Skip to content

Un film

Septembrie 27, 2008

Dancing at Lughnasa (1998) in regia lui Pat O’Connor.

Cinci surori locuiesc impreuna, nici una casatorita, cea mai mica dintre ele are un copil din flori. Fratele, preot (catolic) misionar in Africa, se intoarce acasa. Filmul este povestea ultimei veri fericite din viata acestei familii, vazuta prin ochii baietelului fara tata.

Pentru ca filmul anterior despre care v-am vorbit a inselat asteptarile unora, voi fi mai explicita de data asta. Dancing at Lughnasa nu este un film de actiune. Nu se intampla mai nimic care sa va dea trepidatii – nici fizice, nici mentale. Nu e nici un film de atmosfera, desi atmosferei nu-i sade rau. Mai degaraba, sau la prima vedere, e un film de caractere. Si in special, un film de caractere feminine. Dupa cum remarca si sotul meu, barbatii sunt destul de stersi, lipsiti de contururi sau de intelesuri in acest film. Iar femeile? Necasatorite? Hm… Cam ciudate.

Cele cinci personaje principale fac insa toti banii, dupa parerea unei femei (subsemnata). Dictatoarea, nonconformista, revoltata, idioata si iubita. Cinci personaje diferite, extrem de tipice individual, care fac toate impreuna imaginea unei femei intregi. Personal m-am regasit in toate – da, chiar si in idioata, sau mai ales. Ideea de idiotie, de neadapare, de ingenuitate nu este atat de noua, la urma urmei, dar atat de necesara in constructia unei femei intregi. Imposibil de imaginat o femeie care n-ar putea fi pacalita de barbati. Cabiria e cazul cel mai fermecator.

Dar spuneam ca doar aparent filmul este de caractere. La nivelul urmator, actiunea devine extrem de alerta, ca o fuga pe loc, sau ca o acceleratie si frana calcate simultan. Ori, mai bine zis, ca sa pastram laitmotivul filmului, ca un dans. Sa treci sau sa nu treci limita? Aceasta-i intrebarea pe care o pune filmul. Iar raspunsul, dat tot de el, este: daca o treci, viata ta va fi pierduta, daca n-o treci, viata ta va fi mizerabila.

La o privire superficiala, filmul este polemic fata de religie (catolicism, aici). Si indraznezsc sa spun: foarte bine ca e polemic, pentru ca religia celor cinci surori nu este crestinism viu, ci litera moarta. Litera ucide, iar Duhul face viu (II Corinteni 3, 6). Credinta este vazuta doar (si subliniez) ca un set de reguli care nu trebuie sa fie incalcate. Daca incalci vreuna, nu mai esti crestin, ci pagan. Don’t-don’t-don’t este refrenul. Nu se cuvine sa dansezi. Esti preot! Nu se cuvine sa dansam. La varsta noastra? Sa mergem de aici! Oamenii astia, care danseaza, sunt pagani!

(Fac o paranteza, pentru ca nu ma pot abtine, si va recomand un articol al Maicii Siluana despre dans.)

Hora inainte-inapoi pe marginea liniei care desparte, in viziunea surorilor, crestinismul de paganism este adevaratul dans al filmului. Dansul despre care vorbeste si baietelul in final, dansul ca limbaj al unor cuvinte ce nu pot fi exprimate. Dansul este viata pe care ele o refuza, cu nebanuita ipocrizie, iar lipsa de miscare, rigiditatea lor zilnica este chiar moartea. Si, cu siguranta, nu este crestinismul.

Acum, dupa toate aceste cuvinte, sa dansam un pic impreuna:

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: