Skip to content

Brânză bună în burduf de câine

Noiembrie 8, 2008

into_the_wild_movie_posterAcuma, in primul rand va rog mult sa nu va suparati citind aceasta cronica. Filmul „Into The Wild” este un film frumos, foarte deosebit, la prima vedere, de tot ce apare azi in cinematografie. Mie mi-a placut, desi mi-a lasat in final un gust cam sec (chiar daca stiam cum se va termina povestea). Poate va voi misca inimile daca va marturisesc ca am si lacrimat, dar dupa ce s-a sfarsit filmul, si doar de mila eroului adevarat, pentru ca scenariul este bazat pe o poveste reala.

Asadar, inainte de toate, este o recomandare cum grano salis. Unii l-au considerat un film crestin, care te indeamna sa traiesti o viata „mai presus de fire”. Dar am propriile rezerve la o astfel de interpretare. Forma, retragerea in pustiu poate trimite la un model de viata monahala, dar fondul personajului este diferit. Ma intreb, cu aceasta ocazie, de ce nu s-a gandit nimeni la un film inspirat din Viata Parintelui Serafim Rose? Ar fi fost mult mai palpitant.

Dar sa trecem odata la subiect. Eroul principal este un tanar dintr-o familie respectabila, dar ipocrita (ati recunoscut tema din „American Beauty”) care, satul de traiul prea bun si de societatea care impune un cod de comportament prea civilizat, se hotaraste sa plece pe urmele eroilor lui preferati (din romanele lui Jack London) si sa caute adevarul, in salbaticie. Fuga de civilizatie in cautarea unei vieti autentice nu este, iarasi, o noutate. Filmul cel mai profund, in clasamentul personal, pe aceasta tema este „Zabriskie Point” (caruia „Into The Wild” nu-i ajunge pana la glezna). Baiatul isi schimba numele, isi abandoneaza masina, daruieste toti banii saracilor si pleaca, facand autostopul, prin lume.

In primul rand, este un personaj atipic: nu este hippiot, din cauza abstinentei sexuale, nici nu apartine Bisericii, pentru ca are o problema cu preotii. Este liber de toate ingradirile si este responsabil de asta. Filmul sugereaza pe undeva un complex al lui Oedip in plina desfasurare: isi uraste tatal si isi iubeste mama (dar pe cea „adoptiva”). Este un copil batran, suficient de copil ca sa nu-i pese de consecinte, dar suficient de batran ca sa nu se abata din drumul sau. Ajunge in Alaska, simtind ca, numai acolo, in salbaticie, va afla adevarul suprem. Si il afla, dar, bineinteles, mult prea tarziu si cu un pret mult prea mare (oare?). Sa nu uitam ca filmul a fost facut dupa un caz real. America! America!

Sa vedem prin ce exceleaza. Povestea in sine este minunata. Faptul ca reconstituie o situatie reala ii da si mai multa forta. Imaginile sunt cu totul si cu totul magnifice. Muzica, de exceptie.

Cu toate astea, un subiect atat de particular merita o regie mai indrazneata. Filmul se deruleaza cuminte, in sistem de flash-backuri si aseazat gospodareste in borcanele (citeste capitole) cu etichetele la vedere. Acuz acest film de ceea ce isi acuza Chris/Alex parintii: o ipocrizie tipic hollywoodiana.

Un film despre libertate in care intalnim astfel de scene comericale clasice, gen „Titanic”:

se departeaza cu pasi mari de ceea ce si-a propus sa fie, si anume o reconstituire a unei povesti adevarate. Tii, cat de diferit il vad pe eroul din realitate! Mai ales pentru ca adevaratul Chris nu avea cum sa vada „Titanicul”, fiind mort deja la ora la care filmul a fost turnat. Altfel, poate mai era o sansa. Scene frumoase, care la un moment dat esueaza in cliseistica, sau, mai grav, in publicitate:

Discutia cu marul e plauzibila si savuroasa pana la faza cu „Esti atat de organic!” Cum s-o spune „organic” pe limba marului, ma intreb?

Asadar, singurul si cel mai grav minus al filmului este plusul de melodrama, de show, de sclipici hollywoodian adus unei povesti care urla pana la sange dupa autenticitate. Cred ca adevaratul Chris ar fi fugit si mai departe daca vedea filmul. Acolo unde nimeni sa nu-i gaseasca jurnalul ca sa i-l transforme intr-un scenariu cu succes la public.

Si pentru ca tot am vorbit de adevaratul Chis, iata-l:

Un om atat de simplu, chiar prostut un pic, care nu seamana cu Leo Di Caprio, helas! Numai vazandu-l pe adevaratul Chris, ii puteti intelege adevarata poveste. Fara farduri. Nebuna. Asa cum lui i-ar fi placut.

Anunțuri
10 comentarii leave one →
  1. Noiembrie 8, 2008 6:10 am

    N-am citit cartea si n-am vazut filmul…si am citit articolul tau…

    Si dupa ce am citit, m-am trezit ca-l inteleg pe baiatul asta. Nu stiu daca singuratatea o cauta…ca America este plina de oameni singuri, chiar daca traiesc in mijlocul altor oameni, sau poate tocmai de aia. Dar ce lipseste acestei tari este linistea. Suprasaturatia asta cu tehnologie este ceva ce trebuie sa fie impotriva naturii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Stiu ca actiunea s-a petrecut cu ceva timp in urma si ca de atunci explozia asta tehnologica este si mai puternica, dar tara asta a avut totdeauna de la belsug in sus.

    Uitati-va la copii Hollywoodului care nu mai stiu ce sa faca…din cauza ca au prea mult.

    Vedeti ca in ciuda faptului ca exista resurse pentru toata lumea, in marile orase se afla multi homeless-oameni fara casa, care dorm pe sub poduri si prin parcuri. Au facut un experiment care l-au aratat la televizor si unui homeless un regizor i-a dat 100.000 de dolari si l-au urmarit o vreme sa vada ce face cu banii.
    Si-a cumparat o masina, a dat bani pe la prieteni…si-a inchiriat un apartament…si dupa citeva luni l-au gasit inapoi dormind sub poduri. Spunea ca viata „normala” este prea stresanta pentru el…ca l-au haituit toate chitantele de curent, apa, gunoi…si celelalte si ca nu poate trai asa…

    Asa ca…aproape il inteleg si pe eroul tau si pe oamenii care nu vor sa mai aiba casa si responsabilitati…noi credem ca e mai greu sa traiesti viata lor…iar ei sustin ca viata in societate e mult prea stresanta…

  2. Noiembrie 8, 2008 9:53 am

    bre, mai lasati televizorul, hihi ;))

    aveam si eu filmul asta, dar nu m-am uitat, ma tem ca o iau si eu la goana spre padure, pe urmele personajului principal :))sau plec sa imi fac vacanta pe sub un pod, vorba Rodicai :))

  3. viatalatara permalink
    Noiembrie 8, 2008 3:24 pm

    Da, tocmai asta e ideea: e un film care nu se poate sa nu-ti placa (citeste „cu succes la public”). Toti il intelegem pe erou, toti vrem sa ne luam campii, sa dormim sub cerul liber si sa mancam iepuri la gratar. Macar asa, ca vis, ca in realitate n-o sa plecam niciodata. Toti suntem satuli de ipocrizia sociala, toti avem nevoie de aer, de natura, toti cautam adevarul, viata si organicul (altceva a mai ramas de cautat?).

    Filmul e prea liniar din punctul asta de vedere, prea lipsit de profunzimi, de framantari, de dileme. Personajul Alex-Chris prea stie ce vrea, prea e convins ca e pe drumul cel bun si prea nu sovaie niciodata (parca in final i-ar parea rau ca nu a sovait un pic). E prea „supererou” si prea putin om. Nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb cum ar fi facut filmul asta un regizor rus. Cat de diferita ar fi fost abordarea, ce film „plicticos” ar fi iesit!

    Filmul e placut si ca idee, si ca imagine, te scoate din barlog un pic, mental, e ca o excursie pana la munte, simti ca ti se face dor sa-ti iei viata de la capat… ei, bine, asa, 2 minute, ca apoi iti trece. Un adevarat film realist ar fi fost mai noroios un pic, mai nelinistit, mai „matur” (ca sa parafrazez capitolele filmului). Asa, ramane un film „exemplar”, moralizator (eroul ii influenteaza pe toti cei care se intalneste: „Nu cumva esti Hristos?” il intreaba cineva).

    De ce nu e deloc un film crestin (cu toate ca eroul cauta „adevarul” si e in stare de orice sacrificiu pentru asta). Pentru ca un crestin isi lasa casa, masa, familie si tot ce are – pentru Hristos. Nu pentru placerea experierii unor aventuri iesite din comun.

    ps: Irina, un film pe luna e mult? 😀

  4. Greeras permalink
    Noiembrie 8, 2008 10:02 pm

    bine, dar cum a trait pana la sfarsit? si la ce adevar a ajuns la sfarsit? cum a murit chris?

  5. viatalatara permalink
    Noiembrie 8, 2008 10:08 pm

    eu ma gandisem sa nu va spun chiar tot, pentru ca e enervant pentru cei care vor sa vada filmul. adevarul la care ajunge este ca „fericirea trebuie impartasita cu cineva”. dar finalul filmului va las sa-l descoperiti singuri.

  6. Noiembrie 8, 2008 10:10 pm

    Pentru asta cred ca trebuie sa nu uitam la film…si costa!!!

  7. viatalatara permalink
    Noiembrie 8, 2008 10:19 pm

    numai daca considerati ca merita. 😀

    cronica nu a fost chiar pozitiva, daca ma gandesc bine…

Trackbacks

  1. Razboi întru Cuvânt » Ecumenism, Comunism, Crize… (Noutati 8 noiembrie 2008)
  2. De ce!? « Cidade de Deus’s Weblog
  3. Zgură, tartru, mâzgă, îmbâcseală « Viaţa la ţară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: