Skip to content

Filmul „Binecuvântata fii, închisoare”

Ianuarie 6, 2009

Zilele astea, toate drumurile duc la Mislea. Duminica, fara a sti unde fusesem cu o zi in urma, Gabriela mi-a adus filmul Binecuvântata fii, închisoare (2002). Filmul are la baza cartea omonima a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu. Regizorul, Nicolae Margineanu, al carui tata a fost inchis 16 ani in temnitele comuniste, a declarat intr-un interviu recent:

„Binecuvântată fii, închisoare” a fost o datorie morală, un film închinat acestor oameni care au suferit atât de mult. Mă bucur că am reuşit să-l fac şi îl consider filmul cel mai important din cariera mea. (Jurnalul national)

Cum, pana acum, am citit cateva carti de marturii din inchisori, avand in sfarsit filmul in mana, nu m-am putut abtine sa nu-l privesc cu scepticism, inca dinainte de a-l vedea derulandu-se. Cum sa faci un film despre o traire atat de personala? m-am intrebat. Bine, poti arata cateva scene violente, poti ridica adrenalina prin urmariri si impuscaturi, dar dincolo de ele se afla lupta interioara a fiecarui detinut, intre a ceda si a nu ceda, intre a crede si a renunta. Miile de ganduri si de intrebari, zbuciumul, biciuirea sufleteasca, rezistenta morala, scrasnetul zilnic al maselelor, toate astea apartin exclusiv literaturii. Nu le vedeam puse pe pelicula, cel putin nu exact asa cum au fost scrise, ci trecute printr-o fabrica de scenarii, in care sa existe un punct culminant si o intriga, dar si un happy-end. Ca sa dau un singur exemplu, in „Fecioara si moartea”, ororile torturilor sunt doar un capitol, nu intreaga poveste care ne este spusa. Miza trebuia sa fie mai mare, deci realitatea, desi lipsita de banalitate, ramane doar un punct de plecare in sugerarea dramei interioare, chiar daca imaginata, a eroinei.

A face un film dorind sa respecti intru totul realul mi se parea sortit esecului. De aceea, surpriza mea a fost mare. Cinematografic, „Binecuvântată fii, închisoare” nu este un film reusit in totalitate. Mai ales prima parte am gasit-o destul de stridenta si inadecvata, cu toate ca Maria Ploae, in rolul Nicoletei, a fost exceptionala. Dar apoi am incercat sa inteleg demersul regizoral din acest punct de vedere – al conformitatii cu adevarul. Si astfel, filmul a inceput sa mi se dezvaluie sub alt plan.

Miza regizorului pentru o calatorie „avec” (in pielea personajului) a fost, cred, definirea relationarii Nicoletei cu fiecare din locurile prin care a trecut.

La Malmaison, primul loc in care a fost adusa eroina, fara a i se spune de ce este acuzata, filmarea este extrem de stransa, claustrofobica, dar nu din cauza dimensiunilor celulei. Suntem cu fata lipita de Maria Ploae, respiram gura-n gura, urletul ei ne sfredeleste creirii. Si asta pentru ca ea isi este siesi prizoniera. Limitele sunt, dureroase, in propriul ei corp. Se sufoca de neputinta. Nelinistea pe care o banuiesc in carte (necitita inca) a putut fi sugerata astfel. Ajunsa apoi la Mislea, Nicole isi poate largi planul de respiratie datorita celorlalte detinute cu care intra in relatie. Nu mai este singura, este in comunitate si formeaza, aproape unanim, o comuniune de rugaciune. Oamenii isi recapata dimensiunile normale, nu mai sunt vazuti piezis si pastreaza fata de public o distanta cordiala, care ne asigura o intimitate si un grad de confort, pierdut la vizionarea scenelor din Malmaison.

Odata transportati la Canal, personajele trec intr-un plan si mai indepartat. Devin furnici. Individualitatea castigata la Mislea se sparge in mii de pietricele. Una din prietenele Nicoletei cade, degradandu-se moral, oferind si planul dramatic al filmului, atat de necesar pentru ca orice poveste spusa sa capete miza.

Aceasta evolutie interioara trasata discret in evolutia planurilor de filmare cred ca reprezinta reusita filmului, in incercarea de a pastra fidelitate fata de carte. Partea ultima, Canalul, este o capodopera in sine. Daca am un regret este ca nu a putut fi dramatizat mai mult, poate prin prin flash-backuri, si inceputul.

Am gasit si cateva fragmente din cartea lui Nicole Valéry-Grossu: Binecuvântată fii, închisoare… Ca sa vedeti de ce e greu sa faci un film dupa o astfel de carte…

Anunțuri
7 comentarii leave one →
  1. un crestin ortodox permalink
    Ianuarie 7, 2009 11:25 am

    filmul e exceptional, dar mi se pare ca are o tenta ecumenista. Ce ziceti?

  2. treangelsmother permalink
    Ianuarie 7, 2009 11:33 am

    Eu l-am vazut de doua ori ca sa-l pot patrunde cu logica mea ingusta, la care am renuntat apoi realizand ca e doar o modalitate infantila a mintii mele de a se apara impotriva ideei ca vremea martirajului nu a trecut … Sufletul in scchimb a primit suferinta Nicoletei(eroina filmului) ca pe o suferinta proprie simtind acut fiecare lovitura fiecare geamat… mie mi s-a parut un film ingrozitor … ingrozitor de real si de dureros in acelasi timp…dar m-a trezit din somn… si nu orice fel de somn ci unul deosebit de dulce…in care culmea eu visam ca sufar…
    Va recomand cu caldura sa il vedeti ca sa puteti capata o imagine asupra celor ce cu atata sarguinta au fost scrise pe acest blog despre viata pe care au dus-o atatia martiri in inchisoare…cu siguranta ca nu va veti face o imagine completa ci doar o idee, dar uneori e si asta suficient ca sa privim altfel viata…

  3. viatalatara permalink
    Ianuarie 7, 2009 1:41 pm

    pentru crestinul ortodox: Dar „Jurnalul fericirii”? 😀

    eu nu as judeca dupa tiparele noastre ce s-a intamplat in inchisori. au fost inchisi impreuna ortodocsi cu catolici, s-au rugat impreuna – au facut rau? s-au sustinut reciproc in conditii dramatice. ecumenism sau sobornicitate? ce credeti?

  4. Misca Andrada permalink
    August 21, 2010 3:58 pm

    Pot sa te intreb de ce anume s-ar pune in discutie daca a fost rau ca s-au rugat ortodocsi si catolici impreuna? Nu vad ce ar fi putut sa fie rau…

  5. ion permalink
    Noiembrie 14, 2010 7:06 pm

    tocmai aici este problema; s-a ajuns la momentul cand unii nici nu-si dau seama de „ce e rau”, si „ce e bine”; sunt destui… dar… ei, fiecare, sunt raspunzatori pt sine; cine nu duce crucea, din comoditate, pune astfel de intrebari; simplu, si profund, asa stau lucrurile; ciao!

Trackbacks

  1. Razboi întru Cuvânt » CRIZE, CRIZE, CRIZE.. (Noutati si recomandari 6-7 ianuarie 2008)
  2. Filmul “BINECUVANTATA FII, INCHISOARE!” de Nicolae Margineanu (video) -

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: