Skip to content

O jumătate de an

Noiembrie 3, 2008

Astazi se implinesc sase luni de cand am primit cheile casei. Ma uit putin in urma, incerc sa-mi amintesc cum a fost, dar nu pot. Parca totul a fost asa cum este, de cand lumea.

Un singur lucru pot sa revad, sa retraiesc aievea. Atunci cand am iesit pentru prima oara in curtea din spate. Simteam ceva neobisnuit, cu neputinta de explicat, care ma impresura cu o stare amestecata, de bine si de frica laolalta. Am ridicat ochii. Si atunci mi-am dat seama ca simteam prezenta cerului, neingradit.

Un cer altfel decat cel de la oras, de o puritate profunda. Un cer vizibil, in primul rand. Un cer mare. Fara blocuri in jur. La oras am uitat sa mai privesc in sus. Ororile constructiilor comuniste si productiile canine capitaliste te obligau sa mergi numai cu capul in pamant. Aici am invatat sa ma uit in sus asa, simplu, fara metafore. Mai apoi mi-am luat si un sezlong si am facut din privirea cerului una din ocupatiile mele zilnice favorite. Sa stai si sa privesti si sa te miri de atata frumusete, fara nici un alt gand. E terapie cereasca, ce mai! In jurul tau, copiii topaie, se cocoata, alearga, scurma pamantul. Pisica se cuibareste la piept. O cotofana trece foarte jos. Din cealalta directie, un porumbel. Nici un gand. Albastru.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: