Skip to content

Jean

Iulie 28, 2008

Pentru cine a alergat femeia in ploaie?

Il cheama Jean, de la Jean Valjean. Asta dupa ce a incercat o multime de nume care i se potriveau mult mai bine: „Negrut”, „Printisorul”, „Cavalerul negru”. Doar ca nu-l putea striga cu ele. Apoi, in concordanta cu iepurii, i-am pus numele asta care nu i se potriveste deloc, dar merge de minune.

* * *

-Mami, iepurii mananca porumbei?

-Nu, mama. (zambesc…)

-Dar porumbeii, mananca iepuri?

* * *

Intr-o seara, intorsi dintr-o vizita, l-au gasit la ei in curte. Are o aripa rupta si doua inele la picior. Pe unul din inele, cel albastru, scrie un numar. Daca cineva dintre cititorii mei stie vreo informatie despre persoana careia ii apartine, sa ma anunte. Il returnez cu draga inima. Desi tin foarte mult la el.

Cum a intrat, e un mister. V-am spus ca are o aripa rupta. Nu poate zbura deloc. Ori a patit accidentul chiar deasupra curtii noastre (cum oare? l-a atacat vreun uliu?), ori a intrat inauntru prin grilajul portii, desi acolo sunt permanent doi maidanezi de paza. Nu stiu. Cum ati observat de atata vreme, cand vine vorba de porumbei incep sa bat campii, asa ca teoria mea este ca, de fapt, porumbelul ranit a cautat adapost urgent si, intreband in stanga si-n dreapta, a fost trimis la noi: „vezi ca la casa din colt e o doamna care iubeste animalele, mai ales pasarile, iar pentru porumbei are o adevarata slabiciune”.

L-am adapostit in garaj pe timp de noapte, sa nu-l manance vreo pisica. Ziua ii dam drumul in curte. Se duce, destept foc, intr-un singur loc, „la lemne”, unde-i arunc boabe de grau si de porumb din tainul iepurilor. Seara, devreme, se ridica de-acolo si merge singur pana la garaj. Ii deschid si intra, cuminte.

Are o noblete extraordinara, de asta am vrut sa-i spun „Printul”. E demn. Ranit, dar demn. Cuminte, nu-si bleastama zilele. Nu-si smulge penele din cap. Este pasare si nu mai poate sa zboare, poate niciodata. Probabil stie, probabil sufera. Dar n-o arata. Doar ca nu topaie de bucurie, atata tot. Se plimba regeste, exilat in aceasta curte.

Pamantul, tot, o colivie.

4 comentarii leave one →
  1. sotul autor permalink
    Iulie 30, 2008 12:06 pm

    Doar vreau sa confirm ca asa este.
    -:)

  2. Adriana permalink
    Iulie 31, 2008 7:56 am

    Superba poveste..
    Am intalnit si eu un motan de vita nobila, ma facea sa ma simt atat de „vulgara” LOL

  3. viatalatara permalink
    Iulie 31, 2008 9:15 am

    😀

  4. Noiembrie 29, 2008 1:16 am

    .. in care se poate vedea inca odata cat de nobili pot fi mizerabilii..

    e frumos la voi la tara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: