Skip to content

Mutabor – Băneasa Shopping City

Octombrie 6, 2008

Aseara am reusit sa ajungem cu copiii la spectacolul Mutabor al Companiei Mr. Pejo’s Wandering Dolls, din Sankt-Petersburg, Rusia.

Surpriza a fost de proportii, spectacolul nefiind unul clasic pentru copii. De fapt, in afara de glume, acrobatii, batai cu frisca si clovnerii, copiii n-au inteles mare lucru. Actorii s-au adresat cu finete unui public matur, care stie sa citeasca satiricul dincolo de registrul comic, sa guste ironia acida cu care este zugravita lumea contemporana, insetata grotesc dupa circ ieftin.

Iata unul din personajele-cheie ale spectacolului, Dresorul-dictator, care cauta, sub pretextul imblanzirii, sa supuna totul in jurul lui. Pe masura ce inainteaza spectacolul, personajul capata din ce in ce mai mult conotatii politice. Cine se crede stapanul lumii, rege al spaimelor supusilor sai?

Plin de carisma, isi face intrarea cantand, iar clovnii fac o hora stranie in jurul lui, manipuland, pardon, manuind niste papusi de paie. Si le arunca unii altora, in timp ce Dresorul flutura steagul pacii peste acest spectacol. Dupa care pune, stapan, piciorul peste prada sa. Cine sunt clovnii si cine papusile de paie? Iata inca o intrebare ridicata printre acrobatii.

De asta data pe muteste, intra in scena urmatorul personaj. Dupa ranjetul malefic si gesturile de felina, il banuim a fi diavolul, ascuns tot timpul si dirijand din umbra. Da-le circ, pare sa-l invete pe dresor, si vor fi ai tai!

Imediat, apar circarii, in fustite diafane de balerina, dar cu chipuri expresioniste, grotesti. Mortaciuni care ne fac sa radem si sa aplaudam, uitand ca in fata noastra jongleaza niste cadavre. Dar nu ne interseaza, noi ii privim, fascinati…

Urmeaza imediat show-ul de „glume bune”. Invitatia de a rade la comanda nu le poate fi refuzata clovnilor hidosi, cu mastile scurse pe fata ca in tablourile lui Dali.

Se joaca impreuna cu publicul, ne pasam unii altora niste baloane uriase, colorate. Cand unul din baloane se sparge, este cautat vinovatul si este gasit intr-un spectator din randul intai, onorabil, care primeste o lovitura in cap cu mingea sparta. Publicul se tavaleste de ras.

Muzica vesela este inlocuita brusc de o melodie sumbra. Iata-l si pe celalalt personaj principal, „Maimutica” cea stangace:

Total deplasata in aceasta lume stralucitoare si plina de viata, Maimutica face cativa pasi nesiguri. Este fortata sa participe la spectacol, asa ca incearca sa ne arate ce stie, facand un numar tremurat de echilibristica. In final cade si este pedepsita de catre Dresor, pentru ca nu si-a invatat bine lectia.

Dresorul trist este scos din melancolie printr-o schimbare rapida de registru muzical. Sa ne distram, asadar! E o porunca!

Urmeaza un numar de dresura cu lei. Mai interesante decat abilitatile leilor sunt insa costumele lor. Cine ar fi crezut ca au capul la fund si fundul la cap? Cine oare gandeste cu fundul in ziua de azi? Buna intrebare…

Dupa momentul de stralucire, apare din nou maimutica ingandurata, intr-un nou numar de circ… Dar, cu siguranta, locul ei nu e aici: cade inca o data…

… si isi primeste rasplata: un bici pe spinare. Dar, furioasa, riposteaza si ii smulge ochelarii Dresorului, care fara ei, pare cu totul neajutorat…

Peste momentul trist vine ca un tavalug cea mai comica scena din tot spectacolul: din public, o doamna este luata pe scena si pusa sa joace alaturi de clovni.

-Uite-o pe mama! striga un copilas, langa mine.

Zambesc.

Doamna a jucat magistral, mai sa o banuiesti ca facea parte din trupa. S-a simtit bine sub lumina reflectoarelor, si-a dat silinta sa mearga pe monociclu (bicicleta cu o singura roata), a negociat cu umor recuperarea propriei genti din mana clovnilor pusi pe farse… Cine spunea ca in secolul XXI vom avea cu totii cele 5 minute de glorie?

Si iat-o din nou pe maimutica… Nu, nici de data asta n-a reusit!

Dar nu-i nimic. Cui ii pasa? Incepe un nou moment de „Glume bune”. Trebuie sa radem, altfel n-ar avea niciun haz. Clovnii apar cu farfurii de frisca… Publicul ingheata. Dupa atata interactivitate, nu cumva o sa primim o farfurie in ochi?

Suspansul e mare, radem, insa cu inima la gura. Clovnii se friscuiesc. Ma gandesc cu ce oare se scoate frisca de pe obiectivul foto, in caz de accident. Pana la urma insa, publicul a scapat cu fata curata, ceea ce nu se poate spune despre clovni…

Ei, dar ce mai urmeaza? Clovnii fac curat pe scena, apoi atipesc si… hop! Un nou numar de manipulare cu papusile de paie! Ce acrobatie!

Aplaudam cu totii fericiti. Mai lipseste sa se plimbe clovnii cu oglinda prin fata noastra. Ah, ce-am mai rade atunci!

Dar circul devine din ce in ce mai simbolic. Deja scenele care urmeaza nu se mai adreseaza copiilor. Rasul amuteste. Oglinda, va rog!

Infasurata intr-o panza albastra si purtata pe sus de doi clovni sugubeti, intra in scena Femeia fara chip. Coconul pur care se trezeste la viata, din somn… direct in sexualitate. Trece de la unul la altul, desi vie, arata la fel ca o papusa de paie azvarlita de colo-colo. Nu se vede pe sine, pentru ca nu are ochi. Dar nu doar ochii ii lipsesc, ci mai ales chipul, identitatea. O jucarie din carne.

Dar clovnii pleaca si ea ramane iar fara viata, incremenind ca o Afrodita bizara. Stai putin! Cine apare? O, nu! E chiar…

Scena inunda de veselie tragica. Inima iti ingheata. Ai vrea s-o scoti din mana lui, dar nu ai cum. S-a dus singura. Doar i-a daruit o esarfa si o rochie rosie!

Si mai ales datorita faptului ca ne aflam in Mall Baneasa, totul devine de un tragi-comic grotesc. Consumerismul dus la extrem: sa te vinzi pe tine pentru a cumpara putina iubire. Dar nu vorbim despre lucuri reale aici, e doar un spectacol de teatru. Pentru copii.

Tamplele pocnesc. Tensiunea creste. In scena intra un monstru adevarat-adevarat. Dar nu va temeti! E legat!

Dar ce se intampla? Monstrul nu vrea sa se supuna? Se smulge din mana clovnilor? Nu asculta nici de bici?

Dresorul se va ocupa personal de problema. Se va lua la tranta corp la corp cu fricile noastre incarnate in uriasul necioplit. Dar… de aceasta data, monstrul invinge. E mai puternic decat el si decat toti. Cine va cuteza sa-i infrunte mania?

Iat-o pe maimutica. A luat biciul in mana, vrea sa-l salveze pe Dresor. Fiara ii da drumul Dresorului, gata sa se repeada la ea. Dar ea, cea neinteleasa, fata in fata cu cel neinteles, intelege. Se apropie. Ii desface lanturile.

In bratele lui se simte ocrotita. Iar fiara e imblanzita. Prin dragoste.

Si au trait fericiti pana la adanci batraneti, intr-un lirism dureros pentru marele public, care a uitat ce inseamna dragostea, privind, de dimineata pana seara, numai circ.

Aplauze!

Aplauze prelungite. Hai, ridicati-va de acolo si duceti-va acasa. Luati cu voi si arma asta cumplita, dragostea, si imblanziti-va unii pe altii. Numai asa, monstruozitatea devine poezie.

5 comentarii leave one →
  1. Octombrie 6, 2008 10:24 pm

    Seara bună!
    Excelente fotografiile, dar şi expunerea! Parcă eram şi eu în sală,aşa de clar, de expresiv aţi zugravit totul!

  2. viatalatara permalink
    Octombrie 7, 2008 8:41 am

    Multumesc! Am fost foarte impresionata si am vrut sa scriu repede totul, sa nu uit emotiile prin care am trecut. Dar, uite ca mi-a iesit cam lung, nu stiam daca va avea cineva rabdare pana la capata sa citeasca…

  3. Octombrie 7, 2008 1:07 pm

    Ba chiar am stat cu sufletul la gură, până la final, ca să aflu deznodământul!

  4. Scomina permalink
    Octombrie 8, 2008 7:58 pm

    Cum poti sa scrii, mami, atat de frumos?!
    Hai sa publici asta intr-o cronica la mai mare vedere, sa se citeasca si-n troleu, stii tu. Nu pot sa cred ca asa ceva s-a jucat la noi pe o scena de Mall, sunt curioasa daca publicul, fara a citi ce-a scris autorul acestui blog 🙂 a citit ce-a scris regizorul piesei. Eu nu sunt sigura pe mine ca as fi desfacut toate alegoriile, e foarte destept firul epic. Iarasi sunt fericita ca va cunosc :), privesc piese de teatru geniale cu ochii vostri.
    Multumim!

  5. viatalatara permalink
    Octombrie 9, 2008 7:55 am

    Mama draga, vezi bine ca pe noi nu ne citeste nimenea, decat ne citim reciproc, tot asa cum ne si iubim. Cat despre mesajul alegorico-ermetico-simbolistico-dadaist, este o interpretare pur persoanla. Nu bag mana-n foc ca asta a vrut sa spuna regizorul. Pe parcursul spectacolului, am fost concentrata mai ales pe fotografii si poate de asta am avut o detasare care m-a ajutat sa vad altfel decat publicul care se tavalea de ras.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: