Skip to content

O lume plină – de oameni singuri

Decembrie 18, 2008

Fyodor Khitruk – Insula (1974) – Marele Premiu Cannes

Atentie la data cand a fost facut acest film: 1974. In rest, fara comentarii.

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. Mihaela Pana permalink
    Decembrie 18, 2008 11:38 pm

    Adica… omul a ajuns sa fie privit de catre ceilalti numai din perspectiva pragmatica, a interesului/folosului personal si nu din perspectiva umana, a grijii fata de celalalt? Asta e ideea filmuletului?

    Doar ultimul „vizitator” a privit la om, nu la ce beneficii poate aduce…

  2. viatalatara permalink
    Decembrie 18, 2008 11:54 pm

    da, asa este. ironia filmului este ca situatia este dusa la absurd: nici pe o insula pustie nu mai ai scapare. daca nu te duci tu la supermarket, vine el peste tine. daca ai nevoie de ajutor, nu existi. nu existi decat daca esti bun de stors in vreun fel. de asta finalul e minunat: pentru ca e deschis. unde pleaca cei doi? nu mai conteaza. acum sunt o echipa. nu mai depind de nimic. nu mai au pamant sub picioare. dar se au unul pe celalalt.

  3. ioana permalink
    Decembrie 19, 2008 4:53 pm

    ahhh…e minunat filmuletul…
    Mi-a placut si ideea ca naufragiatului nu i-a trecut prin cap sa plece singur de pe insula, pana nu a avut tovaras de drum…

  4. angelica permalink
    Decembrie 19, 2008 5:34 pm

    pe mine m-a intristat pasivitatea personajului, nu a incercat sa gaseasca o solutie, a tot asteptat de la ceilalti…
    in fond, putea sa-si faca si el o mica pluta si sa „evadeze”…
    pe undeva s-a ocrotit, n-a avut curajul sa riste…
    interesant este ceea ce nu s-a prezentat; cum a ajuns singur pe o insula? ce anume l-a insigurat, ce anume la condus la esuare??
    eu personal filmul nu l-am perceput ca pe o culpabilizare a „celorlalti” si ca pe o meditatie la cauzele interioare care duc la insingurare…

  5. Mihaela V permalink
    Decembrie 20, 2008 10:09 am

    Am mai vazut ceva cred. In insula aceea,cel de pe ea, suntem de fapt…fiecare dintre noi. Nu vad nicio pasivitate, cum spunea angelica. Asta-i viata noastra cotidiana. Pendulam intre multe activitati, vorbim cu multi oameni probabil de-a lungul unei zile, dar in final…suntem singuri. Nu stim sa iubim. Insula de fapt e viata, locul unde traim…iar cei catre care facem semne disperate, sunt toti ceilalti pe care-i vedem zilnic. Asa am simtit. Sunt multe de spus, insa cred ca fiecare dintre noi trebuie sa se roage sa primeasca dragoste, credinta si nadejde. In felul asta n-ar mai esua nimeni, si probabil ca fiecare semn, sau strigat mut ar fi imediat auzit. Sa invatam sa intindem mana nu pentru a lua, ci ptr a da, si sa-ncercam cu cei de-aproape macar sa facem asta, asa cum am primit si eu sfatul asta de curand. Tare m-as bucura sa gasesc puterea….
    Doamne ajuta!

  6. viatalatara permalink
    Decembrie 20, 2008 10:57 am

    O interpretare foarte frumoasa 🙂 Insula este doar o metafora, a singuratatii noastre cotidiene…

Trackbacks

  1. Razboi întru Cuvânt » Bolile veacului: Nu avem mame, nu avem nici har! (Noutati 19 decembrie 2008)
  2. O lume plină - de oameni singuri - Youtube « Alex Torex Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: