Skip to content

Scurt metraj

Iulie 28, 2008

Femeia sta concentrata si scrie ceva. Se opreste, visatoare, si apoi iarasi scrie. In background se aud tunete puternice. Ea scrie cu infrigurare. Apoi iar se opreste. Plan apropiat pe ecran: se vede cuvantul „privighetoare”. Ramane pe ganduri, incercand sa-si aminteasca, moment in care urechile ies din amorteala si, in sfarsit, aude tunetele. Tresare. Arunca o privire pe geam: inca nu ploua. Se arunca iar pe tastatura, cu si mai multa furie. Nu mai are timp. Oricum nu avea. Dar vroia atat de mult sa mai scrie putin.

Degetele pe tastatura sunt copite de cai alergand innebuniti.

Peste cateva secunde, se ridica, trezita de-a binelea la realitate. O ia la fuga in jos, pe scari. Afara tuna din ce in ce mai tare. S-a intunecat. Iese ca o furtuna in curte, ia un carucior cu un copil adormit si il baga in casa. Copilul doarme, nestiutor. Ea respira precipitat, fericita. Acum ploaia poate sa inceapa.

Treziti de tunete, alti doi copii, mai maricei, coboara scarile. Ciufuliti si mirati, scotand strigate de uimire. Pruncul din carucior se trezeste si el. Femeia ii linisteste, zambind. „O sa ploua!” le spune ea.

Primii stropi incep sa cada, grei. Deodata femeia tresare din nou. Cu aceeasi disperare, isi lasa pruncul cu fratii mai mari si iese in ploaie. Alearga in gradina. Ploaia cade piezis. Pasii incetinesc. A ajuns la gramada de lemne de langa gard. Se opreste. „Hai, hai” zice ea „vino, nu te teme. A inceput sa ploua!” Intinde o mana. Pasarea da sa fuga, dar femeia o prinde, sigura. „Hai la adapost!” ii zice, tinand-o strans, apoi o rupe iar la fuga. Ploua din ce in ce mai tare. Cu o mana deschide in graba usa garajului doar pe jumate, se repede inauntru si pune porumbelul intr-o cutie. Intoarce capul ingrozita. Moment de suspans extrem: usa garajului se balanseaza deasupra ei, gata sa cada si sa o faca prizoniera. Tasneste afara in ultima clipa, trage usa in jos, fuge in casa. Rade. Copiii urla. Ii linisteste. „Ploua, vezi ce bine e? S-a racorit!”

In minte ii vine iarasi tastaura, cu povestile spuse pe jumate. Ah, ce-ar mai scrie! Oare cand va apuca sa reia ce-a inceput?

Copiii sunt toti pe geam, tipa la fiecare tunet. Femeia ii priveste. Si ea a fost copil. Nu cu multa vreme in urma. Si ei ii placea sa priveasca ploaia, desi parintii ei nu o lasau la geam. Cica poti sa mori, te trazneste, ii spuneau ei. Dar ea tot se uita si uite, ca n-a mai traznit-o. Brusc, ropotul ploii devine mitraliera. Curtea infloreste, se umple de zeci, sute de rochita-randunicii.

„Copii, ploua cu piatra!” striga femeia, incantata. „De mult nu am mai vazut asa ceva, de cand eram ca voi… Dar asta nu e bine pentru plante” contiuna ea, trista. „O sa le distruga pe toate…”

Copiii deschid usa si isi umplu mainile de bucatile de gheata.

„Mami, acum vine Mosu’?”

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: