Skip to content

Părintele Iustin, o viaţă de mărturisire

Februarie 11, 2009

098-manastirea-petru-voda

Parintele Iustin de la Manastirea Petru-Voda a implinit ieri, 10 februarie, 90 de ani. Intru multi ani, Parinte!

Pentru noi, generatia tanara, este un exemplu de viata traita intru marturisire, atat in vremurile grele ale comunismului, cat si in vremurile si mai grele, ale democratiei actuale. Desi sunt convisa ca sunt putini aceia care nu ii cunosc viata, voi face din aceasta aniversare un prilej de amintire a anilor pe care acest stalp al Ortodoxiei i-a petrecut in inchisorile comuniste. Va ofer cateva fragmente dintr-un articol aparut in revista Rost, spre citire si meditare.

Sfinţit prin pătimire

pv10Într-o zi a anului 1948, „două maşini de un lux nebun” se opresc în faţa Episcopiei Romanului, unde părintele Iustin Pârvu se afla în cea de-a treia sa zi de slujire, de la terminarea seminarului. L-au ridicat, ducându-l la Securitatea din Roman, unde dintr-o dată ajunsese „duşman al poporului”, „bandit”. Este întemniţat pentru propagandă religioasă, peste şaisprezece ani urmând a trece pe rând prin închisori precum Roman, Suceava, Aiud, Baia Sprie, Gherla, la Colonia de muncă Periprava. Şi toate acestea pentru faptul de a-L fi ales pe Hristos… Când a intrat la Aiud în faţa ferestrei celulei sale „se zărea o nuieluşă groasă cam cât degetul”, iar când a ieşit de aici aceasta devenise copac…

Dacă iniţial dorea să fie liber, ulterior şi-a dat seama că suferinţa sa a fost în planul lui Dumnezeu, ca prin jertfa lui şi a altora ca el în închisoare să se ispăşească păcatele neamului. Acest gând l-a făcut să suporte orice nedreptate, orice supliciu, pentru că o făcea în numele neamului său, în numele lui Hristos. Era bucuros când ştia că suferă pe nedrept, chiar ajunsese să-i iubească pe torţionari, să se roage pentru ei. „El te bate şi tu-l ierţi. Te uiţi la dânsul şi-l ierţi. Aceasta-i creştinismul…! Nu când mâncăm colivă. Ci când te loveşte şi nu te doare.” (Pr. D. Bejan, Bucuriile suferinţei). Aminteşte că a plâns de multe ori, dar lacrimile sale au fost lacrimi de bucurie… A învăţat smerenia, cea care luminează mintea, iar prin durere a deprins răbdarea.

Asemenea osemintelor celor 11.000 de călugări şi preoţi ucişi de către comuniştii ruşi în anii 1919-1920 la mănăstirea Oranki, şi în jurul închisorilor comuniste de la noi „dacă dai cu târnăcopul, la câţiva centimetri sub pământ, dai de oseminte sfinte, frumoase, galbene. E semnul sfinţeniei, fiindcă au ajuns acolo, în acele cimitire nevăzute, neştiute, prin suferinţă, prin jertfă”, spune părintele. Ei sunt asemenea primilor creştini torturaţi pentru credinţă! Aşa zice părintele Iustin: „Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici”.

Un episod care relevă starea de bucurie liturgică, trăită în acel arhipelag al durerii, este cel al Sfintelor Paşti de la Baia Sprie. Preoţii şi o parte din deţinuţi erau în post; administraţia închisorii încerca să-i determine să mănânce de frupt, ademenindu-i cu friptură, pe care au refuzat-o ori au păstrat-o pentru după Înviere. S-a anunţat mărirea normei – câteva sute de tone trebuiau extrase şi evacuate, anunţ primit cu resemnare. S-au spovedit, iar cei care au lucrat în schimbul de noapte au trăit momente de înălţare sufletească: prin lovirea sfredelelor de mină, au imitat sunetul de toacă şi de clopote, premergător slujbei, într-o grotă a fost amenajat un altar, au făcut cruci din bârne de mină, iar un sobor de preoţi în frunte cu părintele Valeriu Antal, ce avea drept epitrahil un ştergar alb de casă, oficia. În liniştea subteranei părintele a strigat: „Veniţi de luaţi Lumină!”. S-au aprins lămpaşele, s-a citit Evanghelia, şi preotul a anunţat bucuria că „Hristos a înviat!”. A fost, precum ar spune Sf. Ioan Gură de Aur, „o vreme când vasele Bisericii erau de lemn şi sufletul slujitorilor era de aur. Acum vasele bisericii sunt de aur, iar sufletele noastre sunt de lut!”.

One Comment leave one →
  1. Adriana permalink
    Februarie 11, 2009 9:12 pm

    La multi ani, dragului Parinte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: