Skip to content

De unde am plecat

Iulie 5, 2008

Cu atatea „evenimente” sociale in ultima vreme, am sarit peste o poveste care isi are foarte bine locul in istoria plecarii noastre la tara.

Acum vreo doua zile, am avut ceva de dus la vechea noastra resedinta, parasita cu numai 2 luni in urma. Am mai trecut pe acolo intre timp, dar nu am vrut cu nici un chip sa cobor din masina, asa cum n-as vrea sa visez un cosmar, daca as fi pusa sa aleg. Dar de asta-data am coborat, vrand sa iau un ziar. Cum chioscul era inchis, ca sa nu stau prin fata blocului, mi-am zis: „hai sa urc”.

Intai, sa va spun ca blocul nostru, chiar daca se afla in cel mai aglomerat cartier din oras, este intr-o zona buna. Un pic mai verde, mai multe case, nu atat de sufocant. O bulivar, cum s-ar zice. O scara cu banca la parter, cu locatari numai unul si unul, toti oameni cinstiti, demni, curati si civilizati. Nu pute ca pe alte scari, nu e intuneric, totul e renovat, ce mai, sa nu pleci de-aici decat daca esti un pic nebun.

Aceasta imagine idilica voiam s-o pastrez desptre locul in care mi-am petrecut 15 ani din viata, cei mai bogati, dupa cate s-ar zice.

Ma dau jos din masina si sunt gata sa calc intr-o balega de oras, aflata chiar in dreptul portierei. Ah, nu, nu a fost o intamplare. Mi se deruleaza filmul balegilor plantate una la 10 cm printre care faceam slalom cu caruciorul si copiii si ieseam castigatoare, de cele mai multe ori. La baza scarii, langa banca, ma uit cu oroare: s-a deschis un magazin de… amanet! O firma mare, refolosita ca papirusurile, pe care scria mare, cu rosu, incercad sa ascunda scrisul anterior. Tii, ma furisez repede pe scara, sa scap pe uratia asta.

Odata intrata in bloc, mi se taie suflarea. Scara e aceeasi, este evident, si totusi ochii mei o vad ingrozitor de murdara. Stiu ca se face curat 4 zile pe saptamana, deci nu despre asta e vorba. Un jeg imbacsit este depus in straturi pe mozaicul de pe pereti. Varul este afumat si zgariat cu inscriptii pe care, de atatia ani, nu le mai vedeam. Senzatia de cosmar de care am vrut sa scap este foarte persistenta. Altoiti la jeg, nu stii cine pe cine mai schimba: tu pe jeg sau jegul pe tine? Brrr! Dam hartia si fug repede afara, unde mirosul de beton incins, atat de familiar, dar refulat dupa sedinte de hipnoza, imi ranjeste cu toti dintii putrezi.

In aceste conditii, istoria are sens si uitarea este o amputare.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: