Skip to content

Singura adevărată luptă

Ianuarie 18, 2009

Dupa ce ieri, cu intristare, am scris despre vrajba recent produsa intre ortodocsi, astazi am gasit un fragment care mi-a placut foarte mult, pentru ca ne aduce aminte singura lupta adevarata pe care trebuie sa o ducem, acum si in orice vreme: lupta pentru dobandirea Duhului Sfant.

Pr. Arsenie Muscalu – Despre unitatea Duhului

pr-arsenie-muscalu

Pr. Arsenie Muscalu

Spuneti-mi, in ce staruiau primii crestini? Ati vazut:

In invatatura Apostolilor, in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni.

Asta era treaba lor. Si inca mai spune ceva autorul Faptelor Sfintilor Apostoli:

Sufletul si inima multimii celor ce au crezut erau una. Si nimeni nu zicea ca ceva este al sau, ci toate le erau de obste.

Asta este viata crestina. S-o traim si toate celelalte probleme se vor dezlega de la sine la momentul potrivit. Eu nu zic ca nu ne pasc niste primejdii, o spun parintii in care avem incredere, caci stim ca prin ei a vorbit Duhul Sfant, oameni induhovniciti. Nu spun ca nu ne pasc niste primejdii, dar cred ca discutiile acestea de multe ori sunt vatamatoare, ne dezbina. Nu vedeti ca ne dezbina? De foarte multe ori ne dezbina, ne judecam unii pe altii, fiecare tine la dreptatea lui si are impresia ca toti ceilalti sunt in ratacire si in apostazie. Noi, intre noi, frati, ne dezbinam. Unde mai este unitatea duhului? Unde se mai pastreaza unitatea duhului intru legatura pacii? Deci problema este una launtrica. Sfantul Apostol Pavel spune undeva, sper sa citez cat mai exact ce spune el. Spune:

Incercati-va pe voi insiva, cercetati-va daca sunteti in credinta. Oare nu va cunoasteti voi pe voi insiva ca Hristos Iisus este intru voi? Ci afara numai daca nu sunteti netrebnici.

Deci asta este problema noastra. Daca il avem pe Hristos salasluit in noi, ne mai putem teme de ceva? Ne mai putem teme de ceva? Nu vom sti singuri cand va veni momentul acela cand fiecare va fi pus in fata situatiei, sa se lepede sau sa nu se lepede de Hristos.

Nu va sti fiecare ca va veni momentul acela? Adica tu sa pierzi Harul Sfantului Duh si sa nu stii sa l-ai pierdut? Daca punem asa problema, inseamna ca noi nu avem clar constiinta ce este viata crestina. Ca scopul nostru asta este: dobandirea Harului Sfantului Duh. Cine pune intrebari legate de problema asta, ar trebui sa se intrebe el pe el insusi mai intai: Ce este in inima mea? Am agonisit acolo Harul? Ca daca nu l-am agonisit, pot sa-mi pun eu mii de probleme si sa primesc mii de raspunsuri, ca atunci cand se va ivi situatia sa ma lepad de Hristos, tot mai voi lepada de El. Pot sa stiu bine ce trebuie facut. Pot sa stiu ca primirea buletinului inseamna lepadare de Hristos si tot il voi primi daca ma va parasi Harul Sfantului Duh. Deci problema mea asta este.

athosImi vine in minte acum o intamplare pe care iarasi cred ca o stiti cu Sfantul Nichifor si Saprichie preotul. Au fost prieteni foarte buni la inceput, apropiati, dar intre ei la un moment dat a strecurat vrasmasul diavol samanta invidiei. Saprichie s-a suparat pe Nichifor si nu vroia sa-l ierte. Fiind ei suparati unul pe celalalt, s-a intamplat ca Saprichie sa fie prins si sa marturiseasca pentru Hristos. L-au supus la chinuri, l-au batut in toate felurile, nu s-a lepadat de Hristos. Au hotarat sa-l omoare, sa-i taie capul. Nichifor a aflat ce s-a petrecut si si-a zis el, in mintea lui: “Uite, sa nu plece la Dumnezeu neimpacat cu mine“, pentru ca e cuvant dumnezeiesc “Daca nu veti ierta fiecare din inima fratelui sau greselile lui, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre.” Si a zis el: “Nu cumva sa-l pagubesc, sa plece la Dumnezeu neimpacat cu mine si sa piarda cununa muceniciei. Hai s-o dobandeasca!” si a iesit in intampinarea lui ca sa-i ceara iertare, ca Saprichie sa mearga la moarte impacat deplin, sa mearga inaintea lui Dumnezeu sis a primeasca cununa muceniciei. I-a iesit si i-a zis: “Robule al lui Dumnezeu, iarta-ma!” iar asupra lui a venit un duh de impietrire, invidia. Si nu, s-a uitat de sus la el si – ce-o fi zis? – “Eu, marele marturisitor, nu te iert!”. A venit a doua oara: “Iarta-ma, robule al lui Dumnezeu! Iarta-ma!”. Nimic. A ramas in impietrirea lui. L-au dus, i-au plecat capul pe butuc si calaul a ridicat securea. Si atunci, parca s-ar fi trezit – zic s-ar fi trezit, de fapt a murit – si a zis: “Stati! De ce vreti sa imi taiati capul?“. “Pentru ca nu vrei sa aduci jerfa idolilor.” Zice: “Nu! Nu! Aduc! Aduc jerfa idolilor! Aduceti aici ce trebuie si voi aduce jertfa idolilor.” Si a facut asa si s-a lepadat de Hristos. Harul Sfantului Duh l-a parasit pentru neiertare, pentru impietrirea lui l-a parasit Harul Sfantului Duh atunci. A avut putere sa duca lupta marturisirii. Harul l-a asteptat. L-a intarit sa duca lupta marturisirii pana atunci, pana aproape de sfarsit. Dar pentru ca el nu l-a iertat pe aproapele lui, Harul l-a parasit atunci, cand mai avea un pas pana sa primeasca cununa. Si n-a mai avut taria sa duca lupta mai departe. N-a avut taria sa mai primeasca moartea daca Harul l-a parasit. Si Nichifor a spus atunci: “Eu sunt crestin! Si eu sunt crestin! Luati-ma pe mine in locul lui!” Si l-au luat, si i-au taiat capul si a primit el cununa in locul lui Saprichie.

athos2Deci daca nu vom avea agonisit inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh, putem noi sa stim oricate despre nu stiu ce comploturi masonice, despre nu stiu ce comploturi evreiesti, despre nu stiu ce buletine, pentru ca daca nu vom avea Harul, repet, oricum ne vom lepada. Oricum ne vom lepada! Deci asta este problema noastra: cum sa agonisim cu adevarat inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh. Pentru ca nu poti sa ai Harul in tine si sa nu stii ca il ai. Nu se poate asta. Poti sa il ai asa, sa zicem ca il ai de la botez, dar este acoperit de cenusa si de zgura patimilor. Sta acolo asteptand sa se aprinda. Daca nu simti focul – asta este marturia prezentei Harului. Dar daca nu simti focul dorintei, macar si cat de slabut, focul dorintei de a placea lui Dumnezeu, de a face voia Lui, inseamna ca nu este cu tine Harul Sfantului Duh. Si atunci inseamna ca trebuie sa-l cauti, poate ca l-ai simtit odata, ai simtit strapungerea inimii, ai simtit caldura asta, dar nu ai staruit in ea. Acum trebuie sa-l cauti din nou si calea iti va fi mai grea, va fi cu multe, multe ocolisuri. Iti va fi mai grea, dar va trebui sa-l cauti din nou. Daca ai simtit strapungerea inimii, daca ai simtit o data caldura ravnei de a face voia lui Dumnezeu, tu deja cam stii ce trebuie sa cauti. Nu esti fara o orientare, desi acum faci lucrurile mai mult rational. Le faci mai mult rational. Parintele Arsenie Papacioc vorbeste despre smerenie rationala, marturisire rationala, ca noi asa le facem, de aceea nu sunt roditoare, nu au suflu in ele. Dar poti sa faci asa chinuindu-te, asumandu-ti asta ca un canon, stiind ca Dumnezeu va vedea staruinta ta si dorinta ta si va privi cu mila la tine.

athos4Deci asta este problema noastra si spre asta va indemn. Pentru asta va indemn sa luptati cu toata taria, ca nu are nici un rost sa va puneti asa tot felul de probleme care mai mult dezbina, ne iau timpul, ne consuma timpul in discutii nefolositoare, aduc intre noi dezbinare… numai vatamare. Nu are nici un rost. Daca Harul va fi cu noi, Harul Sfantului Duh va da fiecaruia sa simta si cand a facut cel mai mic compromis. Nu sa primeasca buletinul, dar si cand a facut cel mai mic compromis, cand s-a lepadat de Hristos prin cel mai mic compromis. A venit ora ta de rugaciune si ai zis: “Nu, ca-s obosit, acuma nu pot, 5 minute mai tarziu…” Mai tarziu. Ai amanat rugaciunea. Si aceasta este o lepadare. Dar constiinta te mustra imediat. Imediat iti spune constiinta ca ai fi putut, dar ti-a fost lene si ti-ai indreptatit lenea prin pretinsa oboseala. Si asta este o lepadare de Hristos, si pe asta o mustra constiinta. Cum sa nu mustre constiinta o lepadare de Hristos ca aceea care va fi in vremea lui Antihrist? Cum sa se poata petrece lucrul acela fara ca omul sa stie? Numai daca era de fapt dinainte mort. Cum a zis ingerul Bisericii din Sardes: “Iti merge numele ca esti viu, dar tu de fapt esti mort de mult! Numai numele iti este ca esti viu“. Deci daca nu ne ingrijim acum sa viem in Duhul, oricum nu vom face fata la vremurile care vor veni!

Sa ne ajute Dumnezeu tuturor sa putem sa intampinam vremurile care vor veni – nu stim cat de apropiate, cat de indepartate vor fi – sa le intampinam cu marime de suflet, cu taria credintei si pana atunci sa facem asa cum zice Apostolul: “Rascumparati vremea, caci zilele rele sunt!“

Anunțuri
9 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 18, 2009 6:38 pm

    Amin! asa e
    mi-a placut si ce a zis Natalia aici

    http://daruindveidobandi.blogspot.com/2009/01/spuneam-n-postarea-anterioar-c-trim.html

    macar de am trai cum trebuie! sa ne ajute Dumnezeu!

  2. Ianuarie 19, 2009 1:00 pm

    Un raspuns perfect care pune punctul pe „i”.
    Asa cred si eu ca aceasta este adevarata noastra lupta,
    adevarata noastra orientare.
    Cu voia dvs o sa fac si eu un link la acest articol de folos pentru noi toti.

  3. viatalatara permalink
    Ianuarie 19, 2009 1:40 pm

    desigur, dati mai departe 🙂

  4. Ianuarie 20, 2009 7:50 pm

    minunate cuvinte…

  5. Mircea Puscasu permalink
    Ianuarie 21, 2009 12:22 am

    Din Suceava, cu durere…

    Poate va amintiti situatia petrecuta in viata Sfantului Ioan Hrisostom, cand pustnicii, batrani purtatori de Dumnezeu, ies in cale trupelor imperiale trimise impotriva populatiei. Niste batrani slabi, filiformi, in piei de animale, ciufuliti, cu barbile incalcite, in fata cavaleriei imperiale cu armuri, cu sabii, cu lancii. Cei slabi si desculti, dar purtatori de Dumnezeu, ii intorc inapoi pe soldatii cei puternici, sa-i spuna imparatului ca acesti oameni care ii doreste el morti nu sunt ai lui, nu le-a dat el viata, deci nu le-o poate el lua.

    Poate va amintiti si de episodul, smerit si slavit, din viata Sfantului Leon ce a fost papa (arhiepiscop) al Romei in sec.V, in care iese singur in fata unei invazii barbare conduse de Attila Hunul si , dupa o convorbire de taina, Attila isi intoarce toate armatele si nu ataca Roma. Cutremuratoare imagine: un mosulet mic de statura, dar purtator de Dumnezeu, drept, smerit, bland sta senin in fata lui Attila „Biciul lui Dumnezeu”, de a carui frica tremura toata Europa, care nu gasise nici o opozitie militara pe masura armatelor sale sangeroase, si dupa cateva cuvinte cu putere multa Attila i se supune si isi intoarce armatele lasand Roma neatinsa.

    Sigur ca de-a lungul timpului au fost destui cei ce nu au avut loc in sufletele lor sa primeasca cuvintele Sfintiilor contemporani lor, nu au avut ochi si urechi de vazut si auzit adevarul, ba chiar i-au ucis pe cei ce au marturisit dreapta vietuire si dreapta credinta, ce presupune libertate si virtute. Insusi Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, Izvorul Intelepciunii, este rastignit de cei ce nu doreau sa fie deranjati din confortul sufletesc in care se autoinstalasera, pentru ca le vestea o fericire inconfortabila, o fericire in prigoane, infometare, in plans, in saracia duhului, in ocara si cuvinte rele.

    Astazi sfinti contemporani noua au marturisit prin viata lor ca au gustat fericirea cea vestita de Hristos. Fericirea prea dulce ca sa mai para amara au gustat-o in puscarii, in prigoane, in denigrari, in marginalizari. Unii au murit in ele fericiti, lasandu-si in urma marturie, oasele binemirositoare si facatoare de minuni. Altii mai traiesc si rugaciunea lor tin tara. Mai trimit cuvinte smerite si cu putere multa poporului lor pe care-l iubesc, si pentru care isi sacrifica si acum la 90 de ani toata vremea, alinand, indrumand, purtand de mana spre Dumnezeu ca unii ce cunosc drumul, ca-l fac mereu.

    In principiu, acesti sfinti, Parintele Arsenie si Parintele Iustin, indeamna impreuna indemnul evanghelic „Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”, poate doar accentul cade la fiecare in mod diferit (la Parintele Arsenie mai mult pe „pocaiti-va”, iar la Parintele Iustin mai mult pe „s-a apropiat Imparatia”). Oricum, anii de temnita si suferinta demna pe care ii au in spate amandoi, striga impreuna de la sine.
    De ce ne-am smintit noi? Cred ca ni s-a “tulburat” confortul sufletesc in care ne instalam autosuficienti. Ca ni s-a vestit ca au venit vremuri de rastigniri, prigoane, plans si saracie. Pentru ca noi credeam ca le putem avea pe amandoua. Si viata duhovniceasca si confort material, caldut.
    Este la noi un curent care isi doreste Impartasire foarte deasa, dar si mancare de frupt, si isihasm si televiziune cu 100 de canale, si duhul Sfintilor Parinti si masini luxoase, si marturisire ortodoxa si cipuri in pasaport, sa nu ne stricam cu puternicii zilei, sintetizand , un crestinism fara cruce, un eshaton apocatastatic, fara iad, doar cu norisori, un trai roz fara sfarsit.
    Spectrul apropiat al crucii ne inspaimanta, ne face sa ne indreptatim comoditatile cu orice pret chiar mintindu-ne ca e normal sa fim amprentati, ascultati, urmariti. Toate aceste tehnici de control total al persoanei deschid portile unor abuzuri ale celor puternici asupra celor slabi, fara precedent in istoria omenirii. In fata acestor abuzuri se ridica smerit si demn sfintii contemporani, ca altadata Sfantul Leon si Sfintii Pustnici, indemnandu-ne si pe noi sa nu acceptam cucerirea in pasi marunti, vicleana, perfida a libertatii noastre. Sfintii ne indeamna din dragoste cu duiosie, iar unii dintre noi ii acuza ca ne tulbura rutina caldicica a pravilei de rugaciune, uitand ca Dumnezeu nu e pravila ci Iubire.

    Sa urmam sfintilor nostri, fara frica, senini, deschisi spre jertfirea de sine, amintindu-ne ce scriu parintii filocalici (Cuv. Petru Damaschinul talcuind Fericirile) ca varful si implinirea vietii duhovnicesti este cununa muceniceasca, ganduri ce rasuna peste veacuri in viata si cuvintele sfintilor contemporani: “Implinirea rugaciunii inimii duce la mucenicie”- sfantul cuvios mucenic Daniil (Sandu Tudor).

  6. viatalatara permalink
    Ianuarie 21, 2009 5:09 am

    Bine ati zis! Sa luptam si noi sa fim la inaltimea duhovniceasca a acestor Sfinti Parinti contemporani noua, pentru a primi darul de a sta drepti si in vreme de pace si in vreme de prigoana!

    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  7. Mircea Puscasu permalink
    Ianuarie 21, 2009 2:38 pm

    🙂
    You got it!

    Impreuna!

Trackbacks

  1. Vacanţă la munte « Viaţa la ţară
  2. Proba curajului « Viaţa la ţară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: