…am citit articolul pe nerasuflate..in aceeasti stare sunt si eu..si eu sunt oraseanca dar crescuta in vacante la bunici , la tara..si eu mi-am pierdut bunicii la 14 ani si tot asa si in mine s-a rupt ceva definitiv..si eu sunt pe carari straine si visez acelasi vis pe care il are „un om care nu-si gaseste locul”..o casuta de pamant, fara prea mult modernism in jur..ador eu si natura..doi oameni , aceeasi poveste, acelasi vis..si cati oare vor mai fi ca noi?
    E greu sa fii cu sufletul intr-un loc si fizic in alt loc..e cumplit de greu….

  4. Mihaela permalink
    Mai 14, 2009 1:53 pm

    Multumim pentru acest jurnal online. Pe mine ma faci sa visez. Si eu sunt departe de tara fizic, nici eu nu imi gasesc locul sufleteste aici unde ma aflu. Citind randurile tale am inceput sa visez la viata la tara despre care povestesti asa de frumos. Si am inceput sa ma gandesc ca pare un vis greau realizabil, dar este de fapt doar o chestiune de curaj.
    Incep sa cred din ce in ce mai serios ca numai in mijlocul naturii putem sa ne bucuram la maxim de viata noastra…doar calcand desculti pe iarba, ascultand greierii si fosnetul frunzelor sau zgomotul ploilor, doar pe aceasta cale putem trai autentic si natural. Locul nostru este in mijlocul naturii cu talpile pe pamantul unde ne vom intoarce, aproape de sursa deci si nu in orasul artificial.

    As vrea sa am si eu curajul tau si sper sa ajung la aceasta etapa pana nu este prea tarziu.

    Nu, nu vorbesti o limba straina.

    Multumesc inca o data pentru povestiri.

    Mihaela

  5. Mai 14, 2009 5:24 pm

    Draga Anca, am citit interviul postat pe Hotnews…si sincera sa fiu imi doream sa nu se mai termine…dar m-am bucurat pana la urma ca s-a terminat…asta pentru ca mi-a placut tare mult ce dorinta ti-ai pus…de ce oare e asa greu sa inteleaga lumea ca asta e secretul fericirii?…banuiesc ca e o intrebare retorica…mie imi vine sa scriu un afis mare si sa-l pun intr-un loc aglomerat…sau macar un mic biletel pe care sa il port mereu la mine si sa il cites atunci cand uit…Fericiti cei curati cu inima…pai numai daca ai suflet de copil esti curat cu inima…si atunci poti vedea…si cand vezi nu cred ca iti mai vine sa pierzi ce ai vazut…banuiesc ca stii acest dor…iti multumesc pentru cele cateva minute de lectura si iti doresc sa nu iti pierzi bucuria de a sta la cratita…m-as bucura, ca intr-o zi, sa ne si intalnim…

  6. Mai 14, 2009 5:44 pm

    Si eu m-as bucura sa te cunosc🙂

    Despre intamplarea din finalul interviului, oricat de ciudat ar parea (mai ales ca s-a intamplat fix a doua zi dimineata dupa ce imi pusesem dorinta), va asigur ca e reala. Nu mi-am dat seama pe moment de legatura dintre dorinta si „padurea cu alune”… dar apoi, cand am realizat, mi s-a parut foarte comic. Desigur, nu la o asemenea „coplarire” ma gandisem… dar e un inceput🙂

  7. Mai 14, 2009 7:21 pm

    eu iti propun sa facem asa…eu te cunosc mai demult…te citesc de ceva timp….treci pe la mine…citeste-ma si sunt sigura ca intr-o zi ne vom intalni…lumea e mica si se pare ca avem si cunostinte comune…Camelia…cat despre intamplarea ta…iti inteleg „nedumerirea”…citeste postul meu din data de 11…sa vezi ce am simtit eu cand mi s-a indeplinit dorinta…pina ne vom vedea…iti doresc numai bine…ciorbe gustoase…copii sanatosi si sotul dispus sa te asculte cand se intoarce de la job…sa ne citim cu bine…pupici

  8. locustautopsy permalink
    Mai 15, 2009 1:13 am

    Modernismul înseamnă schimbare. Nu vreau să mă întorc la origini, pentru că nu vreau să depanez amintiri neplăcute sau nu. Trecutul trebuie să rămână unde este, dar bineînțeles nu trebuie să uităm de unde am plecat, însă viitorul este cel spre care privim cu atât de mult entuziasm, pentru că este singurul lucru imprevizibil..îți poate rezerva surprize, sau din contră…

  9. Mai 15, 2009 4:17 pm

    Da,modernismul inseamna schimbare.Dar din pacate inseamna in mare parte schimbare in rau !

    Pentru ca este,in profunzime,o efectiva si adanca schimbare a umanului. Si fii sincer(a): ti se pare ca omul actual fata de cel de acum 100 de ani (sa zicem) s-a schimbat in bine sau in rau ? (sper sa nu te referi la faptul ca acum avem masini,zburam in cosmos,etc)

    Iar viitorul … ne apartine la fel de mult ca si trecutul. Adica deloc. Al nostru este doar prezentul.

Trackbacks

  1. Poveştile voastre « Viaţa la ţară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: