Skip to content

Poveste: Porumbelul negru

August 6, 2008

-Cica a fost odata un porumbel pe care-l chema Jean… dar el, de fapt, nu era un porumbel, ci un print adevarat!

-Mami, era chiar Jean al nostru?

-Nu, mami, stai sa vezi. El era un print foarte bogat, fericit, nimic nu-i lipsea, doar ca intr-o zi, pe cand se plimba cu calul sau, a intrat pe „Taramul Interzis”… si din cauza asta a cazut sub un blestem si s-a transformat intr-un porumbel. Intr-un porumbel negru pe de-a-ntregul…

-Ca Jean al nostru!

-Nu, nu, ca Jean are o pata alba pe spate! Si porumbelul avea un inel cu safir la picior si o coroana pe cap…

-Pai inseamna ca nu era Jean, ca Jean nu are nicio coroana!

-… dar aceasta coroana nu putea fi vazuta de catre nimeni! Decat de cei care aveau sa-l salveze. Asadar, blestemul se rupea si porumbelul devea iarasi print numai daca il salvau un baietel si-o fetita, care sa fie frati…

-… ca noi!

-… si care sa fie suficient de mici ca sa nu fie la scoala…

-Nici noi nu suntem la scoala!

-… si suficient de mari ca sa fie la gradinita!

-Ca noi! Ca noi! Noi suntem la gradinita!

-Asa… numai ca trebuia ca fratii astia sa fie cu totul si cu totul deosebiti… in primul rand, trebuia sa stie sa manance singuri…

-Noi stim!

-… sa doarma singuri… si sa mearga singuri la pipi si la caca.

-Noi stim! Noi stim!

-Apoi, mai trebuia sa stie sa deseneze foarte frumos…

-Ca mine!

-Si sa stie sa citeasca si sa scrie foarte bine…

-Ei, pai noi nu stim!

-Pai vezi?

-Pai eu sunt mic!

-Macar sa stie sa numere pana la 20! Hai sa te invat! Unu…

-Unu!

-Doi…

-Trei-patru-sapte-cinsprezece-douazeci!

-Si ce mai trebuia sa stie copiii astia, mama?

-Pai trebuia sa nu chinuiasca animalele niciodata… si sa isi asculte parintii… Si cine reusea sa rupa blestemul se casatorea cu printul si primea jumatate din imparatie…

-Pai si daca era baiat?

-Atunci o lua de nevasta pe sora printului! Dar, sa vedeti, ca pormbelul nostru i-a cautat multa vreme pe acesti fratiori, ani si ani la rand, dar nu i-a gasit. Zbura din tara in tara si se oprea in cate o casa, apoi zbura la alta casa… si tot asa. Iar cine avea sa-l salveze trebuia sa ii poata vedea coroana de pe cap!

-Mami, eu ii vad coroana lui Jean!

-Ei, nu se poate! Bravo, mama! Chiar asa?

-Minte, minte, nu-l asculta! Asta e doar o poveste!

-Da… mint! Hihihi!

-Bine ca recunosti. Asa. Si tot zburand, obosit si trist, porumbelul a trecut pe deasupra unei case unde erau doi fratiori. Si cum statea el acolo, deodata baietelul a stigat: „Ia uite! Un porumbel cu o coroana pe cap!” Si atunci printul si-a dat seama ca acel baietel il va salva!

-Si! Si! Ce s-a mai intamplat?

-Si atunci a venit repede surioara lui… dar sa vedeti, ca ea a zis: „Ce coroana?! Nu-i adevarat! Eu nu vad nicio coroana!” Pesemne ca ea facuse ceva, vreo greseala, de nu-i putea vedea coroana. Cu toate astea, porumbelul s-a bucurat si s-a hotarat sa ramana in curtea acelor copii si atunci s-a prefacut ca are o aripioara rupta…

-Ca Jean!

-… si a ramas acolo, cu ei, sa vada unde gresea fata de nu-i putea vedea coroana.

-Mami, mi-e sete!

-Ba mie mi-e sete!

-Ba mie!

(Urlete si paruieli)

-Gata, nu va mai spun nici o poveste, ca m-ati suparat!

-Ba nu, mamiiiiiiiiiiiiiii!

-Spune-ne, mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!

(Mami nu stie cum sa mai continue povestea, asa ca ramane pe ganduri, privind porumbelul care o privea, la randu-i, cu multa intelegere. Si ii sopteste, ca pentru ea: „Printisorule!”)

-Mami, de ce i-ai spus „Printisor”?

-Eu? Nu i-am spus asa! Ti s-a parut!

-Ba nu, ca si eu te-am auzit!

-Nu i-am zis nimic! Hai sa vedeti acum ce a descoperit porumbelul. Ca fetita se purta foarte frumos cu animalele, dar, cand ramanea singura si credea ca n-o vede nimeni, atunci le chinuia! De asta nu putea sa vada coroana! Si atunci s-a gandit porumbelul mult, mult, cum s-o faca pe fetita sa iubeasca si ea animalele… si a pornit intr-o seara in zbor pana la un magazin de jucarii, ca fetitei ii placeau mult jucariile… si a luat de acolo o pisicuta de plus si i-a dus-o fetitei… care s-a bucurat si a avut grija de ea si de atunci a inceput sa iubeasca animalele si sa nu le mai chinuie! Si intr-o zi, fetita a strigat: „Fratioare, vad si eu coroana porumbelului!”… Dar sa vedeti acum, ca baietelul n-o mai vedea. Ca si el gresise undeva intre timp, si porumbelul a cercetat si a aflat ca baietelul nu isi mai asculta parintii… Si atunci s-a gandit el ce sa faca, ce sa faca, ca nu mai putea nici sa astepte mult, pentru ca fratiorii cresteau prea mari si apoi iarasi nu mai puteau sa-l salveze… Si intr-o noapte, cand taticul lor a uitat calculatorul deschis, s-a dus la calculator si a inceput sa apese acolo pe butoane si sa scrie… si a scris asa, toata povestea: ca el era un print, care a ajuns pe „Taramul Interzis”… si ca putea fi salvat de doi frati…

-Si? Si?

-Si a doua zi dimineata, copiii au citit povestea si atunci au devenit ascultatori… si atunci porumbelul s-a transformat in print… si s-a casatorit cu fetita… cand s-a facut si ea mare… iar baietelul a luat-o de nevasta pe sora printului… si gata! Haideti la culcare, ca sunt obosita!

-Mamiiiiiiiiiiiiiiiii!!! DAR AI PROMIS CA NE SPUI O POVESTE LUNGA!!!

Anunțuri
13 comentarii leave one →
  1. Maria permalink
    August 7, 2008 12:21 pm

    Mami, ai putea sa scrii povestea asta intr-o carte cu poze frumoase? Ca frumoasa mai e!

  2. viatalatara permalink
    August 7, 2008 1:29 pm

    Nu e prea lunga? 😀

  3. Maria permalink
    August 7, 2008 3:07 pm

    Nu, e potrivita. 🙂

  4. irina f permalink
    August 7, 2008 9:25 pm

    Ah, Gabriel ma mirosea imediat cand voiam sa-i spun o poveste cu adresa directa si imi taia macaroana din start: „povestile astea nu imi plac!”

  5. viatalatara permalink
    August 7, 2008 10:16 pm

    poate nu erai tu suficient de subtila hihi

  6. Adriana permalink
    August 7, 2008 11:41 pm

    Ah, nu.. copii stiu ca despre ei e vorba, se lasa doar pacaliti, caci le place sa viseze :))

  7. viatalatara permalink
    August 8, 2008 8:42 am

    🙂

  8. Ralu permalink
    August 8, 2008 11:26 pm

    Foarte frumoasa povestea :-). Desi nu sunt mereu ascultatoare, desi nu sunt la gradinita, desi nu mai sunt nici la scoala… abia am asteptat sa vad finalul si era cat pe’aci sa ies pe balcon sa vad daca nu cumva gasesc vreun porumbel care sa aiba nevoie de ajutor… Apoi mi-am amintit ca e doar o poveste de seara… si m-am gandit sa fug la culcush, hi, hi. Felicitari! Sper sa mai citesc si alte povestiri la fel de frumoase 🙂

  9. viatalatara permalink
    August 9, 2008 11:28 am

    multumesc, esti draguta 🙂 credeam ca n-o sa aiba nimeni rabdare s-o citeasca… in realitate oricum a fost mai lunga, cu mai multe intreruperi, dar mi-am menajat cititorii 😛

  10. August 11, 2008 2:52 am

    Draga Anca, sigur ca Ralu o avut rabdare sa citeasca despre Jean. O dau eu in vileag – scrie si ea povesti. I le-am postat eu pe blog. Baga un ochisor:
    http://laurentiudumitru.ro/blog/category/povesti-cu-sfinti-pentru-copilasi-cuminti/

    Laur

  11. treangelsmother permalink
    August 13, 2008 6:35 pm

    Cred ca o sa le-o povestesc celor mici sa vedem ce parere au…

  12. Vasyyy permalink
    Septembrie 25, 2008 9:01 pm

    Moma nu am mai zis asa cva despre o poezie pana akuma E SUPER FRUMOASA

  13. Oana Andreea permalink
    Februarie 3, 2016 1:31 am

    Eu sunt proaspăta mămica,văd ca povestioara a fost publicată cu ceva anișori in urma dar țin sa va anunț ca încă mai încânta cititorii . Felicitări !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: