Skip to content

Un simbol al dragostei

Mai 16, 2008

Ieri, sotul meu a fost la cumparaturi fara mine.

Dar mai intai trebuie sa va spun ca amenajarea casei a fost o chestiune extrem de migaloasa, in ciuda timpului scurt pe care l-am avut la dispozitie (2 saptamani). Culori si modele care sa corespondeze intre ele, spatii de odihna cu note particulare relaxante fata de spatii de joaca mai dinamice, biblioteca incercand sa pastreze o anumita intimitate, sittingul care sa nu arate excesiv de burghez… Draperii schimbate si permutate, covoare plimbate cu piciorul, aplice duse in varful degetelor si pungi peste tot. Asta ar fi un scurt istoric al acestor doua saptamani, la care adaugam si ideile gandite care inca nu au fost puse in aplicare, din motive lesne de banuit.

Cand credeam ca totul e gata, sotul s-a dus sa mai cumpere niste suruburi, operatiune pentru care nu am considerat necesara prezenta mea in dreapta lui. Greseala pentru care aveam sa sufar amarnic mai tarziu. Si iata de ce: pe langa suruburi, piulite, surubelnite si ferastraie, sotul meu a mai luat si o lampa. Phii, lampa la oferta speciala, la un pret de nici nu-l mai zic ca sa nu radeti. Unde mai pui ca era si dubla: una mare, pe care se prindea una mica, incolacita ca un vrej de fasole.

Cand mi-a dat vestea cu mare bucurie, am incercat sa-mi ascund groaza sub un zambet chinuit, desigur, nereusind prea bine. Langa canapea, din catalog, de mult alesesem lampa potrivita – in mintea mea. Pana sa o scoata din cutie, am sperat napraznic intr-o telepatie care uneori functioneaza intre noi. Nici telepatia, nici empatia insa nu au fost in priza. Lampa sotului era singura, cred, din zecile de lampi expuse, pe care n-as fi luat-o.

Intai, pentru ca era din plastic. Numai cand aud cuvantul „plastic”, fata mi se schimonoseste intr-un urlet mut si incep sa zgarii peretii cu unghiile si, uneori, cu dintii. Nu doar ca era din plastic, dar mai era si dubla. Sotul o monta fericit, simtindu-mi, desigur, stupefactia nemarturisita.

– Este cel mai bun raport calitate-pret! ma asigura el, incantat.

Eu ma uitam cum arata pusa in spatele canapelei, vazand cum cad in falduri cele 2 saptamani de munca de amenajare, pe care o singura lampa ieftina, cu un clic, le detona zambind. Problema cea mare era ca sotului ii placea, iar cu sotul se aliase si mama, pentru care ieftinul face parte din categoria frumosului extrem. Eu ma dadeam din colt in colt, cu acelasi zambet inghetat penibil peste dinti.

Daca-i spun ca nu-mi place, se supara. Daca nu-i spun, nu pot sa mai stau pe canapea. Nu pot sa mai intru in living, nu pot sa mai privesc drept, voi merge numai cu ochii in podea. Si inca n-ar fi fost o problema pentru mine. Dar vor veni oameni in vizita, prieteni, rude. Toata stradania de a crea o ambianta placuta era sifonata de lampa din plastic alb. Spatiul devenise ca prin farmec banal, lenes, stingher.

Pentru a supravietui dilemei, am inceput sa infasor lampa intr-o intreaga filosofie. Faptul ca nu-i spun, mi-am zis, inseamna ca tin mai mult la bucuria lui decat la bucuria mea, si asta se cheama dragoste. Aceasta lampa este un simbol al dragostei ce-i port. De cate ori o voi privi, voi sti ca am renuntat la mine pentru el, si asta ma va face mai fericita decat ma facea sentimentul unei amenajari interioare perfecte.

Azi-dimineata i-am cazut in genunchi.

-Pot sa te rog ceva? l-am intrebat, cu emotie.

Desigur, presimtind un pericol, mi-a zis, suparat:

-Ce mai e?

-Hai sa impartim lampa in doua, te rog, te rog!

Probabil ca s-a dovedit o cerere sub nivelul de disconfort pe care-l presimtise, asa ca mi-a dat voie, desi aseara ma refuzase.

Am luat lampa mica si am dus-o in dormitor, iar pe cea mare am lasat-o acolo, desi initial ma gandisem sa o duc si pe ea in celalalt dormitor. Dar n-ar fi fost fair-play. Ar fi insemnat ca renuntam la insusi simbolul dragostei!

-Cum ti se pare? l-am intrebat, artand-i lampa mica separata de cea mare.

Si, in loc sa se enerveze ca i-am stricat lampa lui preferata, mi-a zis, bucuros:

-Este perfect! I-ai gasit locul!

… Cum spuneam, lampa noastra-i un simbol al dragostei.

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Mai 17, 2008 11:11 am

    hihi, i-am citit si lui Nick ce ai scris si mi-a zis : „voi femeile nu intelegeti ca avem si noi ideile noastre de amenajare a casei” ;))
    deci e gata, putem veni? 😉

  2. viatalatara permalink
    Mai 17, 2008 6:21 pm

    da, e cam gata, azi i-am adus si pe copii. gata-gata nu e, dar in mare, e locuibila 🙂

    va asteptam!!!!

  3. Mai 18, 2008 9:44 pm

    sper sa ajungem cat de curand; te sun, oricum 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: