Skip to content

Vise de mamă

Septembrie 25, 2008

Citesc zilele astea in oficiosu’ o veste uimitoare: o scriitoare americana o detroneaza in topul vanzarilor pe J.K. Rowling!

Cifrele au luat-o razna de cum a ajuns cartea pe rafturi. Numai în Statele Unite, primele trei titluri ale seriei s-au vândut în peste 8 milioane de exemplare. „Amurg“ a petrecut 56 de săptămâni pe lista de bestselleruri a „The New York Times“, 75 de săptămâni pe lista „USA Today“, a primit titlul Cea mai bună carte a anului de la „Publishers Weekly“ şi Cea mai bună carte a deceniului, pe site-ul Amazon. În august, peste 2.000 de fani s-au înghesuit la lansarea celui de-al patrulea volum din serie, „Breaking Dawn“, la New York. Meyer pune în pericol şi recordurile „Harry Potter“: într-o singură noapte s-au epuizat 1,3 milioane de exemplare. Mai mult, „Eclipsa“ a detronat ultimul volum al lui J.K. Rowling din fruntea topului pe 2007 al „USA Today“.

Cine-i mai tare ca Harry, va veti intreba, desigur. Iata si raspunsul, surprinzator: Harry e batut de nenea bampirul:

Cu ce reţetă irezistibilă vine Stephenie Meyer – decretată noua J.K. Rowling de revista „Time“ – pe o piaţă care duce lipsă de orice, în afară de fantasy? Autoarea reia intrigi banale ale SF-ului, thrillerului sau fantasy-ului şi le topeşte în formula romance-ului, a dramei. Nu oricum, ci „abuzând“ de o senzualitate ingenuă, a primelor atingeri. Unele pagini sunt de un erotism chinuitor, tocmai în absenţa actului sexual. Vampirul Edward e îndrăgostit nebuneşte de Bella şi tentat în aceeaşi măsură de sângele ei, tensiune pe care scriitoarea a manevrat-o extraordinar cale de patru romane.

Acum, va citesc in ochi mirarea paroxistica: bine-bine, si ce cauta advertorialul asta pe blogul tau, soro? Asezati-va bine, tocmai ma pregateam sa va raspund, dar m-am gandit ca un pic de suspans bampiresc nu strica. Ce mi-a atras cu adevarat atentia au fost informatiile despre autoare. Doamnelor si domnilor, autoarea este, nici mai mult, nici mai putin decat… o mama cu trei copii! Ca mine!

O tânără cu o existenţă de o banalitate perfectă – mamă a trei copii, soţie a unui mormon din Phoenix – a devenit peste noapte (expresia şi-a trăit aici apogeul) unul dintre cei mai bine vânduţi autori din lume.

Hopa, i-auzi, am aflat cu ocazia asta ceva despre mamele cu trei copii: au o existenţă de o banalitate perfectă!!! Va vine sa credeti? Exista oare ceva mai banal decat a avea trei copii, a sta acasa cu ei si a-i sterge la fund? Eu, personal, nu cred. Desi as baga in competitie bungee-jumpingul, scuba-divingul, parasutismul, parapantismul si alpinismul pe K2, toate practicate simultan, zilnic si perpetuu. Si noptile, y comprises. Desi cred ca doar cosmonautii mai au parte de un antrenament atat de dur, cu modestia care ma caracterizeaza voi ceda prima si voi recunoaste ca da, intre-adevar, existenta noastra e mai banala decat ocolul pamantului agatat in voia vantului de umbrela lui Mary Poppins. Da, dar numai cu un grad mai jos, masurand pe scara palpitatiilor.

Stati ca am deviat putin, sa revenim la subiect. Care e reteta succesului acestei mamici plictisite? Nu departe de Madama Bovary, femeia viseaza. Initial cu ochii inchisi:

Stephenie Meyer (35 de ani) a visat doi îndrăgostiţi pe o pajişte, el, personaj întunecat cu pielea translucidă, mărturisindu-i ei cât de greu a rezistat tentaţiei de a-i lua viaţa. Fascinată, l-a transcris a doua zi şi nu s-a mai oprit nici până astăzi.

Acuma, ce sa zic, recunosc ca am avut o tresarire citind acest articol, mama fiind si eu, culmea coincidentei, tot cu trei copii si, chiar daca nu simpatizez cu mormonii, totusi trebuie sa recunosc faptul ca am vise extrem de spectaculoase la randul meu. Ce credeti, am vreo sansa s-o detronez pe Meyer in vanzari? Iata ce-am visat acum vreo doua nopti.

Se facea ca eram cu burta la gura, internata intr-o maternitate stranie si plina de tenebre. Stranie pentru ca in saloanele gravidelor se aflau, printre paturi, mese de restaurant (si nu pentru gravide), asadar nu-ti era prea comod si nici nu aveai intimitate daca stateai pe spate, gata de nascare, cu niste necunoscuti manancandu-si ciorba langa tine. Asa ca nu prea stateai, ci colindai prin spital. Pline de tenebre erau, cum ati ghicit deja, chiar toaletele, in tonuri expresioniste si multiplicate a la Chirico pana cand intunericul devenea de nepatruns. Acesta era cadrul general. Acum, actiunea!

Cum ma plimbam eu prin spital mangaindu-mi burta si privind alte gravide care se plimbau prin spital mangaindu-si burta, dau peste sotul meu, la o masa, foarte absorbit sa-si faca pasente. Aoleu, barbate, ce faci aici? il intreb, ingrozita. Nu stii ca ghicitul in carti este vrajitorie, si tot ce e vrajitorie se face mana-n mana cu diavolul?

Ei, as! imi raspunde el. Lasa-ma, nu se va intampla nimic, o sa vezi.

Tenebrele se adancesc, eu, roasa de presimtiri sumbre ma milogesc de el sa renunte. Mai incolo insa, ce vad: o tiganca care ghicea de-adevaratelea oamenilor. Atmosfera karamazoviana, eu ma duc cand la unul si cand la altul incercand sa-i conving ca tot ce se intampla este diabolic, dar, bineinteles, nimeni nu ma asculta. Una din gravide, cu o fetita de mana, careia tocmai ii ghicise tiganca, se ridica de la masa si se indreapta catre toaleta. O insotesc, presimtind ca i se va intampla ceva cumplit. Coboram undeva la un subsol, unde erau toaletele neguroase, iar femeia o ia un pic inainte. Fetita ei ramane in urma si intra, zburdalnica, intr-una din toalete. Eu o strig pe gravida, convinsa ca fetita va pati ceva, iar ea se intoarce si intra dupa copil. Dupa o secunda, iese, facand cativa pasi cu spatele, ingrozita. Usa se inchide la loc, alba si silentioasa, dupa care se intredeschide si, in loc de fetita, iese de acolo o tanara femeie, gravida la randul ei. Si eu, si mama, stim instinctiv ca aceasta femeie e chiar fetita cea zburdalnica, imbatranita si lasata grea prin vrajile tigancii.

Innebunita, o iau la fuga in sus, pe scari. Stiam acum sigur ca toti cei carora le-a ghicit tiganca sunt vrajiti si li se va intampla ceva rau. Prin lumea care petrecea (scena rupta din „The Shining„), imi caut sotul cu disperare. Vreau sa-l salvez, cat inca mai este timp. Dar nu-l gasesc. Ma rog la Dumnezeu cu putere, spun toate rugaciunile pe care le stiu, alergand printre oameni. Ma aflu deodata undeva, sus, si-i vad pe toti oamenii la picoarele mele, vanzolindu-se, nestiind ce li se intampla. Toti sunt albi ca fantomele, dar plini de pete fumurii. Eu spun rugaciuni in continuare, cautandu-mi disparata sotul cu privirea. Realizez chiar atunci ca am in mana dreapta un pahar cu vin, umplut cam pe sfert. Bag mana in pahar si las sa curga cateva picaturi asupra unuia din oamenii de jos, la intamplare. Il vad cum le primeste ca pe o baie racoroasa. Amandoi ne dam seama ca asta il va salva. Devine alb, petele negre se sterg. Din alta sala, pe o usa dubla, incearca sa intre imbulzindu-se o multime de oameni. Vor sa fie salvati, sa primeasca si ei picaturile de vin. Imi bag mana in pahar, dorind din rasputeri sa-i ajut, dar in acelasi timp sfasiata de durere ca nu-mi vad sotul printre ei. Il caut cu privirea, sperand sa-l vad iesind pe acea usa. Atunci imi dau seama ca in pahar am doar putin vin, atat de putin incat nu are cum sa ajunga pentru toti. Ultimul meu gand este sa mai pastrez putin vin pentru sotul meu, in timp ce-mi bag degetele in pahar pentru a-i salva pe acesti oameni. Stiu ca vinul nu-mi va ajunge. Si ma trezesc.

De multe ori, in timpul unor vise tensionate, ma trezesc inainte de a le duce pana la capat. Imi e frica sa nu se termine rau, asa ca prefer sa le las „opera aperta”. Stiu ca-i un procedeu literar modern, dar pentru mine nu-i decat o portita de scapare. Ma trezesc astfel nestiind daca binele va invinge. Doar sperand.

Dimineata, bineinteles ca mi-am batut la cap barbatul sa-i povestesc visul. Nu i s-a parut interesant, dar eu, ingrozita, i-am spus sa aiba grija. Daca e vreo premonitie? Sa fie atent, sa nu cumva sa-si faca pasente sau sa stea de vorba cu vrajitoare tiganci razand fara varsta in atmosfere pline de fum.

In aceeasi zi, sotul mi-a adus un calculator nou si am gasit niste jocuri instalate pe el. In consecinta, am jucat Solitaire toata ziua.

10 comentarii leave one →
  1. MihaelaMaria permalink
    Septembrie 25, 2008 6:59 pm

    am citit cat am putut de repede ca era suspansul prea mare. si cred ca puteai sa mai dormi ca era happy end pentru ca tu te-ai trezit cu paharul de vin aproape gol in mana, dar, stai linistita, probabil ca sotul tau era deja salvat ca doar nu s-a golit singur paharul!!!

  2. viatalatara permalink
    Septembrie 25, 2008 7:38 pm

    haha, asta e culmea comicului!!! trebuie sa i-o spun si lui, cred ca va confirma 🙂

  3. akaty permalink
    Septembrie 26, 2008 12:35 am

    Interesant…in cel mai pur sens al cuvantului, ceea ce se pare ca in romanica nu mai exista sensuri…doar directii. Anyway, inca o data interesant…

  4. viatalatara permalink
    Septembrie 26, 2008 8:11 am

    …deci nu ma psihanalizeaza nimeni? 😀

  5. viatalatara permalink
    Septembrie 26, 2008 8:14 am

    Akaty, daca vrei sa gasesti „sensuri in Romania”, citeste-l pe Dan Puric. E mult mai interesant decat visele mele, garantez! 🙂

  6. Larisa permalink
    Septembrie 26, 2008 3:29 pm

    Felicitari pentru cei trei copii! Mie mi-e greu cu unul….cand or fi trei….:)

  7. Larisa permalink
    Septembrie 26, 2008 3:32 pm

    Da’ nu cred sa fie un alt lucru mai minunat pe planeta decat a fi mama!
    Vorbesc din perspectiva mea care candva am vrut cariera…si am avut.. Din ziua in care s-a nascut minunea mea, am decis ca nu mai vreau sa car laptopuri, ca nu mai vreau sa stau pana la 8 seara la job, ca nu mai vreau sa fiu sunata la 12 noaptea..nici sa ma cheme in weekend la job sa repar ce au stricat altii!
    Poate a fi mama ( desi muncesc si acum de acasa” m-a banalizat. Insa un lucru e cert! Mi-a adus mai multa fericire decat orice…pe lumea asta!
    Si daca sunt atat de fericita acum…ma intreb cum voi fi cand voi avea 2, 3 4 copii sau cat imi va darui Bunul Dumnezeu!
    Doamne ajuta sa descopere cat mai multe femei frumusetea acestei „banalitati”!

  8. akaty permalink
    Septembrie 26, 2008 3:45 pm

    referitor la Dan, il cunosc de cand eram eu mic, el un pic mai mare, a locuit la mine in bloc…asta era un amanunt, din punctul meu de vedere este un fenomen.

  9. viatalatara permalink
    Septembrie 27, 2008 5:13 pm

    Larisa, sigur te-ai banalizat de cand ai renuntat la cariera? Sau ai uitat niste ghilimele, cumva? 🙂 Mie ideea de cariera mi se pare o mare minciuna, un fel de eticheta lipita publicitar peste un produs pentru a fi inghitit, pentru ca altfel risca sa fie aruncat la gunoi.

    Akaty, esti din Nehoiu?

  10. akaty permalink
    Septembrie 28, 2008 6:56 pm

    :)) Nope. Am stat in Bucuresti vreo 31 de ani acum imi traiesc viata intr-o societate mai civilizata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: