Skip to content

Câteva gânduri despre muzeu…

Iulie 2, 2008

de Horia Bernea

În muzeele de etnografie îmi lipsea frumuseţea obiectului. Legăturile tainice ale lucrurilor, tainice ca şi producerea lor. În muzeul etnografic frumuseţea obiectului este programatic neglijată, de parcă ar fi ceva ruşinos. Mă îngrozeşte modul de expunere, obsesia pentru explicaţii, protecţia excesivă. Ele sfârşesc prin a anula obiectul. Nu se mai vede! Şi, dacă se întâmplă ca frumuseţea să transpară, este pentru că obiectul a fost prea puternic.

De ce unora obiectele le spun puţin, iar mie foarte mult? Nu-i numai o problemă de sensibilitate şi nivel intelectual. Cred că cel mai greu atârnă numărul de conexiuni care se produc în momentul receptării unei imagini.

Am pus în centrul muzeului nostru „icoana” ţăranului şi în titlul său cuvântul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.

Numele muzeului, simplu şi direct, nu indică o sărăcire a domeniului, nici o derogare poetică de la ceea ce numim în mod obişnuit artă populară sau etnologie, el luminează cu precizie un nou „obiect”, omul tradiţional, descris şi analizat prin intermediul obiectelor care compun lumea lui.
În această opţiune, obiectele au în muzeu nu funcţia de a se autoprezenta, de a vorbi despre sine; ele apar ca argumente în demonstraţii privind trăsăturile ţăranului român, gândit ca variantă a civilizaţiei medievale europene, ţăran român modelat de istoria locului, sfâşiat între est şi vest, nord şi sud, bântuit de nenumărate năvăliri, aşezări, tupilări, osmoze şi influenţe. Profund creştin, format în prelungirea unor culturi străvechi, legat organic de lumea mediteraneană, de civilizaţii care pot fi urmărite din India până în Bretagne, ţăranul român ne apare de o complexitate copleşitoare.

Societatea s-a schimbat mai mult decât omul, ale cărui nevoi esenţiale nu pot varia în funcţie de epocă. Ţăranul vechi, cel pe care l-am cunoscut în copilărie, este pentru omul de astăzi greu de definit, aşa cum greu de înţeles sunt noţiunile de om cumsecade, nobleţe, cinste, curaj, grijă, ascultare, rânduială, cuvânt dat. Sunt cuvinte pentru care merită să te baţi.

Gustul pentru trecător, pentru lucrul care nu durează… În acelaşi timp tot ce făceau era definitivul însuşi.

Civilizaţia ţărănească nu cunoaşte lupta pentru autodepăşire. Este o calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista.

Omul „european” a existat cu adevărat prin ţăran. Muzeul nostru va fi o privire integratoare asupra omului european.

Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare. Nu putem compara humanoidul viitorului cu omul complet produs de societatea satului distrus sub ochii noştri.

În sat există mai mult sensul de bun şi rău decât cele de frumos, urât, folositor.
– atitudine „realist spirituală” în faţa vieţii şi a lumii? Realism filozofic?!!
– obiectul total, semnificativ…
– tehnică şi magie, muncă şi trai, rugăciune…
– modul de expunere – atitudine faţă de ideea de „a arăta”; ce vrei cu această acţiune, ce sens are obiectul; devenirea lui; alterarea lui prin schimbarea contextului
– formă, decoraţie, împodobire – pragul de la care o formă decorată devine lipsită de justificare interioară – kitsch
– muncă, bucurie…
În acest fel se leagă totul fără dedublare într-un proces interior firesc, cu seninătate, rânduială.

(note din septembrie 1990)

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: