Skip to content

Un film pe care abia aştept să-l văd

Noiembrie 9, 2008

Filmul acesta, despre care va povestesc, nu a fost turnat inca. Nu stiu daca regizorul va fi american. Stiu doar ca eroul este un baiat american, crescut intr-o familie tipic americana de secol xx. Il vedeti? Bate mingea cu cei de seama lui. Fuge apoi in magazinul de dulciuri al tatalui sau. Are ghetele pline de praf. Rade. Cand mama, care freaca tejgheaua, nu-i atenta, tatal ii intide pe furis o acadea. Eugen (caci asa il cheama pe baiat) o ia si fuge afara. Clopotelul de la usa magazinului suna, iar baiatul mai intoarce inca o data capul. Mama freaca incruntata tejgheaua.

Urmatoarea scena, tipic americana si asta, este de la absolvirea liceului. Primul dintre toti, ati ghicit, este Eugen, acum un tanar inalt, visator, cu un zambet melancolic. Directorul scolii are o discutie intre patru ochi cu parintii. Le spune ca baiatul lor are o inteligenta iesita din comun si ii prevede un viitor luminos, tipic american.

Tanar student la Colegiul Pomona. Discuta cu cel mai bun prieten despre dorinta de a cunoaste nemijlocit adevarul. Stiti voi, discutiile acele din filmele americane. Eugen se declara scarbit de socientatea materialista superficiala, de familia sa, de lume. Se leapada de Dumnezeul religiei protestante in care a fost educat. Se imbata, alearga pe un deal si urla la Dumnezeu de acolo, provocandu-l sa-l trazneasca, daca exista. Traznetul salvator nu apare.

Eugen o ia pe calea pierzaniei. Bautura, relatii dubioase, ameteli din ce in ce mai mari, direct proportionale cu insatisfactiile obtinute. Adevarul trebuie sa fie in alta parte! Incepe sa studieze cu pasiune intelepciunea orientala. Invata intr-un an chineza mai bine decat profesoara lui, care o vorbea din nastere. Este un geniu. Termina colegiul cu licenta in limbi orientale si continua studiul sub indrumarea figurii carismatice a lui Allan Watts. Incepe sa traduca Tao The Ching alaturi de maestrul sau, Gi-ming. Master în limbi orientale la Universitatea Berkeley, California.

Este fericit acum? Poate. Nu e sigur. Parca da. Da? Uneori are indoieli. E pe drumul cel bun? Il asteapta o stralucita cariera academica. Dar Eugen e suficient de inteligent pentru a-i fi scarba de toate jocurile astea meschine. Adevarul, numai adevarul. E singurul lucru care il obsedeaza.

De-a lungul cercetărilor mele de ani de zile, m-am mulţumit să mă aflu deasupra tuturor tradiţiilor, dar fiind oarecum credincios acelora … Când am intrat într-o Biserică Ortodoxă, a fost numai pentru a vedea o altă tradiţie – ştiind că Guénon (sau vreunul dintre discipolii săi) înfăţişase ortodoxia ca fiind cea mai adevărată dintre tradiţiile creştine.

Totuşi, când am intrat într-o Biserică Ortodoxă pentru prima oară (o biserică rusească din San Francisco) s-a întâmplat ceva cu mine ce nu mi se mai întâmplase în nici un templu budist sau în vreun alt templu oriental. Ceva în inima mea mi-a spus că eram acasă, că toată căutarea mea luase sfârşit. Nu ştiam cu adevărat ce însemna aceasta, fiindcă slujba îmi era foarte necunoscută, şi într-o limbă străină. Am început să iau parte la slujbele ortodoxe mai des, învăţând treptat limba şi obiceiurile, dar păstrând încă toate ideile de bază ale lui Guénon, despre toate tradiţiile spirituale adevărate.

Totuşi, odată ce strângeam legătura cu ortodoxia şi cu credincioşii ortodocşi, a început să intre în conştiinţa mea o nouă idee: că Adevărul nu era numai o idee abstractă, căutată şi cunoscută cu mintea, ci era ceva personal – chiar o Persoană – căutată şi iubită cu inima. Şi aşa, L-am cunoscut pe Hristos.

Continuarea filmului (bazat pe o poveste reala!) o spune un discipol de-al sau, Monahul Damaschin:

Biserica din San Francisco

Biserica din San Francisco

Eugene a fost primit în Biserica Ortodoxă în Duminica Fiului risipitor, la 25 febr. 1962, în Catedrala Ortodoxă Rusă cu hramul Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi” din San Francisco. Când a primit cea dintâi Împărtăşanie cu Sfintele Taine a simţit în gură gust ceresc, dumnezeiesc, care a ţinut vreme de o săptămână. În San Francisco a devenit ucenic al unuia dintre cei mai sfinţi bărbaţi ai veacului al XX-lea, Sf. Ioan Maximovici, ierarh cunoscut în toată lumea ca făcător de minuni, ascet, „nebun pentru Hristos”, părinte al orfanilor şi izbăvitor al celor împovăraţi. Cu acest bărbat nepământesc drept povăţuitor, Eugene a pătruns în ceea ce avea să numească mai târziu „gustul” sau „mireasma” ortodoxiei, cu neputinţă de grăit prin cuvinte. A mers de-a dreptul la miezul şi inima creştinismului nestricat, din lumea cealaltă.

Eugene a vrut să-şi dedice restul zilelor vieţii sale ca să aducă Adevărul Sfintei Ortodoxii contemporanilor săi. Împreună cu un tânăr rus, Gleb Podmoşenski, a întemeiat o obşte misionară, închinată celui dintâi sfânt ortodox din America, Sf. Gherman din Alaska. În 1964, fraţii au deschis un magazin de cărţi ortodoxe în San Francisco şi au început să publice revista „The Orthodox Word” (Cuvântul ortodox), tipărind fiecare număr la o tiparniţă foarte primitivă. Au început toate aceste lucrări cu binecuvântarea şi încurajarea Arhiepiscopului Ioan Maximovici.

După plecarea la Domnul a Arhiepiscopului Ioan, în 1966, Eugene şi Gleb au început să caute o bucată de pământ în pustia din California de nord, unde au continuat să tipărească „The Orthodox Word”, şi în acelaşi timp au pătruns în nevoinţele ascetice de-a lungul veacurilor.

1-4

Biserica de la Platina

În 1969, Eugene şi Gleb s-au aşezat pe o coastă muntoasă retrasă („Noble Ridge”) lângă orăşelul Platina, California, aducând cu ei tot echipamentul de tipărit. După un an de singurătate şi nevoinţe pustniceşti, la 27 octombrie 1970 au fost tunşi în monahism. La călugărie, Eugene a primit numele Sfântului rus Serafim de Sarov, iar Gleb a primit numele Sfântului Gherman din Alaska, iar noua mânăstire a primit de asemenea hramul după Sf. Gherman.

Părinţii Serafim şi Gherman au căutat povăţuire duhovnicească şi la Episcopul Nectarie Kontzevitch din Seattle, ucenic al Bătrânului Nectarie de la Mânăstirea Optina din Rusia. Episcopul Nectarie se bucura foarte mult să viziteze noua mânăstire din nordul Californiei, care îi amintea de mânăstirile din pădurile Sfintei Rusii. El a scris într-o scrisoare, „la Platina sălăşluieşte duhul de la Optina”. În acelaşi timp i-a atenţionat pe Părinţii Serafim şi Gherman să nu cadă în mândrie. „Să nu socotiţi că toate cele câte le aveţi sunt prin ostenelile ori vrednicia voastră. Este un dar de la Dumnezeu!’”

chilia

Chilia simpla, din lemn, a Pr. Serafim Rose

În miezul naturii lui Dumnezeu, duhul Părintelui Serafim a început să prindă roadă. Şi-a ridicat o chilioară în pădure şi acolo s-a adâncit în rugăciune şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, de Dumnezeu insuflate. Prin curăţire lăuntrică treptată, prin osteneală ascetică şi războiul nevăzut, a început să agonisească minte şi inimă, chipul cugetării şi cel al simţirii învăţătorilor şi al văzătorilor cu duhul de odinioară şi avea o legătură adâncă cu natura şi cu animalele, şi preţuia fiecare zi, când putea să stea la Noble Ridge. S-a simţit doar pelerin pe acest pământ şi se pregătea cu râvnă pentru viaţa de dincolo.

Din sălăşluirea sa în pustia muntelui, Pr. Serafim a alcătuit o mulţime de cărţi şi reviste care au slujit pentru a aşeza înţelepciunea tradiţională în contextul modern. A scris, a tradus, a cules litere, a tipărit şi cele scrise le-a trimis în toată lumea, unde, întreaga lor semnificaţie avea să se vadă după adormirea sa întru Domnul. Neirosind niciodată nici o clipă, părea îndemnat să pună plinătatea Adevărului la îndemâna înţelesului omului modern dezrădăcinat, împrăştiat în toate părţile, înainte de a fi prea târziu. Văzând mai înainte vremurile apocaliptice care ne stau în faţă, zicea: „Este mai târziu decât credeţi! De aceea, grăbiţi-vă să faceţi lucrarea lui Dumnezeu!”

4kjkhj

Pr. Serafim (stanga), alaturi de Episcopul Nectarie

Pr. Serafim a fost hirotonisit diacon la 2 ianuarie 1977, iar la 24 aprilie 1977, în Duminica femeilor mironosiţe, a fost hirotonisit preot. Cele două hirotonisiri au fost săvârşite de către mai sus pomenitul Episcop Nectarie din Seattle. Cu toată dragostea pe care o avea Părintele Serafim pentru singurătatea pustiei, şi cu toată aplecarea sa către o stare de însingurare şi cugetare filosofică, şi-a petrecut ultimii ani întru lucrare pastorală tot mai mare. Era foarte iubit de către fiii săi duhovniceşti pentru înţelepciunea sa simplă şi putinţa sa de a înţelege suferinţele oamenilor. Unii oameni erau uimiţi să afle că acest om care era atât de neschimbat în buna sa aşezare duhovnicească, atunci când începea să scrie despre înşelările duhovniceşti care îi pot duce pe oameni la rătăcire, putea fi în acelaşi timp şi foarte înţelegător, când avea de a face cu o persoană căzută în păcat.

O boală scurtă şi năprasnică l-a luat pe Pr. Serafim din lumea aceasta pământească la 20 septembrie 1982. Avea numai patruzeci şi opt de ani, aflându-se întru toată tăria puterilor sale. În coşciugul din biserica simplă a mânăstirii, chipul său răspândea o stare de linişte nepământească, mărturisind pentru pacea pe care o aflase cu Dumnezeu. Era atât de strălucitor – cu adevărat, ca de aur – încât copiii nu se puteau desprinde de sicriul său. Taina morţii şi a vieţii de dincolo – la care cugetase cea mai mare parte a vieţii sale intelectuale – nu mai era acum o taină pentru sfinţia sa. Ajutorul pe care sfinţia sa l-a dat din lumea cealaltă fiilor săi duhovniceşti, a început să mărturisească minuni.

„Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose” de ierom. Damaschin (comanda on-line) Recomandabil sa cumparati cartea, dar daca, totusi, nu aveti cum sa o comandati, o puteti descarca de aici. Fiind insa o lucrare extraordinara, pe langa faptul ca e si substantiala, e mai bine sa o aveti in biblioteca. E dificil pentru ochi sa cititi 1000 de pagini pe calculator, in doar cateva nopti.

10 comentarii leave one →
  1. Noiembrie 9, 2008 4:16 pm

    Frumos gand! 🙂
    De mentionat si ca versiunea online a cartii (traducerea Doamnei Gratia Constantineanu) nu este aceeasi cu versiunea de la Sophia. Nu doar ca la Sophia este cu totul alta traducere (si calitativ cu totul alta, trebuie spus), dar este vorba si de o alta editie, substantial schimbata, fata de prima, care purta numele „Not of this World”. E interesanta si confruntarea lor pe anumite capitole, pentru ca si versiunea initial are unele lucruri importante, dupa parerea, trecute sub tacere sau acoperite sub o alta mantie, din delicatete sau diplomatie, de catre parintele Damaschin, ulterior. Prima editie era mai impregnata de marturiile parintelui Gherman, inclusiv de unele accente mai razvratite ale lui, s-a spus. Totusi in unele situatii, sunt pur si simplu niste fapte descrise care merita cunoscute.

  2. viatalatara permalink
    Noiembrie 9, 2008 4:28 pm

    Multumesc pentru precizare. Stiam ca sunt doua editii, dar habar n-aveam ca a fost tradusa si prima. Acuma chiar m-ati facut curioasa. Imi amintesc, cand am citit cartea, ca era o nota pe undeva unde Pr. Damaschin spunea ca mai „spalat” un pic cartea, ca nu erau atat de importante acele conflicte. Stiu ca apoi am cautat informatii pe net. Am aflat mai mult decat mi-as fi dorit 😀 Dupa socul initial, mi-am revenit, dar totusi cred ca Pr. Damaschin a procedat bine lasand doar partile bune. Pentru mine, cartea „Viata si opera Pr. Serafim Rose” este cartea care m-a marcat cel mai mult, din cate carti am citit vreodata (si va asigur ca n-au fost putine).

  3. Mihaela Pana permalink
    Noiembrie 12, 2008 12:18 am

    Da, ar fi un film extraordinar!!! Frumoasa mica schita de scenariu!
    Doamne, ajuta!

  4. viatalatara permalink
    Noiembrie 12, 2008 12:29 am

    Vazand alt film dspre care am povestit aici, „Into The Wild”, mi-a venit ideea. Au fost oameni care au stat in salbaticie si mai mare mult mai multa vreme si cu un scop mai inalt. Dar poate tocmai scopul asta inalt n-o sa-l faca un film cu succes la public 😀

  5. Ianuarie 27, 2009 10:28 pm

    gand la gand cu bucurie! de ceva vreme ma gandesc ca mi-ar face placere sa colaborez la realizarea unui film ortodox cu adevarat folositor…
    cine stie ce planuri are Domnul cu noi 🙂

  6. Iunie 20, 2015 4:31 pm

    Reblogged this on ÎNDULCIRI CU DOR .

Trackbacks

  1. Brânză bună în burduf de câine « Viaţa la ţară
  2. Razboi întru Cuvânt » Vracii crizei mondiale (Noutati 10 nov. 2008)
  3. Sarea pământului « Viaţa la ţară
  4. Ce-am primit de la Platina… « Viaţa la ţară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: