Skip to content

Compost & compostor

Martie 13, 2009

Pentru că a venit vorba într-un articol precedent despre compost şi compostor şi am rămas datoare cu nişte explicaţii, m-am gândit să dedic un articol special acestui subiect. Poate va fi de folos şi altor… ţărani ecologici.

În primul rând, ce este, cum este, ce face şi ce se spune despre compost.

Compostul este un îngrăşământ natural, fabricat din resturi organice. Procedeul e simplu: la bucătărie, în loc să arunci la gunoi tot ce înseamnă resturi de fructe şi de legume, le depozitezi separat (noi o facem într-o pungă de hârtie pentru a o arunca apoi cu totul). Când punga se umple, se ia în braţe şi se duce la compostor.

Compostorul este locul de depozitare a compostului. Al nostru este cumpărat de la Hornbach şi arată aşa:

picturi-002

Desigur, nefiind nimic special, poate fi fabricat din câteva scânduri de oricine. Pe noi ne-a costat 40 ron.

Haideţi să vedem acum unde este cel mai bun loc de amplasare a compostorului:

  • în grădină, la aer liber 
  • într-un loc umbros, la adăpost de vânt (pentru a nu se usca prea repede) 
  • direct pe pământ (astfel viermii si micro-organismele care descompun deşeurile pot trece din compost în pământ şi invers) 

Cum pregătim locul?

Înainte de instalare, solul trebuie curăţat de plante şi afânat, pentru a înlesni „comunicarea” dintre compost şi pământ.

Ce dimensiuni are compostorul?

Practica a demonstrat că dimenisunile ideale sunt cele ale unui cub cu latutra de 1 m. Acest format furnizează condiţiile optime de viaţă pentru micro-organismele din interiorul compostului.

Ce punem în compostor?

  • resturi organice menajere: legume, fructe (coji , cotoare, resturi), zaţ de cafea, coji de alune, coji de ouă, pâine, pliculeţe de ceai. 
  • resturi organice din grădină: frunze, crengi, paie, iarbă, buruieni înaintea formării seminţelor, scoarţă de copac. 
  • materii bogate în carbon: bălegar de grajd, rumeguş, talaş de lemn, ace de brad, cenuşă, pene de pasăre, păr sau alte produse biodegradabile (paste, orez, etc.)

Ce NU punem în compostor?

  • carne, oase, resturi animale – atrag şobolanii. 
  • cenuşă, cărbune, metal, sticlă, plastic, coji de nucă – nu se descompun.
  • excremente de la animalele de casă.
  • plante bolnave sau infectate. 

Sfaturi pentru un compost de calitate:

1. mărunţire: înainte de a arunca ceva la compostor, este important să fie făcut bucăţi cât mai mici.

2. umezire: compostul trebuie să fie umed pentru un mediu adecvat dezvoltării micro-organismelor.

3. aerisire: compostul trebuie întors cu furca o dată la 3 săptămâni.

4. alternare: amestecă resturile de bucătărie cu cele din grădină: verde + brun.

5. protejare: acoperă compostorul cu o bucata de plastic închisă la culoare (ajută amestecul să nu se usuce / umezească excesiv). 

5. accelerare: foloseşte o parte bălegar la 5 părţi resturi vegetale pentru a grăbi procesul de descompunere.

Când este gata compostul?

Atunci cand are culoarea si mirosul pamantului. 

Atenţie:

  • dacă îl foloseşti în grădină, este gata atunci când mai are bucăţi de frunze sau paie nedescompuse.
  • dacă îl foloseşti pentru semănatul seminţelor, trebuie să fie foarte bine descompus, pentru că microbii din amestec pot atacă şi seminţele încolţite.

 De ce să compostăm?

  • obţinem gratuit un îngrăşământ bogat în nutrienţi
  • nu mai avem nevoie de îngrăşăminte chimice
  • recilcam deşeurile menajere 

Sper că am reuşit să va conving să încercaţi anul acesta o agricultură mai prietenoasă cu plantele din grădină, cu mediul şi, nu în ultimul rând, cu propria noastră sănătate. Succes! 

Vezi şi Addendum la Compost scris de soţul meu dintr-o perspectivă mai practică.

Surse: Asociaţia Experţilor de Mediu şi Muse Imobiliare.
5 comentarii leave one →
  1. Maria permalink
    Martie 13, 2009 6:03 pm

    Super descrierea.Si noi avem unul dar nu aruncam nimic menajer in el (este foarte aproape de locul de joaca) si punem acolo doar frunze, crengi si buruieni de la pomisori.Eu trebuie sa recunosc sincer ca nu am priceput niciodata de ce se complica sotul si cu asta, dar acum dupa ce am citit postul asta am inceput si eu sa mai vin de acasa.(Mai, si tocmai ii explicam in ultimul timp ca nu vad prea multe foloase la internetul asta..).
    PS. al nostru e cu o plasa incercuit dar are tot cam un metru pe un metru cred .

  2. Martie 13, 2009 6:09 pm

    Haha! Nici eu n-am priceput multa vreme de ce sotul meu ingrijeste cu atata dragoste „gunoiul” ala! 😀

  3. Martie 16, 2009 3:16 pm

    Eu am luat o plasa ceva mai lunga si am rotit-o de 2 ori si pus-o intr-un colt al gradinii mai ferit de vant si soare. Am citit ca exista si o substanta de accelerare a procesului de compostare de vanzare tot la Hornbach.

    Ma bucur ca aveti blogul asta. E chiar fain de citit.

  4. Gabriela permalink
    Aprilie 19, 2010 10:28 am

    Buna ziua,
    Ati putea sa-mi spuneti daca stiti pe cineva care cumpara excremente de porumbel pentru folosire ca ingrasaminte?
    Multumesc mult!

Trackbacks

  1. Addendum la Compost « Undeva în România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: