Skip to content

Şcoala plictiselii

Martie 14, 2009

Într-un fragment din Pateric pe care l-am publicat aseară, Avva Antonie răspunde unui tânăr aflat în căutarea mântuirii:

Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-l ai înaintea ta întotdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturia din Sfintele Scripturi şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte-le şi te vei mântui.  

Dialogul dintre Avva şi ucenic ne duce cu gândul la întrebarea pusă lui Hristos de tânărul bogat (Matei 19: 16-21), la care Hristos răspunde:

De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile: să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Sfatul Avvei Antonie include sfatul lui Hristos, pentru că Avva trimite la Scriptură. Ceea ce aduce în plus este însă un detaliu ciudat, peste care inţial am trecut cu vederea, din neatenţie, neînţelegere şi grabă. Apoi, simţind că am pierdut ceva important, am revenit, nedumerită. Sfântul subliniază că statul într-un loc fără a te mişca degrabă este una din condiţiile mântuirii. 

Întâi am înţeles fraza spaţial. M-am văzut stând acasă o vreme, apoi plecând în vacanţe, la munte, la mare. Cea de-a doua înţelegere, aproape instantanee, a fost temporală. Mi-am dat seama cât de diferiţi erau oamenii de atunci faţă de noi. Ei nu plecau niciodată în vacanţe. Oare nu exista nevoia asta? Dar este o nevoie reală? Sau tot o vânzare de fericire ambalată frumos de cei care încearcă să vândă totul pe lume?

După acest prim recul, m-am împotrivit. Dar, stai aşa, ce e rău cu mersul de colo-colo? De ce e o condiţie atât de importantă pentru mântuire? De ce să nu mai pleci într-o plimbare din când în când, să vezi locuri noi, oameni noi şi să nu te întorci acasă proaspăt şi cu chef de muncă? De ce să rămâi, în principiu, acasă, fierbând în suc propriu? De ce să nu ai dreptul să fugi de plictiseală? Într-un cuvânt, de ce să stai într-un loc, nefericit, când poţi umbla peste tot, fericit?

Răspunsul care mi-a venit nu a făcut decât să mă pună şi mai mult pe gânduri. Avva Moise dă un sfat similar unui alt ucenic aflat în căutarea mântuirii: 

Du-te, şezi în chilia ta şi chilia te va învăţa pe tine toate.

Cu adevărat, diferiţi suntem faţă de oamenii aceia, dacă nici măcar nu mai problematizăm etic plecatul de-acasă. Pentru noi, vacanţa sau, mai rău, fuga la Mall, sunt atât de pozitiv valorizate, încât a le pune sub semnul întrebării e ca şi cum ne-am mira că ziua e soare. E atât de necesar să nu te plictiseşti încât nevoia de nou ajunge vitală. Şi atunci, de ce considerau Sfinţii chilia o şcoală şi plictiseala o experienţă esenţială?

Fuga de-acasă e o fugă de singurătate, de confruntare cu tine însuţi. Atunci când vrei să vezi ceva, orice, este pentru că nu suporţi să te vezi pe tine. În luptă cu plictiseala, eşti obligat s-o învingi fără mijloace externe, căutând ceva interesant în tine însuţi. Nu în alţi oameni, nici în alte obiecte. Nici în alte senzaţii, nici în alte experienţe. Tu, în tine. Eşti obligat să stai faţă în faţă cu Dumnezeu.

Când stai într-un loc fără a pleca degrabă, cum spune Avva Antonie, când rămâi în chilia ta, cum spune Avva Moise, ai o şansă rară, pe care o pierzi ori de câte ori acţionezi ca în reclamele pentru detergenţi. Ai şansa de a nu te risipi, ba, mai mult, ai şansa de a te aduna. Ai şansa de a te plictisi de tot ce te înconjoară şi ai şansa de părăsi exteriorul, atunci când plictiseala devine de nesuportat. Ai şansa de a sfâşia pânza de păianjen în care eşti prins, ai şansa de a rupe legăturile cu lumea care îţi ţin atenţia încordată ca un lanţ de bicicletă. Oameni buni, cine ne-a luat această mare bucurie? Cine ne-a minţit că fericirea e în afară noastră?

Apoi totul devine o obişnuinţă şi nici nu ne mai putem imagina viaţa altfel, decât în fugă, permanentă fugă de noi înşine.

vacanta

10 comentarii leave one →
  1. gandestefrumos permalink
    Martie 14, 2009 10:09 pm

    stii ce-i interesant? eu am simtit reversul… adica au fost imprejurari in care atat am alergat, ca am simtit ca ma risipesc iremediabil. ca obosesc psihic si duhovniceste. ca leacul nu poate fi decat o perioada de „stat pe loc”.
    si, periodic, mai simt nevoia asta. sa stau „in chilie”:) macar cateva zile… far sa intru in magazine, far sa ma duc la nimeni. chiar ma intrebam zilele trecute ce o fi in neregula cu mine de nu „valorific” timpul liber, nu ma grabesc sa il umplu cu nimic…

    deci multam fain! asa am aflat ca de fapt nu-i rau;)

  2. mariana permalink
    Martie 14, 2009 11:34 pm

    …i-as spune:”Şcoala DE CORECTIE A plictiselii”.Mama are o vorba „STAI LA UN LOC, N-AUZI?” iar sotul meu alta”VEZI-TI DE TREABA TA”. Niste comori!

  3. Martie 15, 2009 12:42 am

    ai dezvoltat foarte frumos ideea si ai mare dreptate…eu sunt o persoana, care datorita imprejurarilor sunt nevoita sa stau mai mult in casa…dar cata bucurie am primit de cand fac asta, nici nu pot descrie in cuvinte, in primul rand m-am redescoperit pe mine insami…am revenit la vechile pasiuni si una dintre ele, cititul, mi-L aduce mai aproape pe Dumnezeu…cum sa nu multumesc pentru asta?…si e mult mai multa liniste in mine…Doamne, ajuta!

  4. mihaela permalink
    Martie 15, 2009 1:05 am

    10 points

  5. Martie 15, 2009 2:05 pm

    statul asta e f relativ, de fapt abia stand reusesti sa te „misti”
    🙂

  6. Dan permalink
    Martie 15, 2009 10:02 pm

    Ma bucur foarte mult ca nu sunt singurul caruia i se pare ca plecatul prin tari straine este defapt un moft datorat plictiselii, ispita pe care noi astazi incercam sa o „driblam”, daca se poate spune asa.

  7. Mihaela Pana permalink
    Martie 16, 2009 1:09 am

    Intr-adevar, noua ne e teama de intalnirea cu noi insine si cu Dumnezeu!
    Doamne, ajuta-ne!

  8. virginia33 permalink
    Martie 16, 2009 9:30 pm

    Se zice undeva tot pe la Pateric cum că dacă pui apă tulbure într-un vas, se limpezeşte numai dacă e lăsată deoparte o vreme; tot aşa şi inima noastră are nevoie de aşezare pentru a i se decanta tot ceea ce o tulbură; aşezare, adică introvertire, rămânere a noastră faţă către faţă cu Domnul. Cercetarea glasului conştiinţei în liniştea chiliei inimii.
    Şi, dacă L-am afla pe El, pe urmă cu El, oriunde am putea merge.

  9. Aurel permalink
    Martie 18, 2009 7:56 pm

    Elegant si frumos.
    Subscriu si eu eliberarii de agitatie, de imprastierea de zi cu zi.
    La fiecare liturghie ne angajam ca „grija lumeasca s-o lepadam”, printre care si grija plecatului in vacante sau chiar la cumparaturi. Daca am putea trai ca bunicii nostri cumparand doar strictul necesar iar vacantele sa le petrecem cat mai modest cred ca ne-ar fi mai bine.

  10. Iulie 5, 2015 2:31 pm

    Reblogged this on ÎNDULCIRI CU DOR .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: