Skip to content

Trei luni

August 3, 2008

Trei luni de cand casa este a noastra. Cand stai sa te gandesti, trei luni e o perioada foarte scurta, aproape neglijabila. Dar, cand aceste luni sunt de vacanta, au alt gust. Cand sunt trei luni de sarcina, e o calatorie pana la stele si-napoi. Cand sunt trei luni de locuit la casa, sunt o viata.

Hai sa incep gospodareste, cu ce mi-am propus si ce am realizat. Mi-am propus sa dedic mai mult timp vietii de rugaciune. Pentru ca una din motivatiile mutarii la casa a fost dorinta de a ne apropia de natura, de creatie, de Dumnezeu. A fost fuga Sfantului Arsenie, vazuta la nivelul nostru mic. A fost dorinta de schimbare profunda. A fost inceputul unei vieti noi.

Odata mutati si despachetati, treburile terminate si sacii urcati in caruta, ramanea sa implinim ceea ce ne-am propus. Ei bine, a ramas sa aflam acum de ce a muta blocurile e mai usor decat a muta muntii.

Mi-am propus luna asta sa merg pe calea Mariei, si am mers pe calea Martei.

Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

(Luca 10, 38-42)

Aceste cuvinte ale Mantuitorului le stim cu totii foarte bine. Poate ar fi si mai bine daca nu le-am sti deloc, sa le uitam de tot si sa le auzim din cand in cand pentru prima oara. Caci partea Mariei am voit-o, dar faptele Martei am facut. Si chiar cuvintele promisiunii mele au fost cele care mi-au cazut in cap si m-au trantit in praful drumului. Drum de tara, nepietruit. De asta, caderea nu mi-a frant toate oasele.

A fost asadar o luna pe care am dedicat-o muncii, copiilor si casei. Entuziasmul, care in general e lucru bun, de asta data m-a facut sa nu-mi dau seama de propriile limite si merg dincolo de orizontul vederii mele mioape. In cele din urma, oboseala m-a frant si m-am trezit deodata, pe o margine de pat, fara vlaga. Nici Maria, nefacand faptele ei, nici Marta, neavand puterea ei. O corcitura chinuita, schelalaind, cu coada-ntre picioare. Fifi raioasa. De buna seama, odata oprita din alergare, cu respiratia la gura, am avut ragaz sa-mi trag sufletul si sa vad ca, atunci cand nu mergi pe calea Mariei, totul e in van. Orice efort depus intr-o directie care nu-L are pe Dumnezeu ca tinta nu este decat consumator de energie si de timp. Mai devreme sau mai tarziu, te vei trezi la fel ca mine, pe o margine de pat, raios si gol.

Concluzia este ca nici o casa nu-ti va rezolva problemele personale. O casa nu te va schimba, nu te va curata, nu te va limpezi. O casa este un mijloc, nu un scop. Si nici macar un mijloc, ci un mediu. Un loc unde sa nu te ploua. Atata vreme cat schimbi calea Mariei pe cea a Martei, nici un palat din lume nu te va sfinti mai mult decat o pestera din munti. Concluzia concluziei, poate ii va fi cuiva de folos, este ca o casa este un lucru prea putin important. Putin important daca e mare sau mica, daca e luminoasa sau intunecata, daca e bogata sau smerita. Putin important, ascultati-ma bine!!! Important esti tu, cel care te muti acolo. Daca ai o casa din barne, 10 copii si veceul afara, poti fi cel mai bogat dintre pamanteni. Daca nu schimbi macazul, daca ramai pe Cale…

12 comentarii leave one →
  1. Abigail permalink
    August 4, 2008 12:03 am

    limpede. pe Cale. oboseala necesara. m-am limpezit si eu, acum cateva saptamani, insa fara macar sa ies in actiune. am gasit in trapeza unei minunate Manastiri aceste cuvinte:
    Binecuvântare

    Unde-i credinţă,
    Acolo este iubire.

    Unde-i iubire,
    Acolo este pace.

    Unde-i pace,
    Acolo este binecuvântare.

    Unde-i binecuvântare,
    Acolo este Dumnezeu.

    Şi unde este Dumnezeu,
    Nimic nu lipseşte.

    Iertare pentru comentariul prea lung.

  2. August 4, 2008 9:24 am

    Anca, cred ca ideea e sa Il luam cu noi pe Dumnezeu in treburile casei- ceva de genul asta:
    http://dulcecasa.blogspot.com/2008/07/toate-spre-slava-lui-dumnezeu-sa-le.html

  3. viatalatara permalink
    August 4, 2008 11:13 am

    draga mea, ai mare dreptate. am scris si eu un articol pe tema asta acum vreo doua luni („Viata la cratita” se numea), dar l-am sters, ca m-am gandit ca sunt prea dura cu feministele. Ceea ce spui tu este o stare de exceptie, pe care o traiesc cateodata si cred că ţine. Dar uit ca „nu ţine” tot timpul. O buna organizare te ajuta sa fii si Marta, si Maria. Dar vai omului care, cum bine zici, isi iese din ritm. Tren deraiat. Si sensul pe care tu il dai lucrurilor dispare.

  4. viatalatara permalink
    August 4, 2008 11:14 am

    Abigail, multumesc mult 🙂

    la ce Manastire ai gasit versurile? te mai astept cu postari la fel de „lungi” 🙂

  5. sotul autor permalink
    August 4, 2008 12:03 pm

    Aceste concluzii erau axiomatice si apriorice -:)
    Doar ca inca o data ele ni s-au relevat ca fiind corecte prin experienta. Totusi, n-as exagera atat de tare incat sa spun ca o casa este prea putin importanta, ci as spune ca locul in care vietuiesti poate fi mai bun sau mai rau, dar nu te va schimba in bun sau rau, fara nici un efort, fara lupta. Si mai e ceva: trei luni e cam putin. Schimbarile adevarate ale omului, de cele mai multe ori, se fac in timp, cu anevoie si nevointa. Doar axiome. Vezi Patericul.

  6. viatalatara permalink
    August 4, 2008 3:44 pm

    O parere mai echilibrata si mai corecta decat a mea.

  7. Abigail permalink
    August 4, 2008 5:15 pm

    Manastirea este Petru Voda, aproape ca mi-e si frica sa spun mai departe….este locul unde se afla mormantul Parintelui Calciu, despre care tocmai ai scris. Mai sunt coincidente dar mai bine sa le las deoparte. Astept cu interes sa capat curajul de a renunta la oras, pentru ca este un act de curaj 🙂

  8. viatalatara permalink
    August 4, 2008 5:40 pm

    🙂

    pentru mine nu e un act de curaj, ci un act firesc, disperat hahaha

    inca nu am ajuns la Petru Voda, dar sper sa merg in nordul Moldovei cat de curand…

  9. Abigail permalink
    August 4, 2008 7:47 pm

    🙂 Doamne ajuta!

  10. treangelsmother permalink
    August 13, 2008 6:22 pm

    Am fost si eu la Petru Voda pe cand erau acolo si Parintele Iustin si Iustinian si Biserica era inca in lucru, cu pictura doar la jumatate ,a fost minunat…cat despre statul la curte trebuie sa spun un lucru pe care l-am constatat pe pielea mea daca la bloc mai aveam cate ceva timp liber la casa a devenit ‘sublim’ si deci lipseste cu desavarsire… iar in ceea ce priveste locuinta e bine totusi sa te simti confortabil in casa ta, ca sa poti sa te concentrezi in interiorul tau fara asa de multe griji.Intre noi si mediul inconjurator trebuie sa existe putina armonie…

  11. mihaela permalink
    August 19, 2008 7:31 am

    imi place mult cum scrii…iar meditatia pe care ai facut-o pe marginea relatarii despre maria si marta m-a atins direct…imi place sa te citesc…te-am gasit ieri…n-am citit tot..

  12. viatalatara permalink
    August 19, 2008 8:53 am

    multumesc 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: