Skip to content

REMAT

Iulie 22, 2008

scris de sotul meu, azi-dimineata

Strang de doua luni de zile masele plastice din casa, de prin curte. Aproape nimic nu s-a aruncat, totul in speranta unui nou mod de viata, mai preocupat de consecintele vietii de consum asupra naturii in care traim, de curatenia tarii in general si de laudele pe care le voi primi in careu. Spun aproape nimic pentru ca acum, la inceputul locuirii la tara, m-am declarat singurul ecologist din familie dispus sa faca efortul de a merge pana in garaj cu masa plastica si a o arunca in cutia special amenajata, iar entuziasmul meu n-a fost impartasit prin faptuire si de ceilalti membri. Daca as aduna du-te-vino-urile, ar face cam vreo 2 kilometrii de mers pe jos.

Asadar am strans 3 saci de pet-uri, caserole de plastic, pungi, ambalaje diverse in speranta ca intr-o buna zi le voi duce la reciclare si cu banii stransi voi planta un copacel. REMATUL este pe drumul spre birou, deci nu mi-a fost greu sa imi imaginez o zi in care sa ajung cu sacii acolo si sa imi umplu portofelul cu multa multumire. Intr-o dimineata insa, cand am vrut sa fac o vizita prealabila pentru a ma informa, am fost dezamagit cand portarul mi-a spus ca e coada la casierie din cauza Programului Rabla. Asa ca am tot amanat sa incarc sacii in masina pana in dimineata asta, cand m-am hotarat in sfarsit sa incep sa scap de lucrurile adunate in garaj. Cu cei trei saci s-a umplut tot portbagajul. A inceput sa ploua torential. In cinci minute am fost in curtea Rematului, de data asta portarul m-a indrumat spre cantarul din spatele cladirii, crezand ca am venit cu aluminiu. Acolo mi-au spus sa urc cu masina pe cantar, o rampa de vreo 20 m pe care urcau incarcate si cuminti tirurile la rand. Zic, –Da’ eu am niste plastic. –Aha, zice doamna foarte amabila, am crezut ca aveti alumniu. Sa va trimit la cantarul mic. Tot intreband care a drumul spre cantare, coborand si suind in masina, in viteza, pana la urma m-am udat de-a binelea. Femeia de la cantarul mic, cand m-a vazut cu sacii mei, zice: -Astia sunt? Lasati-i aici ca vi-i duc eu la plastice. Credeam ca aveti aluminiu. Sau vreti sa vi-i cantaresc? –Pai as vrea, daca tot am venit. Mai mult de curiozitate. –Bine. – Oopa, e ceva: 7 kg, Iata bonul. Mergeti sa va faca chitanta.

Cu chitanta am urcat la etajul 1. Cat credeti ca am incasat? Ei bine, fabuloasa suma de 1,75 ron (tva inclus). Era un caine pe culoar, la etajul 1, a treia usa la stanga si m-am cam speriat. Domnul director e a treia usa la dreapta, daca vreti o lista de preturi si cu alumniu. Am luat banii, m-am urcat inca o data in masina si am plecat. Oare o sa mai repet gestul? De fapt mai am in garaj niste baloti mari cu hartie… Haide Sancho, haide. Ca ti-oi da ovaz. Aluminiu n-am.

Anunțuri
9 comentarii leave one →
  1. Iulie 22, 2008 3:58 pm

    1,75 ron nu ajung de-un copacel, poate daca mai pui ceva cumperi o punguta cu seminte de flori :))

    comprimi peturile inainte de a le pune in sac?eu stiu cum se face teoretic, dar n-am incercat niciodata 🙂

  2. sotul autor permalink
    Iulie 22, 2008 4:17 pm

    Da, le comprim in felul urmator: desfac un pic capacul cat sa rasufle, si calc cu piciorul incaltat pe ele de 2-3 ori, si imediat insurubez capacul. Si ramane asa. Sfat: spala bine urmele de carne inainte de a le depozita ca altfel faci „viermusi” urat mirositori.

  3. viatalatara permalink
    Iulie 22, 2008 4:20 pm

    deci asta mirosea la noi in garaj? 8)

  4. Iulie 23, 2008 1:02 pm

    :))

    recunosc ca n-am veleitati ecologiste, sper ca are femeia de servici, ca de obicei pun sticlele de plastic intr-o punga si le las langa ghena(si le ia dansa) 🙂

  5. treangelsmother permalink
    Iulie 29, 2008 2:24 am

    am incercat si eu sa strang pet-uri si plastice diverse si cand s-a strans un sac am constatat ca nu am unde sa-l duc si ca m-ar costa mai mult benzina sa ajung la un centru de colectare…Sincer as vrea sa pot face ceva aici la fata locului dar nu stiu ce, caci aici ‘gospodarii’ dau foc la tot ce le ramane ca doar de aia le zice afumati …in fiecare zi ma amarasc cu fumurile lor …cred ca la cap trebuie sa le fac amenajari…nu la colturi de strada si culmea la masina de gunoi dau cenusa, pietre, frunze si diverse de prin curte sa nu-ti vina sa-i pupi de destepti ce sunt…

  6. viatalatara permalink
    Iulie 29, 2008 10:59 am

    mama, asta chiar e nasol. nu te-ai gandit sa vorbesti cu ei, sa lipesti niste afise? poate nimeni nu le-a spus ca ar fi mai simplu sa nu dea foc. si mai bine pentru sanatatea lor. de multe ori, oamenii fac niste chestii pentru ca asa au invatat si nu s-au gandit sa faca altfel. poate daca le spui, inteleg.

  7. treangelsmother permalink
    Iulie 31, 2008 2:55 pm

    asta daca fac adunare si explic la tot satu poate, dar vor rade de mine pentru ei cuvantul ecologie lipsesdte din vcabular iar sanatatea nu cred ca ii mai preocupa demult – sunt poeti asculta manele sdi inghit telenovele!

Trackbacks

  1. Spune-mi ce arunci… « Viaţa la ţară
  2. Reciclare deşeuri gospodăreşti « Undeva în România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: