Skip to content

Ecologie din pruncie

Martie 26, 2009

Cu ceva vreme în urmă, v-am povestit că am început să reciclăm tot ce apucăm: resturile menajere organice merg la compostor, hârtia într-o cutie special amenajată, asemenea şi plasticul, iar sticla are recipientul ei, în garaj. Ei bine, azi-dimineaţă m-am pomenit cu bebe, care nu are încă 2 ani, agitându-se printre picioarele mele, în mână cu o sticlă goală de plastic.

– Da, mamă! i-am spus eu, neatentă, cu ochii pe ciorbă.

Credeam că îi este sete şi îmi arată că nu mai este apa în sticlă.

Peste câteva minute, o văd iar făcându-mi semne disperate. Stătea lângă cutia de recilcat plastice, în mână cu aceeaşi sticlă, dar storcita în picioare de astă dată.

Am lăsat ciorba şi m-am apropiat de ea, cu gura căscată. Făcuse exact ce văzuse la noi. Luase o sticlă goală, îi scosese dopul şi apoi o călcase cu piciorul, pentru a o face plată, numai bună de depozitare.

O lecţie în plus că toţi copiii fac ce văd. Şi că nimeni nu învaţă din discursuri savante nimic, dar prinde din zbor tot ce observă în jur. Chiar şi oamenii mari. Pentru că educaţia nu se sfârşeşte odată cu şcoala. De fapt, cine nu învăţa cât trăieşte, nu e bătrân. Ci doarme.

2 comentarii leave one →
  1. Martie 26, 2009 2:03 pm

    Felicitari micutei ecologiste!

  2. Maria permalink
    Martie 27, 2009 12:21 pm

    Iti trebuie mai mult loc daca le separi tu. Noi le strancem sub denumirea de „ambalaje” – sticla, hartie, plastic, etc, le ducem in cutia albastra si dupa aceea e treaba primariei separarea. Ma gandesc eu ca v-ar fi mai usor daca ati gasi pe undeva un container de genul asta.
    Copiii mei de exemplu sunt mult mai ecologisti decat mine.Poate pentru ca ne vad pe noi (pe sot mai mult ca eu mai trisez) insa eu cred ca un rol definitoriu il are propaganda din scoli.Pai, din momentul in care s-au prins ca am aruncat o baterie la gunoiul normal, numara toate bateriile care intra si ies din casa pentru ca nu cumva „sa uite mami „.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: