Skip to content

Întâlnirea

Octombrie 20, 2008

Fragment din Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt

7 Martie 1960

Mi-a facut vant inauntru. Acum stau increment langa usa. Ma uit. Sunt intr-o bomba de proportii uriase, ma izbeste o duhoare de necrezut. Bomba e puternic luminata. Un fel de Azil de noapte geometric amplificat. Sunt cuprins de un dublu si contradictoriu simtamant de pustieitate si aglomeratie. De ambele parti patru randuri de paturi de fier care se ridica pana aproape de inaltul tavan boltit. Fereastra, in fata mea, e batuta in scanduri, dincoace de care sunt gratiile. In spatiul dintre sumedenia de paturi, o masa ingusta, doua banci inguste si ele, subrede. In coltul din dreapta, in fund, un ciubar, o balie, o putina acoperita. Atat. Jos, de-a lungul paturilor, siruri – ce-mi par nesfarsite – de bocanci.

Cateva sforaituri vanjoase nu rup tacerea inca, asemenea norilor izolati care nu covarsesc unitatea cerului violent albastru. Cate o horcaitura. Zgomotul metalic al zavoarelor si cheilor nu a desteptat pe nimeni; si asta ma uimeste.

Incep sa tremur de frig, pironit in sumara mea imbracaminte cu bocceaua in mana dreapta, orb de pe urma agresivei lumini. Rasuflarile sunt felurite si disonante. Stau asa multa vreme si astept, dar nu desprind vreo miscare. Din ochi caut un loc unde as putea sa ma aciuez, sa ma culc. Nu vad nici unul. Si nu ma vede nimeni.

Dupa ce am scrutat indelung zidurile cu sarcofage exterioare, imi indrept privirea in jos si dau de un amestec de huma, ciment, pietris si noroi. Incaperea mi se pare nespus de ostila, de rea, ma simt caraghios si ratacit. Ma simt si invins de oboseala, dar mai ales infricosat. Ca la un examen pentru care nu cunosti materia. Cu totul alta oroare ca la Securitate.

(Premonitiunile nu sunt intotdeauna valabile. N-am stiut in pragul bombei aceleia puturoase, intens luminata si prinsa in bifurcat vartej de sforaiala si tacere, ca intr-insa voi gasi acces la fericire.)

Deocamdata imi plimb iar ochii in sus si in jos, in dreapta, in stanga, pretutindeni, staruitor, speriat.

Lumina si gol.

(Totul poate fi terfelit; aici si lumina e rece si rea. Cum ai cazut tu din cer, stea stralucitoare, fecior al diminetii. Winston Smith in 1984: in locul unde nu e intuneric, in the place where there is no darkness – si ce se dovedeste a fi acel loc: camerele de ancheta si de inchisoare! Totusi n-am fost mintit: e mereu lumina, dar ce fel de lumina? Dintr-aceea probabil pe care o scapara caderea ingerului Lucifer, cand l-a vazut Domnul cum se prabuseste, fulger, in adancimi.)

Deodata, sus de tot la cucurigu, in stanga, pe randul cel mai inalt, o mana a ridicat un deget si-mi face semn sa urc.

Sa urc – dar cum? Mainii care desigur e inzestrata cu simtul vederii si pricepe ca ma rotesc in cautarea unui mijloc de ascensiune – i se alatura o a doua, soru-sa de buna seama. Ele schiteaza o catarare. Cu bocceaua, ca vai de lume, cu gesturi fricoase, clantanind, ma aflu indeajuns de maimuta ca sa ma pot agata pana sus tinandu-ma de paturile de fier. O aratare infofolita, mica de stat si ingrozitor de slaba, de o paloare ce s-ar putea sa tina de alta prisma cromatica decat a universului nostru, se da mai aproape de alta mumie si ma indeamna tot pe muteste sa ma intind alaturi de ea; ma acopera cu o jumatate de patura zdrentuita. Si-mi sopteste: culca-te o tara ca nu mai e mult.

– Poate ca cele mai teribile cuvinte rostite de Mantuitorul sunt la Luca 22, 67: „Daca va voi spune nu veti crede„.

Aceasta-i conditia umana. Nu-L credem. Nu ne credem unii pe altii. Nu vrem, nu putem, nu stim, nu cutezam, nu ne straduim sa-i credem pe ceilalti. Experientele sunt intransmisibile. Ajungem sa pricepem unele lucruri – la ce bun? Nu suntem crezuti. Putem vorbi, dar nu putem stabili comunicatia, obtine legatura. Ce ne ramane a face decat, urmandu-I pilda, sa tacem (neincruntati)?

– Nu trec, imi pare, nici zece minute si se porneste un zgomot mai mult decat asurzitor; al astrilor acelora sfaramati care in Le Napus de Leon Daudet provoaca disparitia instantanee a oamenilor? Un vacarm prelung, o larma dementa; explozie pe care n-aveam s-o uit vreodata, care si dupa aceea, de-a lungul anilor, ma va trezi la cinci, ba si cateva minute mai devreme, din groaza anticipativa. Iuresul acesta sonor – de sonerii? De clopote? De goarne? De arme de foc? – patrunde pana-n straturile cele mai freudiene, mai jungiene, mai adleriene ale eului si-si stabileste barlogul in locuri nestiute ale fiintei.

Minunile exista. Dumnezeu lucreaza mereu. Prevestirile lui N.N.P. [N.N. Petrascu] se implinesc pe loc. Abia inceteaza rafala de trambite ca vecinul meu binevoitor mi se recomanda: e un preot-calugar ortodox. Alaturi de el se trezesc alte doua naluci, una corpolenta si greoaie, alta zvelta si tinereasca: sunt doi preoti greco-catolici.

Stiu, in mijlocul tumultului care se isca in celula dupa ce ia sfarsit desteptarea, cand o mare de chelii umple spatiul si-n fata putinei acoperite s-a si format o coada ca de cometa, stiu ca am incaput in mainile Dumnezeului celui viu.

I trust I make myself obscure, trag nadejde ca-s greu de inteles, vreau sa sper ca nu ma exprim prea clar.

– Calugarul meu e basarabean. E un om tanar, condamnat pentru a fi avut vedenii si a fi trimis Departamentului Cultelor o scrisoare in care protesta impotriva desfiintarii schitului unde vietuise. Abia apuc – bat fierul cat e cald – si-i spun ca sunt ovrei si doresc a ma boteza, ca se si arata de acord.  E blajin, cu gesturi domoale, si tacut. Cei doi greco-catolici sunt diferiti unul de altul. Parintele Nicolae, din Alba, tanar, e zglobiu si agitat, glumet si amator de palavre. Aduce foarte mult a seminarist dintr-un roman rusesc. Parintele Iuliu e mare, voinic, sfatos si cat se poate de retras. I se citeste pe chip durerea provocata de faptul ca si fiica lui, calugarita, e condamnata; a facut parte dintr-un lot de monahii mistice. Daca-i vorba de imperecheri ciudate de situatii si cuvinte, ii spun am facut si eu parte dintr-un lot de mistico-legionari. Dar parintele Iuliu mai e necajit si din alta pricina: preot catolic, a semnat, neconvins, in 1948, trecerea la ortodoxie; lucrul acesta nu si-l poate ierta. Acum se afla aici fiindca e acuzat de indaratnicie in catolicism si activitate in slujba Vaticanului. Obsesia faptului dintai nu-l paraseste insa si ma pomenesc in situatia paradoxala de a-l consola eu pe el, de a-i spune ca numai in iudaism, brahmanism si budism faptele raman inregistrate de-a pururi si nu se sterg, pe cand in crestinism credinta si cainta le desfiinteaz? cu totul (crestinismul, asadar, a descoperit antigravitatia) si ca, dealtfel, chiar in iudaism, brahmanism si budism exista o lege a compensarii si ca deci suferintele lui actuale cumpanesc greseala trecuta. Parintele Iuliu ma asculta, suspina si da din cap – dar e limpede ca tot se caineaza.

Parintele Mina, calugarul ortodox, mi-a impus numai cateva lectii de catehizare si le facem sezand pe marginea unui pat de fier, cu spatele spre usa, unul langa altul, vorbind in soapte. Suntem, fireste, amandoi in uniforma de puscarias: bocanci fara sireturi, zeghe vargata si giorsita bonetica (de data aceasta cu dungile orizontale) pe cap. Vestonul nu are nasturi, pantalonii, prea scurti, stau gata sa cada. Dealtfel totul aici, la Jilava, are cel mai violent aspect de puscarie, de parnaie, nu de temnita grava. Cladirea e sinistra, dar interiorul celulei aduce a iarmaroc, a tablou de Breughel, Chagall, a balamuc. Marcuta. E o aglomeratie de neconceput, abia te poti misca, galagia e formidabila, desi se vorbeste numai in soapte (cel putin teoretic), coada la tineta e neintrerupta, circula intrebarile cele mai nastrusnice (cum se spune cintezoi pe frantuzeste? Prin ce pace s-a incheiat razboiul de sapte ani? Cum se spune alarma pe nemteste? Care-i numele celor trei parce, celor doua muze, celor trei gratii, celor sapte intelepti ai lumii antice? Celor sapte regi ai Romei? Celor trei cuconi din Babilon, dar pe siriaca? – cum ii chema pe fratii Buzesti cu numele mic? Cine a compus, Tzar si teslar? Care-i capitala Suabiei? Care sunt raurile din Eden? Da’ hasmatuchi, cum se spune pe frantuzeste? Dar gutui pe englezeste?)

Bughi mambo rag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: