Skip to content

Sarea pământului (2)

Noiembrie 25, 2008

tricoui-2Mi-am pus problema de curand daca noi, crestinii din ziua de azi, mai avem sansa sa traim crestineste. Alaturi de cele 10 porunci lasate noua de Dumnezeu in Vechiul Testament, am primit si alte porunci suplimentare in Noul Testament. Pentru un cititor nefamiliarizat cu terminologia ortodoxa, as vrea sa precizez putin ce inseamna „porunca”.

Dumnezeu ne-a creat liberi. Cea mai buna dovada este chiar faptul ca Adam nu a fost constrans prin nimic sa nu manance din „pomul cunoasterii”. Dumnezeu nu l-a legat pe el si nici pomul nu l-a inconjurat de garduri. Adam a avut de ales, in deplina liberate si cunostinta, daca sa manance sau nu. Porunca lui Dumnezeu fusese, de fapt, un avertisment, nu o amenintare:

„Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facere II, 16-17)

A murit Adam? Dar ce e moartea? O trecere. Moartea noastra va fi trecerea de la cele pamantesti la cele vesnice. Moartea lui Adam a fost trecerea de la cele vesnice la cele pamantesti.

Poruncile lui Dumnezeu nu trebuie vazute, asa cum le inteleg majoritatea, ca niste restrictii, sau, mai rau, ca niste amenintari. Sunt doar recomandari: „fa asa si-ti va fi bine!” De ce ne va fi bine? Pentru ca nu incalcam regulile dupa care a fost facuta aceasta lume. Pentru ca ne armonizam cu ea. Orice incalcare a regulii „jocului” aduce dupa sine o pierdere, chiar daca, de obicei, nu o vedem imediat. De multe ori, aceste incalcari ne fac chiar sa ne simtim bine pentru moment, chiar daca, in ansamblu, nu ne este bine.

Inchidem aceasta lunga paranteza si ne intoarceam la subiectul pe care vreau sa-l discutam. Mai putem trai crestineste azi, dupa poruncile lui Hristos? In Sarea pământului (1) ma intrebam daca mai e cineva in ziua de azi care sa nu faca apel la lege, in momentul in care isi simte amenintate drepturile:

Lumea de azi l-a invata ca daca iti da cineva o palma, il poti da in judecata. Si chiar asa face, cu constiinta impacata ca a procedat cum trebuie. In aceste conditii, mai e posibil martirajul astazi? Ultimii martiri au marturisit in cadrul si “datorita” unui regim autoritar. Dar, intr-o lume libera, in care toti ne respectam reciproc, protejati de lege, mai e posibil sa avem sansa de a ne jertfi pentru Hristos? O jertfa adevarata, lipsita de confortul satisfactiei personale.
Astazi as vrea sa privim alt aspect. Dar sa va spun, intai, o poveste. Povestea am citit-o din „Micul Pateric” si se numeste „Gradinarul cel milostiv” (cred). A fost odata un gradinar care in fiecare zi isi ingrijea cu drag gradinita lui de legume. Dupa ce le vindea, facea multa milostenie din micul lui castig. Intr-o zi insa, invindiindu-i smerenia, diavolul i-a trimis un gand: „Daca dai tot ce ai saracilor, cand vei ajunge batran si bolnav, cum vei mai putea avea grija de tine? Pune de-o parte cate putin, stange ceva si pentru zile negre!” Si asa a inceput bunul gradinar sa puna cate un banut intr-un borcan… si sa dea din ce in ce mai putin saracilor.
Pana intr-o zi cand, accidentandu-se in gradina, si-a facut o rana grava, la un picior, pentru care a chemat multi medici sa o vindece. Insa medicii nu au reusit sa-l ajute cu nimic, piciorul i se tot umfla, banii stransi se duceau pe medicamente… Bietul gradinar, cu ultimul galben in mana, a chemat doctorul, rugandu-l sa vina a doua zi sa-i taie piciorul. In noaptea aceea, la gradinarul cel necajit a venit un inger, care i-a zis: „Dumnezeu si-a amintit de milostenia pe care o faceai inainte si m-a trimis sa te vindec.” Si bolnavul s-a vindecat, iar doctorul, venit a doua zi, l-a gasit muncind in gradina. De atunci, gradinarul a inceput din nou sa-si imparta castigul cu saracii, pentru ca a inteles ca sanatatea este data numai de Dumnezeu si nu o poti asigura nicicand cu bani. Poate doar cu darnicie.
Ei bine, cat de actuala este aceasta povestioara! In ziua de azi, cati oameni nu sunt bolnavi si nu pot fi vindecati pentru tot aurul din lume! Dar, cu toate acestea, ceea ce diavolul i-a soptit la ureche bunului gradinar, cu sute de ani in urma, a devenit acum lege.
Suneti-mi: cati dintre voi nu si-au asigurat pensia?
saved_640
Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. Noiembrie 25, 2008 6:58 pm

    eu.
    eu nu o sa am pensie:)

  2. viatalatara permalink
    Noiembrie 25, 2008 8:05 pm

    pai tu nu prea ai nevoie de ea 🙂

  3. Noiembrie 25, 2008 8:37 pm

    ba cum nu?
    eu practic sunt frunza-n vant , dpdv legal. Daca e vreun Doamne fereste, copiii mei sa zicem ca vor fi ok, dar eu nu. La un Doamne fereste mai minor, gen criza financiara si falimente bancare, suntem toti „pa”
    😀

  4. Debora permalink
    Noiembrie 26, 2008 12:26 am

    Frumos. Mi-a placut.
    Totusi, e bine sa ai pensie:). Poti sa faci milostenie si din pensie, asa face mama mea. Ultima „isprava”: si-a donat toata pensia de pe luna trecuta unei prietene cu foarte grave probleme financiare, iar ea a trait din micile ei economii pana azi, cand a primit pensia pe luna asta. Toata viata a facut asa. Pentru mine, ea e un exemplu de echilibru intre milostenie si administrarea chibzuita a banilor. As vrea sa fiu ca ea:).

  5. Noiembrie 26, 2008 10:33 am

    Intr-o luna cind n-am prea fost atenta cu ce era a Domnului numai cu ce era al meu, am primit doua tickete de viteza de aproape 800 de dolari, una dupa alta. I-am spus fetei mele cum am ajuns acasa, luna asta nu m-am ocupat de treburi ca lumea si uite ce mi s-a intimplat. Am rectificat urgent problema cu darnicia dar ma rodea gindul ca trebuie sa dau atitia bani chiar asa numai din prostie…ca nici macar n-am condus mai tare ca altadata…

    Cind m-am prezentat la Court…politaiul nu s-a prezentat…si am scapat.

    Si asta este numai una din intimplari…

    …”SI NU UITATI BINEFACEREA SI DARNICIA CACI LUI DUMNEZEU JERTFE CA ACESTEA II PLAC”

  6. Noiembrie 26, 2008 11:28 am

    Si pe mine m-a preocupat problema asta: este sau nu crestineste sa-ti faci o mica rezerva de bani pentru zile negre? Mi se parea ca nu este, dar apoi am gasit intr-o carte cu Parintele Paisie despre viata de familie (nu mai stiu cum se numea), un indemn, intr-o discutie cu un familist, de a pune si un ban deoparte (si vorbea la modul general, nu despre cazul acela in parte). Si m-am gandit ca cel mai bine este sa fie un echilibru. Normal ca este bine sa daruiesti cat mai mult. Dar pentru a darui tot castigul si a nu te „asigura” pentru zile negre, trebuie sa fi ajuns la o anumita masura pe care putini dintre noi o au.

  7. viatalatara permalink
    Noiembrie 26, 2008 11:46 am

    Sabina, daca pica bancile, pica si pensiile private. Ideea articolului nu este, ad literam, pensia privata – vezi si povestea cu gradinarul cel milostiv. Sau, sa o luam altfel: vezi „Lista lui Shindler”, momentul in care Shindler isi priveste masina si spune: daca nu imi luam masina asta, mai puteam salva 10 oameni…

    Debora, raluca: nu am spus sa nu avem pensie. Adica, as fi prea radicala, nu? Nu suntem calugari. avem niste responsabilitati in primul rand fata de copiii nostri. imi amintesc bine pasajul din Pr. Paisie Aghioritul: povestind de tatal sau, spune ca si-a invrajbit copiii pentru ca, atunci cand a fost primar, a dat pamant doar strainilor, nu si fiilor lui, iar acestia au ajuns sa se revolte. trebuie o buna-masura in toate.

    intrebarea mea a fost, cumva, alta: mai e posibil sa traim crestineste azi? viitorul ne este „asigurat”, suntem protejati de lege impotriva nedreptatilor, ne vaccinam copiii astefl incat sa-i protejam cat mai bine. Nu mai avem nevoie de Dumnezeu, din moment ce putem face totul singuri. Ma gandesc, daca s-ar inveta medicamentul impotriva mortii, cati nu ar fi dispusi sa-l ia, indiferent de „efectele secundare”. au fost cazuri de oameni care au platit cu sufletul pentru acel „medicament” – vezi Faust. glumesc, desigur, dar cati nu ar fi tentati sa ia un astfel de „medicament”, aducand justificari „crestinesti”: lasa, ca daca traiesc mai mult, ma rog mai mult, ajut mai mult saracii, etc.

    adica, am ajuns sa justificam orice „modernism” prin crestinism. totul este corect, legal, dar cate din cuvintele lui Hristos le mai traim astazi, fara sa le interpretam dupa cum ne convine?

    raluca, daca Pr. Paisie a ajuns atata de sfintit tocmai datorita acestei nebunii a tatalui sau?…

    Rodica, multumim pentru poveste. nu stiu daca lucrurile sunt chiar atat de simple, gen cauza-efect. cred ca mai importanta a fost parerea ta de rau ca nu te-ai purtat cum trebuie. altfel, ar insemna ca Il putem cumpara pe Dumnezeu cu bani, oricand si oricum.

  8. Noiembrie 26, 2008 1:41 pm

    Anca, la mine a fost mai mult o autoironie, traiesc complet fara a ma asigura, dar asta nu-mi garanteaza locul Sus 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: