Skip to content

Treninguri de bumbac

Mai 12, 2009

Blonda, ochi albaştri. Părul lung, împletit în coadă, bate pe alocuri în miere de salcâm, deşi predominantă e mierea de pădure. Sprâncene fine, mirate, peste o privire senină, inconştientă de frumuseţea care-o poartă. Natalia Vodianova în colecţia Gipsy Country Summer Style, alături de noi, pe uliţă, cu un sac în spate şi o voce răguşită:

– Treninguri de bumbac aveeeem!

Apoi, către mine:

– Toţi sunt ai tăi?

– Copiii?

– Da.

– Da. Sunt ai mei.

Tăcere. Mergem o vreme împreună. O privesc pe furiş. Nici o urmă de mândrie nu-i umbreşte mirarea.

– Aveţi copii? o întreb şi eu.

– Da.

– Câţi?

– Doi.

Sacoşa din spate e uriaşă. Cred că n-aş reuşi nici s-o ridic de jos.

– Umbli de mult aşa, prin sate?

M-am hotărât, firesc, s-o tutuiesc.

– De-o săptămână…

– Şi nu ţi-e greu? Nu te doare mijlocul?

– Eh…

– Un prieten mi-a spus că a văzut un om care aduna fiare vechi că îşi pusese în căruţă un casetofon pe care înregistrase: „Fiare vechi luaaam!” ca să nu-l mai doară gâtul…

Nu zâmbeşte. O seninătate de neclintit.

– Şi copiii? Unde i-ai lăsat? o întreb iar.

– Unu-i acasă, altul la maşină…

– Câţi ani au?

– Unul trei ani jumate, altul doi…

M-aş da cu capul de pereţi că n-am aparatul de fotografiat cu mine. Dar, în jur, numai copaci.

– Să-ţi trăiască!

– Şi-ai dumitale!

Mă priveşte lung:

– Mai faci?

– Copii?

– Da.

– Abia am înţărcat-o pe asta mică. I-am dat ţâţă până la doi ani, aproape… Tu i-ai alăptat?

– Da. Pe unul un an, pe celălalt un an jumate…

De aproape, de la nivelul solului, două femei. Una cu fustă lungă, de un roz aprins. Cu flori albe. Cealaltă, cu o rochie până la genunchi, verde crud. Cu flori albe.

– Câţi ani ai? o mai întreb.

– Douăzeci…

În spate, sacul greu cu treninguri de bumbac.

– Eu treizeci…

Una din femei, cea blondă, are o basma pe cap. Cealaltă, o basma acasă.

Zâmbesc.

Una cară treninguri de bumbac. Cealaltă cară vise.

Două femei în rochii înflorate.

Două mame. 

Acelaşi lapte.

19 comentarii leave one →
  1. monika permalink
    Mai 12, 2009 3:16 pm

    foarte frumoasa povestea, felicitari pentru modul natural si vivace in care scrii.

  2. Mai 12, 2009 5:09 pm

    Felicitări pentru lucrurile îndrăzneţe din viaţa ta (am citit şi interviul şi alte câteva insemnări).
    Am o nedumerire: eşti cu-adevărat liberă sau eşti doar o mamă fericită (nu că n-ar fi destul)?
    Din povestirea ta răzbate o oarecare resemnare, chiar tristeţe.

    peseu: A scrie e o formă de libertate, nu?

  3. Ioana permalink
    Mai 12, 2009 10:26 pm

    hm… mesajul de mai sus mi-a trezit o nelamurire metafizica:)

    care o fi diferenta dintre a fi „cu adevarat liber” si a fi „doar fericit”? Si-i asa lesne sa fii o mama cu adevarat fericita incat se cere precedat de „doar”?!

    (dincolo de gradele de comparatie, interesant cat de diferite lucruri intelegem prin libertate si fericire)

    PS – Anca, sustin Miscati-va. M-a dus cu gandul la un sfat de la un parinte drag. Mi-a zis ca in viata duhovniceasca nu trebuie sa stam, trebuie sa fim in miscare, pentru ca nu exista decat urcus si coboras. Atunci cand avem impresia ca stagnam, de fapt suntem in cadere libera. Deci sa ne miscam si sa ne ridicam, de oriunde am fi.

  4. Mai 13, 2009 8:31 am

    SkyRain, nu este deloc o poveste trista. Trist e ca nu am avut aparatul foto cu mine🙂 Comparatia cu Natalia Vodianova o nedreptateste pe tanara tiganca. Era de mii de ori mai frumoasa… in plus, nefiind constienta de propria ei frumusete, ii lipsea mandria femeilor „fatale”.

    Dar stiu ca nu ma crede nimeni asa, fara probe…

    Ca tot veni vorba, povestea are un mesaj foarte simplu si clar. Se intelege, oare? Ca din ce scrie SkyRain nu stiu ce sa cred…

  5. Mai 13, 2009 8:35 am

    Cat despre masurarea gradului de libertate sau de fericire, am impresia ca, de la aparitia interviului, am evoluat de la stadiul de purice sub microscop catre stadiul avansat de brosca disecata. Mi-e mult mai bine…

  6. Mai 13, 2009 8:37 am

    Bine că nu colecta fiare vechi… Atunci chiar că n-ar fi putut căra sacu’ ăla !

  7. Mai 13, 2009 9:37 am

    Lucruri mici pe care in nebunia cotidiana nu le mai observam de mult. Lucruri mici si normale.

  8. Mai 13, 2009 9:41 am

    🙂

    Da, si asta… dar si altceva… un pic mai mult decat atat…

  9. Aurelia permalink
    Mai 13, 2009 9:50 am

    Pe mine m-ai ‘strapuns’ cu „Două mame. Acelaşi lapte.”, care nu mai tine cont de nimic, doar de darul lui Dumnezeu.

  10. Mai 13, 2009 9:55 am

    Ma gandeam eu ca o mama va intelege mai bine…
    🙂

  11. Mai 13, 2009 2:39 pm

    Am vrut doar să mă lămuresc. Nu există nici libertate, nici fericire. Doar drumuri lungi către ele. La urma urmei, nu prea contează. Important e ceea ce simţi.

  12. Mai 13, 2009 2:52 pm

    Exista si libertate, si fericire.
    Dar astea sunt discutii prea mari pentru a fi purtate pe un blog…

  13. Mai 13, 2009 2:55 pm

    ?????????

    Exista si libertate, si fericire. De fapt nu cred ca pot exista una fara cealalta. Iar drumul poate fi si lung, si foarte scurt;dupa cum si-l face omul. Asa cum oamenii nu sunt la fel, nici drumurile nu seamana …

  14. Mai 13, 2009 2:56 pm

    Sa stii ca nu aparuse inca raspunsul tau …

  15. Mai 13, 2009 2:57 pm

    Interesant, nu?🙂

  16. Mai 13, 2009 2:59 pm

    Am scris că nu contează. Şi nici nu vreau să provoc tot felul de discuţii. Îmi cer scuze.
    Mult succes

  17. Mai 13, 2009 3:02 pm

    Eu cred ca departe de a nu conta – este chiar esential.

    Dar dupa cum spuneam – oamenii nu sunt la fel.

  18. Gradinarul permalink
    Mai 13, 2009 3:56 pm

    …onorata audienta, iata-ne deci in punctul cel mai inalt al dilemei: fericire fara libertate sau libertate fara fericire?

    Libertatea sclavilor fericiti este o libertate adevarata ? Dar fericirea in afara libertatii, se poate sa existe asa ceva?
    Nu, hotarat lucru: Nu! Adica nici una nici cealalta. Ca iata cum, astazi, in aceste clipe grele, nici fericirea nu mai are deloc acelasi inteles la doi oameni intamplatori, dar si libertatea a fost ingenuncheata in sensul ei cel mai profund.

    Ca si toate celelalte cateogorii ales existentei, domnilor, libertatea si fericirea sunt, adica au ajuns sa fie, in zilele noastre niste categorii de consum. Adevarat, dar trist.

    Sub un imbold nestapanit, de vreo doua zile, aici chiar ca a semnat : Ivan Karamazov, cel pus pe shotii.

  19. Mai 13, 2009 4:07 pm

    Eu ma refeream la ce reprezinta ele in realitate. Caci daca ne raportam la ceea ce au ajuns astazi toate sa insemne, nu o mai scoatem la capat …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: