Skip to content

Împotriva uitării

Februarie 5, 2009

Daca ai mostenit un palat, dar ai uitat drumul catre el, e ca si cum nu l-ai avea. Daca te-ai nascut fiu de rege, dar ai uitat cine-ti e tatal, nu esti decat un sarac oarecare. Uneori, uitarea poate fi o sinucidere spirituala. Pierzandu-ne adevarata identitate, golindu-ne de trecut, stergand drumul pe care am mers pana acum, nu putem intelege ce cautam in acest prezent si in ce directie trebuie s-o luam, catre ce viitor. Fara repere, orientarea e cu neputinta. Fara amintiri, suntem orfani, pierduti, sarmani.

Cand fiul risipitor paraseste casa tatalui, isi uita trecutul si se afunda intr-un prezent bogat in desfatari. Isi va aduce aminte de el abia cand, paznic porcilor, ar vrea sa se poata satura din hrana lor. „Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!” Amintirea e o venire in sine, o regasire a identitatii prin relatie cu un trecut, cu o familie, cu un tata. Amintirea este regasirea drumului catre casa, spalarea de noroiul porcesc si pornirea in directia cea buna. Uneori, amintirea poate fi primul pas catre mantuire.

Astazi se implinesc 23 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ioan Ianolide, cel ce a scris „Intoarcerea la Hristos” (comanda on-line). Amintindu-ne de el, ne amintim cartea lui. Si amintindu-ne cartea lui, ne trezim fata in fata cu un trecut responsabil pentru prezentul liber, primit ca un dar.

Am fost trei! Dintre ei am rămas în viaţă numai eu, căci Valeriu şi Gheorghe s-au mutat la ceruri. Port această uriaşă şi sfântă povară. Cred că am trăit numai pentru că Dumnezeu are un rost cu mine ca slujitor al Lui. Sunt conştient şi responsabil pentru ceea ce scriu aici. Mă rog fierbinte lui Dumnezeu să-mi ajute şi rog pe oameni să se oprească o clipă din iureşul ameţitor al vieţii şi să cugete mai adânc la rostul lor.

Ni-l amintim pe Gafencu si regasim atitudinea unui crestin al carui suflet nu a putut fi ingenunchiat, desi trupul i-a fost zdrobit. Ni-i amintim pe crestinii care L-au marturisit pe Hristos intr-un regim totalitar si pagan. Ne amintim lupta cu puterile intunericului, care aveau ca scop acela de-a ne face sa uitam. Sa uitam ca se poate trai crestineste si azi. In aceste conditii, uitarea poate fi o sinucidere spirituala, iar amintirea, primul pas catre mantuire.

galdacumamasiion1
Ianolide, Gafencu si mama lui Gafencu

Valeriu ştia că nu va obţine nimic de la politruci, dar îşi făcea datoria să le vorbească:

– Sunt aici oameni de mare valoare care pot fi de folos ţării, spunea el, dar care mor pentru că nu au streptomicină şi nici veşti de la familiile lor. Puteţi să-i salvaţi!

Ei însă nu doreau să-i salveze. În concepţia lor omul nu conta, căci orice om poate fi înlocuit cu un altul, conta numai sistemul. Ori ideile acestor oameni minau tocmai sistemul şi deci sentinţele erau definitive. O singură dată a mai avut o discuţie pe această temă cu un inspector. Acesta venise de la Bucureşti. S-a oprit la patul lui Valeriu şi l-a întrebat:

– Cum te cheamă, deţinut?

– Să trăiţi domnule inspector, sunt deţinutul Valeriu Gafencu, a răspuns el cu formula obligatorie.

– Aha! a exclamat politrucul privindu-l cenuşiu.

– Domnule inspector, vă rugăm să ne acordaţi drepturile pe care le-au avut şi deţinuţii comunişti aici.

– Noi nu vom repeta greşelile trecutului, a răspuns sec inspectorul. Umanismul nostru nu se aplică reacţionarilor.

– Domnule, a continuat Valeriu, aici suntem oameni bolnavi, neputincioşi, zilnic moare câte unul dintre noi, şi pe lângă toate astea suntem supuşi ameninţării cu teroarea şi tortura.

– Cum îndrăzneşti să vorbeşti astfel cu mine? Nu pricepi că nu vrem să facem din voi eroi? Vom face din voi delatori, iar din nevestele şi surorile voastre prostituate!

Valeriu era adânc îndurerat şi a răspuns:

– Păcatele lumii acesteia trebuie ispăşite. Noi ispăşim aici multe păcate. Cu toţii însă suntem în mâinile lui Dumnezeu.

– Eşti un bandit mistic! Aici vei muri! Să nu crezi c-o să scapi cu viaţă! Aşa cum eşti va trebui să primeşti reeducarea!

– Aşa cum sunt este o binefacere, a răspuns Valeriu, căci nu voi rezista mult, sunt suficiente câteva lovituri ca să mă doboare.

– Du-te dracului! a urlat inspectorul. Vom avea grijă să mori încet, chinuit, până ce vei renunţa la Hristosul acela cu care vrei să ne sperii. Pe El şi pe tine, pe voi toţi vă urâm, bă, şi vă vom distruge! Aici s-a terminat cu Hristos, şi Cel mort şi Cel înviat! Vom avea grijă ca generaţiile viitoare să nu mai ştie minciunile Lui şi ale voastre. Noi, bă, noi suntem hristosul lumii acesteia.

– Dumnezeu să vă ierte, domnule, a răspuns Valeriu şi a plecat capul în rugăciune, aşteptând porunca să fie zdrobit.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: