Skip to content

Basmaua

Aprilie 6, 2009

La început, am privit mutarea la ţară ca pe o dezintoxicare de oraş. Nu doar detoxifiere de claxoane, fum, praf şi antene, nu doar o curăţare a retinei de mizerii şi betoane. Ştiam că oraşul îţi poate intra în aşa măsură pe sub vene, încât să-ţi fie imposibil să-l mai părăseşti, de teama unei morţi prea lente sau unei vieţi prea moarte. Cum ai putea să ieşi vreodată din corset şi să îmbraci cămeşa largă, când, de-atâta purtare, sârmele corsetului ţi-au devenit coaste şi pânza lui, a două piele? Mult mai fină şi mai amară. Asta se cheamă că eşti îmbrăcat cu gust.

De curând însă, am început să văd lucrurile altfel. Ca să înţelegeţi mai bine, voi deschide o paranteză şi vă voi spune un banc la care, cu siguranţă, câţiva vom zâmbi nostalgic. Se spune ca un rocker cam nespălat s-a hotărât în sfârşit să facă o baie. Se aude strigând din cadă: – Mamăăă! Am dat jos primul strat de jeg! Mai trece o vreme, apoi: – Gata! Am dat jos şi al doilea strat de jeg! Peste câteva minute, un strigăt fericit: – Uraaa! Am găsit tricoul cu Metallica! 

După această prea lungă introducere, putem începe, în sfârşit, povestea. Iat-o pe eroina noastră în curte, cu cazmaua, năduşind un pic. Sapă o dată, apoi stă pe gânduri câteva minute. Aşa şi-o imaginează prietenii care-o cunosc de-o viaţă şi, mai nou, îi citesc blogul. Mai mult pe gânduri decât pe cazma. Vântul adie uşor, părul îi intră în ochi. Şi-l prinde încă o dată şi încă o dată, dar vântul i-l risipeşte din nou. Rădăcinile de pir, scuturate, o umplu de ţărână. În cap, în gură şi în ochi, pământul o cuprinde. Vântul îi desprinde iarăşi părul. Îşi scote mănuşile. Aşa nu mai merge. Atâta lipsă de eficienţă, înmulţită cu atât de puţin timp poate înălţa graficul săpării grădinii până la limita de sus a toamnei. 

Deodată, îi vine o idee. Nu degeaba stă atâta pe gânduri. Intră în casă şi se întoarce cu o basma, cu care se leagă pirăteşte, pe frunte. Soarele n-o mai arde. Frigul n-o mai pătrunde. Vântul nu-i mai dă iama prin păr, ţărâna nu-şi mai găseşte loc să se arunce. Cazmaua întoarce pământul repede. Femeia zâmbeşte, victorioasă. A descoperit basmaua! Poate-ar trebui să-şi depună invenţia la OSIM. O idee atât de măreaţă nu poate rămâne fără copyright.

Apoi femeia se opri, din nou. La fel ca rockerul nostru din cadă, îşi dădu seama că viaţa la ţară a scos de pe ea straturi-straturi de aluviuni şi că, după o vreme, a ajuns să găsească, sub aceste depuneri groase, un fond vechi, pe care nu bănuia că-l poartă. Îl simţea străin şi inadecvat, mai mult decât demodat, îl credea un simbol al unor vremuri vechi, cu neputinţă de retrăit azi. Şi iat-o purtând – pe cap, la vedere! – ce? O basma! Gata să creadă că a descoperit America, îşi dădu seama că, de fapt, nu ajunsese decât la firescul tărăncilor de odinioară, care descoperiseră America înaintea ei. 

Foi de papirus scrise, apoi şterse şi scrise din nou. Găsite mai târziu, s-au putut citi nu doar textele ultime, ci şi cele de dedesubt, care fuseseră şterse. Palimpseste. Straturi-straturi de texte ne imprimă. Deşi credem că suntem doar scrisul de la suprafaţă, descoperim, săpând, că textul vechi este acolo. Intact. Deşi îl credeam şters demult.

Ducem în spate, uituci, toată istoria. Şi nu e nimeni care să ne mai citească.

17 comentarii leave one →
  1. ivona permalink
    Aprilie 6, 2009 3:17 pm

    Strasnic. Am ras si am plans.

  2. Aprilie 6, 2009 5:01 pm

    degeaba te lauzi.
    Si rockerii poarta basma!
    :))))))))))))

  3. Aprilie 6, 2009 6:23 pm

    Mi-a placut faza cu radacinile de pir, am intrat azi murdara ca un porc in casa, plina de pamant, si in par, si in unghii, dupa o lupta strasnica cu pirul si palamida. Iar chestia cu basmaua este o solutie foarte buna, inclusiv pentru mine. Stii ce nu am indraznit inca sa fac de cand stam la casa? Sa stau desculta prin curte, cred ca dupa ce voi face asta o sa am alta relatie cu pamantul. Deja este clar: nu ma voi mai muta in bloc niciodata.

  4. Gradinarul permalink
    Aprilie 6, 2009 7:04 pm

    Genial! Dupa ani intregi de daltuit ma simt rasplatit!
    Am reusit sa scot din piatra de stAnca gandurile la care am jinduit dintru inceput cu nesat. Bravo!

  5. AdrianaB permalink
    Aprilie 6, 2009 9:50 pm

    Haha, sa stii, basmaua-visul barbatilor casatoriti:))
    Foarte frumos, sunt de acord cu tot😀

  6. mariana permalink
    Aprilie 6, 2009 10:05 pm

    Basmaua este de purtat si la biserica, mai buna decat baticul, esarfa, palaria, caciula, bascul sau…sapca! Cred ca stii!?

  7. mariana permalink
    Aprilie 6, 2009 10:06 pm

    …poate doar naframa sau marama s-o intreca!…

  8. Aprilie 6, 2009 11:56 pm

    Ma ia cu ameteala: cazma, basma, pir? .. sunt pisicuta de pervaz… dar toata consideratiunea!

  9. viorica permalink
    Aprilie 7, 2009 2:43 am

    Basmaua nu am luat-o in cap dar palaria …da
    Si inca ceva e asa de placut sa umbli desculta in iarba verde este si foarte sanatos ,mai ales dimineata pe roua ,incercati si va veti comvinge ,o terapie nemaipomenita .

  10. Aprilie 7, 2009 9:54 am

    degetico, nu ma refeream la aspectul estetic, ci la cel practic. altfel, in postmodernism, totul e posibil.

    marilena, noi de asta destelenim. pentru ca pamantul e plin de cuie si cioburi si as vrea sa-l las curat, sa iesim desculti la vara. desi cred ca si vara trecuta am mers cu talpile goale. nu mai tin minte, dar, dupa cum ma cunosc, nu cred sa fi rezistat🙂

    Adriana, nu la basma se referea sotul🙂 ci la tot discursul legat de valorile vechi, care pe el il fascineaza. spune ca dupa ani de zile de cand imi vorbeste de ele, am inceput si eu sa le descopar🙂

  11. Joanna permalink
    Aprilie 7, 2009 1:15 pm

    Draga Anca,

    E nu am luat la intors pamantul inca..:))dar am descoperit basmaua ca fantastica utilitate in bucatarie.Si uite asa parul meu ca si al bunicii nu miroase a bucatareala:)).Si sotul se amuza si imi spune ‘tarancuta tatii tarancuta’.

    Doamne ajuta si post cu folos!

  12. Aprilie 7, 2009 2:09 pm

    Da, da, ca bine zici🙂 Ce mai, basmaua e super🙂 Oare de ce ni s-a bagat in cap ca e bine sa o dam jos?🙂

  13. Aprilie 7, 2009 2:51 pm

    stiu ma ca e practic, doar ca vroiam sa-ti reamintesc ca probabil ai mai purtat-o…chemarea strabunilor e vie :)))), chiar dacanu stim!

  14. AdrianaB permalink
    Aprilie 7, 2009 6:33 pm

    Viatalatara
    ziceam de basma, ca in acceptiunea femeilor moderne e greu de acceptat, si totusi cand o acceptam, ne asumam parca mai bine rolul femeii in Biserica..
    Of course, basmaua nu face omul credincios (daca sare cineva sa-mi spuna asta)

  15. gandestefrumos permalink
    Aprilie 7, 2009 8:17 pm

    haha! traiasca basmaua. Dincolo de biserica, fireste, eu am (re)descoperit-o in verile Bucurestiului, dar si in concediile la mare – ca prinzatoare de plete si/sau aparatoare de soare.

    … o mai port cand merg la tara. Si am descoperit si eu acelasi lucru – ma simt foarte firesc cu ea. Ca si cum capul meu si-ar cunoaste acoperamantul dintotdeauna.
    Numai ca nu stia cum sa imi spuie si mie;)

    Eu cred ca nu exista „porunci” in sensul de obligatii – ca trebuie sa ne purtam intr-un fel pentru ca daca nu, ne paste vreun blestem; ca nu stiu ce i se intampla femeii care umbla cu capul descoperit (sau in pantaloni) – si sa ne intelegem, eu umblu mai ales fara basma si in blugi. Dar cred cu tarie ca toate poruncile care ne-au fost lasate sunt „recomandari” spre inlesnirea firescului, a intalnirii noastre cu noi cu si cei dinaintea noastra, cu firescul din noi. De asta le recunoastem. De asta ne-au fost puse in vedere – ca si celelate porunci – pentru ca ne sunt de folos. De asta traim bucuria unei „aduceri aminte” mai vechi decat noi atunci cand le primim fara impotrivire si depasim pragul ingust al asumarii lor ca obligatii, corvoade sau doar porunci.
    Suntem chemati la bucurie, iar cele ce ne sunt lasate sunt pentru a ne ajuta sa intalnim bucuria. Cand le respingem nu ne pedepseste nimeni, ci doar ne autolipsim de o parte a regasirii personale.

  16. Aprilie 8, 2009 8:14 am

    Ioana, multumesc. Ai scris cumva ceea ce ma pregateam sa spun si eu, sper sa mai apuc sa continuu subiectul asta🙂

  17. Lushia permalink
    Martie 16, 2010 7:18 pm

    Pentru asta puteti incerca sa purtati costum popular. Stiti ce senzatie de eliberare va da? Si in el te simti de parca tinuta aceasta face parte din tine. Si apropo de basma, cand m-am imbracat cu un cosutm popular – mi-am facut unul traditional, de drag, in Bucovina -pana nu mi-am pus si marama pe cap nu paream intreaga si nici EU. Parca m-am contopit cu costumul acela. Cred ca era firesc ca oamenii sa fie imbracati asa pe timpuri🙂 Paream si mai tanara sau mai senina in el, fara gluma. Nu stiu de ce..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: