Skip to content

Ce carti am mai citit…

August 4, 2008

O carte citita si ras-citita, la care ma intorc de cate ori sunt in pana de imaginatie privind educatia copiilor. O iubesc pe Dolto la nemurire, i-am aplicat principiile in masura posibilititatilor, am vorbit copiilor dintotdeauna si mereu despre tot ce-i inconjoara pe dinauntru si pe afara. Dolto e indrazneata si normala, intr-o lume de sfaturi blege si anormale. Mi-am propus sa fac un blog de psihologia copilului, comentand fragmente din cartile pe care le citesc. Nu-mi lipseste decat timpul, ca marker am cumparat, doar ca l-au lasat copiii desfacut si s-a uscat. Cum au gasit ei sertarul cu markere, asta numai Dolto ne poate spune.

O mentiune negativa, totusi, legata de sfaturile lui Dolto. Sunt cateva chestiuni cu care personal nu sunt de acord, referitoare la sexualitatea copiilor. Nu le comentez aici, o voi face pe blogul dedicat acestui subiect, doar ca am considerat necesar sa ma delimitez de intelegerea sexualitatii infantile ca pe o cale de autocunoastere si afirmare a libertatii. Asadar, sunt cateva pasaje discutabile, dar, trecand peste ele, cartea merita citita, pentru o intelegere mai buna a lumii copilului tau.

O carte despre care imi este foarte greu sa scriu ceva, de teama ca, facand abuz de superlative, m-as exprima contrar spiritului cartii insasi. Asa ca voi scrie despre ea pe departe, pentru ca, de scris, oricum trebuie sa scriu.

Iarna trecuta, prin nu stiu ce imprejurare, am reusit sa cumparam o carte despre care auzisem mai demult: Ion Ianolide – Intoarcerea la Hristos. O carte pentru care nu am dormit cateva nopti, facand de straja cand eu, cand sotul. Citeam pe rand, cu o sete nestapanita si nepotolita. Multa vreme de atunci m-am intrebat de ce, de ce astfel de carti ajung sa-ti fie mai necesare decat aerul. Si am inteles ca, in uscaciunea si golatatea noastra sufleteasca, ele sunt fantana din desert. Apa vie. Nadejdea. Nebunia. Raspunsul tutror intrebarilor. Ca lumea insasi in care traim, care ne-a croit haine dupa masuri stramte, nu ne satura cu idealurile pe care ni le ofera. O carte in care intalnesti Eroi iti arata adevaratele dimensiuni la care se poate inalta omul. Iti da incredere ca nu suntem doar un stomac si-un intestin. O carte ca o mana care te scoate din mlastina in momentul in care iti placea deja gustul mâlului.

Adevaratii Eroi, cei care au trait in zilele noastre, cei care au indurat torturi inimaginabile si care nu s-au lepadat. Sau s-au lepadat si apoi s-au intors, mai puternici, cu neputinta de invins. Destinul omului este eroismul, doar ca noi, in micimea noastra, aplecati catre ofertele prezentului, uitasem. Amintirea echivaleaza cu o intoarcere acasa. Bucuria pipăirii sufletului cald. Pipăire, din orbire.

In acelasi registru, doar ca mult, mult mai tragic, este cartea Vietii Parintelui Calciu. Daca Ianolide ne vorbeste despre ingeri, Parintele Calciu ne arata o cale mai lesne de inteles, pentru ca a fost batuta de mai multi dintre noi: aceea a trecerii prin iad. Fara a folosi metafore. Aceea a satanizarii si a fugii pe ultima portita, in timp ce se inchidea. O carte despre nebunia unei jertfe cu neputinta de inteles. De ce de ce de ce?! nu ma puteam opri sa nu-l intreb pe Parintele, citindu-l. Dar nu de ce era intrebarea. Ci pana unde. Iar raspunsul este: Sunt acolo.

Asculta.

  • Monahul Moise – Sfantul inchisorilor

Dupa ce am terminat Viata Parintelui Calciu, am sitit nevoia sa aflu si mai mult. Si am continuat cu Viata lui Gafencu. Cautam mai multe lamuriri privind problema legionarilor si m-a bucurat atitudinea autorului, care incearca sa defineasca cu migala contextul istoric si sa delimiteze sfintenia de cultul legionar. Legionarii isi revendica eroii, doar ca ei nu mai erau demult ai Miscarii, ci ai lui Hristos. Aceeasi problema referitoare si la Parintele Arsenie Papacioc, fata de care am auzit invinuiri dure si renegari din cauza trecutului „verde”. Parintelui Arsenie i-a fost omorat fratele de catre un dusman al legionarilor. Cand au sosit legionarii la putere, putea sa se razbune „pe buna dreptate” pe criminalul acela, insa el l-a iertat, „ca sa nu-i fie el dator lui Dumnezeu, ci Dumnezeu sa-i fie lui dator”. Putin diferit de imaginea pe care o avem cu totii despre legionari, nu? Ceea ce nu scuza crimele savarsite. Dar de altii. Sfintii care s-au ridicat dintre legionari au fost, fara exceptie, fara de pata. Sfintenia a depasit politica, lasand-o cu mult in urma, ca pe o armura veche de lupta. Mucenicii lui Hristos, numai si numai ai lui Hristos.

Asculta.

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. Mai 18, 2009 1:29 pm

    Ce coincidenta 🙂 Mai am umpic si termin si eu de citit cartea lui Dolto (mai am cam un centimetru 🙂 )
    Imi place ideea de blog de psihologie. Anca, daca nu ai renuntat la ea, da-mi te rog un semn.

  2. Mai 18, 2009 5:04 pm

    Flo draga,

    as vrea sa fac un astfel de blog. Chiar am inceput sa scriu o recenzie la o carte de psihologia copilului. Dar, cum de cateva luni n-am terminat nici recenzia, cred ca intr-adevar nu am timp sa ma apuc de un blog atat de elaborat… Nu am nici specialitatea necesara, chiar daca am citit destul de mult pe tema asta… Asa ca ma voi ocupa, printre picaturi, tot aici de recenzii si educatie…

Trackbacks

  1. Din temniţe spre sinaxare « Viaţa la ţară
  2. Wurmbrand, Gafencu, Ianolide (1) « Viaţa la ţară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: