Skip to content

Lenea

Octombrie 25, 2008

Regizor: Yevgeniy Sivokon. Animatie: Aleksandr Tatarskiy si Igor Kovalyov.

Anunțuri
6 comentarii leave one →
  1. Maria permalink
    Octombrie 26, 2008 1:48 pm

    Lenea? O cunosc. Nu foarte bine, ca nu-o vedeam chiar asa!
    In schimb stiu ca mi-a afectat capacitatea de analiza si sinteza, iar memoria mea e acum foarte slaba.
    Un profesor mi-a zis ca memoria noastra e ca un dulap cu multe serare si sertarase. Iar noi folosim aceste sertare, mai luam ceva din ele, mai asezam ceva inauntru, daca muncim si invatam. Insa, daca nu le folosim, e ca si cum acestea s-ar intepeni, ori pierdem cheia si nu le mai putem deschide, astfel, memoria noastra se atrofiaza. Daca mi-as aminti asta mereu! Sertarsele mele n-au fost prea folosite in ultimul timp, din lene!
    Las pe maine ce pot face azi, aman si tot aman. Dimineata mai stau 5 minute, inca 5 minute, pana cand nu mai e chip, si trebuie sa ma trezesc si toate le fac pe fuga.
    Hotarat lucru, lenea s-a facut „prietena” cu mine sau eu cu ea, mai bine zis.
    Trebuie sa ma spovedesc.

  2. balan corina maria permalink
    Octombrie 26, 2008 11:47 pm

    Buna viatalatara!

    iti scriu aici pentru ca nu stiu unde altundeva.
    tocmai am aflat recent de blogul tau de la sora mea.Era oarecum o gluma , am implinit si eu 31 de ani in 28 septembrie anul asta, caut si eu CASA de vreo 2,3 ani….
    ma cheama Corina,sunt o mama ortodoxa cu 2 fiice – Anastasia si Ecaterina.
    Vrand sa ies putintel din universul Pampers (fiica cea mare are 5 ani,micuta 1,8) am inceput sa predau anul acesta franceza la un liceu din Arad…am terminat acum 7 ani franceza-engleza in TM.
    Avea dreptate sora mea,ma simt f. apropiata de ce scrii tu pe blogul asta,vis-a vis de a trai la tara,la casa,mai aproape de natura si de Dumnezeu.nici noi nu avem televizor….
    Inca stam in Arad,intr-o zona f buna,pe malul Muresului,riul ce traverseaza orasul…dar suntem in cautarea unei case.Citind istoria gasirii casei voastre, m-am regasit masiv.Vise,anunturi,oboseala,imaginatie, si neastamparul asta extenuant.Nu ca nu ar fi bine aici,e o faleza plina de verdeata suntem si f. aproape de centru.
    Si totusi dintotdeauna am visat sa stau la tara,iar copii sa creasca indiscutabil in mediu „sanatos” – aer,spatiu, animale, babe si mosnegi etc.
    pe de alta parte ,tot copiii inseamna gradinita,inot,dansuri,vioara etc.adica un continuu du-te vino la oras si inapoi.
    Inca sunt nehotarita : casa la tara – de weekend,de vara,de vacante si apartamentul confortabil – ma rog- de la bloc pt traiul zilnic.Casa in oras – intr-o zona „verde” ,de unde iar voi face naveta in masina zilnic catre centru,prin trafic….sau mutare la tara definitiva,respectiv undeva la 30 min de arad???!!!!
    peste toate astea ,ce am vazut pina acum ,din toate variantele , nimic nu mi s-a impus ca „asta e!!!”
    tu ce crezi ,cum sa stiu care e?
    copiii sunt inca mici,as vrea ca totul sa se rezolve acum.
    Sotul fiind extrem de ocupat cu produsul banilor,ramine eu sa citesc ,sa caut ,sa vad case.Ma rog,intre copii si scoala (nu am norma intreaga,dar oricum,fiind primul an, e dificil).
    scuza-ma ca ti-am scris enorm si dezlinat.
    Ideea e ca sunt mereu atitea plusuri si minusuri,incepind cu cum arata casa,strada,pin alace copii sunt pe strada,ce vecini etc.etc.etc. incat e de-a dreptul chinuitor.As vrea si eu sa mi se arate,sam revelatia,sa am sentimentul de asta e! Totusi omutare implica atit de multe in viata unei familii incat masimt chiar depasita de responsabilitatea gasirii,alegerii.
    scuza-ma

  3. viatalatara permalink
    Octombrie 27, 2008 1:52 pm

    Buna, Corina!
    Ce coincidenta! Inseamna ca esti cu o zi mai mare decat mine 🙂

    Despre probleme pe care le ridici, iata situatia noastra. De 7 ani ne-am cautat casa („povestea noastra” nu e terminata, s-a oprit cu un an inainte de a ne cumpara casa in care stam, sper sa am vreme s-o reiau macar acum, la 6 luni de cand ne-am mutat). In 7 ani am oscilat in toate directiile: ba voiam sa ne mutam cat mai repede, ba ne apuca frica de necunoscut… Pe noi ne-a ajutat si faptul ca niste prieteni facusera deja pasul asta, e drept ca in alta zona, dar important e ca am vazut ca se poate. Mai ales ca ei erau atat de fericiti. Chiar nu credeam ca va fi atat de bine. Iar acum, ne bucuram in fiecare zi de decizia pe care am luat-o.

    ca sa ne hotaram sa ne mutam, am facut intai o lista cu avantaje, apoi una cu dezavantajele locuirii la oras. Nu stiu cum e Aradul, dar Bucurestiul este infernal. Pe langa poluare, suprapopulare, zgomot, isterie, mizerie, antene de telefonie peste tot, simteam nevoia sa am o curte, un spatiu in aer liber in care sa-mi pot lasa copiii sa zburde, sa nu-i mai vad catarandu-se pe peretii apartamentului. In afara de asta, a fost un dor mai vechi al nostru, acela de a sta la casuta, inca inainte de a ne casatori. A fost visul nostru. L-am implinit atat de tarziu si din lipsa banilor, si din nehotarare, in fine, daca ai citit povestea cautarii casei ai vazut prin cate am trecut.

    Revin la subiect: asadar, aveam o lista plina de dezavantaje. Iar, ca avantaj, nu era decat unul: scoala si gradinita la oras. Ei bine, ne-am dat seama ca nimic in viata nu iti vine de-a gata, la pachet, cu fundita rosie in varf, ca intotdeauna trebuie sa faci o alegere, un compromis, sa risti si sa te arunci cu capul inainte, daca vrei sa faci ceva (si aici filmul de mai sus, cu „Lenea”, este foarte graitor 🙂

    Am ales, asadar, intre o suma de dezavantaje si un singur avantaj al locuirii la bloc, am ales sa transformam lista invers: avantajul in dezavantaj si dezavantajele in avantaje, mutandu-ne la tara. Inainte aveam 10 dezavantaje locuind la bloc. Acum, locuind la tara, avem un singur dezavantaj. Pe care l-am rezolvat gasind o gradinita foarte buna intr-un orasel din apropiere (nu in sat la noi, din pacate).

    Nu trebuie decat sa-ti faci propria lista si, in functie de prioritati, sa iei decizia cea buna. Dumnezeu sa va ajue!!!

    🙂

  4. viatalatara permalink
    Octombrie 27, 2008 1:56 pm

    Maria, exact la lenea mentala m-am gandit si euc cand am vazut filmul 🙂 mai ales la momentul cu viermisorii de mancare… Cati viermisori din astia nu inghitim si noi, pentru ca ne e lene sa gandim un pic, sau sa facem un efort sa iesim din starea asta de puterziciune in care stam…

  5. euthana permalink
    Martie 19, 2012 1:56 pm

    Buna. Azi am descoperit si eu bolgul tau si as dori sa vad acest filmulet, dar nu reusesc. E privat si am nevoie de o invitatie. Exista vreo sansa sa il ai? Multumesc

Trackbacks

  1. Copacul şi pasărea « Viaţa la ţară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: