Skip to content

Strania legătură dintre E-uri şi nervozitate

Decembrie 8, 2008

Scris de Sotul (meu cel impreuna) Autor

Cand ne-am mutat in sat, am avut nevoie pentru o lucrare interioara sa prelucrez cateva scanduri. Am aflat ca exista undeva, in sat, un atelier de tamplarie spre care m-am indreptat voios. Am ajuns, am intrat. Se vedea din utilajele dezafectate si dimensiunile gigantice ale atelierului ca avusese perioada lui de glorie. Aici ne intampina cel despre care aveam sa aflu ca este patronul, un barbat la vreo 50 de ani, imbracat in haine de lucru, destul de neglijent, ca si mine de altfel. A vazut despre ce este vorba, a dat unui mester sa traga scandurile, iar odata treaba terminata, l-am intrebat cat face. Pentru 5-10 minute cat a durat toata procedura mi s-a parut cam mult, asa c-am dat sa negociez, la care patronul s-a enervat brusc, fara nici o introducere si a inceput sa urle catre mine:

– Du-te, ba, d-aicea cu banii tai, sa nu te mai vad, ce credeti voi, ba, ca totul e gratis! M-am saturat de voi toti!…

Am incercat sa ii pun banii in buzunar, ingaimand niste scuze penibile, dar i-a scos si mi i-a aruncat pe jos. Am continuat sa ma scuz:  Stati, domnule, un pic! potentand grozavia faptei si am plecat ca Fifi, cateaua noastra raioasa, atunci cand o alung din fata casei din cauza miasmei degajate. Pe care totusi o iubim si ne e tare mila de ea, dar uneori ne e mai mila de noi…

lemne

Iata acum ca veni randul gardului. Au trecut de atunci luni bune. In sat mai sunt si alte ateliere, din care unul mai cu vad. M-am hotarat sa cumpar de aici cam toate cele trebuincioase unui gard, „Fi 10”, „Fi 15”, mortar, cuie, cosaci, teava si altele. Si am cumparat. Dar cand am ajuns la scandurile pentru gard, aflu cu surprindere ca singurul care poate trage scandurile brute pentru a le da forma finita este dl. Nervos, imi spuse d-na SuperAmabila de la atelierul cu vad.

– Luati de la noi scandurile de 4 m lungime si mergeti la Dl. Nervos sa le trageti, ca noi n-avem drujba si nici utilaj de prelucrare, adauga ea.

-Bun, zic eu. Hm, in gandul meu.

Aveam de ales? O jumatate de ora mai tarziu si intr-o sclipire de geniu, trecand prin fata atelierului sau, m-am oprit sa discut cu el toata treaba. Privindu-ma din usa atelierului, nu ma recunoaste si vine spre mine. Dupa ce il salut, supriza! umple atmosfera cu un zambet incredibil de afabil. Incep discutia povestindu-i de proiectul meu de gard, de scopul final, dar nu de trasul scandurilor. Si zice: hai cu mine sa iti arat ceva, ma duce intr-un depozit si imi arata o comoara : scanduri uscate, gata trase, numai bune de batut in cuie. Gata! zic, le iau. Doar sa le scobim un pic la varf sa aiba aceeasi forma cu gardul vechi.

In timp ce un muncitor se apuca de treaba, ca sa nu tac, ii arunc patronului o vorba:

Cum e cu criza asta?…

Iar patronul, fara sa stea prea mult pe ganduri, incepe si scoate din lada cu povesti tot ce-i vine pe limba:

– Aaaa, la mine criza a inceput acum patru ani, atunci cand altii au inceput sa vanda cheresteaua mai scump decat face. Uite asa, lasa spatiile goale intre scanduri si o vand la metru cub, iar spatiile astea fac cam 30% din cherestea. Eu nu pot sa fac asa ceva si uite cum stau cu cheresteaua nevanduta, ia uite muntii astia care ne incojoara de material lemnos… Dar am pamant, uite acolo, chiar la sosea am 2 hectare, casa aia mare de pe colt, neterminata (un fel de palat in paragina) este tot a mea, am zeci de hectare de pamant agricol, locuri de case… Nu stiu ce sa fac cu depozitul asta: sa il vand sa il tin? Merg pe pierdere. Iar astia care vand, adica de la care cumperi, iti vand 3 camioane, doar unul cu acte. Asa se face comert la noi. Imediat dupa revolutie am facut agricultura, dar cum ati venit voi…

– Care noi? intreb.

– … voi, bucurestenii, s-a dus cu agricultura…

– De ce? Nu inteleg.

– Pai mai gasesti pe cineva acum sa iti munceasca cu 350 de mii o zi la sapa? Daca gasesc de munca in constructii…  s-a terminat cu agricultura aici in zona. Am dat faliment. Dupa aia, am avut un depozit de mezeluri. La astia, aveam un partener care aducea carnea, eu eram cu depozitul. Intr-o zi, vine un control, sigileaza vreo 4-5 lazi cu carne si urma sa vina sa le ia la analiza… Intre timp vine asta, parteneru’ meu si schimba sigiliile cu lazi cu tot, nu stiu de unde le-a facut rost. Zic: ce-ai ma? De ce le-ai schimbat? Pai cica avea concentratia de 3 ori mai mare la E-uri, ca sa reziste si alte adaosuri… Mamaa, cand am auzit, i-am spus: eu ies din afacere. N-am nevoie de necazuri. Auzi ce facea. Si m-am lasat si de asta. Uite, acum, fac daca vrei profile din lemn stratificat de fag pentru geamuri termopan sau uite aici, hai sa iti arat…

Intre timp, muncitorul termina treaba, asa ca am incarcat si am plecat.

Ajung la D-na Amabila sa mai iau niste cuie si-i zic:

– Sa stiti ca m-am dus si am cumparat scandurile pentru gard de la d-nul Fost Nervos si am scapat mai usor, ca n-a trebuit sa le iau de la dvs. si sa le tai, apoi sa le duc la dansul pentru prelucrare.

– Aaa, foarte bine ati facut, pentru ca el nu prelucreaza scanduri. Daca vine omu’ cu ele, se enerveaza. Desi ar putea foarte bine sa ia doar pentru manopera… Nu stiu ce are. De fapt, chiar daca vroia, nu putea sa le prelucreze, pentru ca cheresteaua noastra e verde si nu se poate prelucra, ca ii strica masina…

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. Maria permalink
    Decembrie 9, 2008 12:49 am

    Groaznic.Groaznic fratilor.Nu stiu spre ce se indreapta tarisoara asta si cine o manuieste asa de bine.
    Doar Bunul Dumnezeu poate face o minune sa taie cumva injosirea asta morala care inghite tot.

  2. viatalatara permalink
    Decembrie 9, 2008 12:53 am

    Alaturi de masina de facut paine, n-ar strica si o clocitoare artificiala. Capra in cada, gainile pe balcon. Bine-bine, dar oua de tara, de unde?!…

    Mi s-a facut rau cand am auzit povestea. Bine ca suntem in timpul postului…

  3. sotul autor permalink
    Decembrie 9, 2008 12:46 pm

    Eu n-am scris articolul ca sa arat cat e de groaznica lumea in care traim, departe de mine acest gand, ci sa ne miram impreuna de ea, si asa sa vedem si binele care nu se vede…

  4. Decembrie 9, 2008 1:55 pm

    DA! imi place stilul in care scrieti articolele, dar mai mult, imi plac pozele facute de voi. ma rog, nu sunt poze. sunt de mult fotografii! revenind la D-l Nervos, am parte de asemenea personaje in toata activitatea pe care o desfasor, zilnic. de la nenea parcagiu de pe Filipescu pana la nenea sudoru’, din militari.
    Doamne Ajuta!
    G.

  5. sotul autor permalink
    Decembrie 9, 2008 2:18 pm

    pozele sunt facute de sotia mea. Eu recunosc, sunt doar un pozar, ea e fotograful…

  6. viatalatara permalink
    Decembrie 9, 2008 2:19 pm

    fotografia nu e cu mesterul, e mai veche, facuta in urma cu 2 ani la Moeciu. am folosit-o pentru ca are aceeasi tema cu articolul. daca se recunoaste cineva acolo, sa stie ca nu el e dl. Nervos 😀

  7. viatalatara permalink
    Decembrie 9, 2008 2:22 pm

    (am scris in acelasi timp hihi)

    daca tot ma laudati, sa ma smeresc un pic: acum 2 ani mai faceam fotografii, acum nu mai am timp decat de poze 😀

    ps: vedeti ce smerita sunt? 😀

  8. sotul autor permalink
    Decembrie 9, 2008 2:41 pm

    Lasa ca o sa vina ea si vremea ta. Aoleu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: