Sticluţa cu parfum
De cateva zile, locuim intr-o sticluta cu parfum. Mirosul puternic ne face sa umblam mai mult beti decat ametiti, mai mult visatori decat adormiti. E suficient sa desurubezi un pic dopul, ca esenta tare navaleste inauntru si-ti paralizeaza toate simturile, lasandu-te lesinat pe-o coasta. Combinatia letala se obtine seara, cand aerul rece si praful de luna catalizeaza atentia olfactiva si trezeste muschii nazali, ca pe niste copoi de vanatoare. Pleoapele se inchid pe jumatate, capul cade pe spate, timpul isi trage plapuma peste urechi, pupilele cresc, flamande. Si bei, bei, bei, nu te mai saturi, pana cand incet-incet, celulele, oxigenate cu parfum, devin parfum. Devii parfum. De tei.
Ah, ce-mi place! Simt deja parfumul in nari, cred ca vine dinspre sud, unde sunt mai multi tei decat pe-aici!
He, noi stam langa o padure de tei. Punct 😀