Skip to content

Cum ne-am mutat când ne-am mutat

Noiembrie 3, 2008

Sa rasfoim putin insemnarile din mai, sa ne amintim impreuna emotiile, bucuriile, spaimele si revolutia mutarii.

Prima intalnire

(…) Ma uitam fara a reusi sa ma opresc la iarba unduind in ploaie. Era ceva atat de ancestral, bland si duios, ca un cantec de leagan cantat de o mama in visul unui copil orfan.

Asezata pe jos, pe parchetul prafuit, incercam sa ma simt acasa. Oranduiam mental lucrurile personale intr-un spatiu in care ma trezisem intrata pe furis. Ca si cum stai si bati la o usa ani si ani, dupa care, cu un scartait, usa se deschide singura. Intri si gasesti o cutie de scrisori plina, pe masa. Te uiti si tresari. Toate scrisorile erau pe numele tau. Erai acasa.

Calul alb

Un cal alb, alergand prin ploaie, pe contrasens, printre masini, cu picioarele din fata legate. (…)

Primii pasi

Cand in sfarist am pus piciorul in casa noastra, in ziua in care am primit cheile, ne-am speriat amandoi, desi nu am vrut sa se vada. Totul era pustiu, pe jos ramasesera urmele incaltarilor ude ale hamalilor tocmiti sa duca mobila fostilor proprietari. Mai era si praf, mizerie straina, iar afara ploua oblic, alternativ cu soare. Camera pentru dressing se dovedea inutilizabila, din cauza inclinarii mansardei. Paturile supraetajate ale copiilor pareau ca nu incap niciunde. Gaini cotcodaceau, avioane treceau, iar noi, in centrul acestui nou univers, incercand sa facem ordine. Intorsi pe seara in oras, ne-am oprit in primul KFC care ne-a iesit in cale. Buricul targului parea mai frumos ca niciodata. Liniste. Lume in vacanta. Imi numaram pasii pe trotuar de parca erau ultimii mei pasi risipiti pe ultimul trotuar din lume. Si, mai ales, ma simteam acasa alaturi de oamenii astia familiari, pe care nu-i mai vazusem in viata mea. (…)

Cerul de joi

(o fotografie din prima dimineata in care ne-am trezit in casa noua)

Cerul de azi-noapte

Azi noapte, pe la 2, m-am trezit sa beau apa si am cautat din obisnuinta luna pe cer. La bloc o vedeam intotdeauna intr-un loc anume de pe geam, aici nu mai era acolo. Probabil geamul era de vina. Uimita, am inceput sa scormonesc in noapte cu privirea mea mioapa. Si brusc am amutit. O tacere totala, coplesitoare, ma invadase. Nici un gand nu-si mai tarsea bocancii prin mine. Calea Lactee, de o frumusete rara, ca o muzica ivita din senin. Era un Bach vizual, cantat fara clape. (…)

Un simbol al dragostei

(…)

– Este cel mai bun raport calitate-pret! ma asigura el, incantat.

Eu ma uitam cum arata pusa in spatele canapelei, vazand cum cad in falduri cele 2 saptamani de munca de amenajare, pe care o singura lampa ieftina, cu un clic, le detona zambind. Problema cea mare era ca sotului ii placea, iar cu sotul se aliase si mama, pentru care ieftinul face parte din categoria frumosului extrem. Eu ma dadeam din colt in colt, cu acelasi zambet inghetat penibil peste dinti. (…)

De ce sa nu dormi noptile

Daca deschizi fereastra, auzi greierele. Apoi, peste cateva clipe, cand urechea se ascute, iti dai seama ca nu e doar un greiere, ci sunt sute de mii de greieri. Unul este doar cel de langa geamul tau, pe care-l auzi “in prim-plan”. Sutele de mii sunt fundalul sonor care, din neatentie, poate fi confundat cu linistea.

Doar cand te pui in pat, cu geamul deschis, si nu adormi imediat, ii auzi pe toti, pana la ultimul. Cantecul lor seamana cel mai bine cu un val de mare. Se aude undeva departe, apoi creste suav in intensitate si ajunge sa se sparga de varfurile degetelor tale ude care preiau vibratiile ca niste coarde. Senzatia este desavarsita si insatiabila. Auzul devenit vaz priveste valurile sonore in care niciunul din protagonisti nu greseste vreo intrare. Patul, pe aceste valuri, se leagana ca o barca dintr-o poveste din copilarie si cazi intr-un somn intrauterin, regenerant, vesnic. (…)

Ce fel de…?

(…) Mi-am dat seama ca privighetoarea, cu stiinta sau cu nestiinta, nu canta pur si simplu, asa, cum cantam noi cand fredonam cate ceva. Nici din preaplinul inimii, nici de fercirie sau amar. Nici din placere proprie, nici din vanitate. Am inteles ca ea, de fapt, raspunde tuturor acordurilor din natura: greierilor, vantului, frunzelor, ierbii care creste. De asta fiecare tril e diferit, e unic, e surprinzator. Mereu si mereu, ceva se schimba in lume, iar ea, senisibila, raspunde zgomotelor din jur cu acorduri care le transforma pe toate, greieri, copaci, iarba, in muzica. Am inteles cu durere si cu cutremur ca, de fapt, totul este muzica. Ca totul, totul in jurul nostru canta. Ca orice respiratie, orice trosnet, orice lacrima care curge fac parte din marea simfonie universala, la care participam cu totii, dar nu o auzim niciodata. Mi-am amintit tot atunci cuvintele Parintelui Arsenie despre armonia in care Dumnezeu a creat lumea si pe om. Ca Dumnezeu a creat lumea ca armonie, iar noi trebuie sa ne miscam, ideal, fara dezacorduri. (…)

Interiorul

(fotografii cu primul stadiu de amenajare al casei. intre timp s-au mai schimbat cateva detalii, dar atunci, asa a fost…)

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: