Skip to content

Dragostea care nu cade niciodata

Septembrie 27, 2008

Selafiil, parintele de la Noul Neamt

Nouă, călugărilor, ne trebuieşte, vasăzică, s-avem aşa: smerita cugetare, smerenia. Şi-apoi: răbdarea, răbdarea lui Iov. Şi blîndeţea lui David. Aestea… Şi… “dragostea care niciodată nu cade”. Şi întotdeauna tăcerea să avem. Să nu grăim ale lumii acesteia nimic, decît numai ale lui Dumnezeu. Numai cuvintele lui Dumnezeu: din Pateric, din imnurile Maicii Domnului, din lucrările Sfinţilor Părinţi. Aestea să facem şi să ne gîndim la ceasul morţii… Ai cetit Patericul lui Sfîntul Sava, mănăstirea lui Sfîntul Sava? Vezi, cum spune acolo învăţătura: călugărul trebuie să aibă întotdeauna, vasăzică, smerita cugetare, cu smerenie. Ai văzut că fratele tău o greşit ceva, nu-l judeca. Zi, Doamne, iartă-l că o greşit, că-i de la vrăjmaşul, şi mă iartă şi pe mine. Nu trebuie să ne gîndim c-am făcut vreun lucru bun, niciodată. Da să zicem, Doamne, iartă-mă, ajută-mă, că-s o minte bolnavă. Şi iaca aestea nouă ne trebuie. Că dacă noi pe-aestea le facem, nu numai să le ştim, dar şi să le facem, apoi noi o să fim cei mai mari “studenţi” înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă numai zicem şi nu facem, sîntem ca nişte deşerţi, care nu au nimic bun.

Cuviosul Arsenie o văzut aşa într-o vedenie într-o dimineaţă. Într-o pădure tăia un om lemne şi punea în sarcină. Şi ave aşa o sarcină bogată – dă s-o ridice şi n-o poate ridica. Dar el, cu toate că ave lemne, iar mai pune lemne. Şi iar mai pune într-însa. În loc să mai lese, el tot punй, şi n-o mai ridica. Amu, cuviosul Arsenie îl întreabă pe Sfîntul Înger: ce-nseamnă asta? Zice: omul care face păcate, în loc să lepede, el mai pune, pînă îl apucă moartea. Şi aşa îl apucă moartea, plin de păcate.

O mers mai înainte şi-o văzut o fîntînă, scote un om apă. Da era plină fîntîna. Asta la Peteric am găsit. Şi căra într-un poloboc găurit apa cea din vale. Întreabă: dar asta ce-nseamnă? Înseamnă că omul ce face fapte bune, dar de cele rele nu se lasă, numai se munceşte, dar n-are nici un folos dintr-însele. Că le biruiesc acele rele pe cele bune şi numai se munceşte degeaba.

Iaca aşa noi, vasăzică, dacă facem cele care nu-s bune, nu plac lui Dumnezeu, n-avem folos. Dar noi întotdeauna trebuie să ne gîndim la ceasul morţii. Că noi sîntem porniţi la Dumnezeu. Şi dacă slujim lui Dumnezeu – numai cu dreptate. Să nu judecăm pe nimeni, păcatele noastre să le judecăm. Dar pe-ale fratelui să nu le judecăm, să le lăsăm lui Dumnezeu.

Vrăjmaşul zice aşa: fă-mi mie azi, dar lui Dumnezeu lasă-i pe mîine. Şi el aşa te mînă, pînă ce te vede la moarte. Şi-apoi, cînd te vede la moarte, nu mai ai nică de făcut cu moartea, că numai pe-ale lui le-ai făcut, dar ale lui Dumnezeu tot o rămas. Dar întîi să facem ale lui Dumnezeu, dar acele rele, cele rele să le lepădăm. Să facem ale lui Dumnezeu azi, dar mîine… nu-i ziua noastră. Mai ştim, om mai ajunge noi mîine, or n-om ajunge. Chiar amuia-n viaţa noastră, părintele… Dumnezeu să-l ierte, părintele Serghii. El s-o pus la masă să mănînce şi, cum o vrut să mănînce, aşa o îngheţat în ceasul morţii, săracul. Dumnezeu să-l ierte. Nu mai putea mînca, nu mai putea grăi şi s-o dus, săracul. Noi cu dînsul mai ieşeam cîteodată pe scări şi spunem: ce zici, Serghii, care din noi s-o duce primul? Că noi parcă ne luam la întrecere…

Iaca cum îi viaţa noastră. Părintele istlalt Serghii, tot aşă, vasăzică, s-o sculat dimineaţă şi s-o dus la biserică, după Înălţarea Domnului. Şi acolo, i s-o făcut rău, şi l-o adus. Nu se ştie. Iaca cum îi viaţa noastră. Şi viaţa de acum să o dăm lui Dumnezeu, nu lumii acesteia. Să ne gîndim întotdeauna, numai la ceasul morţii. Să facem cevai bun. Să ne gîndim la Dumnezeu şi aestea ale lumii să le lăsăm, că aestea nu ne folosesc pe noi.

Iaca, de-o vorbă, scrii la gazete, vrasăzică, scrii o faptă bună, apoi aceea de-amu o să o puie la Dumnezeu. Dar dacă scrii ale lumii acesteia, lucrări lumeşti, aestea ale lumii, aestea nu-ţi foloseşte nimic. Numai te munceşti zadarnic, nici un folos dintr-însele. Noi întotdeauna trebuie să avem, vrasăzică, în gura noastră: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Toată vremea să spunem: mîntuieşte-mă, iartă-mă, că nimic bun n-am făcut pe lume. Să nu gîndeşti c-ai făcut vreo faptă bună. Întotdeauna să zici: nimic n-am lucrat bun, iartă-mă, ajută-mă să pun început bun să nu mai fac. Şi întotdeauna să avem frica lui Dumnezeu. Dacă om ave frica lui Dumnezeu, n-om face rău nimănui. Întotdeauna să ne gîndim că sîntem la ceasul morţii şi nu ştim cum ne găseşte pe noi moartea. Că mulţi mor şi tineri, nu numai bătrîni. Şi să nu judecăm pe aproapele. Să nu ne gîndim că faptele noastre sînt mai bune decît ale altora, niciodată.

De aici poti comanda cartea.

2 comentarii leave one →
  1. Larisa permalink
    Septembrie 28, 2008 12:34 am

    Mi-a placut mult cartea. E prima carte pe care am citit-o de Savatie Bastovoi si mi-a mers la inima!

  2. viatalatara permalink
    Septembrie 28, 2008 4:15 pm

    E o carte care iti da multa liniste… Sfintii sunt printre noi 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: