Skip to content

O bulivar!

Februarie 10, 2009

Astazi a ajuns taranul la Bucuresti. Nu ca n-ar mai fi fost de cand s-a mutat, dar a iesit mai rar de unul singur. Si mai rar sa se intoarca pe vechile bulevarde unde si-a trait ultimii 15 ani din viata.

Sentimentul de taranie, la oras, in loc sa fie molipsitor, e de-a dreptul constrangator. Imaginati-va o figura surazatoare, de caine care da din coada, printre feţe imobile, cu colturile gurii cazute. Incet, surasul incepe sa se chinuie, strain intr-o lume straina. People are strenge when you’re are a stranger. Astept autobuzul. Mai mobila decat restul cetatenilor sobri, ma tot dau huta de pe-un picior pe altul, joc hora de una singura, ba in fata, ba in spate, dau ture, adulmec aerul. Pe banca din statie, un bilet lipit cu scoci. Tii, ce-o fi si asta!

Ma apropii si intind un ochi, discret, sa nu par chiar asa de cioban. Scrisul e scofalcit, identific un „Salut” la inceput, mintea incepe sa-mi puna intrebari, incepe fluxul amintirilor.

Cand mergeti pe strada si vedeti o punga aruncata pe jos, sa va intrebati ce e cu ea acolo.

De cate ori ma gandesc la Irina Nicolau, astea sunt primele cuvinte care imi vin in cap. Inteligenta mea etnologica (sa nu-i spun sociala) nu a avut sansa de a se manifesta pana acum, din moment ce legaturile mele cu lumea au fost mai degraba mediate de carti, pe care le-am luat vreme indelungata drept realitate adevarata. Daca stau bine sa ma gandesc, am avut niste pretentii nu foarte realiste de la literatura. Dar iata, a sosit momentul in care eu, taranul, sa ma uit la oraseni cu ochi de etnolog. Ma apropii din nou de biletel. Ma asez pe banca. Citesc.

Sclav caut stapana pentru a ma domina. Astept si SMS – ora 17. Tel – 07xxxxxxx

Fara sa sovai nici macar o secunda, am luat biletul de pe banca si l-am inghesuit in buzunar. Piesa de muzeu, bun pentru Arca, sa vada si „generatia messenger” cum comunicau tinerii pe vremea mea.

În decembrie ’89, românii şi-au luat odată cu raţia de libertate şi pe cea de graffiti. Tot Irina.

Doi ochi ma privesc cu necaz. Imi trece prin cap, intr-o clipa, ca persoana care scrisese biletul s-a pus la panda, pentru a vedea cine il va culege. Ridic privirea.

Un tanar gelat, rosu la faţă, isi intoarce capul.

Sar in primul autobuz. Doar v-am spus: inteligenta mea etnologica tinde frumusel catre zero.

One Comment leave one →
  1. Februarie 11, 2009 6:18 pm

    bai esti de coma
    si nu se iese singura in oras decat miercurea si vinerea, cand pot eu, ai inteles??

    😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: