Skip to content

Eco ţăranul

Martie 27, 2009

Citind de curând un interviu luat unui tânăr jurnalist al zilelor noastre, am căzut pe gânduri. Din fotografie mă privea un domn îmbrăcat la patru ace, zâmbind cu multă inteligenţă. Îmi vorbea despre trendul eco, îmi propovăduia o viaţă mai sănătoasă atât pentru mine, cât şi pentru mediu, cu mâncare naturală şi multă mişcare în aer liber. Bine, domnule, mi-am zis eu în mintea mea, toate ca toate, dar dumneata, spune, nu-i aşa că porţi o cămaşă o singură dată şi apoi o pui în coşul de rufe murdare? Se vede bine din fotografia la care mă uit. Şi, din nou, mă întreb: cât curent consumă cineva pe lună spălând şi călcând, hai să spunem, doar o singură cămaşă, deşi, poate, domnul din imagine are mai multe. Ştiut e de toţi că o cămaşă se calcă greu, minim cinci minute – dacă eşti îndemânatic. Pe săptămână, aşadar, 5 minute x 7 cămăşi sunt 35 de minute. La care adăugăm 2 ore cât spală în medie o maşină, obţinem 2 h 30′ curent electric consumate. Înmulţit cu 4 săptămâni, avem 10 ore lunar numai pentru cămăşile tânărului jurnalist, ca să nu mai socotim şi ciorapii şi pijamalele, de care orice om dispune. Pe an, asta înseamnă 120 de ore. Pe 10 ani, 1200. Acum înţelegeţi de ce am căzut pe gânduri?

Îmi veţi spune că, na! poate omul nu poartă zilnic cămaşă. Doar aşa, la ocazie, când îi ia cineva un interviu. Tocmai de aceea, subliniez, ar fi trebuit să nu poarte cămaşă. Pentru că haina vorbeşte un discurs paralel cu zâmbetul lui inteligent şi, fără voia ei, trădează. Consilierul lui de imagine ar fi trebuit să-l sfătuiască să se îmbrace cu un tricou murdar (necum călcat vreodată!) şi să nu se mai spele de câteva zile (necum piaptăne cu prosopul). O, nu vă supăraţi, nu am vrut decât să fac o glumă. Doar nu-şi doreşte nimeni să-l vadă pe tânărul nostru jurnalist îmbrăcat ca un hippie. Pentru că, n-aţi înţeles: ecologia cere multe sacrificii (cum ar fi să reciclezi deşeurile menajere, să plantezi copăcei pe vreme rea şi să stingi lumina în timpul meciului România-Serbia), dar niciodată nu-ţi cere o întoarcere în preistorie, atunci când nimeni nu mai contribuia cu adevărat la încălzirea globală.

Întrebarea pe care voiam să o ridic este dacă există vreo legătură între ecologie şi stilul de viaţă modern, sau totul nu e decât o frecţie la piciorul de lemn. Dacă nu cumva, pentru a fi cu adevărat preocupat de soarta mediului, nu stingi lumina doar o dată pe an, de ziua pământului, nici nu te ascunzi sub sticlirea rece a becurilor economice. Nu. Pentru a fi eco treci direct la lumânare (de ceară, subînţeles). Sau, dacă cer prea mult, ai şi un bec de rezervă, pe care să-l foloseşti în situaţii de urgenţă.

Asta include renunţarea la maşină de spălat, fier de călcat, telefon mobil şi calculator. Numai dacă vrei să fii cu adevărat eco, să slujeşti cu devoţiune acestei noi religii, nu să iei din ecologie doar felia care îţi convine. 

Apoi, un alt aspect. Să renunţi la medicamente şi, mai ales, la pilula contraceptivă. Ştiut este că sunt specii întregi care mor, nemaiputandu-se reproduce din cauza principiilor active din anticoncepţionale, eliminate firesc de femeile care le folosesc, ajunse la canalizare şi apoi deversate în ape curgătoare, mări şi oceane. Nu-ţi rămâne altceva decât să faci copii, asta dacă nu eşti complet lobotomizat şi crezi că încălzirea globală este cauzată de înmulţirea populaţiei. În această logică, ar trebui să ne sinucidem cu toţii, nu? 

Pe lângă contraceptive, acelaşi traseu este parcurs şi de celelalte chimicale din medicamentele obişnuite. Este straniu, dar v-aţi gândit că nu-i întreabă nimeni pe bieţii peşti dacă vor să ia nurofen atunci când nu-i doare capul? Deci treceţi pe medicină naturistă, homeopată cel mult, dacă sunteţi cu adevărat eco. 

Pe de altă parte, un alt exemplu de ecologie postmodernă este acela de a merge la supermarket cu sacoşa de hârtie, crezând că, prin asta, eşti corect cu mediul. Şi pui în acea sacoşă, desigur, numai fructe şi legume, care mai de care aduse de prin ţări îndepărtate. Acuma, spuneţi şi voi: nu aveau locavorii dreptate, când au propus să consumăm numai mâncare din zona în care locuim, pentru a nu mai polua mediul cu transportul alimentelor din ţările îndepărtate?

La fel, putem folosi oricâte cosmetice eco dorim, atâta vreme cât le preparăm în ograda proprie. Atunci când cumperi un şampon produs în altă parte a lumii, simplul fapt că ţi-a fost adus până aici înseamnă un plus de încălzire globală. Asta doar în cazul în care n-a fost transportat cu bicicleta. 

Eşti eco? Desigur, nu ai nici maşină. Iar dacă eşti eco înrăit, ai cal, pentru că produce şi îngrăşământ pentru grădină. 

Te speli cumva, când resursele de apă ale Terrei sunt pe sfârşite? Cum, zilnic faci duş? Dar pe mâini? Chiar aşa, înainte de fiecare masă? Chiar şi după ce-ai plantat un copac, în dulcele stil eco? Ai calculat vreodată câtă apă consumi într-o zi, cât curent, într-un cuvânt, cât contribui tu, cel eco, la încălzirea globală?  

Ecologia postmodernă, mai degrabă un trend decât un stil de viaţă, este centrată pe sine. Ne satisfacem aceleaşi nevoi consumeriste ca şi restul lumii, dar într-un mod mai rafinat. Că doar nu degeaba tot ce e eco are preţul înzecit. Avem în plus împlinirea spirituală că am fi mai buni decât ceilalţi, pentru că nouă ne pasă. Ne pasă de pinguini, dar n-am renunţa la telefonul mobil pentru nimic în lume. 

Adevărata ecologie ar însemna un salt în timp, în premodernitate. O intoarcere în ţărănie. Cu talpile goale vara şi cu ciubote iarna. Făcute de Moş Petre, ciubotarul satului. Şi, la nevoie, cu un fier de călcat pe cărbuni, pentru zilele când dăm interviuri la CNN. Despre adevărata noastră ecologie. Altfel, cum?

Anunțuri
15 comentarii leave one →
  1. Martie 27, 2009 3:45 am

    asa e … dar prea putini isi pot schimba regulile de viata in asa fel … deci de-aia e buna si cautata ecologia moderna sau postmoderna 🙂
    toate-s grele cand sunt bruste …. iar asta e o schimbare cam brusca … trebuie sa ne introarcem usurel inapoi … poate chiar prin perioadele istorice … mai traim 40 de ani de comunism, mai traim 30 de ani de MARE UNIRE, mai traim pe vremea lui Eminescu si a revolutiilor, pe vremea lui Stefan … etc …
    Vreme trece … vreme vine …

  2. Ileana permalink
    Martie 27, 2009 9:36 am

    cred ca exagerezi mult de data asta 🙂

    omul a intrat in conflict cu natura inca de la Cadere. De atunci mananca animale ca sa nu moara de foame, de atunci taie copaci ca sa faca focul, de atunci jupoaie blana de la fiare ca sa-si faca straie, etc etc

    Ecologia e doar (inca) o credinta pentru cei care nu au nici una…

    Ar trebui sa ne dorim vietuirea armonioasa cu intreaga fire, da, dar asta se obtine numai prin sfintenie…ups…

    Tocmai citeam acum in Istoria Lausiaca: „mai bine bei vin cu masura decat apa cu mandrie”.

  3. Sara permalink
    Martie 27, 2009 11:30 am

    Nu e chiar asa. Daca nu putem rezolva totul, nu inseamna ca nu trebuie sa incercam sa rezolvam cate ceva. Nimeni nu se mai poate intoarce in premodernitate, e absurd sa ne gandim la asa ceva. Dar putem limita de exemplu cantitatea de plastic nereciclabil, sau putem merge mai mult pe jos reducand consumul de carburanti. Sunt pasi mici si care par insgnifianti la nivel individual, dar insumati pot duce la niste rezultate pozitive. Faptul ca ne spalam zilnic si purtam haine curate si calcate nu afecteaza mediul atat de mult cum o fac tonele de deseuri nereciclabile, gen peturi, pungi etc. Curatenia si igiena reduc imbolnavirile, nu? Eu zic ca intre a nu face nimic fiindca nu e posibil sa faci totul – adica sa traiesti ca acum 500 de ani – si a face putin, dar gandit, este preferabila a doua varianta.

  4. Maria permalink
    Martie 27, 2009 12:10 pm

    Mai, e mare moda cu ecologia asta in ultimul timp.”Da bine” sa fi ecologist , asa cum pe vremea adolescentei mele de exemplu, dadea bine sa mergi la catedrala la Sf.Iosif . Catolic, necatolic, era o moda.Asa si cu ecologia acum. Asta daca nu vorbim si de partea financiara a marilor companii care promoveaza eco si care infloreste pe zi ce trece.
    PS.Sa nu crezi ca sunt impotriva ideii ci sunt impotriva abuzului si a falsului.:(

  5. Martie 27, 2009 12:26 pm

    E bine sa ne gandim la generatiile de maine si sa le lasam un mediu capabil sa se regenereze. Insa nu prin metode cu iz arhaic.

    APA. In opinia mea, apa nu se pierde, se transforma … Si cand vom muri noi … apa din corpul nostru va reveni in pamant.
    Ca se polueaza intr-un ritm mai alert decat are NATURA conditii sa o filtreze …. este adevarat. Poate ca posibilitatile NATURII de a regenera apa potabila sunt depasite de SOCIETATE … dar nu e neaparat nevoie sa te speli cu apa potabila…

    PAMANTUL. E limitat … Orasele nu vor disparea … Le vezi pustii si toti locuitorii mutati la tara? Locuind undeva „la tara”, poate ca esti ferit(a) de prostia si indiferenta umana, pe care nu mai poti schimba. Educatia ECO ar trebui gandita si orientata catre generatiile noi, in crestere.

  6. Gradinarul permalink
    Martie 27, 2009 2:09 pm

    I agree with Ileana. 🙂

  7. Martie 27, 2009 2:44 pm

    desigur, ma asteptam la aceste reactii 🙂 exagerez? pai e o exagerare voita, un fel de reducere la absurd. haideti sa o luam altfel. ca tot a pomenit Ileana de Pateric. sa ne gandim la Pr. Serafim Rose. in plina epoca moderna si industriala, folosea o tiparnita manuala. bineinteles ca nu o facea pentru ca era ecologist. ci pentru ca simtea ca multe din produsele modernitatii fac mai mult rau decat bine. ii era greu? bineinteles ca ii era de zeci, poate mii de ori mai greu sa-si tipareasca revista in felul asta arhaic. dar o facea, poentru credinta lui.

    problema pe care o ridic eu aici este aceea a – cum bine zicea Ileana – ecologiei ca si credinta. pana unde esti dispus sa mergi si cat esti dispus sa sacrifici in momentul in care crezi in ceva. esti dispus sa sacrifici mai mult decat niste bani pentru o crema eco mai scumpa?

  8. Martie 27, 2009 2:47 pm

    Sara, nu am spus nicaieri ori sa mergem la o extrema, ori la alta. daca nu putem fi premoderni, atunci nici sa reciclam. am spus undeva asta? categoric, pasii individuali sunt esentiali, tocmai despre asta discutam. despre faptul ca facem doar acei pasi care ne sunt la indemana, dar nu am trece peste tabieturile noastre.

    am dat exemplul cu calcatul camasilor si cu spalatul zilnic. intrebare: este igiena prietena, sau adversara ecologiei? este o nevoie reala, sau inventata? cosmeticele sunt o nevoie reala sau inventata?

    exagerez voit, sper ca nu trebuie sa o repet la fiecare rand.

  9. Martie 27, 2009 2:52 pm

    Maria, jos palaria 🙂

    deci ma intelege cineva. la ecologie ca moda, ca trend m-am referit. nu ca stil de viata. un stil de viata eco inseamna o schimbare in profunzime, dupa parerea mea. am dat cateva exemple mai sus. iata inca unul, real, din chiar zilele noastre: https://viatalatara.wordpress.com/2009/01/07/cum-sa-alegi-libertatea/

    iar, cum subliniaza Maria, aceasta „ecologie” postmoderna, inderptata mai mult catre noi decat catre mediu, este o afacere extrem de profitabila pentru unii.

    nu spun sa nu mai reciclam. ci ca, daca tot reciclam, sa incercam macar sa mancam local. sau sa preparam cosmetice acasa. sau sa nu mai folosim pilula (sa zicem). hai sa facem mai mult, sa iesim din lantul asta comercial.

  10. Martie 27, 2009 2:54 pm

    Valeriu, nu vad pe nimeni mutat la tara. Tocmai asta era discutia. Totul se reduce la vorbe. Bineinteles, si eu sunt in aceeasi oala, chiar daca sunt la tara. Sper ca a inteles toata lumea ca nu ma exclud din postmodernism 🙂

  11. Ileana permalink
    Martie 27, 2009 5:33 pm

    eu vroiam sa spun ca nu ai cum merge pana la capat, chiar daca esti sincer si tot ce vrei… pentru ca nu exista un capat atata vreme cat mai traim in istorie…conflictul om-natura se va remedia DINCOLO sau aici, prin refacerea legaturii cu Dumnezeu – deci un drum usor invers.

    poti renunta la creme, poti sa nu te mai speli pe cap si sa umbli doar intr-un rand de toale toata viata, ca tot degeaba e. Ecologisti au fost/sunt sfintii, care au deprinderea infranarii cu masura de la toate, a minimalismului ca stil de existenta (sa nu ai nimic, etc) si a prieteniei cu animalele (iarasi, nu ca agenda, ci ca firesc necautat, care vine de la sine odata ce ai Ceea ce trebuie.)

  12. Martie 27, 2009 8:13 pm

    Ileana, multumesc. De fapt, spunem acelasi lucru. Iata un fragment din alt articol:

    „In “Vietile Sfintilor” intalnim adeseori istorisiri despre calugari care raspandesc un miros extrem de placut, de mir, cu toate ca nu s-au mai spalat de ani de zile. Adica: nu doar ca nu si-au dat cu deodorant, dar nici nu s-au spalat. Deloc. Existau niste canoane, pe vremuri, care interziceau calugarilor sa-si vada trupul, in consecinta, nu se spalau. Sau traiau pur si simplu in pustiuri unde apa se gasea in cantitati infime.”
    https://viatalatara.wordpress.com/2008/10/13/cine-sunt-crinii-campului/

    Cu alte cuvinte, ecologia singura nu te poate mantui. Doar te poate baga intr-un sistem in mare parte comerical si suficient de non-eco incat sa „mearga” ca o bicicleta cu lantul cazut.

  13. UmbraSerii permalink
    Martie 29, 2009 10:49 pm

    Super articolul, care surprinde inteligent ridicolul „expertilor” de birou, care „stiu” din carti cum sa salveze Planeta.

  14. Aurel permalink
    Martie 30, 2009 1:23 pm

    Intru totul de acord.
    Cred ca exageram purtand o camasa o singura data si apoi trimisa la prietenul eco nr 1 – detergentul.
    Pe vremuri bunicii nostri purtau aceleasi haine 5-6 zile si nu miroseau. Ma gandesc ca si spalarea noastra deasa cu sapunuri si detergenti au afectat organismul nostru in asa masura incat miroase dupa 15-29 ore.
    Poate ca mirosul este datorat expulzarii materiei bolnave din organism, materie determinata de agresivitatea sapunurilor, deodorantelor.
    Cred ca am face bine daca am reusi sa injumatim numarul lunar de spalari. Bineinteles ca nu ma refer in sens strict. Nu ma referl ca cazul in care intentionam sa ne punem la masa si nu ne-am spala pe maini. Ci ma refer la dusurile/baile zilnice, refolosirea hainelor, etc. Ma gandesc ca ar trebui sa scapam de prejudecatile care ne sperie ca ne imbolnavim de moarte daca luam si a doua zi maieul sau tricoul.

    Din proprie experienta: a fost o perioada in care foloseam deodorantul direct pe piele. Efectul era ca dupa 4 ore de la folosire isi facea loc un miros foarte puturos. Dupa ce mi s-a terminat deodorantul nu mi-am facut timp sa cumpar altul si asa am scapat treptat (cam doua luni) de mirosul pestilential al transpiratiei. Mirosul aparuse dupa o aproximativ saptamana de la prima folosire a deodorantului.

  15. Aprilie 1, 2009 1:05 pm

    Aurel, multumesc pentru marturie. Sunt perfect de acord. Aceste deodorante dau dependenta. Daca nu le mai folosesti, transpiratia miroase mult mai urat decat inaite de-a le fi folosit vreodata. Eu am renuntat la ele cu mai multa vreme in urma, folosesc produse naturiste. Care, desigur, n-au functionat din prima, din cauza expusa mai sus. Acum insa, am scapat si de ele, si de miros:) ca de transpiratie, chiar nu e indicat sa scapi 🙂

    Promit ca revin asupra subiectului, mai ales asupra spalarii pe creier care ni s-a aplicat in privinta igienei excesive.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: