Skip to content

Cartofi à la Jamie

Martie 17, 2009

Cum răsfoiam cartea cu Jamie (mă uităm pe poze, să nu vă închipuiţi altceva!), mi-a venit ideea să gătesc nişte cartofi după reţeta lui, chiar dacă nu erau decât o garnitură pentru (să pronunţ cuvântul?) chifteluţe. Pentru că mi-a ieşit periculos de gustos, m-am gândit să mai îngraş şi pe alţii. Să nu mănânc numai eu trei porţii la o masă.

Ingrediente:

  • cartofi – 1 kg
  • usturoi – o căpăţână
  • lămâie – 1
  • sare, piper, rozmarin
  • (chilli)
  • ulei de măsline

Preparare:

Se fierb cartofii in coajă (eu am facut-o la steamer-ul cu care cred ca v-aţi obişnuit deja). Înainte însă, înţepaţi-i pe fiecare de câteva ori cu furculiţa.

Separat, se pregăteşte usturoiul: curăţat şi zdrobit bine, apoi amestecat cu sare, piper, coajă rasă de la o lămâie şi rozmarin proaspăt. În plus, am adăugat şi chilli (în reţetă originală nu este). 

desene-012

Când cartofii s-au fiert, se taie în patru (fără a se curăţa de coajă, presupunând că aţi spălat-o bine) şi se călesc puţin în ulei de măsline. Apoi se pun într-o tavă la cuptor, peste ei turnându-se uleiul rămas şi amestecul de usturoi. 

desene-027

Eu am mai presărat şi mărar, aşa m-a sfătuit instinctul, dar cred că m-a sfătuit prost, pentru că rozmarinul era suficient. Se lasă cam 15 minute, apoi se serveşte cu multă cumpătare. Că nu dau turcii. 

desene-024

Nu este 100% Jamie, dar e tare bun.

Anunțuri
16 comentarii leave one →
  1. Martie 17, 2009 2:19 pm

    te uitai dupa poze cu jamie?
    😀

  2. Adriana permalink
    Martie 17, 2009 3:55 pm

    da’ unde gasesc rozmarin proaspat? eu n-am folosit niciopdata, nici nu stiu cum arata

  3. Ileana permalink
    Martie 17, 2009 5:23 pm

    tare reteta, o pun neaparat in aplicare. Cand ne-am vazut ultima oara, am „furat” din cartea asta si ideea de a freca cu ulei cartofii inainte de a-i pune la copt, si a fost una din ideile salvatoare din Postul asta 🙂

    dar iti dau o tema de gandire (si poate de o cercetare pentru blog:): cat de sanatoasa e coaja de lamaie?

  4. Martie 17, 2009 6:44 pm

    Degetico, ma uitam la poze, pur si simplu. Asa, ca pasionat de fotografie. Mi se par exceptionale 🙂

    Adriana, eu am primit un ghiveci de la Irina. Se gaseste la Megaimage – bio 🙂 Dar cred ca poti pune si praf de rozmarin, de la plic, daca altfel nu se poate.

    Ileana, ce are, bre, coaja de lamaie? e data cu conservant cumva? Ca am auzit ca si bananele ar trebui spalate inainte de a fi consumate… hac!

  5. Aurelia N permalink
    Martie 17, 2009 10:24 pm

    Hai, mai, nu stii ca bagara astia frica in noi, anul trecut?! Am taiat si coaja rasa de lamaie pentru prajituri 😦

  6. Martie 17, 2009 10:32 pm

    Mai, nu ma mai fierbeti atata in suc propriu. Nu stiu nimic. N-am tv. Am scapat stirile de ora 5, mai ales anul trecut, pe vremea asta.

  7. Aurelia N permalink
    Martie 17, 2009 11:42 pm

    Zice-se ca lamaile, portocalele (citrice, in general), ar fi tratate cu o substanta. Nu fructul in sine, ci doar coaja. Ceva de genul sa le ‘pastreze’ fresh, caci unele fac drumuri lungi din tara de origine. Daca cineva stie mai bine, sa spuna (asa am auzit si eu din gura-lumii, caci nici eu nu ma uit la tv). Daca am gresit, imi cer scuze.

  8. Martie 18, 2009 9:30 am

    Da, acum imi aduc aminte ca am auzit si eu ceva. Multumesc.

  9. Maria permalink
    Martie 18, 2009 10:33 am

    Asa este.Din nefericire nu numai lamaile si portocalele.Majoritatea fructelor este bine sa le mancam fara coaja.Mere, pere, etc.Stiu, e de plans dar asta este trista realitate.
    Cartofii arata bine insa chiar daca sunt „in coaja” 😦

  10. Maria permalink
    Martie 18, 2009 10:35 am

    De fapt despre legume nu s-a auzit nimic insa mergand pe acelasi rationament cred ca au aceeasi problema.:)

  11. Martie 18, 2009 11:22 am

    Cartofii sunt de la vecina din curte, crescuti fara ingrasaminte, asa ca merg 🙂

  12. Ileana permalink
    Martie 18, 2009 1:23 pm

    n-ai tv, dar ai internet 🙂 poate faci tu un research, la noi in familie ma omoara sotu’ daca vede ca pun coaja de lamaie in grisul copiilor 🙂

  13. bloguluwolf permalink
    Martie 18, 2009 10:17 pm

    dragut, trebuie sa incerc si eu, multumesc 😀

  14. Martie 19, 2009 2:54 pm

    Astazi am facut din nou reteta, incercand sa pastrez indicatiile lui Jamie. Asadar, fara chilli, fara marar – dar si fara coaja de lamaie, din pacate 😛
    Indicatiile pastrate se refera insa la prepararea usturoiului, pe care Jamie zice ca trebuie sa-l maruntim si sa-l punem la prajit alaturi de cartofi, in tigaie. Abia cand pui cartofii la cuptor poti veni cu sarea, piperul si rozmarinul. Dupa cum sititi, eu le-am amestecat pe toate si usturoiul nu a intrat la prajeala.

    Concluzia e ca prima incercare a fost mai reusita. Usturoiul prajit nu mai e atat de iute, basca si chilli-ul pe care il adaugasem. E drept ca mie imi place sa mananc un pic mai condimentat, asadar, in functie de gusturi, puteti alege una din aceste variante.

  15. Martie 19, 2009 10:19 pm

    Reteta e excelenta! Pe încercate! Din păcate nu am avut cuptor, dar gustul a fost foarte bun desi am prajit totul doar in tigaie.

  16. doralina permalink
    Martie 20, 2009 10:45 am

    Anca si eu am avut succes cu reteta de cartofi;mi s-a cerut un bis asa ca m-am conformat;fetitei i-am razuit mozzarela si a lins farfuria;multumesc pt.idee;si daca mai ai, te asteptam!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: